Apostolul
Ioan se adresează celor şapte Biserici din Asia prezintînd o confirmare a Evangheliei, prin evidenţierea celor mai importante
învăţături date de Iisus Hristos. Dumnezeu
este veşnic şi atotputernic (1:4,8). Duhul
Sfînt este prezentat prin cifra şapte - ca fiind perfect şi deplin. Iisus Hristos este martorul credincios
(1:5), care a transmis cu exactitate cuvintele Tatălui (Ioan 8:28) şi a
împlinit nu voia Sa, ci voia Tatălui Său chiar pînă la moarte (Ioan 5:30, 6:38,8:29).
Iisus Hristos ne iubeşte în mod
continuu (1:5) şi de aceea ne-a curăţit
de păcatele noastre spălîndu-ne cu sîngele Său nevinovat. Prin învierea Sa a arătat că este Domnul
tuturor (1:5), căci a biruit moartea (Fapte 2:24). El este primul care a înviat
din morţi şi nu va mai muri (Romani 6:9) şi prin învierea Sa, ne-a adus la
viaţă făcînd din noi o împărăţie şi
preoţi (1:6). Preoţia aceasta ne dă acces liber şi fără intermediari la
Dumnezeu, iar împărăţia ne dă autoritate şi putere de a stăpîni în timpul
vieţii pămînteşti asupra firii nostre şi mai apoi vom împărăţi peste neamuri
împreună cu El. Toată gloria pentru ceea ce a făcut Iisus Hristos este
destinată lui Dumnezeu, care este Său (1:6). Evanghelia nu este deplină fără de
revenirea în slavă a lui Iisus Hristos.
El vine curînd ca să răsplătească pe fiecare şi toţi Îl vor cunoaşte atunci
(Evrei 10:30, Ap 22:12). El este acel care a fost, este şi care vine. El este Dumnezeu Atotputernic. Amin!