FAPTE 27 - MIZEAZĂ PE DUMNEZEU ȘI STAI LINIȘTIT

Poporul Israel numai ce ieșise din robia Egipteană. Au ieșit cu mari bogății, căci i-au jefuit pe egipteni. Însă au ajuns la Marea Roșie și nu aveau nici corăbii, nici pod. S-au uitat în spate și au văzut că armata egipteană se apropie cu viteză și nu mai este mult până vor fi sfâșiați. Cu fiecare clipă tensiunea creștea. Poporul era prins de groază și agonie. Au început  să-l atace pe Moise, căci el i-a organizat să fugă.

Exod 14:13. Moise a răspuns poporului: "Nu vă temeți de nimic, staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi staţi liniştiţi."

În Fapte 27 citim despre o secvență plină de groază și agonie din viața ap. Pavel. Fiind în arest sub paza centurionului Iuliu, ap. Pavel era escortat spre Roma. Ei au urcat într-o corabie care mergea spre Italia. Pe drum au suferit un naufragiu, dar au reușit să rămână în viață toți cei 276 de oameni, doar pentru că au ascultat de Pavel, care avea încredere în Dumnezeu.

Dumnezeu protejează chiar și în mijlocul celor mai cumplite încercări. De aceea, mizează pe Dumnezeu și stai liniștit. Când omul pierde controlul, Dumnezeu rămâne la cârmă, iar credința fermă a unui singur om poate aduce salvare și speranță pentru cei din jur.

 

     I.          Cum procedăm de obicei în furtunile vieții?

Putem ușor să ne regăsim în tovarășii lui Pavel din acea călătorie.

Soarele şi stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.

Soarele ziua și stelele noaptea sunt reperele de orientare a marinarilor. Când pierzi reperele în viață, începe îngrijorarea. Îngrijorarea se hrănește din lipsa de vizibilitate asupra viitorului.

Fiindcă eram bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare încărcătura din corabie şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat (aruncat) uneltele corăbiei.

Au aruncat încărcătura încercând să mențină controlul asupra corabiei. După câteva zile de încercări nereușite din furia că nici nu pot păstra controlul au aruncat chiar și vâslele. Când pierzi controlul în viață atunci ești efectiv înghițit de deznădejde. Îngrijorarea ne consumă energia încercând să salvăm situația prin propriile puteri.

... corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,

Toți cunoaștem proverbul ”Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă”. Ai pierdut reperele de orientare, ai pierdut controlul asupra situației... Când vezi că nu mai poți, alegi să evadezi. Îngrijorarea ne împinge spre decizii impulsive și egoiste.

 

1.    Circumstanțele le-au întunecat perspectiva.

Cred că mulți din noi am fost măcar o dată debusolați de:

-        vreun conflict major,

-        o criză financiară,

-        o boală gravă, sau

-        o pierdere majoră.

 

Cine a simțit vreodată că totul se prăbușește și că scapă de sub control? Poate că chiar acum treci prin ”valea umbrei morții” și nu mai vezi sens sau nu mai ai plăcerea de a continua. Poate nu mai vezi nimic, căci circumstanțele prin care treci, ți-au întunecat perspectiva.

 

2.    Au încercat cu disperare soluții firești.

Cred că de multe ori, când ai simțit că pierzi controlul, ai încercat să iei lucrurile în propriile mâini. Ai încercat să forțezi lucrurile, bazându-te pe relații, pe bani sau chiar pe mici compromisuri? Din disperarea de a salva situația, ajungem să aruncăm „peste bord” lucruri de mare preț:

-        neglijăm familia,

-        ne ruinăm sănătatea,

-        renunțăm la cele valoroase,

-        sacrificăm timpul cu Dumnezeu.

 

Poate chiar acum te epuizezi fizic și emoțional, căutând cu disperare soluții omenești la o problemă spirituală sau relațională, și constați cu amărăciune că nimic nu funcționează.

 

3.    Au căutat să evadeze.

Când durerea și presiunea devin insuportabile, reacția naturală dictată de frică este instinctul de a fugi. Câți dintre noi nu au simțit impulsul de a lăsa pur și simplu totul baltă?

-        Să pleci de la locul de muncă din cauza unui conflict,

-        să ieși dintr-o slujire pentru că ai fost rănit de oameni,

-        sau chiar să divorțezi, pentru că ți se pare că nu mai poți.

