Eu trebuie să acord o atenţie deosebit de mare la mine însumi şi de la învăţătura
pe care o dau altora, pentru că doar astfel pot asigura mântuirea pentru mine
şi pentru cei cărora predic (1 Timotei 4:16). Viaţa mea şi doctrina mea sunt ca
două picioare, care dau stabilitate în viaţa mea creştină. Ambele picioare
trebuie să fie la fel de sănătoase şi lungi, doar astfel organismul va avea
echilibru. Cu cît mai harnic voi fi în a înţeleage Cuvântul lui Dumnezeu, cu
atît mai mult Adevărul mă va elibera, în fiecare domeniu al vieţii mele (Ioan
8:32).
Adevărul cu privire la Dumnezeu
Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Unul şi, de asemenea, că există trei Persoane în acest Singur Dumnezeu. De vreme ce numerele aparţin lumii materiale, şi deoarece Dumnezeu este Duh, mintea noastră finită nu poate înţelege acest adevăr pe deplin. Un dumnezeu care ar putea fi explicat şi înţeles de raţiunea noastră umană ar fi doar un alt om la fel ca noi. Chiar faptul că Dumnezeul Bibliei transcende raţiunea noastră este cea mai clară dovadă că acest lucru este Adevărul.
Adevărul Trinităţii este clar de la primul verset din Biblie, în cazul în care cuvântul pentru `Dumnezeu" este plural în ebraică - `Elohim". Vedem, de asemenea, că, în utilizarea pronumelui personal la plural „să facem„şi „nostru„ în Geneza 1:26. Botezul lui Isus aduce și mai mută claritate, în cazul în care Tatăl (vocea din cer), Fiul (Isus Hristos) şi Duhul Sfânt (în forma unui porumbel) sunt toţi prezenţi (Matei 3:16,17).
Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Unul şi, de asemenea, că există trei Persoane în acest Singur Dumnezeu. De vreme ce numerele aparţin lumii materiale, şi deoarece Dumnezeu este Duh, mintea noastră finită nu poate înţelege acest adevăr pe deplin. Un dumnezeu care ar putea fi explicat şi înţeles de raţiunea noastră umană ar fi doar un alt om la fel ca noi. Chiar faptul că Dumnezeul Bibliei transcende raţiunea noastră este cea mai clară dovadă că acest lucru este Adevărul.
Adevărul Trinităţii este clar de la primul verset din Biblie, în cazul în care cuvântul pentru `Dumnezeu" este plural în ebraică - `Elohim". Vedem, de asemenea, că, în utilizarea pronumelui personal la plural „să facem„şi „nostru„ în Geneza 1:26. Botezul lui Isus aduce și mai mută claritate, în cazul în care Tatăl (vocea din cer), Fiul (Isus Hristos) şi Duhul Sfânt (în forma unui porumbel) sunt toţi prezenţi (Matei 3:16,17).
Adevărul cu privire la HristosScripturile ne învaţă că Isus Hristos a existat ca Dumnezeu şi a fost egal cu Dumnezeu din veşnicie (Ioan 1: 1) şi că, atunci când a venit pe pământ ca un om, El a ales de bunăvoie să nu exercite unele dintre capacitățile Sale ca Dumnezeu. Aceasta este ceea ce se înţelege prin expresia, "El s-a golit pe Sine" (Filipeni 2:6,7). De exemplu: Dumnezeu nu poate fi ispitit (Iacov 1:13), dar Isus a permis să fie ispitit (Matei 4:1-10). Dumnezeu ştie totul, dar Isus a spus când era pe pământ, că El nu ştie ziua cînd va reveni (Matei 24:36). Chiar dacă Isus S-a limitat pe Sine de a întrebuința anumite capacități/puteri când a venit pe pământ, totuși în Persoana Sa, El era Dumnezeu.
Divinitatea lui Isus atunci când El era pe pământ, este văzută în cele 7 cazuri cînd Isus este numit în mod direct Dumnezeu (In. 1:1; 20:28; F.A. 20:28; Rom. 9:5; Tit 2:13; Evr. 1:8-10; 1In. 5:20) și cele 7 cazuri cînd Isus a acceptat închinare de la altii (Matei 8:2; 9:18, 14:33, 15:25, 20:20, Marcu 5: 6 ; Jn.9: 38). Îngerii şi oamenii temători de Dumnezeu nu acceptă închinare (F.A. 10:25,26; Apoc. 22:8,9). Dar Isus a acceptat închinare - pentru că El era Fiul lui Dumnezeu.
Umanitatea lui Isus este exprimată exact, atunci când afirmă că „Isus a fost făcut ca fraţii Săi în toate lucrurile„ Evrei 2:17. El nu a fost făcut după cum sunt copiii lui Adam, căci atunci El ar fi avut un „om vechi„ ca restul omenirii. Isus nu a avut o natură păcătoasă, pentru că El nu a avut un tată uman. Isus a fost născut de la Duhul Sfânt, şi a fost sfânt de la concepţie (Luca 1:35).
