Fiecare biserică
trebuie să cunoască bine pe stăpînul Său, iată de ce înainte de a transmite
mesajul Său, Iisus Hristos ne spune cine este El (2:1,812,18,3:1,7,14). Nici
chiar în cazul cu Saul din Tars nu a fost o simplă prezentare „Eu sunt Iisus,
pe care Îl prigonesti” (FA 9:5), ci un adevăr, care ne învaţă ceva important
despre Iisus Hristos. El este Cel ce a fost de la început, căci prin El şi
pentru El au fost făcute toate lucrurile (Col 1:16) şi sensul celor existente
se va reduce în cele din urmă tot la El (2:8). Hristos a trecut prin multe chinuri şi suferinţe (Evr 5:8) şi a văzut moartea cu ochii Săi, dar El a
biruit şi a ieşit din locuinţa morţilor (2:8). Aşa că El este în drept să spună
bisericii din Smirna să nu se teamă de necazurile prin care trece
şi nici de ceea ce încă va suferi. Iisus nu riproşază nimic acestei
biserici, ci doar menţionează lucrurile bune pe care le vede în ea fiind caracterizată
de necaz, sărăcie şi batjocuri
primite de la robii lui Satan, camuflaţi în robi ai lui Dumnezeu (2:9-10). Sunt
unii care încearcă să ne convingă că credincioşii nu trebuie să aibă parte de
necazuri şi sărăcie, ci doar de prosperare şi binecuvîntare. E fals! Dimpotrivă, Hristos încurajează biserica să nu se teamă de suferinţa viitoare şi o încredinţează că El este în control (1Cor 10:13), deoarece limitează termenul încercării (2:10). Totodată le spune că preţul vieţii (cununa vieţii) este credincioşia pînă la moarte. Cel ce va rămîne credincios, chiar pînă la moarte, acela va primi cununa vieţii şi nu va fi vătămat de a doua moarte (2:11,20:14). După cum sunt două naşteri (prima-fizică şi a doua-spirituală), totaşa sunt şi două morţi (prima-fizică şi a doua-spirituală). Cel născut de două ori şi rămîne credincios pînă la moarte, va muri cel mult o dată, iar cel născut doar o dată, va muri cu siguranţă de două ori.
