FAPTE 6 || BISERICA ȘI PROVOCĂRILE EI (continuare)

Dacă ai venit astăzi la biserică căutând oameni perfecți: ai greșit adresa. Mulți cred că biserica este o antecameră a paradisului. Însă Fapte 5, 6 prezintă o realitate izbitoare: ipocrizie, minciună, amenințare, batjocuri, discriminare, tensiuni etnice, cârtire chiar în biserica păstorită de apostoli. Astăzi vom învăța că biserica nu este un muzeu, ci un atelier - în care procesul este greu, neplăcut, zgomotos, obositor. Azi privim la Fapte 5, 6 nu ca la o pagină neagră a istoriei bisericii, ci ca la un manual de gestionare a crizelor care apar atunci când Dumnezeu lucrează cu oameni imperfecți.

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta! Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”

1. Nedreptatea din interiorul bisericii.

Spuneam data trecută că Biblia nu încearcă să prezinte biserica lui Isus Hristos ca pe o adunare de îngeri. Ea prezintă realitatea transparentă și nu încearcă să ascundă situațiile care nu tocmai fac față bisericii. Aceasta trebuie să ne învețe că biserica nu trebuie confundată cu paradisul. Dumnezeu a lăsat ca grâul să crească împreună cu neghina. Biserica este procesul din atelier, nu produsul de pe raft.

În biserica primară erau două feluri de evrei: evreii băștinași și evreii din diaspora (cei care s-au pocăit la predica lui Petru de la Rusalii și au rămas în biserica din Ierusalim ca să mai învețe din Cuvânt). Criteriul de deosebire între ei nu era altceva decât limba pe care o vorbeau. Ei au început să-și șoptească între ei (Ioan 7:12), căci vedeau o nedreptate și discriminare. Posibil că această nedreptate nu era o întâmplare unică, ci o scăpare repetitivă. Cel mai probabil, cârtirea era cauzată anume de specificul subliniat de Luca, pe criteriul de limbă.

Problema a ajuns la urechile apostolilor și imediat au luat măsuri. Nu au lăsat să se răspândească zvonuri. Apostolii nu i-au abordat pe cei ce cârteau, ci problema care a stârnit cârtirea. Ei nu i-au despărțit pe aceste două grupe de evrei pe criteriul de limbă în două biserici diferite. Ar fi fost mai simplu, dar nu este corect.

Gal. 3:28 Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.

Această situație vine ca o mănușă contextului din RM, dar mai ales din VA. Există o tensiune în societate pentru că vorbitorii de rusă adesea se impun, împlinind astfel agenda rusificării Moldovei. Din nefericire, aceste tensiuni se întâlnesc și între creștini. În Hristos nu mai este nici rus, nici moldovean, iar pentru preferințele de limbă trebuie găsite soluții care să îi împace pe toți, nu să dezbine.

Trebuie să recunosc că venind la VA aveam în gând acest verset și doream să-mi dovedesc mie în primul rând că biserica este mai presus de națiuni și limbi, săraci și bogați. Trebuie să recunosc că 10 ani de slujire și încercări nu mi-au fost îndeajuns... Cineva chiar mi-a zis: ai vrut să faci în biserică ca la tine în familie, să vorbiți fiecare limba lui și să vă înțelegeți?

Un exemplu de nedreptate brutală apărută chiar în sânul familiei este cazul lui Iosif. El a fost vândut ca sclav de către frații săi. Iosif a învățat că „atelierul” lui Dumnezeu implică uneori invidie, ură, trădare și minciuni. Ar fi bine să fim ca Iosif în așa momente: nu judeca, roagă-te și ai încrederea că Dumnezeu le va pune cap la cap la timpul cuvenit.

I-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.

În lista de diaconi îl întâlnim și pe Nicolae (prozelit din Antiohia) ca reprezentant al diasporei (evreii care vorbeau grecește). Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări, pentru că nu au fost trecuți cu vederea. Diasporă au putut să înainteze candidatul lor.

Tot procesul de hirotonisire/ordinare a diaconilor a avut loc în câteva etape cu implicarea întregii biserici. Aceasta arată un model echilibrat și responsabil:

* Identificarea nevoii – Au prioritizat predicare mai sus ca slujirea și a apărut nevoia de slujitori calificați.

* Stabilirea criteriilor de calificare pentru slujitori:

- Mărturie bună. Să fie oameni respectați și integri în comunitate.

- Plini de Duh Sfânt. Să aibă o viață spirituală profundă și vizibilă.

- Plini de înțelepciune. Să aibă discernământ practic pentru gestionarea resurselor.

* Alegerea candidaților dintre credincioși, ținând cont și de specificul diasporei.

* Validarea finală în fața apostolilor și adunării.

* Ordinarea / hirotonisirea:

- Rugăciunea – invocarea harului lui Dumnezeu peste ei în slujirea respectivă.

- Punerea mâinilor – un gest simbolic pentru transmiterea autorității și delegării.

Criteriile înaintate de apostoli vizau caracterul, nu competențele. Competențele sunt importante, dar caracterul prevalează. Noi nu trebuie să confundăm succesul material cu statutul spiritual. Nu alegem oameni în funcții doar pentru că au succes în afaceri, ci pentru că au un caracter modelat de Hristos.

Apostolii nu au încercat să fie supermani și să facă totul singuri. Ei au delegat unele responsabilități pe care puteau să le facă și alții. Delegarea eliberează potențialul bisericii și eficacitatea bisericii crește. O biserică puternică este una în care fiecare membru își găsește locul de slujire, nu una în care câțiva lideri sunt epuizați.

