Mîntuire/Salvation/Спасение

Filipeni 2:12
Există o învățătură amplă în Scriptură despre mântuire. Dar unii au simplificat-o așa de mult (probabil cu scop bun, ca cei ce nu sunt familiari cu Scriptura s-o poată înțelege din câteva cuvinte) încât s-a ajuns la o înțelegere succintă a mântuirii. Și adesea această idee succintă este prefăcută într-una nebiblică prin afirmația: ”Odată mântuit, ești mântuit pentru totdeauna”.
Vă propun un studiu cât de cât mai amplu privitor la mântuire. Nu doar citiți, ci studiați referințele prezentate și vedeți dacă ideile aduse aici despre mântuire, sunt adevărate. Trageți singuri concluziile.

1. La ce se referă mântuirea? Cuvântul tradus ca mântuire în Biblie este folosit privitor la mai multe lucruri, dar mulți nu dau acestui lucru importanță.
   1. Eliberare (de o povară firească) - Mat. 27:40 şi ziceau: ”Tu, care strici Templul, şi-l zideşti la loc în trei zile, mântuieşte-Te pe Tine însuţi! Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce!” Sau exemplul din Iac. 5:15 ”Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate”.
      Căci îşi zicea ea: "Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui." (Marcu 5:28).
      Dar Isus a zis femeii: "Credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace." (Luca 7:50).
   2. Scăpare (de oameni răi) - Luca 1:71 ”mântuire de vrăjmaşii noştri şi din mâna tuturor celor ce ne urăsc!”  
   3. Izbăvire (din robia spirituală) - Col. 1:13 ”El ne-a izbăvit de supt puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,”
      Sensul de bază a mântuirii este: a fi scapat de la ceva. Când vorbim despre mântuire, ne referim la ceea ce ne oferă Dumnezeu ca rezultat al morții lui Hristos Isus.
2. Cine ne poate da mântuirea de care avem nevoie?
   1. Os. 13:4 - Dar Eu sânt Domnul, Dumnezeul tău, din ţara Egiptului încoace. Tu cunoşti că nu este alt Dumnezeu afară de Mine, şi nu este alt Mântuitor afară de Mine.
   2. F.A. 4:12 - În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.
3. De la ce să fim mântuiți? Scopul venirii Domnului Isus pe pământ a fost să ne mântuiască de la păcat Matei 1:21, dar dacă am studia mai profund subiectul mântuirii, am vedea că Scriptura vorbește despre mai multe lucruri de la care am fost, suntem, sau urmează să fim mântuiți:
   1. mântuiți de legea păcatului şi a morţii - Rom. 8:2;
   2. mântuiți de puterea întunericului - Col. 1:13;
   3. mântuiește-ne de cel rău - Mat. 6:13, (Iacov 4:7, Ef. 6:12);
   4. mântuiți de puterea păcatului - Rom. 6:6,12,14;
   5. mântuiți de la trupul de moarte - Rom. 7:24-25;
   6. mântuiți de la robia stricăciunii - Rom. 8:19-21;
   7. mântuiți de mânia viitoare - 1Tes. 1:10;
   8. mântuiți de pedeapsa gheenei - Mat. 23:33.

Multitudinea acestor lucruri de la care am fost, suntem sau urmează să fim mântuiți aduce mai multă claritate a înțelegerii despre mântuire. Vorbind despre mântuire trebuie de specificat care aparte o avem în vedere. 

Am citit în ”Noul dicționar al eticii creștine” o întâmplare, în care o fetiță l-a întrebat pe un episcop dacă a fost salvat. La care el a răspuns: „Am fost mântuit de pedeapsa păcatului, sunt mântuit de puterea păcatului și într-o zi voi fi mântuit de prezența păcatului”. În concluzie se poate de spus că creștinii sunt „cei care sunt mântuiți” (nu ca un lucru finit, ci la prezent continuu) (2Cor. 2:15; Fapte 2:47; 1Cor. 1:18).

