Omul poate să fie mîntuit prin credință (Efeseni 2:8-9) și nu prin fapte (Romani 3:20). Totodată, nu oricine crede este neapărat mîntuit (Iacov 2:19), deoarece există și credință moartă (Iacov 2:17). Dacă cineva zice că crede, dar credința lui nu este una vie, atunci ”
poate oare credința aceasta să-l mîntuiască?” (Iacov 2:14). Spre deosebire de credința moartă/falsă, credința cea vie/adevărată este o încredere neclintită în Dumnezeu (Evrei 11:1) și această credință este una care se vede (Matei 9:2). Credința se vede anume prin faptele făcute de cel ce crede (Luca 5:20, 7:38,50). Cine separă credința de faptele credinței, are șansa să se pomenească că are o credință moartă, care nu poate să dea mîntuire. Isus Cristos a pregătit mîntuirea pentru cei ce cred în El cu o credință vie, adică pentru acei ce ascultă de El (Evrei 5:9). Nimeni nu poate fi socotit neprihănit/mîntuit doar prin fapte (Romani 3:20), căci fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui (Evrei 11:6). Tot așa, nimeni nu poate fi socotit neprihănit/mîntuit doar prin credință (Iacov 2:24), căci o astfel de credință este moartă și zadarnică (Iacov 2:17,20). Deci neprihănirea/mîntuirea este posibilă prin îmbinarea celor două (Iacov 2:24), care reprezintă credința vie.