2. Ceartă de vorbe cu cei dinafară.

Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. Unii din sinagoga numită a izbăviților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului cu care vorbea el.

Ordinărea diaconilor pentru gestionarea lucrurilor administrative a dezlegat mâinile apostolilor să predice mai mult. Totuși, mărturisirea Evangheliei nu era o activitate selectă doar pentru apostoli, căci vedem că și diaconul Ștefan predica cu putere. Fiecare credincios are mandatul vestirii Evangheliei (Mat. 28:19), nu doar slujitorii ordinați.

Atunci când biserica predică doar de la amvon, face caritate și se preocupă de treburile ei, nu deranjează societatea. Dar atunci când biserica are un cuvânt de spus în societate, atunci oamenii fie se pocăiesc, fie ripostează. Dacă nu vestim Evanghelia pentru că nu vrem să fim respinși, nu o să avem nici oameni care să se pocăiască. Acestea două vin adesea la pachet.

Respingerea, batjocura și prigoana trebuie asumate de fiecare credincios. Fii gata să plătești prețul colateral al evanghelizării. O greșeală a noastră este că ne așteptăm ca lumea să se poarte cu noi așa cum ne purtăm noi cu ea. Trebuie să fim conștienți și pregătiți de riposta lumii la Evanghelie:

* Marginalizarea - cea mai ușoară formă de dispreț, dar cea mai frecvent întâlnită.

* Batjocura - luarea în derâdere, luarea peste picior, etichetarea. Pavel predica în Areopagul Atenei. Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc...”

* Discriminarea - presiunea devine instituționalizată. Creștinii încep să piardă oportunități din cauza credinței lor, apar interdicții de a vorbi public despre credință.

* Amenințarea - încercarea de a te intimida pentru a te „reduce la tăcere” înainte de aplicarea forței. Este un asalt asupra psihicului, având scopul de a genera frică.

* Amendarea - este o formă de constrângere prin care autoritatea încearcă să facă practicarea credinței prea costisitoare.

* Arestarea - credinciosul este reținut și tratat ca un infractor de rând. Bătăile și tratamentul inuman devin o normalitate, căci sunt îndreptățite de lege.

* Exilarea - este o „moarte civilă” prin care persoana este smulsă din comunitate și familie, pentru eliminarea influenței în acea zonă și distrugerea echilibrului său emoțional.

* Martirajul - este eșecul total al persecutorului, pentru că transformă victima într-un simbol etern. Moartea devine „victoria finală” a celui prigonit asupra sistemului.

Au pus la cale niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă ...
Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el ... Au scos niște martori mincinoși, care au zis: ... Toți cei ce ședeau în Sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.

Ex: Când Neemia zidea zidurile Ierusalimului, vrăjmașii (în frunte cu Sanbalat) au început cu batjocura („dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul”), apoi cu amenințări că vor veni noaptea și vor dărâma ceea ce au construit ziua și chiar timiteau scrisori mincinoase la autorități. Când vei începe să zidești un caracter creștin sau o lucrare în societate, pregătește-te de 'Sanbalați' care vor râde de tine de la o poștă.

Domnul Isus a suferit cea mai mare nedreptate posibilă. A venit la ai săi și ai săi nu L-au primit. Cei ce se numeau frați, strigau: ”La moarte cu El” și ”Răstignește-L”. Isus a stat la masă cu trădătorul Său dar totuși a spus calm lui Iuda ”Da, tu ești...” Când era cercetat și bătut, nu a spus nici un cuvânt, ca un miel pe care îl duci la măcilărie.

Când treci prin așa momente, vin gânduri: ce fel de biserică e asta? E biserica lui Hristos oare? Îți vine să trântești ușa și nici să nu privești înapoi... Nu privi înapoi. Privește în sus. Privește la Isus.

Pași practici:

1. Identifică „văduvele neglijate” din biserica ta. Întreabă-te: „Cine este grupul sau persoana care se simte trecută cu vederea în biserica mea azi?”. Poate este un grup, ca  adolescenții pe care tinerii încă nu-i acceptă printre ei... Poate sunt cei mai săraci, pe care cei mai înstăriți îi trec cu vederea în timpul asimilării... Poate sunt membrii din alte grupuri, cu care te cunoști foarte puțin și tot tinzi să-i treci cu vederea...

2. Ascultă, nu presupune. Săptămâna aceasta, caută să vorbești cu o persoană din biserică care aparține acestui grup neglijat. În loc să judeci murmureala or, întreabă-i pur și simplu: „Care este cea mai mare provocare a ta în această perioadă?” Distrugere barierelor prin empatie, așa cum apostolii au ascultat plângerea celor din diaspora.

3. Pregătește un răspuns. Identifică o întrebare sau o critică frecventă despre credința ta pe care o auzi la muncă sau în familie. Pregătește un răspuns de 1-2 minute, care va transforma o posibilă confruntare întro oportunitate de mărturie.

„Provocările bisericii nu sunt semnele eșecului, ci semnele creșterii. O biserică fără probleme este o biserică moartă. Astăzi am învățat că soluția la conflict este caracterul, iar răspunsul la ură este harul. Plecați de aici nu căutând paradisul pe pământ, ci fiind brațele lui Hristos pentru cei neglijați și vocea lui Hristos pentru cei pierduți. Dacă înăuntru avem ordine și dragoste, afară putem avea curaj și biruință. Amin!”