Isus nu a încetat să fie Dumnezeu, atunci când a venit pe pământ (Ioan.10: 33). El nu a încetat să fie Om când Sa întors la cer (1 Tim.2: 5). De aceea Duhul Sfânt ne inspiră să facem două mărturisiri cu privire la Isus Hristos - una, că El este Domnul, şi cealaltă, că El a venit în trup (1 Corinteni 12:3; 1 Ioan 4:2,3.).
Isus a fost ispitit în toate ca şi noi, totuși nu a păcătuit nici conştient și nici inconştient (Evrei 4:15). Isus nu a avut "fire păcătoasă", ci o fire numai „asemănătoare cu cea a păcatului„ (Romani 8:3).
Isus a spus că El a venit pe pământ pentru a face voia Tatălui Său şi nu voia Lui proprie (Ioan.6:38). Acest lucru arată că Isus a avut o voinţă umană, care era diferită de a Tatălui, (Matei 26:39).
Astăzi, Omul Isus Cristos (1Timotei 2:5) este "primul născut dintre mai mulţi fraţi" (fratele nostru mai mare), şi Tatăl Lui este și Tatăl nostru (Romani 8:29; Ioan 20:17; Efes 1:3; Evrei 2:11).
Adevărul cu privire la mântuireCuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre "mântuire" la trei timpuri - trecut (Efeseni 2:8), prezent (Filipeni 2:12) şi viitor (Romani 13:11) - sau în alte cuvinte: justificare, sfinţire şi glorificare.
Temelia mântuirii este iertarea de păcate şi justificarea (neprihănirea).
Justificarea este mai mult decât iertarea păcatelor noastre. Justificarea
înseamnă că am fost declaraţi neprihăniţi în ochii lui Dumnezeu, în baza morții
şi învierii Sale și nu în baza faptelor noastre (Efeseni 2:8-9). Chiar şi cele
mai bune fapte ale noastre sunt ca nişte zdrenţe murdare în ochii lui Dumnezeu
(Isaia 64:6). Atunci cînd suntem justificați - suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea
lui Cristos (Galateni 3:27). Credinţa și pocăinţa sunt condițiile pentru a fi
iertat şi justificat (F.A. 20:21). Când Dumnezeu ne iartă, El ne cere ca și noi să iertăm pe alţii în acelaşi mod
(Efeseni 4:32). Dacă nu reuşim să facem acest lucru, Îl facem pe Dumnezeu să
acționeze regretabil față de noi (Matei 18:23-35).
Pocăinţa şi credinţa va fi urmate de botezul cu Duhul Sfânt (Matei 3:11, Luca.11: 13), prin care suntem înzestraţi cu puterea de a fi martori pentru Cristos prin viaţă şi cu buzele noastre (Faptele Apostolilor 1:8) şi de asemenea, trebuie să fie urmată de botezul cu apă, prin care mărturisim public lui Dumnezeu, oamenilor şi îngerilor că omul nostru cel vechi este într-adevăr îngropat (Romani 6:4,6).
Este un privilegiul pentru mine ca ucenic al lui Cristos să am mărturia Duhului în inima mea, că sunt într-adevăr un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:16) şi, de asemenea, să ştiu sigur că am fost umplut de Duhul Sfânt (Efes 5:18).
Sfinţirea este un proces, care începe cu naşterea din nou (1 Corinteni 1:2) și trebuie să continue pe tot parcursul vieţii noastre pământeşti (1 Tes. 5:23,24). Aceasta este o lucrare pe care Dumnezeu o iniţiază în noi prin Duhul Sfânt, scriind legile Lui pe inimile şi minţile noastre (Evrei 8: 10), dar trebuie să facem partea noastră, să ducem pînă la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12,13). Noi suntem acei, care trebuie să omorîm faptele trupului prin puterea pe care Duhul Sfânt ne oferă (Romani 8:13). Noi suntem cei care trebuie să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica de Dumnezeu (2Corinteni 7:1).
Când ne-am născut, ca şi copii ai lui Adam, toţi am fost născuţi cu un om vechi. Omul vechi poate fi asemănat cu un rob necredincios, care deschide uşa inimii noastre la dorinţele firii păcătoase, care caută să intre în viața noastră. Când suntem născuţi din nou, acest om vechi este omorît de către Dumnezeu (Romani 6:6). Dar mai avem încă firea, prin care suntem ispitiţi (Iacov 1:14-15). Omul vechi este acum înlocuit de un om nou, care rezistă împotriva dorinţelor trupului.