 

Evadarea, nu totdeauna înseamnă să dispari. Ea poate fi subtilă:

-        ne reținem la muncă,

-        dăm scroll continuu pe telefon,

-        ne așezăm pe seriale,

-        spunem mereu că nu avem timp.

Poate te afli chiar acum pe marginea corabiei ...

 

  II.          Cum ar trebui să procedăm în furtunile vieții?

 

În timp ce toți ceilalți își pierdeau nădejdea, aruncau încărcătura și căutau să evadeze, Pavel păstrează o pace supranaturală, îngrijește și în final îi salvează pe cei din jur. El nu schimbă furtuna, dar schimbă modul în care se raporta la ea.

Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: "Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine." De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. (Fapte 27:23-25)

Când lipsesc Soarele și stelele (reperele văzute), Pavel se bazează pe revelația divină. Adevărata orientare în furtună nu vine din analizarea circumstanțelor, ci din ancorarea în Caracterul și Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel știe cine este Dumnezeul lui și în cine se încrede. În așa caz nu poți da greș.

„Dar Pavel a zis sutașului și ostașilor: «Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi mântuiți.»” (Fapte 27:31)

Când pierzi controlul firesc, reacția corectă nu este scăparea egoistă, ci credincioșia. Adesea, biruința nu înseamnă să fugi din situație, ci să-ți manifești încrederea, știind că Dumnezeu este la cârma vieții tale. Deciziile impulsive agravează furtuna, pe când încrederea în Dumnezeu care deține controlul aduce mântuire.

„Pavel i-a rugat pe toți să mănânce... A luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți s-au îmbrăcat cu curaj și au luat și ei de au mâncat.” (Fapte 27:33-36)

Reacția matură a credinței este să rămâi calm și să oferi protecție, încurajare și binecuvântare pentru cei din jurul tău. Pacea nu vine din redobândirea controlului asupra situației, ci din predarea controlului în mâna lui Dumnezeu.

 

1.    Credința reconfigurează perspectiva.

Când treci prin valea umbrei morții și nu mai vezi „soarele și stelele” – fie că e vorba de:

-        o problemă financiară,

-        un diagnostic medical grav,

-        o dezamăgire în slujire,

care îți este sursa ta de orientare în aceste momente?

 

Poate că circumstanțele în care te afli acum urlă că „totul e pierdut”. A-ți reconfigura perspectiva înseamnă să refuzi să îți mai tragi concluziile din ceea ce vezi cu ochii fizici și să te ancorezi în Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Înseamnă să te oprești o clipă în mijlocul haosului și să declari cu voce tare, la fel ca Pavel: „Eu știu al cui sunt și cui Îi slujesc!”. Furtuna poate rămâne, dar frica dispare, pentru că privești prin lentila suveranității lui Dumnezeu, nu prin cea a probabilităților omenești.

 

2.    Încrederea înlocuiește soluțiile disperate.

Când simți că pierzi controlul, cea mai mare ispită este să forțezi lucrurile și să o iei pe scurtături. Poate ești tentat:

-        să recurgi la un compromis de conștiință,

-        să manipulezi pe cineva într-o relație,

-        să iei o decizie radicală și impulsivă din pură disperare.

 

Aici e nevoie de încredere. Încrederea înseamnă să renunți la „luntrea de salvare” construită de tine și să spui: „Doamne, Tu ești la cârmă”.

 

Nu forța ușile pe care Dumnezeu nu le-a deschis. Alege să rămâi fidel în corabie, chiar dacă situația e încordată. Încrede-te mai mult în protecția lui Dumnezeu, decât în propriile manevre de evadare.

 

3.    Pacea te ancorează să rămâi fidel.

Când furtuna lovește:

-        familia ta,

-        cercul tău de prieteni,

-        locul de slujire,

instinctul este retragerea, jelirea și autocompătimirea.

 

Pavel, deși era prizonier, flămând de 14 zile și epuizat, se ridică, ia pâinea, mulțumește lui Dumnezeu și îi hrănește pe ceilalți. În mijlocul propriului tău necaz, devină stâlpul de stabilitate pentru cei din jur.

 

Să rămâi și să slujești înseamnă să mângâi pe altcineva, chiar atunci când tu însuți ai nevoie de mângâiere; să fii exemplu pentru alții, chiar atunci când tu ai nevoie de exemplu; să rămâi fidel, chiar dacă ai motive să faci tălpășiță. Pacea ta – care vine din predarea totală – devine contagioasă și, cine știe, poate anume așa vei aduce salvare pentru cei din corabia vieții tale.