FAPTE 5 || BISERICA ȘI PROVOCĂRILE EI

În primele capitole din Faptele Apostolilor vedem o creștere exponențială a bisericii, însoțită de puteri miraculoase, dragoste jertfitoare și evenimente care cutremurau orașe întregi. Dar viața reală nu s-a lăsat mult așteptată și aspectul uman s-a arătat la orizont: oameni nu tocmai sinceri, decizii nu tocmai înțelepte, provocări și reacții firești a celor religioși. Astfel de provocări erau atât din interior (de la frați), cât și din exterior (de la vrăjmași).

4:32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. 33. … un mare har era peste toţi. 34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute 35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

• Criza necesită management radical.

Doar în câteva luni, la biserică s-au adunat +3 mii de oameni, +5 mii de barbati. Unii erau înstăriți, dar majoritatea erau săraci lipiți pământului. Astfel s-a creat o criză de proporții în ce privește lipsa de hrană elementară. Biserica locală a reacționat printr-o hotărâre neordinară că să răspundă la această provocare. Cel mai probabil ei au hotărât ca tot ce va fi pus la picioarele apostolilor, va fi direcționat proporțional săracilor, ca nimeni din frați să nu ducă lipsă.

Expresia a pune la picioarele apostolilor, însemna renunțare la dreptul de proprietate asupra unui lucru, în favoarea celuilalt. În antichitate așa se aduceau darurile, la domni și împărați.

Cei mai înstăriți din biserică își vindeau averile cu acest scop și aduceau la picioarele apostolilor. Hotărârea bisericii sub călăuzirea Duhului Sfânt devine o lege pentru întreaga biserică locală. Modul în care biserica administrează o criză, trebuie să reflecte felul în care Dumnezeu aduce soluții divine.

Matei 18:18. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi (fost) legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi (fost) dezlegat în cer. ... 20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."

Acest verset e despre responsabilitatea colectivă a comunității. Traducerea exactă ar fi: „...va fi fost deja legat în cer”. Aceasta nu înseamnă că biserica „forțează” mâna lui Dumnezeu, ci mai degrabă, atunci când biserica aplică corect Scriptura cu privire la ordine și disciplină, ea nu face decât să ratifice pe pământ un verdict care a fost deja dat în cer de către Dumnezeu. Deci, când biserica locală hotărăște un lucru în comun, acel lucru are semnificație spirituală și trebuie respectat, ca fiind o cerință a lui Dumnezeu.

Această abordare este întâlnită în istoria bisericii, dar are un caracter local și temporar. Unele biserici se leagă cu astfel de legământ cu privire la zeciuială, pe o perioadă de 1-2 ani, ca să fie direcționat spre construcția casei de rugăciune, sau este o practică de autofinanțare a bisericii.

Imaginați-vă că noi am crește ca biserica primară și nu am încăpea. Aceasta ar fi o criză, care posibil ne va obliga să aplicăm măsuri mai radicale...

• Dărnicia necesită contabilizare transparentă.

Cea mai mare amenințare la adresa Bisericii nu este absența resurselor, ci prezența ipocriziei. Anania a falsificat raportul financiar ca să pară a fi mai generos decât a fost în realitate.

5:1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira, 2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? 4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu."

Nu știm exact de unde Petru știa că Anania a mințit. Poate a făcut un audit (comparând datele de la cadastru , poate a avut martori... Cei mai mulți teologi consideră că Patru a avut un cuvânt de cunoaștere, printr-o revelație divină. Astfel a fost depistată și confruntată minciuna lui Anania.

Greșeala Ananiei nu a fost în faptul că a oprit o parte din preț, ci faptul că a mințit. Ap. Petru a depistat ipocrizia lui Anania și l-a mustrat. Când un credincios păcătuiește, el trebuie imediat să se pocăiască, dar ce trebuie să facă un credincios când altcineva păcătuiește?
Îl ignori, îl tolerezi, îl acoperi sau iei atitudine?

• Păcat individual – mustră personal.

Matei 18:15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.

• Păcat deschis – mustră în față bisericii.

1 Tim. 5:20 „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.”

• Păcatul societății – conferință de presă.

Efeseni 5:11 „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba mai degrabă osândiți-le (demascați-le).”

Implicațiile păcatului minciunii adesea sunt legate de ipocrizie, pentru că există o dorință nesăbuită de a arăta mai bine decât în realitate. Cum să evităm capcana ipocriziei?

• Verifică motivația. Cauți sincer slava lui Dumnezeu sau admirația oamenilor? Dacă gestul tău trece neobservat și simți un disconfort sau dezamăgire, atunci ai motivație greșită. Anania a fost preocupat de marketing personal la preț redus.

Matei 6:3. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, 4. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

• Monitorizează discrepanța dintre viața publică și cea privată. Ipocrizia apare atunci când imaginea pe care o proiectezi în exterior este mult mai „lustruită” decât realitatea din interiorul tău.

1 Samuel 16:7: „...Căci Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

• Nu căuta să-ți îndreptățești acțiunile și deciziile. Acceptă-ți vulnerabilitatea. Este mai onest să spui: „Pot oferi doar atât cu bucurie”, decât să oferi mult cu regret sau prefăcătorie. Roagă-te ca și David:

Psalmul 139:23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima... vezi dacă sunt pe o cale rea”.

Biblia nu încearcă se idealizeze biserica, ca și când e compusă doar din oameni sfinți și creștini autentici. În biserică sunt și ipocriți, creștini carnali și creștini infantili. Trebuie să recunoaștem. Isus nu a tolerat fățărnicia fariseilor și nici a ucenicilor Lui.

