FAPTE 10 || BISERICA DEPĂȘEȘTE BARIERELE

Poți veșnic să privești la 3 lucruri: cum arde focul, cum curge apa și cum lucrează Dumnezeu atât în biserica Sa, cât și prin ea.

(Fapte 10:1) În Cezareea era un om cu numele Corneliu, sutaş din ceata de ostaşi numită "Italiana". 2. Omul acesta era cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu. 3. Pe la ceasul al nouălea din zi, a văzut lămurit într-o vedenie pe un înger al lui Dumnezeu că a intrat la el şi i-a zis: "Cornelie!" 4. Corneliu s-a uitat ţintă la el, s-a înfricoşat şi a răspuns: "Ce este, Doamne?" Şi îngerul i-a zis: "Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu, şi El Şi-a adus aminte de ele.

1. Biserica trece de bariere sociale.

Există o percepție că Dumnezeu are de a face cu cei neprihăniți (prorocilor), dar aici vedem că se descoperă unui militar. Chiar dacă motivele pot fi îndreptățite, totuși militarul are meseria de a lupta și a ucide. Cum e posibil ca Dumnezeu să i se descopere la așa om?

Această percepție se întâlnește și în formă inversă: atunci când cineva vine la pastor și îi zice să se roage pentru un lucrul anume, zicând: că sunteți mai aproape de Dumnezeu, sau că Dumnezeu vă ascultă pe voi, căci sunteți pastor. Astfel de percepții greșite sunt plantate în mintea noastră de către religie sau politică. Acestea sunt instrumentele cu ajutorul cărora cel rău formează conștiința societății fie prin îndoctrinare fie prin spălare pe creieri.

În general, înfăptuitorii păcii și ordinii sociale (armata și poliția) nu sunt răi în sine pentru că au de a face cu răul, sau pentru că aplică măsuri drastice și dure. Acestea sunt meserii necesare în orice societate. Ba chiar fac parte dintr-o categorie de elită a meseriilor: educatorii, profesorii, medicii, procurorii, judecătorii, avocații, pompierii, psihologii, păstorii, demnitarii, polițiștii și militarii, pentru că ele au de a face cu viața și soarta oamenilor. În principiu, militarii, pacificatorii și poliția nu sunt răi, ci necesari societății și trebuie acceptați și apreciați în biserici.

ü Autoritățile civile care poartă sabia sunt slujitorii lui Dumnezeu și Biblia ne îndeamnă să le dăm respectul, nu disprețul.

(Rom. 13:4) El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.

ü Cei ce ucideau cu pietre pe răufăcător nu erau considerați ucigași sau că încălcau porunca a șasea, ci făceau un lucru drept și necesar, chiar dacă nu oricine ar accepta să facă aceasta.

(Deut. 17:7) „Mâna martorilor să se ridice cea dintâi asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor. Să scoți astfel răul din mijlocul tău.”

ü Când s-au pocăit și botezat niște soldați din armata romană, Ioan Botezătorul nu le-a zis să-și schimbe meseria.

(Luca 3:14) Nişte ostaşi îl întrebau şi ei şi ziceau: "Dar noi ce trebuie să facem?" El le-a răspuns: "Să nu stoarceţi nimic de la nimeni prin ameninţări, nici să nu învinuiţi pe nimeni pe nedrept, ci să vă mulţumiţi cu lefurile voastre."

Militarii și polițiștii pot fi creștini și ei trebuie acceptați în biserică, dacă ei Îl caută pe Dumnezeu. Statutul social nu trebuie să fie o barieră pentru creștini, pentru că creștinii (asemenea lui Dumnezeu) nu se uită la ce izbește ochiul, ci se uită în esență (la suflet).

Religiozitatea iudaică L-a patentat pe Dumnezeu și a privatizat Templul. Aceasta este o percepție a religiei, dar adevărul e altul. Atât Dumnezeu cât și Casa de Rugăciune erau și sunt pentru toate popoarele.

(Maleahi 1:11) „căci mare este Numele Meu între neamuri, zice Domnul oștirilor.”

(Isaia 56:7) „căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.”

Aceeași utopie a folosit-o FSB rusesc ca să insufle unui întreg popor că Dumnezeu e cu ei, datorită că sunt ruși ”my ruskie, s nami Bog” sau indirect, trebuie să devii rus, ca să-L ai pe Dumnezeu. Aceasta este o percepție diabolească, dar adevărul e altul.