1. Când suntem sau vom fi mântuiți? Următoarele versete răspund la această întrebare, dar în acelaș timp arată și mai bine complexitatea doctrinei despre mântuire.
   1. 2Cor 1:10 - El ne-a izbăvit (trecut) şi ne izbăveşte (prezent) dintr'o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi (viitor) încă.
   2. Ioan 3:36 - cine crede are viață veșnică (prezent) și Luca18:30 - ...va primi în veacul viitor viață veșnică (viitor). 
   3. Fil. 2:12 - Astfel dar, prea iubiţilor, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceţi până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai cînd sînt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.
   4. Evr. 2:1-4 - De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe cari le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele. Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi (autorul și destinatarii deja sunt credincioși), dacă stăm nepăsători faţă de o mântuire aşa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o, în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri şi felurite minuni, şi cu darurile Duhului Sfînt, împărţite după voia Sa! 
      4. 1Petru 1:5,9 mântuirea pe care o așteptă...
      Aceste versete arată că mântuirea oferită de Dumnezeu este mult mai complexă decât simpla frază ”O dată mântuit, mântuit pentru totdeauna” pentru că prezintă mântuirea la timpul trecut, prezent și viitor.
2. DECI, Privitor la unele lucruri putem să spunem că am fost mântuiți pe când cu privire la alte lucruri, încă nu am fost mântuiți, ci așteptăm să fim mântuiți. 1) Deci, putem spune că de ”legea păcatului și a morții” și de ”puterea întunericului” am fost îzbăviți atunci când am crezut (sunt folosite la trecut) și ei nu mai au stăpânire asupra credincioșilor în prezent. 2) De cel rău suntem izbăviți în prezent când luptăm contra ispitelor lui și biruim zilnic. 3) Iar, de ”trupul de moarte”, de ”mânia viitoare” și de pedeapsa gheenei” încă nu suntem mântuiți. Ele încă nu au avut loc, de aceea se vorbește despre ele la viitor. Fiindcă am crezut în Cristos avem garanția din partea Domnului că vom fi izbăviți și de celelalte lucruri, atât în prezent cât și în viitor. Dar, dacă după ce am crezut, nu ne luptam și nu birui ispitele (Iacov 1:12) venite de la cel rău, dar ne complacem să trăim după poftele firii și nu suntem izbăviți de cel rău și de păcat (Romani 6:12), atunci vom muri (Romani 8:13). Dumnezeu va da cununa vieții, adică izbăvirea finală de ”pedeapsa gheenei” celor ce au biruit ispitele (Iacov 1:12). Înțelegând astfel mântuirea vedem că putem fi siguri de mântuirea prin harul lui Dumnezeu de păcatele noastre și de sub împărăția celui rău. Dar, trebuie să urmăm o viață în totală dependență și supunere față de El, ca să avem biruință asupra ispitelor firii, lumii și celui rău. Ceea ce e posibil cu ajutorul și puterea Sa. Și în această situație avem speranța și încrederea că vom fi izbăviți și de trupul de moarte și de mânia viitoare și de pedeapsa gheenei. Atunci procesul mântuirii va fi finisat.
   Chiar preotul Vechiului Legământ Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul a avut o înțelegere mai deplină despre mântuire decât mulți creștini ai Noului Legământ astăzi, care cred că odată ce ești mântuit, ești mântuit pentru totdeauna. Mântuirea pentru el însemna: marea îndurare a lui Dumnezeu (har), iertarea păcatelor, iluminara celor ce zac în întuneric și umbra morții și urmarea unei vieți caracterizată prin pace (Luca 1:77-79).
3. Începutul mântuirii.
   1. Dumnezeu cheamă pe toţi oamenii la mântuire Mat 11:28, 22:14; Is 45:22, 1Tim 2:4, 4:10, 2Pt. 3:9, 1In. 4:14. Chemarea aceasta duce la convertire dacă prin Cuvânt și Duhul Sfânt păcătosul recunoaște starea sa și acceptată mântuirea oferită de Domnul.
   2. Convertirea are de a face cu răspunsul pe care îl dă fiinţa umană atunci când Dumnezeu îi oferă mântuirea. Ea este compusă din două părţi:

• Credinţa prin care s-a activizat jertfa lui Isus Cristos pentru individ şi prin care este rostită rugăciunea de pocăinţă, dar de asemenea care rezultă într-o viaţă de credinţă care începe cu primirea Domnul Isus Cristos în inimă şi promisiunea de legământ pe care o face individul.
• Pocăinţa e părerea de rău şi cererea iertării pentru păcatele ce le-a făcut (inclusiv păcatul originar) precum si hotărârea personală de a nu le mai practica.
• Regenerarea o face Dumnezeu şi prin ea îl transformă pe credincios. Dacă convertirea are de a face cu răspunsul pe care îl dă fiinţa umană atunci când Dumnezeu îi oferă mântuirea, atunci regenerarea este reversul ei. Regenerarea mai este numită naşterea din nou In 3:1-13, botezul cu Duh Sfânt Ioan 14:15:20. Dumnezeu îl naşte pe individ din Sine 1In 5:1 atunci când prin credinţă se pocăieşte răspunzând la chemarea Duhului Sfânt.

