Pentru a înţelege adevărul spiritual, Isus a folosit asocieri ale lumii spirituale cu lumea materială, iar legăturile din aceste două ajută la explicarea adevărului şi înţelegerii pildei. Spre exemplu adevărul spiritual este o şină din calea ferată, descrierea materială este o altă şină care de fapt este paralela celei dintîi, iar tălmăcirea pe care o dă Isus la unele pilde este formată din câteva legături dintre cele două şine şi joacă rolul de traverse.
Pentru a înţelege sensul pildei sau adevărul pe care îl comunică este necesar să vedem întreaga cale ferată şi nu doar o şină sau alta, sau mai mult ca atât să vedem doar traversele.
Deci, pilda conţine un adevăr spus într-o formă simplă pentru a fi clar şi uşor de priceput (Marcu 4:33 Isus le vestea Cuvîntul prin multe pilde de felul acesta, după cum erau ei în stare să-l priceapă).
- Casa zidită pe stîncă și cea zidită pe nisip
- Burdufurile vechi și vinul nou
- Sămînța semănată de semănător
- Neghina din grîu
- Grăuntele de muștar
- Comoara ascunță și mărgăritarul
- Robul nemilostiv
- Oaia rătăcită
- Cei doi fii
- Lucrătorii viei
- Vierii netrebnici
- Ospățul în cinstea Fiului
- Robul fidel
- Insistența în rugăciune
- Talanții / polii încredințați
- Fecioarele în așteptare
- Năvodul și peștii
- Bogatul neînțelept
- Smochinul neroditor
Casa zidită pe stâncă şi cea zidită pe nisip Matei 7:24-27, Luca 6:47-49
Ascultarea este cheea succesului Cuvintele cheie sunt "cel ce ascultă" şi "cel ce nu ascultă". De aici se vede că sensul pildei este legat de ascultarea de Dumnezeu, care nu neapărat este proorocie, exorcism sau minuni. Cine ascultă şi împlineşte voia lui Dumnezeu acela va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Urmările oamenilor care ascultă şi împlinesc Cuvântul lui Dumnezeu sunt bune, adică vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu, iar urmările celor ce nu ascultă sunt rele, adică nu vor fi recunoscuţi de Dumnezeu ca fiind împlinitorii ai Cuvântului Lui şi ei vor rămânea în afara Împărăţiei Sale.
Burdufurilor vechi şi vinului nou Matei 9:16-17, Luca 5:33-39, Marcu 2:18-22
Este categoric, unele lucruri nu pot fi împreună.
Putem crede că accentul în pilde este pe lucruri noi şi vechi, însă nu
se împacă cu întrebarea ucenicilor şi cu răspunsul lui Isus. Cheia
acestei pilde constă în noi (ucenicii lui Ioan) şi ei(ucenicii lui
Isus). Iisus nu spune că nu trebuie de făcut ceea ce ei practică
(rugăciunea şi postul), ci va veni un timp când şi ei îl vor practica.
Pentru unii a ajuns timpul, iar pentru alţii încă nu. Adevărul
acestei pilde ne duce la înţelegerea lucrurilor care nu pot fi împreună
sau nu se potrivesc, pentru că timpul unora a trecut şi acum este
timpul altora, iar ele nu pot coexista.
- Primeşte cuvântul şi nu ceda încercărilor, aceasta poate fi o concluzie bună a acestei pilde, chiar dacă se pare că aici Isus aduce o statistică, împărţind lumea în patru categorii de persoane, dintre care doar unul ajunge să bucure pe cel ce a semănat.Isus nu are în vedere în această pildă că omul nu poate alege felul de sol care şi-l doreşte. De asemenea nu trebuie de considerat că doar o pătrime din toţi cei care aud Cuvântul Domnului vor ajunge să aducă roadă, sau că doar unul din cei patru este mântuit. De fapt doar primul nu a primit sau nu a ajuns să înţeleagă Cuvântul, dar alţii trei au primit cuvântul aşa că ei au început viaţa lor spirituală. Totodată această pildă nu urmăreşte ca subiect principal mântuirea, ci persistenţa credinciosuluişi în ciuda încercărilor să ajungă la final cu roadă.Întrebarea ucenicilor privitor la pilde ”de ce le vorbeşti în pilde?” nu vrea să spună că Isus spunând adevărul în pilde urmăreşte ducerea în confuzie, ci din contra exemplificarea Adevărului (Mar 4:33) pentru a fi înţeles. Ucenicilor le era dat să cunoască tainele, dar aceasta nu se referă la pilde, de aceea ei au nevoie de tălmăcirea unor pilde (Matei 13:36).Cu alte cuvinte, Isus spune în această pildă că omul trebuie să primească, să creadă şi să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu, după care trecând prin greutăţi, ispite şi prigoane să ajungă la sfârşit cu roada aşteptată de semănător.