În 1654 pictorul Peter Lely a desenat portretul lui Oliver Cromwell, dar a flatat ridurile și petele inestetice de pe fața lui. Oliver Cromwell nu a fost mulțumit, căci considera că vanitatea este un păcat. Cu 3 ani mai târziu Cromwell a insistat să i se deseneze negii, refuzând orice încercare a pictorului de a-l face să arate mai bine. Vulnerabil, sincer, transparent... Industria frumuseții stăpânește în societate și ipocrizia face ravagii între creștini. Un păcat care nu trebui tolerat.

Aceste acțiuni corecte din partea bisericii a produs o și mai mare creștere a bisericii.

11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri. 14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; 15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. 16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

• Credincioșia presupune ascultare cu orice preț.

Ascultarea necondiționată nu este încăpățânare, ci prioritizarea ascultării față de autorități. Când autoritățile umane blochează mandatul divin, creștinul trebuie să rămână credincios lui Dumnezeu. Lumea nu are o problemă cu o biserică care face asistență socială, dar are o problemă cu o biserică care pretinde că Isus este o autoritate superioară.

27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 28. "Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om." 29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

În URSS peste 30.000 de slujitori protestanți (baptiști, penticostali, adventiști, luterani, menoniți) au fost arestați sau deportați în Gulag. Stalin a lichidat aproape toată conducerea Uniunii Baptiste prin împușcare sau condamnare la 10-25 de ani de muncă silnică, din care puțini s-au mai întors. URSS s-a preocupat intens de exterminarea creștinilor și ziceau că pe ultimul creștin o să-l omoare public, ca un simbol al exterminării bisericii. Unde e URSS azi? Dar Biserica? Frații au continuat să predice Evanghelia, chiar dacă erau amendați, amenințați, arestați și omorâți.

Un ambasador respectă legile țării gazdă, dar dacă acele legi îi cer să își trădeze propria țară, el trebuie să asculte de guvernul care l-a trimis, indiferent de riscul expulzării sau al închisorii. Noi suntem ambasadorii cerului în această țară temporară în care trăim. Noi nu trebuie să ne temem să invocăm nesupunerea civică, atunci când este în neconcordanță cu Biblia.

„Sinedriul” modern este șeful la serviciu, cercul de prieteni, familia necreștină... Ascultă de Dumnezeu necondiționat. Ascultarea necondiționată nu garantează „eliberarea din închisoare”. Cu siguranță, minuni se pot întâmpla. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece eliberarea din închisoare nu se face pentru o viață mai comodă, ci pentru o mărturisire mai putere.

33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare. 34. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare și le-a zis: ... "Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; 39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu."

Expresia lui Gamaliel a potolit spiritele înfocate ale sinedriului. Dar adesea aud aceste cuvinte citate ca un principiu biblic și asta doare. Faptul că e scrisă în Biblie nu înseamnă că e biblică. Cea de a doua parte a acestei expresii coincide cu multe versete din Scriptură și e adevărată. Însă prima parte nu trebuie luată ca adevăr. Autorul ei este Gamaliel, nu Dumnezeu. Sunt lucrări de la oameni, care continuă secole la rând: 4300 de religii false, nedreptatea, războaie etc. Adevărul este că Dumnezeu a lăsat și neghina să crească... Sorele răsare și ploaia cade atât peste buni cât și peste răi.

Alții îl citează pe Nietzsche fără să știe și cred că încurajează pe creștinul prigonit ”ce nu ne omoară ne face mai tari”. Această se bazează pe o filosofie de a depăși greul, prin voința proprie. Din pricina aceasta mulți confundă caracterul cu maturitatea spirituală. Biblia ne învață că suferința, prigoana, persecuția și martirajul, nu pot și nu trebuie trecute cu puterile noastre. Principiul biblic este că noi stăm și rezistăm, doar prin Harul Lui. Dumnezeu folosește încercările pentru a ne rafina caracterul și credința, nu a ne face mai tari.

2 Corinteni 12:9-10: „...căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită... De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

În crize și provocări trebuie mult să ne rugăm, să discutăm și să căutăm călăuzirea Lui. Deciziile bisericii în criză pot părea neraționale pentru cei necredincioși.
Priceperea firească se bazează pe analizarea + și -.
Înțelepciunea omenească se bazează pe experiență, filosofie și bunul simț.
Înțelepciunea duhovnicească și călăuzirea Duhului Sfânt depășește logica pentru că integrează Voia lui Dumnezeu.

• Identifică o provocare internă a bisericii tale, roagă-te și discută cu păstorii despre ea. Vedeți împreună cum Dumnezeu ar vrea să reacționăm și pune-te pe treabă.

• Identifică o situație în viața de familie sau societate unde presiunea grupului te îndeamnă să compromiți un principiu biblic. Asumă-ți consecințele dezacordului cu ei și vei avea parte de o apreciere semnificativă din partea lui Dumnezeu.

• Citește și învață citate biblice, în loc să cheltui tot timpul pe concepte de dezvoltare personală sau să absorbi concepte nebiblice când glisezi tik-tokul. Timpuri grele vor veni și doar Cuvântul Domnului îți va putea da putere să le treci.

