FAPTE 15 || AUTORITATEA PREBITERILOR ÎN ÎNVĂȚĂTURĂ

Săptămâna trecută am fost la un curs în Austria cu fratele Andrei. La același curs erau câteva cunoștințe vechi, cu care nu am interacționat vreo 20 de ani. În timpul cursului mai apăreau întrebări pe care le puneam sau completam. Într-o seară, una din aceste cunoștințe s-a apropiat și mi-a zis: să știi că am rămas plăcut surprins și chiar uimit de faptul că privești lucrurile critic și nu accepți vreo învățătură dacă nu este suficient de susținută biblic și argumentată.

Uite, i-am zis eu: sunt convins că o idee trebuie să treacă diferite faze până a deveni convingere. Oricine poate avea o idee, dar cel care o asimilează o poate transforma într-o părere, și doar dacă o validezi ea poate deveni o convingere.

 

I. Cum procedăm atunci când apar divergențe în învățătură?

 

1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea: Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur, nu puteţi fi mântuiţi.

2. Pavel şi Barnaba au avut un viu schimb de vorbe şi păreri deosebite. Prin urmare frații (consiliul sau biserica) a decis să trimită pe Pavel și Barnaba la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri cu acest subiect.

 

Subiectul mântuirii este una din doctrinele bisericii. Doctrina este o învățătură absolută și obligatorie. Ea nu poate fi negociată sau modificată. Devierea de la doctrină înseamnă erezie.

 

Pavel și Barnaba erau lideri în biserică, așa că nu era sănătos să aibă păreri sau poziții diferite în privința mântuirii. Acest precedent ne învață că stâlpii bisericii trebuie să aibă claritate, convingere și unitate în privința doctrinei.

 

În general nu este greșit să ai părere diferită în subiecte secundare, dar în privința doctrinelor trebuie să fie claritate și unanimitate. Pelerinul Rupertus Meldenius a spus-o frumos: "In necessariis unitas, in dubiis libertas, in omnibus caritas" - În cele esențiale să avem unitate, în cele secundare libertate și în toate dragoste.

Un exemplu este cazul cu Ioan Marcu de la sfârșitul acestui capitorl. Pavel și Barnaba au avut păreri diferite cu cine ar trebui de făcut slujirea și ei au rămas fiecare la preferința sa. Barnaba l-a luat pe Ioan Marcu, iar Pavel l-a luat pe Sila și au plecat în misiune.

 

Când auzi o idee nouă imediat o treci prin aceste faze.

ü Faza rațională / înțelegerea este atunci când procesezi ideea.

ü Faza sceptică /evaluarea este atunci când contrapui ideea nouă cu sistemul de valori, experiențele și cunoștințele existente.

ü Faza de acceptare / credința este atunci când asimilezi ideea fără argumente și dovezi.

ü Faza de testare / validarea este atunci când ideea este testată și se obțin rezultate.

ü Faza de cristalizare / convingerea este atunci când nu mai ai dubii, dar o promovezi și o aperi.

 

Unele idei se împotmolesc la anumite etape, din lipsa de argumente, sau deoarece contravin cu alte cunoștințe și experiențe. Nu e mare scofală. Dar dacă acestea țin de sistemul de credință, valori, viață și moarte sau ține de întrebări existențiale, atunci trebuie să dai atenție până definești bine ceea în ce crezi și cine ești.

 

Ø Fapte 17:11 – „Au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este așa.”

Ø Romani 14:1 – „Primiți bine pe cel slab în credință, și nu vă apucați la vorbă asupra părerilor îndoielnice.

Ø Romani 16:17 – „Vă îndemn, fraților, să vă păziți de cei ce fac dezbinări și tulburare împotriva învățăturii pe care ați primit-o. Depărtați-vă de ei.”

Ø Tit 3:10 – „După întâia și a doua mustrare, depărtează-te de cel ce este eretic...”

 

Deci, la nivel de biserică aceasta arată exact ca în Fapte 15.

1. Biserica trebuie să aibă aceeași înțelegere a doctrinelor. Privitor la subiecte neesențiale fiecare poate avea păreri, poziții și convingeri individuale.