7. Continuarea mântuirii.
   1. Sfinţirea este acea lucrare continuă a lui Dumnezeu în viaţa credinciosului prin care îl face pe acesta cu adevărat sfânt. Sfinţirea este procesul prin care starea noastră morală este adusă în conformitate cu statutul legal pe care îl avem înaintea lui Dumnezeu. Există două semnificaţii a cuvântului sfânt:

• Sfinţenia ca trăsătură formală a unor obiecte, persoane şi locuri. Credinciosul trebuie să trăiască o viaţă plină de curăţie şi bunătate. 1Petru 1:14-16 prezintă care ar trebui să fie viaţa credinciosului ca să fie sfânt după cum şi Dumnezeu este sfânt.
• Sfinţenia ca stare de separare, de punere de-o parte din mijlocul a ceea ce este comun şi lumesc şi de închinare pentru un anumit scop sau a unei anumite utilizări. 1Petru 2:9 a fi sfinţit înseamnă a aparţine Domnului. Acest gen de sfinţire are loc chiar de la începutul vieţii creştine. În acest sens Noul Testament îi numeşte pe creştini - sfinţi (αγιοι), chiar şi atunci cînd ei sunt departe de a fi perfecţi.

1. Viaţa creştină. Acestă învăţătură nu numai că ne ajută să înţelegem lucrarea de sfinţire a lui Dumnezeu din noi, dar ne dă şi călăuzire și putere pentru trăirea vieţii noastre de urmași ai lui Hristos. Și felul acesta de trai trebuie să fie la fel ca al lui Isus (1In. 2:6).

• Unirea cu Hristos ne pune pe noi într-o relaţie de prietenie cu El. Dacă în viaţa de credincios întăreşti şi lucrezi la această relaţie cu Domnul Isus Hristos vei progresa în viaţa de credincios. Dacă neglijezi cu posibilitatea şi necesitatea de a întări relaţia ta cu Hristos prin a face ce este plăcut Lui, atunci degradezi şi Domnul nu ar mai fi cu tine (Ioan 8:29).
• În viaţa de creştin avem de luptat împotriva firii noastre pământești, împotriva Diavolului şi împotriva lumii. Putere suficientă pentru a câștiga aceste lupte le primim din Duhul Sfânt (Rom. 8:13,37).

7. Glorificarea. După cum spune apostolul Pavel în Rom 8:29-30 sfârșitul credincioşilor este proslăvirea. Dumnezeu îi va duce în glorie pe toţi cei ce au fost mântuiți şi au continuat să trăiască așa ca să devină asemenea lui Hristos. Ceea ce îi aşteptă pe cei credincioşi ştie doar Dumnezeu. Însă ce este mai important (adică Însuși Dumnezeu) a fost descoperit deja (deși parțial) credincioşilor și am cunoscut pe Cel ce ne mântuie. Totuşi o parte din ceea ce ne aşteaptă este un secret încă pe care Dumnezeu îl ţine pentru cei ce vor ajunge acolo (1Cor 13:8-13).
8. Cine nu va ajunge să fie glorificat?
   1. Cine nu va răbda sau cei ce se vor lepăda. Evr. 10:35-39 - Să nu vă părăsiţi dar încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v'a fost făgăduit. Încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni, şi nu va zăbovi. Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el. Noi însă nu sîntem din aceia cari dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia cari au credinţă pentru mântuirea sufletului.
   2. Ereticii se leapădă de Stăpân. În 2Petru 2:1 - În norod s'au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, cari vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. În 2Pe 3:16 - ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sînt unele lucruri grele de înţeles, pe cari cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. În 2Ioan 1:9 - Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

În fine, mă bucur că sunt mântuit, mă apropii zilnic de Dumnezeu (și absorb putere din El) ca să îmi duc mântuirea până la capăt, când El îmi va da un trup nou și intrare liberă în prezența Sa. FIE EL GLORIFICAT!

Unii spun că MÎNTUIREA E DOAR PRIN CREDINȚĂ
În baza textului din Efeseni 2:8-9 și Romani 3:20 este afirmată ideea că ”Mântuirea este doar prin credință” și nici într-un caz prin fapte.
Greșeala comisă aici este că sunt văzute doar două posibilități de a fi mântuit, credința ori faptele, iar acestea sunt separate. Pe când Scriptura prezintă credința vie și mântuitoare ca fiind inseparabilă de fapte.
Credința fără fapte este moartă și nu poate mântui (Iacov 2:20,17,14). Oridecâte ori este pomenită credința ca fiind mijlocul neprihănirii/mântuirii a fost și o faptă (Evrei 11), prin credință: Abel a adus o jertfă...(4), Noe a făcut un chivot/corabia....(7), Avram a ascultat...(8), Moise a părăsit Egiptul...(27). Omul este socotit neprihănit prin fapte și nu doar prin credință (Iacov 2:26).
Deci, doar prin fapte nu putem fi mântuiți (Efeseni 2:8-9, Romani 3:20), tot așa cum doar prin credință (fără fapte) nu putem fi mântuiți (Iacov 2:26).
De aceea, mântuirea e doar prin credință vie în Isus Hristos și nici într-un caz prin credință fără fapte (adică moartă) sau prin fapte fără credință (adică faptele Legii).