Cei ce cred cu adevărat în Dumnezeu, au o atitudine foarte categorică față de păcat și tot ce este legat de el. Pentru că se știe că păcatul îți provoacă moartea/separarea de Dumnezeu (Rom.3:23, Iacov 1:15). Aceeași atitudine trebuie să fie și față de prilejurile de păcătuire. Căci, a da prilej cuiva să păcătuiască/a ispiti pe cineva este mai grav decît ați pierde vre-un mădular al corpului (Matei 18:8-9) sau chiar însăși viața (Luca 17:1-2).
Nu este posibil să nu avem prilejuri de păcătuire, dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire (Matei 18:7). Tu crezi că poți să te îmbraci într-un anumit fel sau să faci anumite lucruri, dar dacă aceasta îl ispitește pe fratele tău, tu nimicești pe acel pentru care a murit Cristos (Romani 14:15,20), defaimezi lucrarea lui Dumnezeu (2Cor. 6:3), dai dovadă că trăiești în întuneric și nu iubești pe frați (1Ioan 2:9-11). A rîni cugetul fratelui în așa mod înseamnă a păcătui împotriva lui Cristos (1Cor. 8:12). Isus l-a trimis pe Petru să pescuiască și să poată plăti darea pentru templu ca să nu facă pe cineva să păcătuiască (Matei 17:27). Dar noi adesea nici măcar nu ne abținem de a face ceva, care ar fi o ispită pentru altcineva, nu încă să facem ceva, doar ca să nu fie ispitit. Doamne, ajută-ne să veghem nu doar ca să nu păcătuim personal, dar și să nu ispitim pe nimeni