2. Când apar divergențe în doctrină, trebuie apelat la apostoli și prezbiteri. Pentru a apela la apostoli, apelăm la Evanghelii și epistole pe care le-au scris, iar prezbiterii sunt conducerea bisericii, așa că consultă-i și află argumentele.

 

II. Legalismul în biserică înseamnă ispitrea lui Dumnezeu.

 

Pentru a simplifica și ușura lucrurile omul are o tendință de a stabili reguli și cutume. Unele biserici au exagerat cu astfel de cutume și au ajuns legaliste. Legalismul reprezintă o deviere teologică și comportamentală în care respectarea strictă, literală și exterioară a unor legi, reguli și tradiții este mai importantă decât relația personală cu Dumnezeu și duhul Scripturii.

 

În esență legalismul:

ü Tratează mântuirea bazată pe performanțele omului.

ü Ridică tradițiile umane la nivel de dogmă.

ü Instaurează o cultură a conrolului, vinovăției și fricii.

ü Pune accent pe conduita exterioară și nu tratează strădaniile interioare.

ü Dezvoltă un eletism spiritual prin spiritul de judecată.

 

Legalismul este o tragedie care produce mai multe traume religioase decât copilăria. Legalismul alungă mai mulți oameni din biserici, decât reușește satan însuși. Promotorii legalismului adesea nu sunt ei înșiși născuți din nou, deși se află în poziții de conducere eclesiale.

 

3. Barnaba și Pavel au fost bine primiți de biserică, apostoli și prezbiteri și apoi le-au istorisit întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu;

5. Unii din partida fariseilor au zis: să fie tăiate împrejur.

Observăm că această întrebare era una actuală și pentru biserica din Ierusalim, căci Barnaba cu Pavel încă nu le spusese nimic despre problema cu care au venit, dar nou-convertiții iudei au ridicat singuri acest subiect.

 

7. Apostolii şi prezbiterii au făcut multă vorbă...

10. După ce le-a amintit experiența sa cu Corneliu, Petru: de ce ispitiţi pe Dumnezeu? Ispitirea lui Dumnezeu reprezintă aici stabilirea unor standarde, pe care nu le țin nici chiar cei ce le întăresc. Acest păcat a fost cel mai frecvent mustrat de Domnul Isus când vorbea cu fariseii, arătându-le ipocrizia lor.

 

Ø Matei 23:4 „Ei leagă sarcini grele și cu anevoie de purtat, și le pun pe umerii oamenilor, dar ei nici cu degetul nu vor să le miște.”

Ø Marcu 7:6-8 „Fățarnicilor, bine a prorocit Isaia despre voi, după cum este scris: „Norodul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești.” Voi lăsați porunca lui Dumnezeu, și țineți datina oamenilor...”  

Ø Luca 12:1 „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia.”

 

Extrema Stângă – Anarhia Spirituală: „Fiecare face ce vrea, crede ce vrea, interpretează cum vrea”. Cartea Judecători...

 

Extrema Dreaptă – Dictatura Spirituală (Legalismul): „Oamenii inventează reguli noi care nu au legătură cu Scriptura și le impun ca fiind mântuitoare”. Fariseismul...

 

Calea de Mijloc: Autoritatea rânduită de Dumnezeu nu inventează adevăruri, ci recunoaște și formulează ceea ce Duhul Sfânt a scris deja în Scriptură.

 

Deci, la nivel practic noi ca biserică:

1. Avem cateheza pentru cei convertiți.

2. Avem lecțiile de membralitate pentru cei ce se mută din altă parte.

3. Vom educa liderii de grupuri în privința subiectelor dificile.

4. Vom aplica metoda din Fapte 15 dacă apar divergențe.

Toate acestea sunt necesare ca să nu ajungem să ispitim pe Dumnezeu, deviind de la adevăr și intrând în legalism, care niciodată nu-l va apropia pe om de Dumnezeu.

 

III. Adevărul este formulat de apostoli & prezbiteri în baza Scripturilor și Duhului Sfânt.

 

11. Noi credem că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.

13. Iacov în rol de prezbiter al Ierusalimului a luat cuvântul... El l-a citat pe Simon/Petru în experiența cu Corneliu... Apoi a argumentat cu Scriptura citând prorocul Amos (9:11-12):

 

16. "După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:

17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu,

18. zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie."