- Împărăţia cerurilor depăşeşte limitele omeneşti şi va aduce schimbare de conţinut – aceasta este ideea care caracterizează Împărăţia Cerurilor. Nu trebuie de înţeles această pildă având în vedere doar prima parte a pildei ca fiind o stare a realităţii în care trăiesc oamenii, că adică cei buni şi cei răi locuiesc împreună. Nici nu trebuie de înţeles că sensul principal al pildei este judecata, care va avea loc, pentru că pilda nu descrie Împărăţia Cerurilor ca fiind un eveniment (judecata), ci ca o guvernare asupra căreia este stăpân Dumnezeu.Deci trebuie de luat în consideraţie faptul că Împărăţia pentru o perioadă va fi alcătuită şi din fii luminii şi din fiii întunericului, după care va avea loc judecata. Judecata va face schimbarea drastică în Împărăţie. Această schimbare va face ca Împărăţia să continue să existe într-o altă formă. Mulţi oameni se gândesc că odată cu moartea se termină totul, dar tocmai aceasta vrea să excludă Isus prin pilda neghinei. Evreii aveau speranţe legate de promisiunile lui Dumnezeu, pentru că le înţelegeau în mod fizic. Ei se credeau poporul lui Dumnezeu nu datorită credinţei pe care a avut-o Avraam, ci pentru că se născuseră evrei. Ei aveau speranţe pentru pământul Canaanului la est de marea Mediterană şi nicidecum pentru Canaanul ceresc. Chiar şi binecuvântările care le aşteptau erau legate de pământ şi de viaţa lor pământească. Când a venit Isus ei aveau speranţa că El îi va elibera de Romani şi nici nu aveau gând despre eliberarea de păcate.Prin pilda aceasta Isus le atrage atenţia la faptul că Împărăţia Sa este mult mai mare decât îşi imaginează ei şi că va exista un eveniment, care va transforma radical componenţa acestei Împărăţii. Şi acest eveniment nu este sfârşitul, ci o continuare a existenței dar în mod diferit.
- Grăuntele de muştar şi Aluatul plămădelii Matei 13:31-32, Marcu 4:30-32, Luca 13:18-19
- Împărăţia cerurilor este o mişcare progresivă şi nu una statică sau situată într-un anumit loc limitată de anumite hotare. Gândul ce leagă ambele pilde este cel de dezvoltare şi progresie. Nu merită de evidenţiat păsările, care vin şi îşi fac cuiburi în pom, ele nu au însemnătate, ci doar vrea să arate cât de mare ajunge să fie pomul. Tot aşa nu trebuie de luat în consideraţie anume trei măsuri de făină, ci gândul principal este creşterea care urmează după ce ai făcut plămădeala.De asemenea nu trebuie de considerat că Împărăţia Cerurilor a început de la un singur grăunte care este Isus, aceasta este pur şi simplu incorect; pentru că ar trebui să aplici aceleaşi principiu şi la aluat unde sunt trei măsuri de făină aşa că nu corespunde. Creşterea progresivă a Împărăţiei Cerurilor este constantă şi nu se referă doar la creşterea numerică a celor salvaţi, ci la orice activitate care contribuie la răspândirea Împărăţiei aşa ca: traducerea sau multiplicare Bibliilor şi orice altă lucrare teologică scrisă sau citită, orice pas de evanghelizare personală sau în comun şi nu în ultimul rând dezvoltarea relaţiilor personale cu Dumnezeu a fiecărui credincios şi multe altele.Deci Dumnezeu face ca să se producă creşterea în mod constant şi progresiv (1 Cor. 3:6-7).