 

Un copac cu rădăcini adânci nu se teme de vântul puternic. Furtuna nu face decât să-l oblige să se prindă și mai strâns de pământ, devenind mai puternic decât înainte. Nu lăsa circumstanțele zbuciumate să te smulgă din locul tău: În furtună - mizează pe Dumnezeu și stai liniștit.

(Psalmii 46:1) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. 2. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. 3. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. ... 10. "Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri, Eu stăpânesc pe pământ."

 

Când Isus era cu ucenicii în corabie pe mare și s-a stârnit o furtună, ucenicii se gândeau că gata-gata, marea îi înghite. Atunci Isus se intervine și poruncește mării, zicând: "Taci! Fără gură!" și imediat furtuna s-a liniștit – salvarea a venit.

 

Știu că unii dintre noi trecem chiar acum prin furtuni asemănătoare. Haideți să ne rugăm și să-L lăsăm pe Dumnezeu să poruncească furtunii noastre să fie ”fără gură”. Și chiar dacă furtuna va continua, să ne rugăm să avem încredere, să păstrăm pacea și să căutăm salvarea celor din jurul nostru.

 

 

Nu ești singur!

 Un mesaj către părinții adoptivi ...

 

Începând cu 2012 eu și familia mea am început o slujire printre orfani și copii defavorizați. Pe parcursul a 11 ani - am devenit părinți pentru 33 de adolescenți, pe care i-am crescut, educat, îngrijit, ucenicizat, botezat, cununat și pe unul chiar și ordinat ca pastor.

 

Când spun că vă înțeleg când treceți prin greutăți, nu spun doar o frază deserviciul. Am trecut prin lipsuri, neînțelegeri, acuzații, contactat de poliție, chemat la spitalul de urgență, sunete cu învățătorii și vizite la familiile biologice. Am avut experiențe de la lacrimi până la momente când veneam în rugăciune înaintea lui Dumnezeu și mai mult tăceam decât vorbeam. Dar în ecoul rațiunii mele suna: Eu sunt cu tine!

 

Aceste cuvinte au fost spuse de însuși Dumnezeu în contexte diferite:

 

I. Cucerirea de noi teritorii...

Deut. 31:6. Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă! Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi de ei, căci Domnul Dumnezeul tău va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa."

 

Poporul Israel era în fața cuceririi Canaanului. Ei știau de la Dumnezeu că acolo curge lapte și miere, dar totodată ei auzise de la iscoade că acolo locuiesc uriașii. Cum îi vor cuceri? Aceste gânduri chiar îi speria, dar Dumnezeu le zice: Eu merg cu tine și nu te voi lăsa.

 

Atunci când vrei să intri într-un domeniu nou (înfierea) treci prin îndoială, nesiguranță și chiar poate să te înfricoșeze acest gând. Mai ales c\nd auzi despre experien’a unora. Dar Dumnezeu are acelaș mesaj: Eu sunt cu tine.

 

Isaia 41:10 „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor, Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”

 

 

II. Îngrijorarea materială ...

Evr. 13:5. Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: "Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi."

 

Mulți oameni au idolatrizat banii. În loc să-L iubească pe Dumnezeu și să folosească banii, oamenii au început să iubească banii și să-L folosească pe Dumnezeu. Din frică că vor rămânea în lipsă, sau din dorința de a avea tot mai mult oamenii nu se mai închină lui Dumnezeu ci lui Mamona.

 

Expresia "Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi." care a fost spusă prima dată când stai în fața a ceva necunoscut și ai inima moale, acum este aplicată situației când ai putea fi în lipsă. Dumnezeu e cel ce poartă de grijă (Avram-Isac). Credincioșii îs mai înțelepți decât necredincioșii. Cei necredincioși își consumă viața pentru a agonisi bogății. Cei credincioși Îl caută pe Dumnezeu, care este stăpânul peste toate bogățiile.

 

O fetiță orfană a fost luată de un bogătaș ca să-și petreacă vacanța de Crăciun în familia sa. El a dus-o într-un magazin mare și i-a spus să-și aleagă orice ar vrea, dar ea l-a luat de mână pe el și nu a făcut nici un pas. Ea și-a făcut  alegerea.

 

Isaia 43:2 „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te vei arde și flacăra nu te va mistui.”

 

III. Misiunea de a face ucenici ...

Matei 28:20. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului." Amin.