 

Prezbiterul Ierusalimului face o concluzie echilibrată, argumentată și biblică, pentru că citează atât Scriptura (profetul), călăuza Duhului Sfânt, cât și experiența sfinților.

Ø Efeseni 2:20 - „...fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos.”

Ø 1 Ioan 1:1-3 - „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții... vă vestim și vouă.”

Ø Ioan 16:13 - Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.

 

Dar oare Duhul Sfânt vorbește numai prin apostoli și prezbiteri? Oare nu fiecare credincios are Duhul Sfânt și poate decide el singur ce este adevărul? Vedeți, în Fapte 15 exact acest lucru s-a întâmplat. Anumiți credincioși dintr-o biserică au venit în altă biserică și învățau o erezie. Fiecare credincios are Duhul Sfânt, dar nu toți credincioșii au același discernământ istoric sau cunoașterea vastă a Scripturilor.

 

Mulți citează în mod eronat Ioan 16:13 „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul... asumând că Duhul Sfânt vă va învăța tot Adevărul. Adevărul este Hristos. El este piatra din capul unghiului și temelia Adevărului. Fiindcă au fost călăuziți de Duhul Sfânt, apostolii au redat în Evanghelii și epistole tot Adevărul (Isus Hristos). Acesta este Adevărul. Duhul Sfânt nu aduce alt adevăr sau o completare a adevărului, ci călăuzește să înțelegi ceea ce Hristos a învățat, sau cum să aplici adevărul în diverse contexte.

 

În Epistola către Efeseni, Pavel explică faptul că Hristos a dat bisericii păstori și învățători cu un scop precis:  „...ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14).

 

Prezbiterii sunt numiți „ispravnicii” lui Dumnezeu în biserică (Tit 1:7) și cei care „veghează asupra sufletelor credincioșilor, ca unii care au să dea socoteală” (Evrei 13:17). Și socoteala va fi mai aspră pentru că se ocupă de învățătură (Iacov 3:1) „Frații mei, să nu fiți mulți învățători, căci știți că vom primi o judecată mai aspră.”

 

Priviți la un pod suspendat. Podul este Calea (Mântuirea prin Hristos), dar Dumnezeu a pus și balustradele. Duhul Sfânt pe de o parte și structura de autoritate a bisericii (apostolii și prezbiterii) pe de altă parte sunt „balustradele” puse de Dumnezeu. Ele nu îți blochează înaintarea, ci te împiedică să cazi în prăpastia haosului sau a ereziei.

 

Când Scriptura nu ne dă un răspuns explicit într-o dilemă, Dumnezeu nu ne dă voie să transformăm credința într-o democrație a părerilor personale, unde fiecare decide adevărul lui. Dumnezeu vorbește prin ordinea pe care El Însuși a stabilit-o: Cuvântul ca temelie, Duhul Sfânt ca ghid spiritual și prezbiterii rânduiți ca paznici ai turmei.

FAPTE 10 || BISERICA DEPĂȘEȘTE BARIERELE

Poți veșnic să privești la 3 lucruri: cum arde focul, cum curge apa și cum lucrează Dumnezeu atât în biserica Sa, cât și prin ea.

(Fapte 10:1) În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită "Italiana". 2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: "Cornelie!" 4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: "Ce este, Doamne?" Şi îngerul i-a zis: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

1. Biserica trece de bariere sociale.

Există o percepție că Dumnezeu are de a face cu cei neprihăniți (prorocilor), dar aici vedem că se descoperă unui militar. Chiar dacă motivele pot fi îndreptățite, totuși militarul are meseria de a lupta și a ucide. Cum e posibil ca Dumnezeu să i se descopere la așa om?

Această percepție se întâlnește și în formă inversă: atunci când cineva vine la pastor și îi zice să se roage pentru un lucrul anume, zicând: că sunteți mai aproape de Dumnezeu, sau că Dumnezeu vă ascultă pe voi, căci sunteți pastor. Astfel de percepții greșite sunt plantate în mintea noastră de către religie sau politică. Acestea sunt instrumentele cu ajutorul cărora cel rău formează conștiința societății fie prin îndoctrinare fie prin spălare pe creieri.