Fiecare ispită pe care o putem confrunta vreodată, a fost confruntată şi înfruntată de Domnul nostru Isus în timpul vieţii Sale pământeşti (Evrei 4:15). Astăzi, nouă nu ni se cere să urmăm pe Isus în aspectele externe ale vieţii lui - fiind un tâmplar, nici în lucrarea Lui - a merge pe ape , ci mai degrabă în a fi credincioși cum El a fost în înfruntarea păcatului.
Deşi este posibil să fim perfecți în conştiinţa noastră aici şi acum (Evrei 7:19; 9:9,14), nu este posibil să fim fără păcat în mod desăvîrșit până când vom avea un corp glorificat după ce va reveni Isus Cristos (1Ioan 3:2). Doar atunci, vom putea fi ca El. Pînă atunci însă, noi trebuie să căutăm să trăim aşa cum a trăit El (1Ioan 2:6).
Glorificarea noastră va avea loc după a doua venire a lui Cristos care va fi partea finală a mântuirii noastre, când vom deveni fără păcat (Romani 8:23; Filipeni 3:21).
Atâta timp cât avem acest trup coruptibil, păcatul inconştient va fi încă în noi, oricât de mult am persevera în sfințirea noastră (1Ioan 1: 8). Dar putem fi desăvârşiţi în conştiinţa noastră (F.A. 24:16) şi să fim fără de păcat conştient (1Ioan 2: 1a).
Pocăinţa şi credinţa va fi urmate de botezul cu Duhul Sfânt (Matei 3:11, Luca.11: 13), prin care suntem înzestraţi cu puterea de a fi martori pentru Cristos prin viaţă şi cu buzele noastre (Faptele Apostolilor 1:8) şi de asemenea, trebuie să fie urmată de botezul cu apă, prin care mărturisim public lui Dumnezeu, oamenilor şi îngerilor că omul nostru cel vechi este într-adevăr îngropat (Romani 6:4,6).
Este un privilegiul pentru mine ca ucenic al lui Cristos să am mărturia Duhului în inima mea, că sunt într-adevăr un copil al lui Dumnezeu (Romani 8:16) şi, de asemenea, să ştiu sigur că am fost umplut de Duhul Sfânt (Efes 5:18).
Sfinţirea este un proces, care începe cu naşterea din nou (1 Corinteni 1:2) și trebuie să continue pe tot parcursul vieţii noastre pământeşti (1 Tes. 5:23,24). Aceasta este o lucrare pe care Dumnezeu o iniţiază în noi prin Duhul Sfânt, scriind legile Lui pe inimile şi minţile noastre (Evrei 8: 10), dar trebuie să facem partea noastră, să ducem pînă la capăt mântuirea noastră cu frică şi cutremur (Filipeni 2:12,13). Noi suntem acei, care trebuie să omorîm faptele trupului prin puterea pe care Duhul Sfânt ne oferă (Romani 8:13). Noi suntem cei care trebuie să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica de Dumnezeu (2Corinteni 7:1).
Când ne-am născut, ca şi copii ai lui Adam, toţi am fost născuţi cu un om vechi. Omul vechi poate fi asemănat cu un rob necredincios, care deschide uşa inimii noastre la dorinţele firii păcătoase, care caută să intre în viața noastră. Când suntem născuţi din nou, acest om vechi este omorît de către Dumnezeu (Romani 6:6). Dar mai avem încă firea, prin care suntem ispitiţi (Iacov 1:14-15). Omul vechi este acum înlocuit de un om nou, care rezistă împotriva dorinţelor trupului.
Fiecare ispită pe care o putem confrunta vreodată, a fost confruntată şi înfruntată de Domnul nostru Isus în timpul vieţii Sale pământeşti (Evrei 4:15). Astăzi, nouă nu ni se cere să urmăm pe Isus în aspectele externe ale vieţii lui - fiind un tâmplar, nici în lucrarea Lui - a merge pe ape , ci mai degrabă în a fi credincioși cum El a fost în înfruntarea păcatului.
Deşi este posibil să fim perfecți în conştiinţa noastră aici şi acum (Evrei 7:19; 9:9,14), nu este posibil să fim fără păcat în mod desăvîrșit până când vom avea un corp glorificat după ce va reveni Isus Cristos (1Ioan 3:2). Doar atunci, vom putea fi ca El. Pînă atunci însă, noi trebuie să căutăm să trăim aşa cum a trăit El (1Ioan 2:6).
Glorificarea noastră va avea loc după a doua venire a lui Cristos care va fi partea finală a mântuirii noastre, când vom deveni fără păcat (Romani 8:23; Filipeni 3:21).
Atâta timp cât avem acest trup coruptibil, păcatul inconştient va fi încă în noi, oricât de mult am persevera în sfințirea noastră (1Ioan 1: 8). Dar putem fi desăvârşiţi în conştiinţa noastră (F.A. 24:16) şi să fim fără de păcat conştient (1Ioan 2: 1a).