- Valoarea Împărăţiei Cerurilor şi atitudinea faţă de ea. Nu este nimic mai preţios ce poate avea omul decât Împărăţia Cerurilor.Chiar daca se pare că negustorul avea ceva mai de preţ, pentru că a vândut totul şi totuşi a avut suficiente resurse să cumpere mărgăritarul, nu este aşa pentru că nici în primul caz cu ţarina nici în al doilea caz cu mărgăritarul nu se pune accentul pe faptul cât a costat, ci pe faptul ce valoare are. Deci în ambele cazuri personajele au ales să se despartă de ceea ce au avut în favoarea mărgăritarului sau comorii găsite, deci ceea ce au găsit este mai de valoare decât ceea ce au avut. Nu merită de evidenţiat diferenţa acestor cazuri că adică, în primul caz Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu o comoară ascunsă într-un pământ,iar în a doilea caz Împărăţia Cerurilor se aseamănă cu un negustor ce caută comoara, pe motiv că accentul acestor pilde stă pe valoarea a ceea ce găseşte şi atitudinea persoanei care a înţeles această valoare a lucrului găsit. De asemenea nu merită de accentuat faptul că în primul caz se lasă de înţeles căcomoara a fost găsită întâmplător, iar în al doilea caz o căuta intenţionat.Ceea ce este comun în aceste pilde şi explică bine ceea ce este Împărăţia Cerurilor este valoare ei şi atitudinea oamenilor faţă de ea. Deci, Împărăţia Cerurilorar e o valoare infinită în folosul căreia merită să te desparţi de orice ai în viaţă. Fiecare trebuie să aprecieze just valoarea Împărăţiei Cerurilor.Cunoscând Împărăţia Cerurilor şi valoare ei, care este atitudinea mea faţă de ea?
- Robul nemilostiv Matei 18:23-35.
- În Împărăţia Cerurilor este milă şi dreptate.Este bine cunoscut faptul că condiţia armoniei este reciprocitatea, iar în Împărăţia Cerurilor armonia este deplină. Iertare în pilda aceasta nu este lucrul cheia care ar lămuri cum este Împărăţia Cerurilor, pentru că ar putea fi luat orice alt lucru pentru a descrie acest principiu de reciprocitate. Această pildă vrea să spună că în Împărăţia Cerurilor este milă şi Dumnezeu o acordă oricărui datornic al Lui (toţi suntem datornicii Lui pe motiv că am stricat armonia creată de El prin păcatul pe care îl facem), dar este şi dreptate pe care o aplică la oricine se poartă nu după cum s-a purtat Dumnezeu cu el. Cine vrea dreptate, îi va fi dată, dar trebuie să ştim că conform dreptăţii noi nu merităm nimic bun.Dacă Dumnezeu s-a purtat bine cu mine şi m-a iertat, cum ar trebui să mă port eu cu ceilalţidin jurul meu?
- Oaia rătăcită Matei 18:10-14
- Dumnezeu preţuieşte pe fiecare credincios, de aceea şi fiecare credincios nu trebuie să defaimeze pe cineva dintre copiii lui Dumnezeu.
- Pe de altă parte această pildă este în mijlocul unei cuvîntări a lui Isus, care o începuse la intrarea în Templu Matei 17:24, de unde s-a şi început discuţia despre ”a-i nu face să păcătuiască” sau ” a nu-i defaima”. Pentru a răspunde la întrebarea ucenicilor ”Cine este mai mare în Împărăţia Cerurilor?” Isus a folosit exemplul unui copilaş, spunîndu-le că trebuie să se smerească. Iar începînd cu Matei 18:6 Isus se întoarce la discuţia despre ”a face să păcătuiască” pe unul dintre micuţi (care se referă la credincioşi în Isus v. 6 şi nu la copii între vîrsta 5-12 ani) pentru a arăta motivul. Apoi prin pilda oii pierdute, Isus a arătat că credincioşii nu trebuie să-i facă pe alţi credincioşi să păcătuiască, pentru că Dumnezeu îi preţuieşte mult. Astfel Isus a explicat ucenicilor acţiunea Sa de a-l trimite pe Petru să prindă peştele şi luînd doi bani din gura peştelui, să plătească darea Templu pentru ei. Motivul a fost clar în Matei 17:27 ”ca să nu-i facem să păcătuiască”,căci ”vai de acela prin care vine prilejul de păcătuire” Matei 18:7.
- De aceea trebuie să ne preţuim şi noi unul pe altul după cum ne preţuieşte Dumnezeu pe fiecare de noi în parte..