În general, înfăptuitorii păcii și ordinii sociale (armata și poliția) nu sunt răi în sine pentru că au de a face cu răul, sau pentru că aplică măsuri drastice și dure. Acestea sunt meserii necesare în orice societate. Ba chiar fac parte dintr-o categorie de elită a meseriilor: educatorii, profesorii, medicii, procurorii, judecătorii, avocații, pompierii, psihologii, păstorii, demnitarii, polițiștii și militarii, pentru că ele au de a face cu viața și soarta oamenilor. În principiu, militarii, pacificatorii și poliția nu sunt răi, ci necesari societății și trebuie acceptați și apreciați în biserici.

ü Autoritățile civile care poartă sabia sunt slujitorii lui Dumnezeu și Biblia ne îndeamnă să le dăm respectul, nu disprețul.

(Rom. 13:4) El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

ü Cei ce ucideau cu pietre pe răufăcător nu erau considerați ucigași sau că încălcau porunca a șasea, ci făceau un lucru drept și necesar, chiar dacă nu oricine ar accepta să facă aceasta.

(Deut. 17:7) „Mâna martorilor să se ridice cea dintâi asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.”

ü Când s-au pocăit și botezat niște soldați din armata romană, Ioan Botezătorul nu le-a zis să-și schimbe meseria.

(Luca 3:14) Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: "Dar noi ce trebuie să facem?" El le-a răspuns: "Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre."

Militarii și polițiștii pot fi creștini și ei trebuie acceptați în biserică, dacă ei Îl caută pe Dumnezeu. Statutul social nu trebuie să fie o barieră pentru creștini, pentru că creștinii (asemenea lui Dumnezeu) nu se uită la ce izbește ochiul, ci se uită în esență (la suflet).

Religiozitatea iudaică L-a patentat pe Dumnezeu și a privatizat Templul. Aceasta este o percepție a religiei, dar adevărul e altul. Atât Dumnezeu cât și Casa de Rugăciune erau și sunt pentru toate popoarele.

(Maleahi 1:11) „căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor.”

(Isaia 56:7) „căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

Aceeași utopie a folosit-o FSB rusesc ca să insufle unui întreg popor că Dumnezeu e cu ei, datorită că sunt ruși ”my ruskie, s nami Bog” sau indirect, trebuie să devii rus, ca să-L ai pe Dumnezeu. Aceasta este o percepție diabolească, dar adevărul e altul.

Creștinul adevărat trebuie să vadă distinct unde lucrează Dumnezeu și unde lucrează omul. Fiindcă ne hrănim conștiința noastră cu Adevărul, noi putem și trebuie să facem diferența: între educare și îndoctrinare; între divin și diabolic; între bine și rău.

Adesea punem etichete pe oameni în funcție de uniformă și uităm că sub uniformă este un suflet care se roagă „întotdeauna” (v. 2). Corneliu nu era doar un „om bun” moral, ci un om care avea o „disciplină a căutării” lui Dumnezeu, deși era în afara sistemului religios oficial. „Câți dintre noi ne rugăm pentru mântuirea 'sutașilor' din viața noastră, în loc să-i judecăm pentru sabia pe care o poartă?”

Deci, Corneliu a avut o vedenie primind o aprobare din partea lui Dumnezeu pentru că era cucernic, temător de Dumnezeu, făcea milostenie și se ruga adesea. Îngerul i-a spus să trimite să cheme pe Petru dintr-un alt oraș și i-a dat adresa exactă unde-l va găsi. Iar pe de altă parte Dumnezeu a trimis o altă vedenie apostolului Petru.

2. Biserica trece de bariere religioase.

(Fapte 10:11-16) A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. 12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. 13. Şi un glas i-a zis: "Petre, scoală-te, taie şi mănâncă." 14. "Nicidecum, Doamne", a răspuns Petru. "Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat." 15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: "Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat." 16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

De-a lungul timpului în cultura iudaică s-a format percepția religioasă că evreii considerau neamurile „necurate” și că interacțiunea cu ei îi pângărea. Aceasta nu era o învățătură din VT, ci o percepție religioasă. În v. 28 Petru spune: "Ştiţi", le-a zis el, "că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el... dar așa poruncă nu se găsește în Biblie.