Creștinul adevărat trebuie să vadă distinct unde lucrează Dumnezeu și unde lucrează omul. Fiindcă ne hrănim conștiința noastră cu Adevărul, noi putem și trebuie să facem diferența: între educare și îndoctrinare; între divin și diabolic; între bine și rău.

Adesea punem etichete pe oameni în funcție de uniformă și uităm că sub uniformă este un suflet care se roagă „întotdeauna” (v. 2). Corneliu nu era doar un „om bun” moral, ci un om care avea o „disciplină a căutării” lui Dumnezeu, deși era în afara sistemului religios oficial. „Câți dintre noi ne rugăm pentru mântuirea 'sutașilor' din viața noastră, în loc să-i judecăm pentru sabia pe care o poartă?”

Deci, Corneliu a avut o vedenie primind o aprobare din partea lui Dumnezeu pentru că era cucernic, temător de Dumnezeu, făcea milostenie și se ruga adesea. Îngerul i-a spus să trimite să cheme pe Petru dintr-un alt oraș și i-a dat adresa exactă unde-l va găsi. Iar pe de altă parte Dumnezeu a trimis o altă vedenie apostolului Petru.

2. Biserica trece de bariere religioase.

(Fapte 10:11-16) A văzut cerul deschis şi un vas ca o faţă de masă mare, legată cu cele patru colţuri, coborându-se şi slobozindu-se în jos pe pământ. 12. În ea se aflau tot felul de dobitoace cu patru picioare şi târâtoare de pe pământ şi păsările cerului. 13. Şi un glas i-a zis: "Petre, scoală-te, taie şi mănâncă." 14. "Nicidecum, Doamne", a răspuns Petru. "Căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat." 15. Şi glasul i-a zis iarăşi a doua oară: "Ce a curăţat Dumnezeu, să nu numeşti spurcat." 16. Lucrul acesta s-a făcut de trei ori, şi îndată după aceea vasul a fost ridicat iarăşi la cer.

De-a lungul timpului în cultura iudaică s-a format percepția religioasă că evreii considerau neamurile „necurate” și că interacțiunea cu ei îi pângărea. Aceasta nu era o învățătură din VT, ci o percepție religioasă. În v. 28 Petru spune: "Ştiţi", le-a zis el, "că nu este îngăduit de Lege unui iudeu să se însoţească împreună cu unul de alt neam sau să vină la el... dar așa poruncă nu se găsește în Biblie.

Aici Petru nu citează Tora. Legea lui Moise interzicea în principal căsătoriile mixte și închinarea la idoli (Exod 34:12-16, Deut. 7:3-4). Însă Tradiția Rabinică din religia iudaică a înăsprit regulile și au adăugat sute de porunci la Legea lui Dumnezeu. Iar la nivel practic aceasta s-a transformat în ceea ce spune Petru ”nu este îngăuit unui iudeu să vină la alt neam”.

Pentru mulți dintre noi astăzi ar fi relevant să conștientizăm diferența dintre învățăturile Scripturii și limitările stabilite de religia noastră. Iată doar câteva din ele:

ü Scriptura spune: să nu vă îmbătați, să nu fii dedat la vin, bine ar fi să nu bei vin (Ef. 5:18, 1Tim. 3:3, Rom. 14:21), dar religia merge mai departe și zice: e păcat să bei.

ü Scriptura vorbește despre distincția dintre haina femeii și cea a bărbatului în Deut. 22:5, dar religia a tradus acest lucru prin „păcatul de a purta pantaloni”, chiar dacă aceștia sunt feminini și modești.

ü În multe biserici rurale sau conservatoare din Moldova, este considerat un păcat ca o femeie căsătorită să intre în biserică fără capul acoperit, deși textul din 1Corinteni 11 este unul dintre cele mai dezbătute sub aspect cultural și contextual.

ü Scriptura învață că podoaba femeii să nu fie cea exterioară, ci „omul ascuns al inimii” (1 Petru 3:3-4), dar religiozitatea rigidă ajunge să interzică vopsirea părului, machiajul, epilarea și purtarea bijuteriilor.

ü Scriptura atenționează: „Nu vă înjugați la un jug neegal cu cei necredincioși.” (2 Cor. 6:14), dar religia interzice chiar să participi la nunți, zile de naștere și alte ceremonii numindu-le ”lumești”.