- În mod logic această pildă pare a fi menţionat că pentru un creştin trebuie vorbele să corespundă cu faptele şi astfel nici primul fiu nici cel de al doilea nu au făcut corect. Şi primul şi al doilea l-a minţit pe tatăl său. De aceea nu este bine ce a făcut nici unul nici altul, pentrucă un creştin trebuie să aibă integritate în ce priveşte vorbirea şi fapta sa (Matei 5:37). Totuşi Isus confirmă că unul din cei doi fii a împlinit voia tatălui, adică a făcut ceea ce voia tatăl şi astfel nu putem să-l considerăm ca neascultător.
- Pe de altă parte am putea să înţelegem din pilda aceasta că nu contează ce spui, atât timp cât faci ce trebuie. Această idee este doar o deducţie ce nu coincide cu sensul pildei, pentru că contrazice alt principiu din Scriptură menţionat în (Matei 5:37, Iacov 2:17). Întrebarea lui Isus nu a fost cine din cei doi fraţi a făcut corect, ci cine din ei a făcut voia tatălui. Deci este evident că accentul nu se pune pe ce e corect şi ce nu, ci cine împlineşte voia tatălui.
- Această pildă duce la ideea că dacă împlineşti voia lui Dumnezeu ai drum deschis spre Împărăţia Cerurilor. În mod priordinar voia lui Dumnezeu este descrisă în v.32 ca omul să creadă şi să se căiască.
- Deci voia lui Dumnezeu pentru om este ca să creadă şi să se pocăiască, atunci el va putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu.
- Lucrătorii viei Matei 20:1-16
- Dumnezeu caută slujitori pe care îi va răsplăti după cum voieşte El, (foarte generos) şi chiar va întrece aşteptările slujitorilor. Totodată vedem că slujitorii nici nu ar fi de dorit să aibă aşteptări cu privire la răsplata, pentru că şansele de a coincide cu cele reale pe care le va da Dumnezeu sunt minime, iar în urmă aceste aşteptări ne vor face rău.
- Fiindcă această pildă este despre Împărăţia Cerurilor, unii pot să fie duşi cu gîndul că aceste lucruri se vor întîmpla acolo în ceruri.Totodată Biblia spune clar că Împărăţia Cerurilor nu exclude pămîntul şi oamenii de pe el. Planeta noastră tot este un loc unde guvernează Dumnezeu, deci tot face parte din Împărăţia lui Dumnezeu. Dumnezeu caută oameni care să slujească în Împărăţia Sa. Nimeni nu poate să spună că este ”şomer”, pentru că Dumnezeu pe oricine îl vede îl trimite să slujească în via Sa v.1-6.
- Pe de altă parte slujitorilor nu li s-a spus cu ce anume să se ocupe în via lui Dumnezeu, ci să lucreze. Tot aşa şi în biserica lui Dumnezeu nu trebuie credincioşii să aştepte să li se spună dute acolo şi fă cutare şi cutare lucru pînă la o anumită oră, iar după aceea dute şi fă altceva. După cum Stăpînul nu le-a spus să sape via, sau să culeagă struguri, sau să lege mlădiţele, sau să curăţe via, sau să tragă la teasc etc. Tot aşa şi în biserică credincosul trebuie să ia iniţiativa ca să caute unde să slujească avînd în vedere abilităţile sale, sau vre-un talent cu care l-a înzestrat Dumnezeu sau cu darul spiritual pe care l-a primit de la Duhul Sfînt. Chemarae lui Dumnezeu este clară ca să slujim, iar noi trebuie ca intrînd în vie, să vedem ce este nevoie de făcut şi să ne apucăm de treabă. În ce priveşte răsplata pe care ne-o va da El, nu trebuie să avem aşteptări că eu voi merita această răsplată sau tu meriţi altă răsplată, pentru că El ne va răsplăti după cum voieşte El (Mat. 20:15). Cît priveşte atitudinea slujitorilor trebuie să fie după cum este descris în Luca 17:10 ”Tot aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-aporuncit, să ziceţi: Suntem nişte sclavi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem”.Deci Dumnezeu caută azi slujitori, care să lucreze pentru El. Haideţi să nu ne ascundem, ci să căutăm cu se să slujim pe Dumnezeu. Cît în ce priveşte răsplata ţine minte că El o va da după cum vrea El şi aceasta înseamnă foarte generos.