Aici Petru nu citează Tora. Legea lui Moise interzicea în principal căsătoriile mixte și închinarea la idoli (Exod 34:12-16, Deut. 7:3-4). Însă Tradiția Rabinică din religia iudaică a înăsprit regulile și au adăugat sute de porunci la Legea lui Dumnezeu. Iar la nivel practic aceasta s-a transformat în ceea ce spune Petru ”nu este îngăuit unui iudeu să vină la alt neam”.

Pentru mulți dintre noi astăzi ar fi relevant să conștientizăm diferența dintre învățăturile Scripturii și limitările stabilite de religia noastră. Iată doar câteva din ele:

ü Scriptura spune: să nu vă îmbătați, să nu fii dedat la vin, bine ar fi să nu bei vin (Ef. 5:18, 1Tim. 3:3, Rom. 14:21), dar religia merge mai departe și zice: e păcat să bei.

ü Scriptura vorbește despre distincția dintre haina femeii și cea a bărbatului în Deut. 22:5, dar religia a tradus acest lucru prin „păcatul de a purta pantaloni”, chiar dacă aceștia sunt feminini și modești.

ü În multe biserici rurale sau conservatoare din Moldova, este considerat un păcat ca o femeie căsătorită să intre în biserică fără capul acoperit, deși textul din 1Corinteni 11 este unul dintre cele mai dezbătute sub aspect cultural și contextual.

ü Scriptura învață că podoaba femeii să nu fie cea exterioară, ci „omul ascuns al inimii” (1 Petru 3:3-4), dar religiozitatea rigidă ajunge să interzică vopsirea părului, machiajul, epilarea și purtarea bijuteriilor.

ü Scriptura atenționează: „Nu vă înjugați la un jug neegal cu cei necredincioși.” (2 Cor. 6:14), dar religia interzice chiar să participi la nunți, zile de naștere și alte ceremonii numindu-le ”lumești”.

Conștientizăm că aceste înăspriri și reguli adăugătoare la Scriptură vin din motivație bună, dar trebuie să conștientizăm că tot ele uneori ne pun piedici, formează bariere și ne distanțează de lume în timp ce Dumnezeu dorește să ducem vestea Evangheliei și celor necredincioși. Multe din regulile noastre sunt ambalaje menite să protejeze sfințenia. Problema apare când iubim ambalajul atât de mult, încât nu mai lăsăm pe nimeni să ajungă la conținut, adică la Hristos.

Pentru a distruge unele bariere religioase Dumnezeu a trimis o vedenie lui Petru, pe care era foarte greu să o înțeleagă și să o accepte.

(Fapte 10:34) Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: "În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35. ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. 36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.

Fără ca să știe ce urmează, Pentru a luat cu el niște frați însoțitori din Iope. Aceștia când au văzut cum lucrează Dumnezeu, în uimirea lor s-au pocăit de barierele religioase.

(Fapte 10:45) Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.

Atât Petru cât și ceilalți iudei au rămas uimiți de modul cum lucrează Dumnezeu.
Știți ce mă uimește pe mine? Primii și probabil unicii care au recunoscut că pe cruce a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu nu au fost preoții, rabinii sau pur și simplu iudeii, ci a fost anume (neamurile) sutașul și ostașii săi (Matei 27:54), pe când iudeii religioși își băteau doar joc de el.

Cât Isus a umblat pe pământ El s-a uimit de două ori: știți în ce situații?

Ø 1) Necredința oamenilor religioși. Ei umblau regulat la sinagogă și urmau tradițiile iudaismului, dar când a intrat Isus în sinagogă și le-a vorbit din Lege, ei nu au crezut și au început să caute îndreptățiri pentru necredința lor (Mr. 6:1-6)...

Ø 2) Credința unui sutaș roman despre care a zis: Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare (Matei 8:10).

Să ne lăsăm conduși de Dumnezeu și să nu ținem cu dinții de barierile religiei, chiar dacă ne convin, căci vom scăpa ocazii unice în care să fim folosiți de Dumnezeu pentru salvarea altora. În Fapte 10, s-au unit cele trei lucruri la care te poți uita veșnic: „apa curgătoare” (botezul); „focul care arde” (Duhul Sfânt) și felul cum lucrează Dumnezeu, doborând barieri religioase și salvând suflete.