Conștientizăm că aceste înăspriri și reguli adăugătoare la Scriptură vin din motivație bună, dar trebuie să conștientizăm că tot ele uneori ne pun piedici, formează bariere și ne distanțează de lume în timp ce Dumnezeu dorește să ducem vestea Evangheliei și celor necredincioși. Multe din regulile noastre sunt ambalaje menite să protejeze sfințenia. Problema apare când iubim ambalajul atât de mult, încât nu mai lăsăm pe nimeni să ajungă la conținut, adică la Hristos.

Pentru a distruge unele bariere religioase Dumnezeu a trimis o vedenie lui Petru, pe care era foarte greu să o înțeleagă și să o accepte.

(Fapte 10:34) Atunci Petru a început să vorbească şi a zis: "În adevăr, văd că Dumnezeu nu este părtinitor, 35. ci că, în orice neam, cine se teme de El şi lucrează neprihănire este primit de El. 36. El a trimis Cuvântul Său fiilor lui Israel şi le-a vestit Evanghelia păcii, prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor.

Fără ca să știe ce urmează, Pentru a luat cu el niște frați însoțitori din Iope. Aceștia când au văzut cum lucrează Dumnezeu, în uimirea lor s-au pocăit de barierele religioase.

(Fapte 10:45) Toţi credincioşii tăiaţi împrejur care veniseră cu Petru au rămas uimiţi când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a vărsat şi peste Neamuri.

Atât Petru cât și ceilalți iudei au rămas uimiți de modul cum lucrează Dumnezeu.
Știți ce mă uimește pe mine? Primii și probabil unicii care au recunoscut că pe cruce a fost răstignit Fiul lui Dumnezeu nu au fost preoții, rabinii sau pur și simplu iudeii, ci a fost anume (neamurile) sutașul și ostașii săi (Matei 27:54), pe când iudeii religioși își băteau doar joc de el.

Cât Isus a umblat pe pământ El s-a uimit de două ori: știți în ce situații?

Ø 1) Necredința oamenilor religioși. Ei umblau regulat la sinagogă și urmau tradițiile iudaismului, dar când a intrat Isus în sinagogă și le-a vorbit din Lege, ei nu au crezut și au început să caute îndreptățiri pentru necredința lor (Mr. 6:1-6)...

Ø 2) Credința unui sutaș roman despre care a zis: Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare (Matei 8:10).

Să ne lăsăm conduși de Dumnezeu și să nu ținem cu dinții de barierile religiei, chiar dacă ne convin, căci vom scăpa ocazii unice în care să fim folosiți de Dumnezeu pentru salvarea altora. În Fapte 10, s-au unit cele trei lucruri la care te poți uita veșnic: „apa curgătoare” (botezul); „focul care arde” (Duhul Sfânt) și felul cum lucrează Dumnezeu, doborând barieri religioase și salvând suflete.

Această percepție religioasă l-a împiedicat pe prorocul Iona să meargă la neamuri să predice în or. Ninive.

Tot această percepție avea să-l împiedice pe apostolul Petru să meargă în casa lui Corneliu și o mulțime de oameni să fie salvați.

Implică-te în slujire și misiune, ca să fii instrument sau martor al lucrării Lui. Isus a făcut-o în mod exemplar, ca noi să călcăm pe urmele Lui. A trecut și El de multe bariere de dragul lui Dumenzeu și oamenilor.

Nu ce intră în om, ci ceea ce iese, aceea spurcă pe om...
Sabatul a fost făcut pentru om, nu omul pentru Sabat...
Iată un om care bea și mănâncă - prietenul vameșilor și păcătoșilor...
Da-ți cezarului ce-i a lui și da-ți lui Dumnezeu ce-i a Lui...
A stat de vorbă cu samariteanca...
A apărat-o pe femeia preacurvă...
Lăsați copiii să vină la Mine...
Cel mai mare să fie slujitorul...
Iubiți-vă nu doar aproapele, ci și vrăjmașii...

Aceasta este cea mai vibrantă încurajare pentru viața de credință. Aceasta e ceea ce va da viață rutinei tale de credincios, chiar și în citirea Scripturii, în frecventarea bisericii și chiar în rugăciunile zilnice.

Ucenicii au fost martori ai lucrării lui Isus și aceasta le-a marcat viața. Ei s-au implicat în slujirea lui Dumnezeu și aceasta le-a schimbat destinul. Deci, implică-te în slujire ca să-L vezi pe Dumnezeu în acțiune și nu te lăsa constrâns de barierile sociale sau religioase.

