Două lucruri esențiale pentru ca să devii FOARTE BUN

În primul capitol al Bibliei este descrisă crearea lumii. Dumnezeu a creat lumea prin cuvîntul Său și a făcut-o din nimic. Deși în versetul doi pămîntul e descris ca fiind pustiu, fără formă și întunecos, Dumnezeu a făcut în cîteva zile ca acest pămînt să fie foarte bun. Să înțeleagă deci fiecare,  că Dumnezeu a creat ceva perfect, atît omul cît și celelalte lucruri. Căci tot ce face Dumenzeu este desăvîrșit (Iacov 1:17).
Venind în lume, Satan a deteriorat creația lui Dumnezeu și a compromis coroana creației lui Dumnezeu, adică omul. Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea Sa, dar Satan a ispitit omul și el a păcătuit. Asemenea unui virus, păcatul a intrat în om și a distrus chipul și asemănarea lui Dumnezeu din om. Astfel omul a ajuns să fie asemenea stării mai dinainte a pămîntului:  pustiu, fără formă și întunecos. Dar binecuvîntat fie Creatorul nostru, căci oricît de depravați, pustii și întunecați suntem, Dumnezeu ne poate reface. El poate să ne facă atît de perfecți, că El însuși să poată spune – foarte bun.
Deși Dumnezeu putea să facă din prima zi, ca pămîntul să arate așa ca în cea de a șasea zi, El a ales o altă cale. Iar noi trebuie să învățam din aceasta. Dumnezeu a spus ceva în cea dintîi zi, apoi în cea de a doua zi. Dumnezeu a vorbit în fiecare zi. Dumnezeu este un Dumnezeu viu, care vorbește. Dacă vreai să fii transformat de Dumnezeu, atunci cel mai important lucru de care ai nevoie, este să auzi ceea ce îți vorbește El. Omul nu va trăi doar cu pîine, ci cu orice cuvînt care vine de la Dumnezeu (Matei 4:4). Astfel a planificat Dumnezeu, să ne transforme și pe noi.  Dar cine nu ascultă ceea ce îi vorbește Dumnezeu în fiecare zi, nu va fi transformat. Deaceea, haideți să dezvoltăm un obicei de a asculta ceea ce ne vorbește Dumnezeu în fiecare zi. Putem să citim Scripturile, dar să nu auzim ceea ce ne vorbește Dumnezeu. Haideți să citim Scripturile, dar nu ca pe o carte de povestiri, ci înțelegînd ceea ce vrea Dumnezeu să vorbească inimilor noastre.
Un alt lucru important pe care trebuie să nu-l scăpăm din vedere, este faptul că Duhul lui Dumnezeu se mișca pe deasupra apelor. După ce auzim ceea ce ne vorbește Dumnezeu, trebuie să Îi permitem Duhului Sfînt să se miște și să producă în în noi transformarea. După cum Dumnezeu a transformat pămîntul prin cuvîntul Său și prin Duhul Său, tot așa El dorește să ne transforme și pe noi. Doar o combinație armonioasă a Cuvîntului lui Dumnezeu și a Duhului Său poate să facă ca un om depravat să fie foarte bun.