Această percepție religioasă l-a împiedicat pe prorocul Iona să meargă la neamuri să predice în or. Ninive.

Tot această percepție avea să-l împiedice pe apostolul Petru să meargă în casa lui Corneliu și o mulțime de oameni să fie salvați.

Implică-te în slujire și misiune, ca să fii instrument sau martor al lucrării Lui. Isus a făcut-o în mod exemplar, ca noi să călcăm pe urmele Lui. A trecut și El de multe bariere de dragul lui Dumenzeu și oamenilor.

Nu ce intră în om, ci ceea ce iese, aceea spurcă pe om...
Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat...
Iată un om care bea și mănâncă - prietenul vameșilor și păcătoșilor...
Da-ți cezarului ce-i a lui și da-ți lui Dumnezeu ce-i a Lui...
A stat de vorbă cu samariteanca...
A apărat-o pe femeia preacurvă...
Lăsați copiii să vină la Mine...
Cel mai mare să fie slujitorul...
Iubiți-vă nu doar aproapele, ci și vrăjmașii...

Aceasta este cea mai vibrantă încurajare pentru viața de credință. Aceasta e ceea ce va da viață rutinei tale de credincios, chiar și în citirea Scripturii, în frecventarea bisericii și chiar în rugăciunile zilnice.

Ucenicii au fost martori ai lucrării lui Isus și aceasta le-a marcat viața. Ei s-au implicat în slujirea lui Dumnezeu și aceasta le-a schimbat destinul. Deci, implică-te în slujire ca să-L vezi pe Dumnezeu în acțiune și nu te lăsa constrâns de barierile sociale sau religioase.

FAPTE 6 || BISERICA ȘI PROVOCĂRILE EI (continuare)

Dacă ai venit astăzi la biserică căutând oameni perfecți: ai greșit adresa. Mulți cred că biserica este o antecameră a paradisului. Însă Fapte 5, 6 prezintă o realitate izbitoare: ipocrizie, minciună, amenințare, batjocuri, discriminare, tensiuni etnice, cârtire chiar în biserica păstorită de apostoli. Astăzi vom învăța că biserica nu este un muzeu, ci un atelier - în care procesul este greu, neplăcut, zgomotos, obositor. Azi privim la Fapte 5, 6 nu ca la o pagină neagră a istoriei bisericii, ci ca la un manual de gestionare a crizelor care apar atunci când Dumnezeu lucrează cu oameni imperfecți.

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta! Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”

1. Nedreptatea din interiorul bisericii.

Spuneam data trecută că Biblia nu încearcă să prezinte biserica lui Isus Hristos ca pe o adunare de îngeri. Ea prezintă realitatea transparentă și nu încearcă să ascundă situațiile care nu tocmai fac față bisericii. Aceasta trebuie să ne învețe că biserica nu trebuie confundată cu paradisul. Dumnezeu a lăsat ca grâul să crească împreună cu neghina. Biserica este procesul din atelier, nu produsul de pe raft.

În biserica primară erau două feluri de evrei: evreii băștinași și evreii din diaspora (cei care s-au pocăit la predica lui Petru de la Rusalii și au rămas în biserica din Ierusalim ca să mai învețe din Cuvânt). Criteriul de deosebire între ei nu era altceva decât limba pe care o vorbeau. Ei au început să-și șoptească între ei (Ioan 7:12), căci vedeau o nedreptate și discriminare. Posibil că această nedreptate nu era o întâmplare unică, ci o scăpare repetitivă. Cel mai probabil, cârtirea era cauzată anume de specificul subliniat de Luca, pe criteriul de limbă.

Problema a ajuns la urechile apostolilor și imediat au luat măsuri. Nu au lăsat să se răspândească zvonuri. Apostolii nu i-au abordat pe cei ce cârteau, ci problema care a stârnit cârtirea. Ei nu i-au despărțit pe aceste două grupe de evrei pe criteriul de limbă în două biserici diferite. Ar fi fost mai simplu, dar nu este corect.

Gal. 3:28 Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.