FAPTE 2 || MISIUNEA BISERICII

În secolul al XVIII-lea, ideea de misiune era considerată absurdă. Când William Carey, un simplu cizmar a propus într-o adunare de pastori din Anglia să meargă să predice Evanghelia în India, a fost întrerupt brutal: „Tinere, șezi jos! Când va vrea Dumnezeu să-i convertească pe păgâni, o va face fără ajutorul tău sau al meu!” Cu greu a convins pe soția sa Dorothy, căci aveau 4 copiii Felix, William, Saleem și Peter.

Primii 7 ani în India nu a avut niciun convertit. Peter-fiul cel mai mic a murit în primul an. Soția sa și-a pierdut sănătatea mintală. Nu-și putea găsi de lucru și trăiau în condiții de mizerie.
După 19 ani de muncă în care a tradus Biblia în mai multe limbi indiene, un incendiu a distrus tipografia cu tot cu manuscrise și dicționare...

Autoritățile britanice se opuneau misionarismului din Bengal, el s-a mutat în Calcutta controlată de regatul Danemarcei. Acolo a fondat un colegiu, a tradus Biblia, și chiar a reușit să convingă autoritățile să interzică prin lege obiceiul Sati (arderea de vii a văduvelor pe rugul soților morți). El a înțeles că misiunea nu înseamnă doar „suflete salvate” / păcătoși pocăiți, ci și transformarea socială a unei națiuni.

Citind Scriptura vedem că într-o perioadă din istorie, Dumnezeu a trimis proroci. Fiecare avea misiunea sa anume. Apoi a trimis pe Fiul, cu misiunea Sa anume. Mai târziu a creat biserica cu o misiune anume.
Cum a ajuns ca biserica să aibă o misiune de la Dumnezeu și care e ea?

I. Pregătirea bisericii pentru misiune (v. 1-13).

2:1. În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.

Isus deja a plecat, dar Duhul Sfânt încă nu a venit. Între aceste două evenimente a fost o perioadă de 10 zile. Probabil, biserica a trecut prin 10 zile de: coșmar, confuzie, neclaritate, stres etc. Atunci când treci prin crize și dificultăți, menținerea unității este critică.
Pe plan individual unii credincioși când trec prin perioade dificile, tind să se izoleze. ” Îl suni și-i zici: salut frate, de mult nu te-am văzut la biserică/grup de casă, ce se întâmplă? Am avut ceva probleme ...” Dragă creștin, când ai dificultăți, trebuie să tinzi la adunare, nu la izolare.
Pe plan bisericesc (ca în Fapte 2) când biserica trece printr-o perioadă dificilă, trebuie de strâns rândurile. Unitatea bisericii în vremuri dificile este un examen din pregătirea bisericii pentru împlinirea misiunii sale. Biserica poate să treacă prin reorganizare, relocare, relansare... acestea sunt momente dificile. În așa momente unitatea e mai de preț ca aurul.

Ioan 17:11. Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi Noi.

Când ai o dificultate personală, nu bate în izolare, ci vino la adunare.
Când avem o dificultate comună, depunem efort să rămânem una.

Misiunea bisericii, prin definiție este comunicare, căci suntem martorii. Fenomenul limbilor din Fapte 2 subliniază universalitatea Evangheliei. „Lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” nu sunt doar pentru evrei, ci trebuie comunicate și înțelese de toate popoarele (v. 11).

2:4. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească.

Gen. 11:1. Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.

De la creația lui Adam și Eva timp de 1750 ani exista un singur popor cu o singură limbă. La turnul Babel, Dumnezeu a creat multe alte limbi, ca o barieră în comunicare. Limbile au dat naștere popoarelor. Odată cu organizarea societăților, popoarele au devenit națiuni. Ideea națională exagerată stârnește șovinismul. Ideea națională extremistă stârnește fascismul. Istoric și geografic trăim între Germania nazistă a lui Hitler și Rusia fascistă a lui Putin. Iar moldovenii nu știu cine sunt...  

1. Dumnezeu a creat limbile.

2. Grupurile vorbitoare de aceeași limbă au devenit popoare.

3. Popoarele organizate prin sistem de drept au devenit națiuni.

Dumnezeu a creat națiunea evreiască: le-a dat identitate distinctă, le-a dat un sistem de conducere ca stat și le-a dat o țară. Ei aveau porunci ca să țină la identitatea lor națională, dar datorită alegerii lor și opresiunii imperiului Roman, ei alunecau în șovinism prin acțiunile ziloților (Simion Zilotul). Fenomenul vorbirii în limbi trebuia să reseteze biserica, ca să cuprindă toate națiunile cu Evanghelia lui Isus.

Naționalism – afirmarea identității. O națiune trebuie să fie independentă și să aibă propria conducere. ”Noi suntem noi”.

Globalism – cetățeni ai lumii. Oamenii aparțin unei singure comunități umane globale. ”Omul e o unitate economică”.

Internaționalism – egalitate socială. Clasa e mai importantă decât de națiunea. ”Proletarul (muncitorul) nu are patrie”.

Anarhism – negarea autorităților. Orice conducere, granițe și structură națională este o sclavie. ”Omul e individ liber și suveran”

Șovinism – superioritatea agresivă. Națiunea mea este superioară tuturor celorlalte. ”Noi suntem mai buni, voi - inferiori”.

Fascism – sistem totalitar. Sistemul favorizează o națiune și subjugă și domină pe altele. ”Noi vă subjugăm și dominăm”.

Nazism – rasă superioară. Sistemul totalitar edifică ”rasa” prin dominarea/eliminarea altora. ”Noi vă dominăm sau vă eliminăm”.

