Mesagerului bisericii din Efes (2:1-7)

Cel ce ține în mîna Sa cea dreaptă cele șapte stele, înseamnă că Iisus Hristos este cel ce dă putere și autoritate purtătorului de cuvînt din fiecare biserică locală și cel ce predică Cuvîntul, trebuie foarte bine să conștientizeze pe Cine reprezintă și Cui îi slujește (1:19,2:1). Sfeșnicile de aur sunt bisericile a căror menire este să dea lumină în mijlocul întunericului (1:19), iar lumina este Cuvîntul lui Dumnezeu (Ps 119:105). Faptul că El umblă prin mijlocul bisericilor, înseamnă că Iisus Hristos cercetează permanent bisericile, ca ele să-și împlinească bine menirea, căci sfeșnicul trebuie să lumineze, dar nu să fie un obiect decorativ (2:1). Fiincă Iisus Hristos are ochii ca para focului (1:14), El vede tot ce se întîmplă și fiincă El este Martorul Credincios (1:5), El spune lucrurilor pe nume. Mai întîi, Iisus apreciază ceea ce este bun în biserică: faptele reprezintă comportamentul zilnic, osteneala reprezintă o agendă aglomerată a slujirii, rabdarea reprezintă perseverența în credință, faptul că nu poate suferi pe cei răi arată atitudinea sinceră și curată, faptul că a pus la încercare pe cei ce își zic apostoli arată puritatea în învățătură și chiar dacă a suferit din pricina lui Iisus Hristos, totuși nu a renunțat la El (2:2-3). Apoi, Iisus spune tranșant că ți-ai părăsit dragostea dintîi (2:4), adică ei nu mai iubesc pe Dumnezeu și unul pe altul așa ca la început. Aceasta e extrem de grav, fiindcă e ca și cînd doi tineri s-au logodit din dragoste, dar după o perioadă fata a pierdut dragostea față de băiat, totuși încă mai vrea să fie luată de nevastă deoarece ea nu renunță să-i facă mîncare, să-i spele hainele și să crească copii. Lipsa dragostei (dintîi) față de Dumnezeu reduce la zero orice activitate a credinciosului/bisericii (1Cor 13:1-2) și este calificată de Hristos ca fiind o cădere, fiindcă motivul cu care slujești este mai important decît însăși slujirea. Poți să nu renunți la puritatea în purtare și învățătură, poți să suferi pentru Numele lui Hristos, dar dacă ți-ai pierdut dragostea dintîi față de Dumnezeu este suficient ca El să ia sfeșnicul din locul lui, adică să nu mai considere biserica ca fiind biserica Sa. Singura soluție pentru aceasta este autoexaminarea și pocăința (2:5). Totuși ei aveau o atitudine corectă față de faptele Nicolaiților pe care și Domnul le urăște (2:6). Probabil lor li s-a dat această denumire potrivit cu faptele lor, ”nicao” – cuceritor, stapînitor. Dumnezeu urăște pe cei ce vor au o atitudine dominantă și doresc să stăpînească peste alții în biserică fie prin darul său, prin banii săi, prin poziția sa, fiindcă nu avem nici un alt intermidiar între noi și Dumnezeu decît pe Iisus Hristos. Duhul Sfînt vorbește tuturor mesagerilor și bisericilor, dar nu toți aud ceea ce spune Domnul. Ferice de cel ce ascultă aceste cuvinte și de cei ce vor birui, căci ei vor avea parte de viața veșnică pe care o dă Iisus Hristos.