 

Unii își pedepsesc copii pentru că nu învață bine. Alții achită repetitori penru copii lor. Unii părinți dau și haina de pe ei, pentru ca odorul lui să poată învăța și să aibă o specialitate, să-și facă o carieră etc. Nu spun că e rău acest lucru. Dar vreau să subliniez că expresia ”Eu sunt cu voi în toate zilele...” este dată în contextul în care noi îi învățăm nu matematică și biologie, ci când îi învățăm poruncile Lui.

 

Dumnezeu este cu noi mereu, dar noi putem experimenta și simți prezența Lui atunci când ne poziționăm acolo unde este El: în smerenie, în căutarea Lui și în lucrarea Lui.

 

Domnul este cu tine atunci când tu îl cauți pe El.

2Cronici 15:2 și Iacov 4:8 „Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi...”

 

Domnul este cu tine atunci când ești smerit.

Isaia 66:2 „...Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul zdrobit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”

 

Domnul este cu tine atunci cât tu te ocupi de lucrarea Lui.

Grija și educarea orfanilor pentru voi este lucrarea lui Dumnezeu. Adopția este însăși inima Evangheliei. Noi am fost înfiați de Dumnezeu (Romani 8:15, Galateni 4:5).

 

Voi toți sunteți implicați în lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă nu predicați de la amvoane. Voi nu doar faceți un bine pentru cei rămași fără ocrotire părintească, voi reflectați caracterul lui Dumnezeu mai mult decât oricine altcineva în biserică.

 

El lucrează prin voi, când voi hrăniți acești copilași.

El lucrează prin voi, atunci când voi îi adormiți în fiecare seară cu povtiri din Biblie.

El lucrează prin voi, atunci când voi formați din ei niște caractere pentru Dumnezeu.

 

Aceste texte oferă credincioșilor încredere și pace interioară, amintindu-ne că, deși greutățile sunt inevitabile, singurătatea pentru cel credincios este doar o iluzie.

 

Practic Dumnezeu este alături de noi, nu prin îngeri, ci prin alți oameni. Noi suntem îndemnați să purtăm de grijă unul de altul, să veghem unul asupra altuia, căci așa Dumnezeu își exersează purtarea de grijă. Prin aceasta El dovedește că nu ne abandonează și că nu suntem singuri.

 

Din nefericire, mulți dintre noi ne-am învățăat să ascundem nevoile noastre, ca să nu părem vulnerabili sau că cerșim. Pretindem că totul e ok, dar tocmai aceasta și îi oprește pe cei din biserică să participe în nevoia ta. Tocmai asta e o barieră practică ca Dumnezeu să fie cu tine și să intervină.

 

Sfatul practic este să fim buni unii cu alții fără motive. Să ne încurajăm unii pe alții permanent, nu doar când aflăm că familia cutare trece printr-o dificultate. Să ne ajutăm unii pe alții fără motive, căci așa unii au găzduit îngeri. Aceasta va fi cea mai bună confirmare că Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri. Doamne ajută!.

 

FAPTE 15 || AUTORITATEA PREBITERILOR ÎN ÎNVĂȚĂTURĂ

Săptămâna trecută am fost la un curs în Austria cu fratele Andrei. La același curs erau câteva cunoștințe vechi, cu care nu am interacționat vreo 20 de ani. În timpul cursului mai apăreau întrebări pe care le puneam sau completam. Într-o seară, una din aceste cunoștințe s-a apropiat și mi-a zis: să știi că am rămas plăcut surprins și chiar uimit de faptul că privești lucrurile critic și nu accepți vreo învățătură dacă nu este suficient de susținută biblic și argumentată.

Uite, i-am zis eu: sunt convins că o idee trebuie să treacă diferite faze până a deveni convingere. Oricine poate avea o idee, dar cel care o asimilează o poate transforma într-o părere, și doar dacă o validezi ea poate deveni o convingere.

 

I. Cum procedăm atunci când apar divergențe în învățătură?

 

1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea: Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur, nu puteţi fi mântuiţi.

2. Pavel şi Barnaba au avut un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite. Prin urmare frații (consiliul sau biserica) a decis să trimită pe Pavel și Barnaba la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri cu acest subiect.

 

Subiectul mântuirii este una din doctrinele bisericii. Doctrina este o învățătură absolută și obligatorie. Ea nu poate fi negociată sau modificată. Devierea de la doctrină înseamnă erezie.

 

Pavel și Barnaba erau lideri în biserică, așa că nu era sănătos să aibă păreri sau poziții diferite în privința mântuirii. Acest precedent ne învață că stâlpii bisericii trebuie să aibă claritate, convingere și unitate în privința doctrinei.

