”Şi credinţa este o încredere
neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile
care nu se văd.” (Evr.
11:1)
Credința nu este totuna cu cunoștința (știința). Cunoștința se bazează pe o informație însoțită de fapte, iar acestea la rândul ei dă naștere la convingere. Doar faptele care se pot măsura, repeta și controla sunt științifice. Când cunosc anumit lucru științific, nu mai am nevoie să îl cred.
Credința nu este totuna cu presupunerea, căci
presupunerea este bazată pe o informație nedeplină sau pe lipsa totală de
informație. Presupunerea crează îndoiala și nesiguranța, care de fapt sunt incompatibile cu credința. Trebuie de făcut
diferența între: cred și cred că, cred și mă tem că, cred și mă gândesc că,
cred și probabil că, cred și presupun că, cred și mai mult că. Acestea nu sunt
sinonime. Credința se bazează pe o informație, care nu este însoțită de dovezi, dar e acceptată ca fiind adevărată.
Credința este o încredere plină de convingere
(ca și când ar fi ceva care cunoști), care se alimentează din acceptare și experiență personală. Credința îl
face pe om să ia atitudine față de lucru pe care îl crede.
”Și fără credință este cu
neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu,
trebuie să creadă că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută”. (Evrei 11:6)
Credința este un imperativ. Necredința este un păcat neiertabil (In. 3:18). Doar cine nu stăruie în necredința lui, acela va fi mântuit (Rom. 11:23). Iată de ce eu aleg să
cred în Dumnezeu, chiar dacă nu-L văd.
”El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă,
ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă
lui Dumnezeu,
deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (Rom. 4:20-21)
A crede în
orice înseamnă credință oarbă. Doar credința în cele
revelate de Dumnezeu însuși (mărturia lui Dumnezeu) este plăcută lui Dumnezeu. Credința vine în urma auzirii Cuvântului lui
Dumnezeu (Rom. 10:17), dacă există acceptarea că acest Cuvânt al lui Dumnezeu este Adevărul. Dar, dacă respinge cuvântul lui Dumnezeu,
atunci nu are cum să apară credința în inima omului (Evr. 4:2). Așa că vestea
bună a Evangheliei pe care a respins-o, nu-i va ajuta la nimic.
”Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine”. (In. 14:1)
”Dacă primim
mărturisirea oamenilor, mărturisirea lui
Dumnezeu este mai mare; şi mărturisirea lui Dumnezeu este mărturisirea pe
care a făcut-o El despre Fiul Său. Cine crede
în Fiul lui Dumnezeu are mărturisirea aceasta în el; cine nu crede pe Dumnezeu Îl face mincinos, fiindcă nu crede
mărturisirea pe care a făcut-o Dumnezeu despre Fiul Său. Şi mărturisirea este
aceasta: Dumnezeu ne-a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său.
Cine are pe Fiul are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viaţa. V-am
scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi
care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu aveţi viaţa veşnică.” (In. 5:9-13)
Credința în Isus Hristos aduce
soluția celei mai mari probleme a omenirii. Omul a întors spatele către
Dumnezeu prin neascultare, iar aceasta a adus boli, suferințe, sărăcie,
stricăciune și chiar moartea (spirituală și biologică). Doar Isus Hristos a
putut să creeze posibilitatea ca omul să se întoarcă la Dumnezeu și să se
bucure de viață veșnică. Potrivit Scripturii, este suficient să crezi în Isus
ca să ai parte de Harul răscumpărător. Nu e nevoie de vreo faptă sau sacrificiu
din partea omului. Totul ce a fost nevoie deja a făcut pentru noi Domnul Isus
Hristos. Noi doar trebuie să acceptăm prin credință HARUL Său. Eu aleg să cred
în Isus Hristos, pentru că aceasta este UNICA cale pe care pot să mă apropii de
Dumnezeu și să mă salveze de la pedeapsa veșnică. Orice altă
opțiune este insuficientă.
”Isus i-a zis: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.
Nimeni nu vine la
Tatăl decât prin Mine.” (In. 14:6)
Credința conține faptele pe care Dumnezeu
le-a pregătit, ca să umblăm în ele. Credința nu este o părere pe care o ai, ci
o încredințare, care te face să iai atitudine față de lucru pe care îl crezi.
Dar dacă credința nu se manifestă în fapte, această credință este o credință
moartă. Atenție, nu e vorba despre credință și fapte, ci despre credința care
conține fapte (Efeseni 2:8-10).
”Tot aşa şi credinţa: dacă n-are
fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: "Tu ai credinţa, şi
eu am faptele. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa
mea din faptele mele." Tu crezi că Dumnezeu este unul şi bine faci; dar şi
dracii cred… şi se înfioară! Vrei, dar, să înţelegi, om nesocotit, că credinţa
fără fapte este zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-a fost el socotit neprihănit
prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui,
şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită… După cum trupul fără duh este
mort, tot aşa şi credinţa fără fapte
este moartă.” (Iac. 2:20-26)
Cel ce crede în Isus Hristos:
ü capătă iertarea păcatelor (FA. 10:43);
ü este născut din Dumnezeu (1In:5:1);
ü va fi mîntuit (Mr. 16:16);
ü are viață veșnică (In. 6:47);
ü este copilul lui Dumnezeu (In. 1:12);
ü primește Duhul Sfînt (In. 7:39);
ü va vedea slava lui Dumnezeu (In. 11:40).
Cel ce nu crede în Isus Hristos:
ü mînia lui Dumnezeu rămîne peste el (In. 3:36);
ü va fi judecat (In. 3:18);
ü va fi osîndit (Mr. 16:16);
ü va muri în păcatele lui (In. 8:24).
Fiecare credincios trebuie să vegheze asupra credinței
sale ca s-o păstreze (1Tim. 1:19). Deoarece există pericolul pierderii
credinței (Lc. 22:32), fiecare credincios trebuie să vegheze asupra credinței
sale, în tot timpul vieții sale. Credinciosul trebuie totdeauna să fie
conștient și atent, ca să nu i se întâmple sau să aibă următoarele lucruri:
ü căderea din credinţă (1Tim. 1:19);
ülepădarea de credinţă (1Tim. 4:1, 2Tes 2:3);
ü răsturnarea credinţei (2Tim 2:18);
ü rătăcirea de la credinţă (1Tim 6:10, 6:21);
ü credinţă moartă (Iac 2:17);
ü credinţă zădarnică (Iac 2:20);
ü credinţă prefăcută (1Tim1:5).
Pentru a rămânea în credință, fiecare
credincios trebuie să vegheze și să lupte intenționat pentru credința sa. Credinciosul are responsabilitatea de
a rămâne în credință și a întreprinde toate lucrurile necesare ca să crească în
credință, făcând următoarele lucruri:
ü luptă pentru credinţă (Iud 1:3);
ü păzeşte credinţa (2Tim 4:7);
ü păstrează credinţa (1Tim 1:19);
ü stăruie în credinţă (FA. 14:22, 1Tim 3:15);
ü să fie sănătos în credinţă (Tit 1:13,2:2);
ü să fie bogat în credinţă (Iac 2:5).
