Noi am fost răscumpărați prin sîngele lui Iisus Hristos (1Pt. 1:18-19). El a murit pe crucea de la Golgota, ca să plătească plata pentru păcatele noastre a fiecărui (Evr. 9:14) și astfel să putem fi iertați. Să înțelegem dar, că credința în Iisus Hristos nu doar că ne dă iertare, ci și ne izbăvește/mântuie de păcatele noastre.
Cel
ce crede cu adevărat în Dumnezeu, a murit și el cu Hristos Iisus. Căci
apostolul Pavel a scris: ”dacă Unul
singur a murit pentru toți, toți deci au murit” (2Cor.5:14) și tot așa ”Eu am fost răstignit împreună cu Hristos”
(Gal. 2:20).
Atunci
cînd Iisus Hristos a murit și a înviat din nou, în ochii lui Dumnezeu, toți
credincioșii au murit și au înviat împreună cu El. De aceea, noi nu mai trăim
pentru noi înșine, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru noi.
Deci,
nu doar că ”Iisus Hristos a murit pentru
păcatele noastre”, ca să putem fi iertați, ci și că ”El a murit, pentru ca noi să nu mai trăim pentru noi, dar pentru El”
(2Cor.5:15). Toți ne putem bucura de iertarea lui Dumnezeu, fiindcă Iisus
Hristos a murit pentru păcatele noastre, și aceasta este doar o latură a morții
lui Hristos. Dar cîți din noi ne putem bucura și de cealaltă latură, și anume
de faptul că Hristos a murit pentu noi, ca noi să nu mai trăim pentru noi
înșine, ci pentru El?
Fraților,
să nu fim dintre cei ce vor să profite de moartea lui Isus Hristos, numai
pentru ca să fie iertați. Să nu neglijăm cu scopul pentru care a murit Hristos.
Dacă continuăm să trăim în păcat, înseamnă că trăim pentru noi înșine, dar nu
pentru Hristos. Dacă suntem ego-centrici nu mai putem să avem o viață
Hristo-centrică.
Scopul
lui Satan este să ne facă orbi cu privire la adevărul lui Dumnezeu. Dar dacă
totuși înțelegem că Hristos a murit pentru păcatele noastre, atunci Satan
încearcă să ne orbească ochii și să nu vedem scopul deplin al morții lui Iisus
Hristos.
Atît
timp cît trăim pentru noi înșine, noi nu vom avea biruință asupra păcatului.
Deci, nu ne vom putea să ne bucurăm deplin de moartea lui Iisus Hristos.
Majoritatea
oamenilor fac decizii în viața lor, reieșind din perspectiva ego-centrică ”Ce
am eu (familia mea) din asta?”. Tocmai acest ego-centrism stă la baza păcatelor
noastre. Dar, Iisus a murit pentru noi, ca să ne izbăvească de aceasta.
Să luăm deci astăzi o decizie, căci de aici încolo, eu
nu voi mai lua nici-o decizie ego-centrică, să nu mă întreb: ce am eu din
aceasta? ci mai degrabă să mă întreb: cum aceasta Îl va glorifica pe Dumnezeu?
Cum aceasta va contribui la Împărăția lui Dumnezeu?