FAPTE 6 || BISERICA ȘI PROVOCĂRILE EI (continuare)

Dacă ai venit astăzi la biserică căutând oameni perfecți: ai greșit adresa. Mulți cred că biserica este o antecameră a paradisului. Însă Fapte 5, 6 prezintă o realitate izbitoare: ipocrizie, minciună, amenințare, batjocuri, discriminare, tensiuni etnice, cârtire chiar în biserica păstorită de apostoli. Astăzi vom învăța că biserica nu este un muzeu, ci un atelier - în care procesul este greu, neplăcut, zgomotos, obositor. Azi privim la Fapte 5, 6 nu ca la o pagină neagră a istoriei bisericii, ci ca la un manual de gestionare a crizelor care apar atunci când Dumnezeu lucrează cu oameni imperfecți.

În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta! Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”

1. Nedreptatea din interiorul bisericii.

Spuneam data trecută că Biblia nu încearcă să prezinte biserica lui Isus Hristos ca pe o adunare de îngeri. Ea prezintă realitatea transparentă și nu încearcă să ascundă situațiile care nu tocmai fac față bisericii. Aceasta trebuie să ne învețe că biserica nu trebuie confundată cu paradisul. Dumnezeu a lăsat ca grâul să crească împreună cu neghina. Biserica este procesul din atelier, nu produsul de pe raft.

În biserica primară erau două feluri de evrei: evreii băștinași și evreii din diaspora (cei care s-au pocăit la predica lui Petru de la Rusalii și au rămas în biserica din Ierusalim ca să mai învețe din Cuvânt). Criteriul de deosebire între ei nu era altceva decât limba pe care o vorbeau. Ei au început să-și șoptească între ei (Ioan 7:12), căci vedeau o nedreptate și discriminare. Posibil că această nedreptate nu era o întâmplare unică, ci o scăpare repetitivă. Cel mai probabil, cârtirea era cauzată anume de specificul subliniat de Luca, pe criteriul de limbă.

Problema a ajuns la urechile apostolilor și imediat au luat măsuri. Nu au lăsat să se răspândească zvonuri. Apostolii nu i-au abordat pe cei ce cârteau, ci problema care a stârnit cârtirea. Ei nu i-au despărțit pe aceste două grupe de evrei pe criteriul de limbă în două biserici diferite. Ar fi fost mai simplu, dar nu este corect.

Gal. 3:28 Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.

Această situație vine ca o mănușă contextului din RM, dar mai ales din VA. Există o tensiune în societate pentru că vorbitorii de rusă adesea se impun, împlinind astfel agenda rusificării Moldovei. Din nefericire, aceste tensiuni se întâlnesc și între creștini. În Hristos nu mai este nici rus, nici moldovean, iar pentru preferințele de limbă trebuie găsite soluții care să îi împace pe toți, nu să dezbine.

Trebuie să recunosc că venind la VA aveam în gând acest verset și doream să-mi dovedesc mie în primul rând că biserica este mai presus de națiuni și limbi, săraci și bogați. Trebuie să recunosc că 10 ani de slujire și încercări nu mi-au fost îndeajuns... Cineva chiar mi-a zis: ai vrut să faci în biserică ca la tine în familie, să vorbiți fiecare limba lui și să vă înțelegeți?

Un exemplu de nedreptate brutală apărută chiar în sânul familiei este cazul lui Iosif. El a fost vândut ca sclav de către frații săi. Iosif a învățat că „atelierul” lui Dumnezeu implică uneori invidie, ură, trădare și minciuni. Ar fi bine să fim ca Iosif în așa momente: nu judeca, roagă-te și ai încrederea că Dumnezeu le va pune cap la cap la timpul cuvenit.

I-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.

În lista de diaconi îl întâlnim și pe Nicolae (prozelit din Antiohia) ca reprezentant al diasporei (evreii care vorbeau grecește). Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări, pentru că nu au fost trecuți cu vederea. Diasporă au putut să înainteze candidatul lor.

Tot procesul de hirotonisire/ordinare a diaconilor a avut loc în câteva etape cu implicarea întregii biserici. Aceasta arată un model echilibrat și responsabil:

* Identificarea nevoii – Au prioritizat predicare mai sus ca slujirea și a apărut nevoia de slujitori calificați.