 

În general nu este greșit să ai părere diferită în subiecte secundare, dar în privința doctrinelor trebuie să fie claritate și unanimitate. Pelerinul Rupertus Meldenius a spus-o frumos: "In necessariis unitas, in dubiis libertas, in omnibus caritas" - În cele esențiale să avem unitate, în cele secundare libertate și în toate dragoste.

Un exemplu este cazul cu Ioan Marcu de la sfârșitul acestui capitorl. Pavel și Barnaba au avut păreri diferite cu cine ar trebui de făcut slujirea și ei au rămas fiecare la preferința sa. Barnaba l-a luat pe Ioan Marcu, iar Pavel l-a luat pe Sila și au plecat în misiune.

 

Când auzi o idee nouă imediat o treci prin aceste faze.

ü Faza rațională / înțelegerea este atunci când procesezi ideea.

ü Faza sceptică /evaluarea este atunci când contrapui ideea nouă cu sistemul de valori, experiențele și cunoștințele existente.

ü Faza de acceptare / credința este atunci când asimilezi ideea fără argumente și dovezi.

ü Faza de testare / validarea este atunci când ideea este testată și se obțin rezultate.

ü Faza de cristalizare / convingerea este atunci când nu mai ai dubii, dar o promovezi și o aperi.

 

Unele idei se împotmolesc la anumite etape, din lipsa de argumente, sau deoarece contravin cu alte cunoștințe și experiențe. Nu e mare scofală. Dar dacă acestea țin de sistemul de credință, valori, viață și moarte sau ține de întrebări existențiale, atunci trebuie să dai atenție până definești bine ceea în ce crezi și cine ești.

 

Ø Fapte 17:11 – „Au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.”

Ø Romani 14:1 – „Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice.

Ø Romani 16:17 – „Vă îndemn, fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.”

Ø Tit 3:10 – „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce este eretic...”

 

Deci, la nivel de biserică aceasta arată exact ca în Fapte 15.

1. Biserica trebuie să aibă aceeași înțelegere a doctrinelor. Privitor la subiecte neesențiale fiecare poate avea păreri, poziții și convingeri individuale.

2. Când apar divergențe în doctrină, trebuie apelat la apostoli și prezbiteri. Pentru a apela la apostoli, apelăm la Evanghelii și epistole pe care le-au scris, iar prezbiterii sunt conducerea bisericii, așa că consultă-i și află argumentele.

 

II. Legalismul în biserică înseamnă ispitrea lui Dumnezeu.

 

Pentru a simplifica și ușura lucrurile omul are o tendință de a stabili reguli și cutume. Unele biserici au exagerat cu astfel de cutume și au ajuns legaliste. Legalismul reprezintă o deviere teologică și comportamentală în care respectarea strictă, literală și exterioară a unor legi, reguli și tradiții este mai importantă decât relația personală cu Dumnezeu și duhul Scripturii.

 

În esență legalismul:

ü Tratează mântuirea bazată pe performanțele omului.

ü Ridică tradițiile umane la nivel de dogmă.

ü Instaurează o cultură a conrolului, vinovăției și fricii.

ü Pune accent pe conduita exterioară și nu tratează strădaniile interioare.

ü Dezvoltă un eletism spiritual prin spiritul de judecată.

 

Legalismul este o tragedie care produce mai multe traume religioase decât copilăria. Legalismul alungă mai mulți oameni din biserici, decât reușește satan însuși. Promotorii legalismului adesea nu sunt ei înșiși născuți din nou, deși se află în poziții de conducere eclesiale.

 

3. Barnaba și Pavel au fost bine primiți de biserică, apostoli și prezbiteri și apoi le-au istorisit întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu;

5. Unii din partida fariseilor au zis: să fie tăiate împrejur.

Observăm că această întrebare era una actuală și pentru biserica din Ierusalim, căci Barnaba cu Pavel încă nu le spusese nimic despre problema cu care au venit, dar nou-convertiții iudei au ridicat singuri acest subiect.

 

7. Apostolii şi prezbiterii au făcut multă vorbă...

10. După ce le-a amintit experiența sa cu Corneliu, Petru: de ce ispitiţi pe Dumnezeu? Ispitirea lui Dumnezeu reprezintă aici stabilirea unor standarde, pe care nu le țin nici chiar cei ce le întăresc. Acest păcat a fost cel mai frecvent mustrat de Domnul Isus când vorbea cu fariseii, arătându-le ipocrizia lor.

 

Ø Matei 23:4 „Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.”