- Vierii netrebnici Matei 21:33-46
- Neîmplinirea aşteptărilor Lui Dumnezeu aduce pedeapsa, iar El o ia de la început. După cum a început de mai multe ori de la începutul lumii: prin Noe şi familia lui, prin Avram şipoporul evreu, prin Isus şi biserica, Dumnezeu ar putea să înceapă iarăşi totul de la început, dar consider că Biserica cu care a început va aduce roadele potrivite v. 43. Cu toate ca această pildă nu se referă ca cele mai multe pilde la Împărăţia Cerurilor, ea este foarte clară. Preoţii cei mai de seamă cu fariseii au înţeles că Isus s-a referit prin pilda aceasta la iresponsabilitatea şi păcatul conducătorilor spirituali ai iudeilor v. 45.Cineva ar putea să creadă că cuvintele din v. 43 se referă la faptul că va fi luată mîntuirea de la evrei şi va fi dată neamurilor. Aceasta ar presupune că evreii nu vor avea acces la mîntuirea oferită în Cristos, ceea ce nu este un lucru biblic. Chiar ucenicii şi alţi evrei care cred în Cristos Isus sunt mîntuiţi. Textul este specific că transferul va fi făcut de la unii, care nu aduc roadele cuvenite la cineva, care vor aduce aceste roade. Dumnezeu a spus că neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în Avraam şi pentru aceasta a fost ales el, iar evreii se credeau că doar ei sunt poporul (favoriţii) lui Dumnezeu şi ceilalţi nu merită să-L numească pe Iahve Dumnezeul lor. Astfel conducerea spirituală şi întreg poporul evreu, care erau responsabili pentru a aduce binecuvîntarea peste toate popoarele nu au adus roadele cuvenite. De ceea Isus a ales pe alţii (12 ucenici şi urmaşii lor) cărora le-a încredinţat această responsabilitate de a duce vestea Împărăţiei lui Dumnezeu pînă la marginile pămîntului. Greşeala evreilor este descrisăde Pavel în Rom. 9:30-33. Deci trebuie să împlinim aşteptările lui Dumnezeu aducînd roade cuvinite în ce priveşte ceea ce El ne-a încredinţat şi anume Matei 28:19-20.
- Refuzarea invitaţiei lui Dumnezeu şi necorespunderea cu standartele lui Dumnezeu aduce moartea.Deşi aceasta este o singură pildă, ea are două idei, care se completează una pe alta. Mai întâi se arată că Dumnezeu iniţiază un eveniment, la care invită cu insistenţă pe anumiţi oameni, dar dacă totuşi din partea oamenilor este refuz, atunci Dumnezeu îi abandonează v. 7. Pe de altă parte, dacă au acceptat invitaţia Domnului, dar nu se potrivesc cu aşteptările sau standartele Lui, vor avea parte de de o pedeapsă şi mai groaznică v. 13.Nu este de mirare că nu se menţionează nimic despre mireasa Fiului în pilda aceasta, pentru că acest eveniment nu coincide cu nunta Mielului din Apocalipsa 21:2. Aceasta este o pildă despre un ospăţ organizat în cinstea Fiului, pentru a evidenţia cum este Împărăţia Cerurilor. Cei ce răspund la invitaţia Tatălui, sunt credincioşii care au crezut şi nu L-au refuzat pe Dumnezeu, iar cei ce nu au acceptat invitaţia sunt cei ce nu au crezut în Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a pedepsit pe cei ce L-au respins şi a dat invitaţia la toată lumea. Oricine crede în Isus, este cel ce a primit invitaţia şi a venit la ospăţ. Deci trebuie să ne întrebăm pe noi înşine ca şi în versetele 5 şi 6, care sunt preocupările noastre cărora le dam mai mare importanţă şi atenţie decât lui Dumnezeu.Totodată, chiar dacă am acceptat invitaţia de a veni la ospăţul bine pregătit de Tatăl aceasta nu este tot ce aşteaptă Tatăl. El vrea ca noi să venim la El, dar mai pretinde încă să venim în anumită îmbrăcăminte, ceea ce înseamnă viaţa practică a credinciosului (faptele) Zaharia 3:4. Dacă acceptarea chemării este credinţa şi pocăinţa, atunci hainele potrivite sunt faptele pe care le-a pregătit El ca să umblăm în ele Ef. 2:9-10. Dumnezeu va arunca afară (acolo unde este plânsul şi scrâşnirea dinţilor) pe cei ce chiar dacă au crezut, dar nu au acceptat standartul de viaţă pretins de Dumnezeu şi care corespunde cu credinţa în Dumnezeu.După cum trebuie să corespundă venirea la un ospăţ special cu felul de îmbrăcăminte care se poartă la aşa evenimente, tot aşa trebuie să corespundă credinţa omului cu faptele lui.