Naționalismul nu este păcat. E mijlocul de aur. E ok să-ți iubești poporul și să nu dorești să te subjuge străinii, dar Evanghelia nu trebuie să se limiteze cu hotarele sau limba unei națiuni, așa că ar trebui să aibă tendințe globaliste. Celelalte ideologii și sisteme nu sunt compatibile cu creștinismul.

II. Reafirmarea mesajului pentru misiune (v. 14-36).

Misiunea are la bază Cuvântul și Persoana lui Hristos. Apostolul Petru prezintă esența întregii Biblii într-o singură predică.

2:14. Atunci Petru s-a sculat în picioare, cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: "Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, ... aceasta este ce a fost spus prin prorocul Ioel: 17. "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură... 21. Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit."

Ceea ce se întâmplă la Rusalii cu biserica adunată laolaltă, nu este altceva decât împlinirea celor promise mai devreme prin profetul Ioel. Deci nu luați ușurel Cuvintele Domnului, ci luați-le în serios. Cuvintele rostite mai dinainte de Dumnezeu prin proroci, nu sunt cuvinte goale. Ele se împlinesc, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu are putere.

2:23. pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege. 24. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

În continuare ap. Petru prezintă Mesajul misiunii bisericii într-o formă concentrată și anume Moartea și Învierea lui Isus. Isus este mesajul pe care biserica trebuie să-l predice în misiunea sa. Fie că pe unii nu-i interesează, pe alții îi irită, mesajul rămâne același – Isus (1Cor. 1:23).

Aceasta este temelia credinței creștine și nimeni nu o poate schimba, modifica, iradia sau anula. Biserica are mandatul de martori ai lui Isus și are misiunea de a duce mesajul – Isus.

Mesajul unui ambasador e formulat exact. El poate are părere personală diferită. Poate nu-i place ceea ce face. El transmite mesajul.

III. Urmărirea rezultatul în misiune (v. 37-41).

Prin proclamarea mesajului, biserica trebuie să urmărească întoarcerea păcătoșilor la Dumnezeu dar și transformarea comunității (bisericii). Urmărirea doar a pocăinței păcătoșilor este o misiune incompletă. Urmărirea doar a sfințirii bisericii este o misiune incompletă. Evanghelia are un rezultat dublu 1) sanctifică pe cel credincios și 2) cheamă la pocăință pe cel păcătos. 

2:37. După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi în inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: "Fraţilor, ce să facem?" 38. "Pocăiţi-vă", le-a zis Petru, "şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. 39. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru."

2:42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni. 43. Fiecare era plin de frică, şi prin apostoli se făceau multe minuni şi semne. 44. Toţi cei ce credeau erau împreună la un loc şi aveau toate de obşte.

1. Pocăința implică o recunoaștere sinceră; un regret profund și o renunțare totală la viața de păcat pe care o ai.

2. Botezul înseamnă ascultare față de Dumnezeu, ce rezultă într-o transformare radicală a vieții păcătosului alături de alți credincioși.

3. Învățătura apostolilor. Principiile de viață dinaintea pocăinței erau dictate de: mediul familial, anturajul moral, educația, cultura. Persoana atinsă de mesajul Evangheliei se transformă prin înnoirea minții și își supune gândurile gândirii lui Hristos.

4. Legătura frățească. Relațiile fiecăruia pot fi complicate, amoroase, întortocheate și chiar drăcești. Dar Evanghelia face diferența în viața unui om, el este născut din nou, are o identitate nouă și face parte dintr-o comunitate de frați și surori. Aceste legături sunt adesea mai de preț / valoroase decât relațiile firești.

5. Frângerea pâinii se referă la faptul că biserica mănâncă împreună la mese de dragoste, sărbătoreau și se împărțeau cu ceea ce aveau pe masă. Ei îmbinau dimensiunea spirituală cu cea socială când stau la mese prin faptul că recunoșteau prezența lui Hristos cel înviat în mijlocul lor și slujirea lui Hristos în persoana fraților. 

6. Rugăciunea este o adresare sinceră către Dumnezeu și fiecare suntem încurajați să aducem toate nevoile noastre înaintea Lui. Persistența în rugăciune este o comunicare continuă cu Dumnezeu în toată viața conștientă a credinciosului.

7. Generozitatea. Împărțirea bunurilor după nevoile fiecăruia era o dovadă a eliberării de materialism și grijii autentice față de frații defavorizați. Generozitate nu trebuie transformată în comunism / socialism, care zicea: ”strângem de la fiecare după posibilitate și împărțim la fiecare după necesitate”. Socialismul este o utopie dăunătoare, dar grija de frații care se află în nevoie se bazează pe dragoste și se face de bună voie.

Aceste dovezi ale transformării vieților păcătoșilor erau naturale și evidente. Astfel de transformare trebuie urmărită în biserici și prin realizarea misiunii bisericii când mărturisim Evanghelia lui Isus în calitate de martori ai lui Isus.

Ia-ți timp să te evaluezi în privința worldview-ului personal, ca să nu aluneci în extreme șoviniste și socialiste, ci să fii gata să mărturisești Evanghelia la orice făptură, dincolo de hotarele țării și chiar în altă limbă. Dacă vrei, roagă-l pe liderul tău spiritual să te ajute individual.

Însă ceea ce trebuie de discutat la grupele de creștere este cât de efectivi suntem noi în împlinirea MISIUNII BISERICII.
- Care urmări ale misiunii bisericii lasă de dorit?
- Ce putem întreprinde ca grup pentru a spori rezultatul misiunii noastre?

CUM SĂ FACEM PLANURI ÎN ANUL NOU?