* Stabilirea criteriilor de calificare pentru slujitori:

- Mărturie bună. Să fie oameni respectați și integri în comunitate.

- Plini de Duh Sfânt. Să aibă o viață spirituală profundă și vizibilă.

- Plini de înțelepciune. Să aibă discernământ practic pentru gestionarea resurselor.

* Alegerea candidaților dintre credincioși, ținând cont și de specificul diasporei.

* Validarea finală în fața apostolilor și adunării.

* Ordinarea / hirotonisirea:

- Rugăciunea – invocarea harului lui Dumnezeu peste ei în slujirea respectivă.

- Punerea mâinilor – un gest simbolic pentru transmiterea autorității și delegării.

Criteriile înaintate de apostoli vizau caracterul, nu competențele. Competențele sunt importante, dar caracterul prevalează. Noi nu trebuie să confundăm succesul material cu statutul spiritual. Nu alegem oameni în funcții doar pentru că au succes în afaceri, ci pentru că au un caracter modelat de Hristos.

Apostolii nu au încercat să fie supermani și să facă totul singuri. Ei au delegat unele responsabilități pe care puteau să le facă și alții. Delegarea eliberează potențialul bisericii și eficacitatea bisericii crește. O biserică puternică este una în care fiecare membru își găsește locul de slujire, nu una în care câțiva lideri sunt epuizați.

2. Ceartă de vorbe cu cei dinafară.

Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. Unii din sinagoga numită a izbăviților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului cu care vorbea el.

Ordinărea diaconilor pentru gestionarea lucrurilor administrative a dezlegat mâinile apostolilor să predice mai mult. Totuși, mărturisirea Evangheliei nu era o activitate selectă doar pentru apostoli, căci vedem că și diaconul Ștefan predica cu putere. Fiecare credincios are mandatul vestirii Evangheliei (Mat. 28:19), nu doar slujitorii ordinați.

Atunci când biserica predică doar de la amvon, face caritate și se preocupă de treburile ei, nu deranjează societatea. Dar atunci când biserica are un cuvânt de spus în societate, atunci oamenii fie se pocăiesc, fie ripostează. Dacă nu vestim Evanghelia pentru că nu vrem să fim respinși, nu o să avem nici oameni care să se pocăiască. Acestea două vin adesea la pachet.

Respingerea, batjocura și prigoana trebuie asumate de fiecare credincios. Fii gata să plătești prețul colateral al evanghelizării. O greșeală a noastră este că ne așteptăm ca lumea să se poarte cu noi așa cum ne purtăm noi cu ea. Trebuie să fim conștienți și pregătiți de riposta lumii la Evanghelie:

* Marginalizarea - cea mai ușoară formă de dispreț, dar cea mai frecvent întâlnită.

* Batjocura - luarea în derâdere, luarea peste picior, etichetarea. Pavel predica în Areopagul Atenei. Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc...”

* Discriminarea - presiunea devine instituționalizată. Creștinii încep să piardă oportunități din cauza credinței lor, apar interdicții de a vorbi public despre credință.

* Amenințarea - încercarea de a te intimida pentru a te „reduce la tăcere” înainte de aplicarea forței. Este un asalt asupra psihicului, având scopul de a genera frică.

* Amendarea - este o formă de constrângere prin care autoritatea încearcă să facă practicarea credinței prea costisitoare.

* Arestarea - credinciosul este reținut și tratat ca un infractor de rând. Bătăile și tratamentul inuman devin o normalitate, căci sunt îndreptățite de lege.

* Exilarea - este o „moarte civilă” prin care persoana este smulsă din comunitate și familie, pentru eliminarea influenței în acea zonă și distrugerea echilibrului său emoțional.

* Martirajul - este eșecul total al persecutorului, pentru că transformă victima într-un simbol etern. Moartea devine „victoria finală” a celui prigonit asupra sistemului.

Au pus la cale niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă ...
Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el ... Au scos niște martori mincinoși, care au zis: ... Toți cei ce ședeau în Sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.

Ex: Când Neemia zidea zidurile Ierusalimului, vrăjmașii (în frunte cu Sanbalat) au început cu batjocura („dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul”), apoi cu amenințări că vor veni noaptea și vor dărâma ceea ce au construit ziua și chiar timiteau scrisori mincinoase la autorități. Când vei începe să zidești un caracter creștin sau o lucrare în societate, pregătește-te de 'Sanbalați' care vor râde de tine de la o poștă.