- A veghea nu este doar o stare, ci şi o continuă împlinire a slujbei încredinţate fiecărui creştin şi pentru care va da socoteală Domnului său la întoarcerea Sa. Este uşor să pari a fi responsabil atunci când ştii, care este termenul limită pentru împlinirea unui lucru. Poţi să te laşi pe tânjală sau să te ocupi de alte lucruri. Dar dacă termenul limită este ”iată vin”, cu alte cuvinte ”deja, dar încă nu”, atunci nu mai rămâne loc pentru pauză, distracţii, abateri pentru că timpul în care poate să vină Domnul este orice moment.Această idee se urmăreşte în toate evangheliile sinoptice, chiar dacă pildele în alte părţi sunt descrise mai amănunţit sau diferit. Este absolut evident că scopul cu care a spus Isus această pildă a fost de ai motiva să se ocupe de ceea ce le-a încredinţat Domnul, fără a se distrage la alte lucruri. Nu se ştie ziua şi ora întoarcerii Domnului, de aceea împlinirea responsabilităţii încredinţate de Domnul trebuie să fie una continuă. La întoarcere, El trebuie să ne găsească împlinind slujba cu fidelitate Matei 24:46, Marcu 13:36, Luca 12:43.Soarta robului infidel este tragică. Prin manifestarea fidelităţii în slujba încredinţată, se vede şi atitudinea robului faţă de Stăpân. Un slujitor al lui Cristos nu trebuie să se lase pe tânjală, căci Stîpânul se poate întoarce în orice clipă, iar la întoarcerea Sa, El doreşte să-l găsească preocupat de ceea ce ia încredinţat.
- Insistenţa în rugăciune sau a stărui în vederea rugăciunii,iată la ce Isus vrea să ne ducem cu gândul când citim aceste pilde.Insistaţi în rugăciune şi Dumnezeu vă va răspunde. Pilda prietenului de la miezul nopţii, tatălui şi fiului și judecătorului nedrept au toate aceelaş intenție, de a motiva oamenii să se roage Domnului şi să aducă cererile lor în faţa Lui, căci El doreşte să răspundă. Deşi personajele sunt diferite, concluzia pe care o putem trage este certă şi anume de a stărui în rugăciune. Se crează impresia că trebuie să fim ambiţioşi şi să continuăm să ne rugăm şi să nu cedăm chiar dacă am primit deja răspunsul şi el este negativ. Se crede că prin implorare am putea să schimbăm părerea lui Dumnezeu, ca să-şi schimbe răspunsul dintr-unul negativ într-unul pozitiv. Ceea ce a vrut Isus să evidenţieze aici este că dacă cerem atunci Dumnezeu ne răspunde. El nu ne lasă fără un răspuns. În cazul acestor pilde ceea ce cer personajele coincide cu ceea ce Dumnezeu nu este împotrivă să i le dea (Luca 11:9-13, Matei 7:11). De fapt cel mai mare şi mai bun lucru pe care poate Dumnezeu să îl dea şi de care oamenii au cel mai mult nevoie este Duhul Sfânt, pe care El îl dă oricui se pocăieşte. Recunoscând păcătoşenia personală şi nevoia de Dumnezeu, fiecare om se va pocăi şi-L va invita pe Dumnezeu în viaţa sa. Dumnezeu va răspunde fără încetare la această rugăciune şi va veni să trăiască în viaţa noului credincios prin persoana Duhului Sfânt.Stăruinţa în rugăciune (Romani 12:12, Coloseni 4:2) nu înseamnă a repeta aceleaşi cuvinte de multe ori (Matei 6:5) sau a te ruga lung şi fără să te opreşti (Matei 23:14), căci aşa fac fariseii şi făţarnicii. Aceste metode Isus le-a dezaprobat şi a spus să nu facem aşa. Pentru a primi un răspuns de la Dumnezeu trebuie să ne rugăm, dar răspunsul poate fi „da”, ”nu”, sau ”mai aşteaptă”. Pentru a avea un răspuns pozitiv de la Dumnezeu trebuie să ne rugăm cu credinţă (Iacov 1:5), conform Voiei Lui (1Ioan 5:14), nu cu intenţia de a risipi în plăcerile noastre (Iacov 4:3), ci păzind poruncile Lui (1Ioan 3:22) şi rămânând în cuvântul Său (Ioan 15:7).Dacă oamenii care sunt răi, dau lucruri bune copiilor săi, cu cât mai mult Dumnezeu va da lucruri bune copiilor săi dacă ei cer.
