Atmosfera cerului (4:1-11)



Expresia ”după aceste lucruri” arată sfîrșitul părții a doua și începutul părții a treia (ultima) din Apocalipsa. Lucrurile care urmează sunt doar pentru cei ce au practicat cele spuse pînă acum: au avut o întîlnire personală cu Iisus Hristos, au ascultat de mesajul lui Hristos și a Duhului și au biruit. Căci doar după ce am deschis ușa inimii mele pentru Iisus, El îmi va deschide ușa cerului și o să mă cheme la Sine (4:1). Primul lucru pe care îl vede Ioan în ceruri este însuși Dumnezeu stînd pe tronul Său (4:2). Iaspirul și sardiul arată transparența și puritatea lui Dumnezeu, iar curcubeul arată credincioșia și harul Său (4:3). Pentru a înțelege această descoperire este nevoie să urmărim în toate pe Dumnezeu, care e plin de sfințenie și har, dar nu sfîrșitul lumii, marele necaz sau antihristul etc. Știm că Dumnezeu a creat mai întîi creaturile ceresti (Col 1:16), care stau în slujba Sa. Tronul lui Dumnezeu este înconjurat de douăzeci și patru de bătrîni (ființe cerești), care stau pe tronurile lor și erau îmbrăcați în haine albe, iar pe cap aveau cununi de aur. Fulgerile, tunetele și glasurile care ies din tronul lui Dumnezeu, arată maiestatea și măreția lui Dumnezeu. Iar cele șapte lămpi de foc, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu arată că Duhul lui Dumnezeu este în toată plinătatea în fața Lui și focul arată puritatea Sa. Iată de ce după ce credem în Dumnezeu și primim Duhul Sfînt (In 7:38-39), El aduce puritate și în viața noastră. Marea de sticlă asemănătoare cu cristalul ne arată că în fața lui Dumnezeu totul este clar și limpede. Cele patru creaturi pline cu ochi sunt serafimii/heruvimii sunt păzitorii gloriei lui Dumnezeu (4:8, Is 6:3, Ezec 10:4), strigind neîncetat că Dumnezeu este sfînt. Multor oameni le place să gîndească că Dumnezeu este dragoste, dar merită să luam în considerație că heruvimii nu strigă neîncetat că Dumnezeu este dragoste, ci că este sfînt. Cei douăzeci și patru cădeau în fața lui Dumnezeu, astfel conducînd toate vețuitoarele cerului în închinare prin cuvintele: ”vrednic esti Doamne și Dumnezeu nostru, să primești slava, cinstea și puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcut!” Să ne ajute Dumnezeu, ca acestă atmosferă cerească să fie și în inimile și bisericile noastre în timpul închinării, unde nu se văd nici mîini ridicate și nici nu se aude muzică, totuși închinarea se petrece la cel mai înalt nive.