Domnul Isus a suferit cea mai mare nedreptate posibilă. A venit la ai săi și ai săi nu L-au primit. Cei ce se numeau frați, strigau: ”La moarte cu El” și ”Răstignește-L”. Isus a stat la masă cu trădătorul Său dar totuși a spus calm lui Iuda ”Da, tu ești...” Când era cercetat și bătut, nu a spus nici un cuvânt, ca un miel pe care îl duci la măcilărie.

Când treci prin așa momente, vin gânduri: ce fel de biserică e asta? E biserica lui Hristos oare? Îți vine să trântești ușa și nici să nu privești înapoi... Nu privi înapoi. Privește în sus. Privește la Isus.

Pași practici:

1. Identifică „văduvele neglijate” din biserica ta. Întreabă-te: „Cine este grupul sau persoana care se simte trecută cu vederea în biserica mea azi?”. Poate este un grup, ca  adolescenții pe care tinerii încă nu-i acceptă printre ei... Poate sunt cei mai săraci, pe care cei mai înstăriți îi trec cu vederea în timpul asimilării... Poate sunt membrii din alte grupuri, cu care te cunoști foarte puțin și tot tinzi să-i treci cu vederea...

2. Ascultă, nu presupune. Săptămâna aceasta, caută să vorbești cu o persoană din biserică care aparține acestui grup neglijat. În loc să judeci murmureala or, întreabă-i pur și simplu: „Care este cea mai mare provocare a ta în această perioadă?” Distrugere barierelor prin empatie, așa cum apostolii au ascultat plângerea celor din diaspora.

3. Pregătește un răspuns. Identifică o întrebare sau o critică frecventă despre credința ta pe care o auzi la muncă sau în familie. Pregătește un răspuns de 1-2 minute, care va transforma o posibilă confruntare întro oportunitate de mărturie.

„Provocările bisericii nu sunt semnele eșecului, ci semnele creșterii. O biserică fără probleme este o biserică moartă. Astăzi am învățat că soluția la conflict este caracterul, iar răspunsul la ură este harul. Plecați de aici nu căutând paradisul pe pământ, ci fiind brațele lui Hristos pentru cei neglijați și vocea lui Hristos pentru cei pierduți. Dacă înăuntru avem ordine și dragoste, afară putem avea curaj și biruință. Amin!”

FAPTE 5 || BISERICA ȘI PROVOCĂRILE EI

În primele capitole din Faptele Apostolilor vedem o creștere exponențială a bisericii, însoțită de puteri miraculoase, dragoste jertfitoare și evenimente care cutremurau orașe întregi. Dar viața reală nu s-a lăsat mult așteptată și aspectul uman s-a arătat la orizont: oameni nu tocmai sinceri, decizii nu tocmai înțelepte, provocări și reacții firești a celor religioși. Astfel de provocări erau atât din interior (de la frați), cât și din exterior (de la vrăjmași).

4:32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. 33. … un mare har era peste toţi. 34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute 35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.

• Criza necesită management radical.

Doar în câteva luni, la biserică s-au adunat +3 mii de oameni, +5 mii de barbati. Unii erau înstăriți, dar majoritatea erau săraci lipiți pământului. Astfel s-a creat o criză de proporții în ce privește lipsa de hrană elementară. Biserica locală a reacționat printr-o hotărâre neordinară că să răspundă la această provocare. Cel mai probabil ei au hotărât ca tot ce va fi pus la picioarele apostolilor, va fi direcționat proporțional săracilor, ca nimeni din frați să nu ducă lipsă.

Expresia a pune la picioarele apostolilor, însemna renunțare la dreptul de proprietate asupra unui lucru, în favoarea celuilalt. În antichitate așa se aduceau darurile, la domni și împărați.

Cei mai înstăriți din biserică își vindeau averile cu acest scop și aduceau la picioarele apostolilor. Hotărârea bisericii sub călăuzirea Duhului Sfânt devine o lege pentru întreaga biserică locală. Modul în care biserica administrează o criză, trebuie să reflecte felul în care Dumnezeu aduce soluții divine.

Matei 18:18. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi (fost) legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi (fost) dezlegat în cer. ... 20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."