- Vegheaţi ca să fiţi pregătiţi să-L întâlniţi pe Domnul, care are să vină după biserica sa. Faptul că în aceastăpildă sunt anume zece fecioare şi se împart a câte cinci nu arată nimic important, pentru că pildele nu arată statistica şi cifrele întâlnite în pilde sunt doar simbolice. Faptul că erau anume fecioare nu înseamnă virgine sau sfinte. Faptul că au aţipit toate, de asemenea nu înseamnă că la un moment chiar şi cei ce vor merge cu mirele nu au fost gata să-l întâlnească. Nici faptul că nu au vrut să dea din undelemnul lor celorlalte nu înseamnă că erau zgârcite.Este evident că nu trebuie de înţeles această pildă ca o nuntă a mirelui, ci cuvântul mire este pus aici pentru a crea sentimentul a celei mai importante şi mai aşteptată persoană. Această pildă pune accentul pe aşteptarea mielului. Un echivalent (sigur că nu în sensul spiritual) la această pildă ar fi că: Împărăţia Cerurilor se asemănă cu nişte oameni, care stau în gară şi fiecare aşteaptă trenul. Cei care au mai uitat să cumpere ceva şi au alergat în ultimul moment să cumpere ceva, au întârziat. Deci a veghea înseamnă a fi cu totul pregătit, ca în orice clipă să poţi urca în tren. Este evident că unele fecioare sunt înţelepte pentru că şi-au luat rezervă de undelemn, iar altele sunt nechibzuite pentru că nu au luat (Matei 25:2-4). Acele care şi-au luat rezervă de undelemn au fost pregătite şi doar ele au mers cu mirele. Deci tot ce trebuie să înţelegem aici este că trebuie să trăim în aşa fel, ca şi când am sta de veghe şi oricât s-ar reţine mirele, casă-L putem întâlni. Pentru a avea bucurie de venirea Lui trebuie să fii gata (Matei 25:10), iar a fi gata înseamnă o stare de veghe, care îţi permite ca să-L întâlneşti aşa cum eşti.Vegheaţi şi fiţi gata ca în orice timp ar fi să vă întâlniţi cu Domnul, să puteţi da ochii cu El fără nici un regret.
- Pilda talanţilor / polilor Matei 25:14-30, Luca 19:11:28
- Fiecare în Împărăţia Cerurilor îşi aduce raportul său, pentru ca Dumnezeu să aibă folos din tot ceea ce ne-a dat El. Se crede că talantele sau polii reprezintă talentele pe care Dumnezeu le-a dat oamenilor încă de la naştere, sau darurile spirituale pe care Dumnezeu le-a dat credincioşilor încă de la pocăinţă. Poate alţii cred că sunt banii pe care îi primim de la Dumnezeu. Nu este uşor să spunem că talanţii este un lucru sau altul. Este cert faptul că aceşti talanţi sunt primiţi de la Dumnezeu şi trebuie să aducă folos / venit lui Dumnezeu. De aceea am putea să spunem că în această pildă talanţii reprezintă tot ceea ce am primit noi de la Dumnezeu.Dacă ne-am întreba ce am primit noi de la Dumnezeu şi ar trebui să le enumerăm, atunci nu am putea să găsim măcar un lucru pe care îl avem şi să nu-l înscriem în lista dată. De fapt tot ceea ce avem: viaţă, putere, văz, auz, capacităţi, avuţii, abilităţi, etc. (1Corinteni 4:7) am primit de la Dumnezeu însuşi care ni le dă cu mână largă (Iacov 1:5). Deci, fiecare om trebuie să-şi trăiască în aşa fel viaţa şi să administreze astfel ceea ce a primit de la Domnul ca să împlinească aşteptările lui Dumnezeu şi anume de a aduce folos / profit lui Dumnezeu. Faptul că în pilda talanţilor sunt doar trei cărora le încredinţează stăpânul avuţia sa, iar în pilda polilor sunt zece, sau că în primul caz le dă după puterea fiecăruia, cinci, doi şi unul, iar în cazul al doilea le dă la fiecare a câte unu, nu vrea să spună că sunt două cazuri diferite. De fapt chiar dacă le-a dat a câte unul la zece din robii săi, atunci când cere socoteala apar doar trei şi tot ce se întâmplă mai departe este ca şi în pilda talanţilor. Dar chiar dacă ar fi diferite pilde pe care le-a spus Isus, ele au acelaş sens şi aplicare.Scuza pe care o aduce robul care a ţinut talantul îgropat, este una neîntemeiată şi de aceea i s-a rostit sentinţa de a fi aruncat afară unde e plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Atât celor cu talanţii cât şi celor cu polii li s-a spus care este aşteptarea stăpânului la întoarcerea sa. Aşteptarea lui este de a avea câşitig ”puneţi-i în negoţ până mă voi întoarce (Luca 19:15), iar la întoarcere (Matei 25:19) le-a cerut socoteala, ca să vadă ce câştigase din negoţ (Matei 25:24-27, Luca 19:13,23) . Cunoscând că întreaga viaţa noastră şi ceea ce avem trebuie să aducă folos lui Dumnezeu, haideţi să trăim pentru slava lui Dumnezeu, ca să nu fim aruncaţi în întuneric.