Ø Marcu 7:6-8 „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.” Voi lăsați porunca lui Dumnezeu, și țineți datina oamenilor...”  

Ø Luca 12:1 „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.”

 

Extrema Stângă – Anarhia Spirituală: „Fiecare face ce vrea, crede ce vrea, interpretează cum vrea”. Cartea Judecători...

 

Extrema Dreaptă – Dictatura Spirituală (Legalismul): „Oamenii inventează reguli noi care nu au legătură cu Scriptura și le impun ca fiind mântuitoare”. Fariseismul...

 

Calea de Mijloc: Autoritatea rânduită de Dumnezeu nu inventează adevăruri, ci recunoaște și formulează ceea ce Duhul Sfânt a scris deja în Scriptură.

 

Deci, la nivel practic noi ca biserică:

1. Avem cateheza pentru cei convertiți.

2. Avem lecțiile de membralitate pentru cei ce se mută din altă parte.

3. Vom educa liderii de grupuri în privința subiectelor dificile.

4. Vom aplica metoda din Fapte 15 dacă apar divergențe.

Toate acestea sunt necesare ca să nu ajungem să ispitim pe Dumnezeu, deviind de la adevăr și intrând în legalism, care niciodată nu-l va apropia pe om de Dumnezeu.

 

III. Adevărul este formulat de apostoli & prezbiteri în baza Scripturilor și Duhului Sfânt.

 

11. Noi credem că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.

13. Iacov în rol de prezbiter al Ierusalimului a luat cuvântul... El l-a citat pe Simon/Petru în experiența cu Corneliu... Apoi a argumentat cu Scriptura citând prorocul Amos (9:11-12):

 

16. "După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:

17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,

18. zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie."

 

Prezbiterul Ierusalimului face o concluzie echilibrată, argumentată și biblică, pentru că citează atât Scriptura (profetul), călăuza Duhului Sfânt, cât și experiența sfinților.

Ø Efeseni 2:20 - „...fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.”

Ø 1 Ioan 1:1-3 - „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții... vă vestim și vouă.”

Ø Ioan 16:13 - Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 

Dar oare Duhul Sfânt vorbește numai prin apostoli și prezbiteri? Oare nu fiecare credincios are Duhul Sfânt și poate decide el singur ce este adevărul? Vedeți, în Fapte 15 exact acest lucru s-a întâmplat. Anumiți credincioși dintr-o biserică au venit în altă biserică și învățau o erezie. Fiecare credincios are Duhul Sfânt, dar nu toți credincioșii au același discernământ istoric sau cunoașterea vastă a Scripturilor.

 

Mulți citează în mod eronat Ioan 16:13 „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul... asumând că Duhul Sfânt vă va învăța tot Adevărul. Adevărul este Hristos. El este piatra din capul unghiului și temelia Adevărului. Fiindcă au fost călăuziți de Duhul Sfânt, apostolii au redat în Evanghelii și epistole tot Adevărul (Isus Hristos). Acesta este Adevărul. Duhul Sfânt nu aduce alt adevăr sau o completare a adevărului, ci călăuzește să înțelegi ceea ce Hristos a învățat, sau cum să aplici adevărul în diverse contexte.

 

În Epistola către Efeseni, Pavel explică faptul că Hristos a dat bisericii păstori și învățători cu un scop precis:  „...ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14).

 

Prezbiterii sunt numiți „ispravnicii” lui Dumnezeu în biserică (Tit 1:7) și cei care „veghează asupra sufletelor credincioșilor, ca unii care au să dea socoteală” (Evrei 13:17). Și socoteala va fi mai aspră pentru că se ocupă de învățătură (Iacov 3:1) „Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.”

 

Priviți la un pod suspendat. Podul este Calea (Mântuirea prin Hristos), dar Dumnezeu a pus și balustradele. Duhul Sfânt pe de o parte și structura de autoritate a bisericii (apostolii și prezbiterii) pe de altă parte sunt „balustradele” puse de Dumnezeu. Ele nu îți blochează înaintarea, ci te împiedică să cazi în prăpastia haosului sau a ereziei.

 

Când Scriptura nu ne dă un răspuns explicit într-o dilemă, Dumnezeu nu ne dă voie să transformăm credința într-o democrație a părerilor personale, unde fiecare decide adevărul lui. Dumnezeu vorbește prin ordinea pe care El Însuși a stabilit-o: Cuvântul ca temelie, Duhul Sfânt ca ghid spiritual și prezbiterii rânduiți ca paznici ai turmei.