Acest verset e despre responsabilitatea colectivă a comunității. Traducerea exactă ar fi: „...va fi fost deja legat în cer”. Aceasta nu înseamnă că biserica „forțează” mâna lui Dumnezeu, ci mai degrabă, atunci când biserica aplică corect Scriptura cu privire la ordine și disciplină, ea nu face decât să ratifice pe pământ un verdict care a fost deja dat în cer de către Dumnezeu. Deci, când biserica locală hotărăște un lucru în comun, acel lucru are semnificație spirituală și trebuie respectat, ca fiind o cerință a lui Dumnezeu.

Această abordare este întâlnită în istoria bisericii, dar are un caracter local și temporar. Unele biserici se leagă cu astfel de legământ cu privire la zeciuială, pe o perioadă de 1-2 ani, ca să fie direcționat spre construcția casei de rugăciune, sau este o practică de autofinanțare a bisericii.

Imaginați-vă că noi am crește ca biserica primară și nu am încăpea. Aceasta ar fi o criză, care posibil ne va obliga să aplicăm măsuri mai radicale...

• Dărnicia necesită contabilizare transparentă.

Cea mai mare amenințare la adresa Bisericii nu este absența resurselor, ci prezența ipocriziei. Anania a falsificat raportul financiar ca să pară a fi mai generos decât a fost în realitate.

5:1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira, 2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? 4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu."

Nu știm exact de unde Petru știa că Anania a mințit. Poate a făcut un audit (comparând datele de la cadastru , poate a avut martori... Cei mai mulți teologi consideră că Patru a avut un cuvânt de cunoaștere, printr-o revelație divină. Astfel a fost depistată și confruntată minciuna lui Anania.

Greșeala Ananiei nu a fost în faptul că a oprit o parte din preț, ci faptul că a mințit. Ap. Petru a depistat ipocrizia lui Anania și l-a mustrat. Când un credincios păcătuiește, el trebuie imediat să se pocăiască, dar ce trebuie să facă un credincios când altcineva păcătuiește?
Îl ignori, îl tolerezi, îl acoperi sau iei atitudine?

• Păcat individual – mustră personal.

Matei 18:15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.

• Păcat deschis – mustră în față bisericii.

1 Tim. 5:20 „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.”

• Păcatul societății – conferință de presă.

Efeseni 5:11 „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba mai degrabă osândiți-le (demascați-le).”

Implicațiile păcatului minciunii adesea sunt legate de ipocrizie, pentru că există o dorință nesăbuită de a arăta mai bine decât în realitate. Cum să evităm capcana ipocriziei?

• Verifică motivația. Cauți sincer slava lui Dumnezeu sau admirația oamenilor? Dacă gestul tău trece neobservat și simți un disconfort sau dezamăgire, atunci ai motivație greșită. Anania a fost preocupat de marketing personal la preț redus.

Matei 6:3. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, 4. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.

• Monitorizează discrepanța dintre viața publică și cea privată. Ipocrizia apare atunci când imaginea pe care o proiectezi în exterior este mult mai „lustruită” decât realitatea din interiorul tău.

1 Samuel 16:7: „...Căci Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

• Nu căuta să-ți îndreptățești acțiunile și deciziile. Acceptă-ți vulnerabilitatea. Este mai onest să spui: „Pot oferi doar atât cu bucurie”, decât să oferi mult cu regret sau prefăcătorie. Roagă-te ca și David:

Psalmul 139:23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima... vezi dacă sunt pe o cale rea”.

Biblia nu încearcă se idealizeze biserica, ca și când e compusă doar din oameni sfinți și creștini autentici. În biserică sunt și ipocriți, creștini carnali și creștini infantili. Trebuie să recunoaștem. Isus nu a tolerat fățărnicia fariseilor și nici a ucenicilor Lui.

În 1654 pictorul Peter Lely a desenat portretul lui Oliver Cromwell, dar a flatat ridurile și petele inestetice de pe fața lui. Oliver Cromwell nu a fost mulțumit, căci considera că vanitatea este un păcat. Cu 3 ani mai târziu Cromwell a insistat să i se deseneze negii, refuzând orice încercare a pictorului de a-l face să arate mai bine. Vulnerabil, sincer, transparent... Industria frumuseții stăpânește în societate și ipocrizia face ravagii între creștini. Un păcat care nu trebui tolerat.

Aceste acțiuni corecte din partea bisericii a produs o și mai mare creștere a bisericii.

11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri. 14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; 15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. 16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.

• Credincioșia presupune ascultare cu orice preț.

