Există unii creștini, care se încred în neprihănirea lor pentru că se mîndresc de faptele sau realizările lor (Luca 18:9-12). Există o neprihănire care o dă Dumnezeu prin credință și nimeni nu poate fi socotit neprihănit prin fapte (Galateni 2:16). Nici o faptă făcută de cineva înainte de a fi mîntuit nu poate fi luată în considerare (Efeseni 2:8), dar după ce am fost socotiți neprihăniți prin credință (Romani 5:1), trebuie să umblăm doar în faptele plăcute lui Dumnezeu (Efeseni 2:10). Dacă îndeplinesc faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit, ca eu să umblu în ele, aceasta nu este un merit de care să fiu mîndru. Dacă mă mîndresc de vre-un sacrificiu pe care l-am făcut eu, înseamnă că nu am înțeles cît de mare este sacrificiul lui Cristos. Un frate mi-a spus că: orice faptă făcută de mine este ca o steluță, care luminează în întuneric, dar sacrificul lui Cristos este ca soarele. Dacă eu cu fapta mea bună (luminița stelei) mă aflu în lumina jertfei lui Cristos (lumina soarelui), atunci fapta mea bună (lumina stelei) se face nevăzută. Dar, dacă cumva mă umple un simț de mîndrie pentru faptele mele bune, înseamnă că eu mă aflu în întuneric, deoarece lumina stelei se vede doar în lipsa soarelui. Doamne Tată, ajută-mă ca niciodată să nu mă mîndresc de faptele bune pe care le fac, căci Tu oricum vezi și răsplătești faptele bune făcute în ascuns (Matei 6:4,6,18).