Adevărul cu privire la BisericaBiserica este trupul lui Cristos. Ea are un singur Cap - Cristos. În trupul lui Cristos, fiecare membru are o funcţie (1Cor. 12: 18, Efeseni 4:16). În timp ce unii membri ar putea avea o slujire mai importantă sau mai vizibilă decât altele, fiecare membru are ceva valoros și trebuie să contribuie.
Cristos a dat Bisericii Lui: apostoli, prooroci, evanghelişti, păstori şi învăţători pentru a zidi trupul Lui (Efeseni 4:11). Acestea sunt slujiri şi nu titluri. Isus le-a interzis ucenicilor Săi să aibă titluri (Matei 23:7-12). Toată lumea în biserică, mare sau mic, este chemat să fie doar un frate şi un slujitor.
Conducerea bisericii locale ar trebui să fie în mâinile bătrânilor/prezbiterilor bisericii. Noul Testament învaţă în mod clar acest lucru (Tit.1: 5; Fapte 14:23). Prezbiterii, fiind la plural, implică faptul că trebuie să existe cel puţin doi în fiecare biserică. O pluralitate de prezbiteri este necesară pentru un echilibru în conducerea bisericii locale. Toţi credincioşii dintr-o biserică locală trebuie să fie supuși autorităţii (prezbiterilor) de Biserica, în toate aspectele legate de biserica locală (Evr. 13:17, 1 Tes.5: 12,13).
"Biserica poate avea întâlniri de învățătură (Fapte 20:9,11), rugăciune (Fapte 12:5,12), evanghelizare (Fapte 2:14-40), şi, de asemenea, pentru încurajare 1Cor. 14:26-40).
Toate darurile menţionate în 1Cor. 12:8-10, 28 şi Rom. 12:6-8 sunt necesare pentru zidirea trupului lui Cristos. O biserică ce dispreţuieşte sau ignoră darurile Duhului Sfânt nu le va avea - şi va fi lipsită de putere.
Femeile pot să se roage şi să proorocească la întîlnirile bisericii, dacă sunt supuse față de autorități(soţ, tată, prezbiteri), pentru că nu li se permite să-şi exercite autoritatea asupra bărbaților sau să conducă cu învățătura în biserică (1Cor.11: 5; 1Tim.2: 12). Semnul supunerii pe capul unei femei (1Corinteni 11:1-16) este un simbol ce ne aminteste:
- Că slava bărbatului/omului trebuie să fie acoperită în biserică (femeia este slava bărbatului - v. 7).
- Că slava femeiei ar trebui să fie, de asemenea, acoperite în biserică (părul unei femei este slava ei - v. 15).
-Că ea este supus autorităţii de bărbat (v. 10) - soţul, tatăl sau prezbiter.
Atît bărbaţii cît şi femeile, trebuie să demonstreze puritatea lui Cristos în felul în care se îmbracă - ambii trebuie sa se îmbrace modest şi discret (1Timotei 2:9.).
Biserica are, de asemenea, responsabilitatea de a predica vestea cea bună prin toate mijloacele posibile, la orice om la care poate ajunge, cu scopul de a face ucenici ai lui Cristos la toate neamurile (Marcu 16:15 cu Matei. 28:19).
Fiecare biserică locală trebuie să proclame, de asemenea, moartea Domnului prin ”frângerea pâinii” (1Cor. 11:22-34.). Frecvenţa aceastei mărturii este o chestiune pe care Cuvântul lui Dumnezeu dă libertate pentru fiecare biserică. Dar, nu trebuie să se ajungă să degenereze într-un ritual gol.
Toate dărniciile credincioşilor trebuie să fie voluntare, secrete şi cu inimă bună (Mat.6: 3, 2Cor. 9:7).
Fraţii spirituali ai lui Isus "sunt cei care fac voia lui Dumnezeu (Matei 12:49,50) - care sunt născuţi din Duh (Ioan 3:5) şi care s-au dezbrăcat de omul cel vechi (Efeseni nou 4:22,24).
Fiecare credincios trebuie să îndeplinească condiţiile de ucenicie, care le-a stabilit Isus (Luca 14:26-33). Acestea sunt: să țin la Domnul mai presus de viața mea proprie și a toturor rudelor mele, să fiu detaşat de la toate bogăţiile şi posesiunile mele materiale şi să renunţ în fiecare zi la propria me voință cu scopul de a îndeplini voia lui Dumnezeu. Cei care nu urmăresc sfinţirea nu vor vedea pe Domnul (Evrei 12:14).
În cele din urmă trebuie să ne amintim că cel mai clar semn al ucenicilor lui Isus este dragostea lor unul pentru celălalt (Ioan 13:35). Astfel, biserica trebuie să caute să fie una, aşa cum Tatăl şi Fiul sunt una (Ioan 17:21).