Ascultarea necondiționată nu este încăpățânare, ci prioritizarea ascultării față de autorități. Când autoritățile umane blochează mandatul divin, creștinul trebuie să rămână credincios lui Dumnezeu. Lumea nu are o problemă cu o biserică care face asistență socială, dar are o problemă cu o biserică care pretinde că Isus este o autoritate superioară.

27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 28. "Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om." 29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!

În URSS peste 30.000 de slujitori protestanți (baptiști, penticostali, adventiști, luterani, menoniți) au fost arestați sau deportați în Gulag. Stalin a lichidat aproape toată conducerea Uniunii Baptiste prin împușcare sau condamnare la 10-25 de ani de muncă silnică, din care puțini s-au mai întors. URSS s-a preocupat intens de exterminarea creștinilor și ziceau că pe ultimul creștin o să-l omoare public, ca un simbol al exterminării bisericii. Unde e URSS azi? Dar Biserica? Frații au continuat să predice Evanghelia, chiar dacă erau amendați, amenințați, arestați și omorâți.

Un ambasador respectă legile țării gazdă, dar dacă acele legi îi cer să își trădeze propria țară, el trebuie să asculte de guvernul care l-a trimis, indiferent de riscul expulzării sau al închisorii. Noi suntem ambasadorii cerului în această țară temporară în care trăim. Noi nu trebuie să ne temem să invocăm nesupunerea civică, atunci când este în neconcordanță cu Biblia.

„Sinedriul” modern este șeful la serviciu, cercul de prieteni, familia necreștină... Ascultă de Dumnezeu necondiționat. Ascultarea necondiționată nu garantează „eliberarea din închisoare”. Cu siguranță, minuni se pot întâmpla. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece eliberarea din închisoare nu se face pentru o viață mai comodă, ci pentru o mărturisire mai putere.

33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare. 34. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare și le-a zis: ... "Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; 39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu."

Expresia lui Gamaliel a potolit spiritele înfocate ale sinedriului. Dar adesea aud aceste cuvinte citate ca un principiu biblic și asta doare. Faptul că e scrisă în Biblie nu înseamnă că e biblică. Cea de a doua parte a acestei expresii coincide cu multe versete din Scriptură și e adevărată. Însă prima parte nu trebuie luată ca adevăr. Autorul ei este Gamaliel, nu Dumnezeu. Sunt lucrări de la oameni, care continuă secole la rând: 4300 de religii false, nedreptatea, războaie etc. Adevărul este că Dumnezeu a lăsat și neghina să crească... Sorele răsare și ploaia cade atât peste buni cât și peste răi.

Alții îl citează pe Nietzsche fără să știe și cred că încurajează pe creștinul prigonit ”ce nu ne omoară ne face mai tari”. Această se bazează pe o filosofie de a depăși greul, prin voința proprie. Din pricina aceasta mulți confundă caracterul cu maturitatea spirituală. Biblia ne învață că suferința, prigoana, persecuția și martirajul, nu pot și nu trebuie trecute cu puterile noastre. Principiul biblic este că noi stăm și rezistăm, doar prin Harul Lui. Dumnezeu folosește încercările pentru a ne rafina caracterul și credința, nu a ne face mai tari.

2 Corinteni 12:9-10: „...căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită... De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”

În crize și provocări trebuie mult să ne rugăm, să discutăm și să căutăm călăuzirea Lui. Deciziile bisericii în criză pot părea neraționale pentru cei necredincioși.
Priceperea firească se bazează pe analizarea + și -.
Înțelepciunea omenească se bazează pe experiență, filosofie și bunul simț.
Înțelepciunea duhovnicească și călăuzirea Duhului Sfânt depășește logica pentru că integrează Voia lui Dumnezeu.

• Identifică o provocare internă a bisericii tale, roagă-te și discută cu păstorii despre ea. Vedeți împreună cum Dumnezeu ar vrea să reacționăm și pune-te pe treabă.

• Identifică o situație în viața de familie sau societate unde presiunea grupului te îndeamnă să compromiți un principiu biblic. Asumă-ți consecințele dezacordului cu ei și vei avea parte de o apreciere semnificativă din partea lui Dumnezeu.

• Citește și învață citate biblice, în loc să cheltui tot timpul pe concepte de dezvoltare personală sau să absorbi concepte nebiblice când glisezi tik-tokul. Timpuri grele vor veni și doar Cuvântul Domnului îți va putea da putere să le treci.