Această situație vine ca o mănușă contextului din RM, dar mai ales din VA. Există o tensiune în societate pentru că vorbitorii de rusă adesea se impun, împlinind astfel agenda rusificării Moldovei. Din nefericire, aceste tensiuni se întâlnesc și între creștini. În Hristos nu mai este nici rus, nici moldovean, iar pentru preferințele de limbă trebuie găsite soluții care să îi împace pe toți, nu să dezbine.

Trebuie să recunosc că venind la VA aveam în gând acest verset și doream să-mi dovedesc mie în primul rând că biserica este mai presus de națiuni și limbi, săraci și bogați. Trebuie să recunosc că 10 ani de slujire și încercări nu mi-au fost îndeajuns... Cineva chiar mi-a zis: ai vrut să faci în biserică ca la tine în familie, să vorbiți fiecare limba lui și să vă înțelegeți?

Un exemplu de nedreptate brutală apărută chiar în sânul familiei este cazul lui Iosif. El a fost vândut ca sclav de către frații săi. Iosif a învățat că „atelierul” lui Dumnezeu implică uneori invidie, ură, trădare și minciuni. Ar fi bine să fim ca Iosif în așa momente: nu judeca, roagă-te și ai încrederea că Dumnezeu le va pune cap la cap la timpul cuvenit.

I-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.

În lista de diaconi îl întâlnim și pe Nicolae (prozelit din Antiohia) ca reprezentant al diasporei (evreii care vorbeau grecește). Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări, pentru că nu au fost trecuți cu vederea. Diasporă au putut să înainteze candidatul lor.

Tot procesul de hirotonisire/ordinare a diaconilor a avut loc în câteva etape cu implicarea întregii biserici. Aceasta arată un model echilibrat și responsabil:

* Identificarea nevoii – Au prioritizat predicare mai sus ca slujirea și a apărut nevoia de slujitori calificați.

* Stabilirea criteriilor de calificare pentru slujitori:

- Mărturie bună. Să fie oameni respectați și integri în comunitate.

- Plini de Duh Sfânt. Să aibă o viață spirituală profundă și vizibilă.

- Plini de înțelepciune. Să aibă discernământ practic pentru gestionarea resurselor.

* Alegerea candidaților dintre credincioși, ținând cont și de specificul diasporei.

* Validarea finală în fața apostolilor și adunării.

* Ordinarea / hirotonisirea:

- Rugăciunea – invocarea harului lui Dumnezeu peste ei în slujirea respectivă.

- Punerea mâinilor – un gest simbolic pentru transmiterea autorității și delegării.

Criteriile înaintate de apostoli vizau caracterul, nu competențele. Competențele sunt importante, dar caracterul prevalează. Noi nu trebuie să confundăm succesul material cu statutul spiritual. Nu alegem oameni în funcții doar pentru că au succes în afaceri, ci pentru că au un caracter modelat de Hristos.

Apostolii nu au încercat să fie supermani și să facă totul singuri. Ei au delegat unele responsabilități pe care puteau să le facă și alții. Delegarea eliberează potențialul bisericii și eficacitatea bisericii crește. O biserică puternică este una în care fiecare membru își găsește locul de slujire, nu una în care câțiva lideri sunt epuizați.

2. Ceartă de vorbe cu cei dinafară.

Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. Unii din sinagoga numită a izbăviților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului cu care vorbea el.

Ordinărea diaconilor pentru gestionarea lucrurilor administrative a dezlegat mâinile apostolilor să predice mai mult. Totuși, mărturisirea Evangheliei nu era o activitate selectă doar pentru apostoli, căci vedem că și diaconul Ștefan predica cu putere. Fiecare credincios are mandatul vestirii Evangheliei (Mat. 28:19), nu doar slujitorii ordinați.

Atunci când biserica predică doar de la amvon, face caritate și se preocupă de treburile ei, nu deranjează societatea. Dar atunci când biserica are un cuvânt de spus în societate, atunci oamenii fie se pocăiesc, fie ripostează. Dacă nu vestim Evanghelia pentru că nu vrem să fim respinși, nu o să avem nici oameni care să se pocăiască. Acestea două vin adesea la pachet.

Respingerea, batjocura și prigoana trebuie asumate de fiecare credincios. Fii gata să plătești prețul colateral al evanghelizării. O greșeală a noastră este că ne așteptăm ca lumea să se poarte cu noi așa cum ne purtăm noi cu ea. Trebuie să fim conștienți și pregătiți de riposta lumii la Evanghelie:

* Marginalizarea - cea mai ușoară formă de dispreț, dar cea mai frecvent întâlnită.