- Năvodul şi peştii Luca 11:5-13; 18:1-8; Matei 7:7-11
Momentul judecăţii şi selecţia minuţioasă din Împărăţia Cerului
vor avea loc neapărat. Sigur că această pildă este foarte asemănătoare
cu cea a neghinei şi vorbeşte despre acelaş eveniment, însă sunt totuşi
unele lucruri distincte, care arată nu doar evenimentul judecăţii, ci
aduce lumină asupra cum va fi procesul selecţiei dintre cei prinşi.Nu
trebuie de considerat că ce este considerat bun sunt peşti, iar ce este
considerat rău este orice altceva ce s-a mai prins în năvod.Este
specificat clar că au prins peşti de toate felurile şi din peşti au
selectat pe acei peşti care erau buni. Nu cred că merită să facem
diferenţa între peştii mari ca fiind buni şi cei mici ca fiind
nepotriviţi, de aceea i-au aruncat înapoi în mare. Tot ce e probabil nu
i-au aruncat în mare, ci i-au aruncat ca fiind ceva rău şi
interpretarea pe care o spune Isus arată că au fost aruncaţi pentru
distrugere. Există o perioadă în Împărăţia Cerurilor cînd se prind
peştii, după care urmează o selecţie în care vor fi separaţi cei răi de
cei buni şi de la această separare ei vor avea destine diferite. Fiind
conştient că selecţia dată exclude faptul că mă pot pomeni întâmplător
în rândul celor buni, cum ar trebui să fie traiul meu?
- Concentraţia de a te îmbogăţi material şi a nu te îmbogăţi spiritual este o nebunie. Isus face diferenţa între presupusele valori şi adevăratele valori, punînd în contrast lăcomia de bunurile materiale şi adevăratul sens al vieţii. Sunt lucruri incomparabile şi dacă ar trebui cineva să aleagă între cele două, ar trebui să aleagă viaţa şi adevăratul sens al ei, dar dacă cineva şi-ar vedea sensul vieţii în acumularea bogăţiilor ar fi nebun.Nu este un blestem sau un lucru rău să-ţi rodească bine lotul de pămînt, sau să ai un salariu mare. Dar întrebarea crucială este: Ce vei face tu cu ceea ce ai? Adresarea bogatului către sufletul său din Luca 12:19, arată că sensul vieţii acestui om era în bunăstarea materială. Lecţia pe care o dă Domnul Isus aici este pentru ca noi să tratăm lucrurile corect. Bunurile materiale sunt necesare pentru viaţă, însă viaţa nu constă în a consuma bunurile acumulate. Trebuie să avem o prizmă corectă asupra lucrurilor materiale şi a atitudinii noastre faţă de ele. Trebuie să ne trăim viaţa şi să întrebuinţăm bunurile materiale pe care le obţinem pentru a ne îmbogăţi faţă de Dumnezeu. Deci trebuie să căutăm nu binele nostru ca fiind suprem, ci binele lui Dumnezeu care este suprem. Ceea ce încerci să păstrez pentru tine, vei pierde, iar tot ceea ce încredinţezi lui Dumnezeu vei păstra.Dumnezeu a creat lucrurile pentru ca oamenii. Lucrurile pentru ca să fie folosite, iar oamenii pentru ca să fie iubiți. Nicidecum invers.
Smochinul neroditor Luca 13:6-9.