La fiecare zi de naștere când felicităm pe cineva folosim formulă de felicitare de serviciu. Aceeași formulă o folosim în mod special la Anul Nou. Noi zicem ”La mulți ani!”. Mulți ani mă simțeam inconfortabil când foloseam această formulă de felicitare. Căci omul nu are nici o putere asupra zilelor sale.

Știința privește longevitate ca fiind un rezultat al Mediul + Stilul de viața + Genetică. Personal cred că Mediul și Stilul influențează calitatea vieții, dar nu determină vârsta. Cine a scris codul genetic?

(Psalmul 139:13,16) ”Căci Tu ai întocmit rărunchii mei, Tu m-ai țesut în pântecele mamei mele...Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele care îmi fuseseră rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.”

De mai mulți ani am schimbat această formulă de felicitare și le zic la toți ”La mulți ani cu Isus!”. Pentru că despărțiți de El nu putem face nimic (Ioan 15:5) și nu suntem decât o mână de lut.

Am ajuns în 2026. Dumnezeu ne-a mai dat un an. Ce avem de gând să facem în acest an? Are Dumnezeu un cuvânt de spus la planurile tale din acest an?

1. Planurile noastre și Dumnezeu

Pe de o parte există unii care cred că omul nu poate să-și facă planuri pentru viață. Și chiar dacă ar fi în stare, aceasta nu are nici un rost, deoarece rezultatul este determinat deja.

Motoul lor este „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus”.

Ei cred că nimeni nu poate schimba nimic din soarta care-i predeterminată. Dacă ați întâlnit așa creștini, să știți că ei au fost mai mult influențați de curentul filosofic fatalist, decât de Biblie.

Ei privesc viața ca pe un film în derulare, în care noi suntem actorii. Fiecare actor joacă un rol deja imortalizat pe peliculă. Nimic nu se mai poate schimba.

Pe de altă parte alții că omul este condamnat la libertate și nu există un destin prestabilit. Ei consideră că fiecare om este creatorul propriului destin. De aceea este necesar să îți faci planuri.

Motoul lor este ”Cine nu planifică, de fapt planifică să eșueze”.

Dacă ați întâlnit așa creștini, atunci să știți că ei au fost mai mult influențați de existențialismul umanist, decât de Biblie.

Ei privesc viața ca pe un profil pe social media, în care fiecare decide ce să publice și ce imagine să-și creeze. Nu ești obligat să postezi ceva, ci doar ceea ce alegi.

Creștinismul se află între aceste două extreme. Fatalismul are mult în comun cu suveranitatea lui Dumnezeu. Umanismul are mult în comun cu libertatea omului.

Dumnezeu este suveran. El este autoritatea supremă și dincolo de El nu este nimeni altul. El le ține pe toate în control. În acest fel, omul nu poate fi suveran: el nu decide când și unde să se nască, sau când s-i înceteze pulsul, el nu decide ce talente naturale să aibă, sau să iasă de sub influența legilor naturale ori spirituale. În acest sens trebuie să rezonăm cu prorocul Ieremia, care afirmă că omul nu este stăpân pe soarta lui.

„Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici cel ce merge nu poate să-și îndrepte pașii.” (Ieremia 10:23)

Omul nu-i stăpân pe soarta sa, dar totuși este stăpân pe alegerea sa. El nu controlează ce i se întâmplă, dar controlează cum răspunde. Dumnezeu îl ține pe om responsabil de faptele și cuvintele sale.

Matei 16:27 „Căci Fiul Omului are să vină în slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.”

Matei 12:36: „Vă spun că, în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit...”

În cadrul suveranității lui Dumnezeu, omul are o anumită libertate pentru care este responsabil. Ca și copilul la grădiniță. El este liber să se joace cu cine vrea și cu care jucării vrea, doar în cadrul acelei grădinițe. Datorită acestei responsabilități, omul are datoria de a cunoaște și a face alegeri. Necunoștința și inacțiunea nu-l absolvește de responsabilitate.

Planificarea se bazează pe discernământ și prioritizare. Esența planificării este înțelegerea timpurilor și alegerea faptelor potrivite pentru rezultatul dorit. Nimeni nu poate planifica ceea ce nu poate controla, dar avem răspunderea de a planifica ceea ce controlăm.

Isus nu a fost împotriva oamenilor care își fac planuri. Ba chiar încă a mustrat pe cei care nu-și fac planuri.

(Luca 14:28) „Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârșească?”

(Matei 25:26-27) "Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat; prin urmare se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!

Chiar și David (omul după inima lui Dumnezeu) a apelat la serviciile profesionale de planificare. El a folosit pe fiii lui Isahar, care se pricepeau în înţelegerea vremurilor şi ştiau ce trebuia să facă Israel (1Cron.12:32) – planificare.

Totuși, Dumnezeu râde de planurile noastre, când El nu se vede în ele. Pilda bogatului nebun ne învață că Dumnezeu se poate opune la așa planuri. Dumnezeu nu a ocărât capacitatea lui de planificare, ci faptul că planul lui se oprea la lucrurile materiale, uitând de Dumnezeu.

Creștinul își face planuri fiind sensibil la vocea Duhului Sfânt și rămâne flexibil, căci știe că Dumnezeu spune ultimul cuvânt.

(Proverbe 3:5-6) „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.”

(Iacov 4:13) Ascultaţi, acum, voi care ziceţi: "Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate, vom sta acolo un an, vom face negustorie şi vom câştiga!", 14. şi nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere. 15. Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: "Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru."