* Batjocura - luarea în derâdere, luarea peste picior, etichetarea. Pavel predica în Areopagul Atenei. Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc...”

* Discriminarea - presiunea devine instituționalizată. Creștinii încep să piardă oportunități din cauza credinței lor, apar interdicții de a vorbi public despre credință.

* Amenințarea - încercarea de a te intimida pentru a te „reduce la tăcere” înainte de aplicarea forței. Este un asalt asupra psihicului, având scopul de a genera frică.

* Amendarea - este o formă de constrângere prin care autoritatea încearcă să facă practicarea credinței prea costisitoare.

* Arestarea - credinciosul este reținut și tratat ca un infractor de rând. Bătăile și tratamentul inuman devin o normalitate, căci sunt îndreptățite de lege.

* Exilarea - este o „moarte civilă” prin care persoana este smulsă din comunitate și familie, pentru eliminarea influenței în acea zonă și distrugerea echilibrului său emoțional.

* Martirajul - este eșecul total al persecutorului, pentru că transformă victima într-un simbol etern. Moartea devine „victoria finală” a celui prigonit asupra sistemului.

Au pus la cale niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă ...
Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el ... Au scos niște martori mincinoși, care au zis: ... Toți cei ce ședeau în Sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.

Ex: Când Neemia zidea zidurile Ierusalimului, vrăjmașii (în frunte cu Sanbalat) au început cu batjocura („dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul”), apoi cu amenințări că vor veni noaptea și vor dărâma ceea ce au construit ziua și chiar timiteau scrisori mincinoase la autorități. Când vei începe să zidești un caracter creștin sau o lucrare în societate, pregătește-te de 'Sanbalați' care vor râde de tine de la o poștă.

Domnul Isus a suferit cea mai mare nedreptate posibilă. A venit la ai săi și ai săi nu L-au primit. Cei ce se numeau frați, strigau: ”La moarte cu El” și ”Răstignește-L”. Isus a stat la masă cu trădătorul Său dar totuși a spus calm lui Iuda ”Da, tu ești...” Când era cercetat și bătut, nu a spus nici un cuvânt, ca un miel pe care îl duci la măcilărie.

Când treci prin așa momente, vin gânduri: ce fel de biserică e asta? E biserica lui Hristos oare? Îți vine să trântești ușa și nici să nu privești înapoi... Nu privi înapoi. Privește în sus. Privește la Isus.

Pași practici:

1. Identifică „văduvele neglijate” din biserica ta. Întreabă-te: „Cine este grupul sau persoana care se simte trecută cu vederea în biserica mea azi?”. Poate este un grup, ca  adolescenții pe care tinerii încă nu-i acceptă printre ei... Poate sunt cei mai săraci, pe care cei mai înstăriți îi trec cu vederea în timpul asimilării... Poate sunt membrii din alte grupuri, cu care te cunoști foarte puțin și tot tinzi să-i treci cu vederea...

2. Ascultă, nu presupune. Săptămâna aceasta, caută să vorbești cu o persoană din biserică care aparține acestui grup neglijat. În loc să judeci murmureala or, întreabă-i pur și simplu: „Care este cea mai mare provocare a ta în această perioadă?” Distrugere barierelor prin empatie, așa cum apostolii au ascultat plângerea celor din diaspora.

3. Pregătește un răspuns. Identifică o întrebare sau o critică frecventă despre credința ta pe care o auzi la muncă sau în familie. Pregătește un răspuns de 1-2 minute, care va transforma o posibilă confruntare întro oportunitate de mărturie.

„Provocările bisericii nu sunt semnele eșecului, ci semnele creșterii. O biserică fără probleme este o biserică moartă. Astăzi am învățat că soluția la conflict este caracterul, iar răspunsul la ură este harul. Plecați de aici nu căutând paradisul pe pământ, ci fiind brațele lui Hristos pentru cei neglijați și vocea lui Hristos pentru cei pierduți. Dacă înăuntru avem ordine și dragoste, afară putem avea curaj și biruință. Amin!”