2. Planurile lui Dumnezeu și noi

Dacă noi putem face planuri în limitele libertății noastre, credeți că El nu are planuri? Mai mult decât atât, credeți că El nu are planuri pentru noi?

(Ieremia 29:11) „Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.”

(Efeseni 1:4-5) „Căci El ne-a ales înainte de întemeierea lumii... după planul cel bun al voii Sale.”

Dumnezeu are planuri și aceste planuri ne includ pe noi. Noi suntem parte din planul măreț al lui Dumnezeu în care avem anumite roluri. Datorită liberului arbitru, noi nu suntem roboți sau figuri pe tabla de șah. Dumnezeu ne dă porunci, ne trimite proroci, ne-a dat Scriptura, ne-a dat Duhul Sfânt, ca noi să știm ce rol avem de îndeplinit în planul său și voluntar să îl împlinim.

Unii creștini consideră că planul lui Dumnezeu pentru om e o DESTINAȚIE. Ei cred că Dumnezeu ne dă biletul și garantează sosirea la destinație. Rolul omului în planul lui Dumnezeu este să se urce în autobusul potrivit. Odată ce ești în autobusul potrivit, ai împlinit tot ce aștepta Dumnezeu de la tine. Fiind în autobusul potrivit, deja poți să îți faci planuri personale și să te ocupi de ce-ți place, căci oricum ajungi la destinație. Adesea planurile acestor oameni sunt: să doarmă, să stea în telefon, să converseze pe teme curioase, ș.a. ca să nu se plictisească.

Nu putem nega că există o destinație predestinată și acolo trebuie să ajungem. Unii devin creștini pentru a fi mai buni, alții pentru a ajunge în cer, sau alții ca să nu nimerească în iad.
- A fi mai bun este doar destinația celor ce și-au pus nădejdea în Hristos doar pentru viața aceasta.
- A ajunge în cer este o destinație insuficientă. O treime de îngeri locuiau în cer și totuși au căzut și au devenit demoni.
- A scăpa de iad arată doar destinația nedorită, dar nu neapărat să ajungi acolo unde trebuie.

Destinația nu este un loc – cerul. Destinația nu este un lucru – mântuirea. Destinația este o persoană – Hristos.

Romani 8:29 Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

Fiecare avem un timp limitat în care trebuie să devenim ca Hristos.

Alții creștini privesc planul lui Dumnezeu ca un TRASEU. Există un traseu marcat de Dumnezeu, pe care trebuie să-l urmeze. Orice abatere te aduce prin arătură, păduri, mlaștină etc. Rolul credinciosului în planul lui Dumnezeu este să se țină de traseu. Acest traseu nu înseamnă fără dificultăți sau fără reguli, dar totuși e cel mai bun posibil.

Poate tu ai obosit și ai vrea să:
- Faci o scurtătură, dar sunt prea mari șansele ca să scapi lucruri necesare, care te așteptau pe traseul marcat.
- Mai ușurezi bagajul, dar ar putea să ajungi la o anumită etapă și să ai nevoie anume de acel lucru ca să mergi mai departe.
- Să te abați pentru o aventură, dar s-ar putea să-ți adauge timp și să ajungi prea târziu sau să nu ajungi deloc.

Traseul îți garantează nu doar destinația, ci și experiența și formarea ta.

Calea credinciosului este trăirea după modelul lui Hristos. Aceasta nu ne lasă libertatea de a trăi cum ne-ar plăcea și să ne ocupăm cu ce am prefera. Există un model setat și acesta este planul Lui pentru noi.

«Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.»” (Luca 9:23)

Trebuie să recunoaștem că nu doar destinația este importantă, ci și calea spre acolo. De fapt traseul este planul lui Dumnezeu pentru ca noi să devenim ca El.

(Matei 7:14) „... Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.”

Nu-i suficient să intri pe poarta strâmtă, ci și să urmezi calea îngustă.

Alții creștini privesc planul lui Dumnezeu ca pe un GPS/Navigator. Noi mergem pe calea cea îngustă spre destinația Hristos, dar dacă ne abatem de la cale, Dumnezeu ne vorbește prin Duhul Sfânt, predici, biserică ca să ne întoarcă la traseu.
- Accepți să fii corectat?
- Recunoști că ai greșit? Toți greșim în multe feluri.
- Te supui sau îți creezi calea ta?

Când conduci fără centură, robotul îți repetă din nou și din nou, calm dar insistent. Ajungem să cuplăm centura, doar ca să întrerupem acel sunet. Navigarea garantată a credinciosului are loc doar prin călăuzirea Duhului Sfânt. Amintirea insistentă este semnalul SOS pentru credincios. Ignorarea călăuzirii Duhului, nu îți ușurează calea și viața, ba chiar te pune în pericol și poți chiar pierde destinația.

Ce să faci din punct de vedere practic:

- Roagă-te înainte de a scrie planul (Proverbe 16:3).

- Analizează dacă planul tău onorează pe Dumnezeu (Matei 6:33).

- Fii harnic și nu irosi resursele (Luca 14:28).

- Rămâi flexibil când Dumnezeu intervine (Iacov 4:15).

Cugetă la aceste întrebări singur și cu alți credincioși:

Gândesc eu ca și Hristos? Învață Scriptura.
Mă relaționez eu ca și Hristos? Fii smerit.
Vorbesc eu ca și Hristos? Evanghelizează lumea.
Mă preocup eu de ceea ce s-a ocupat Hristos? Fă ucenici.