Iisus Hristos se prezinta pe sine mesagerului din Sardes ca „Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele”. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu sau Iisus Hristos are şapte Duhuri, ci are plinătatea şi totalitatea Duhului. În Vechiul Testament Duhul Sfînt avea şapte nume (Is 11:2): Duhul Domnului, Duh de înţelepciune, Duh de pricepere, Duh de Sfat, Duh de tărie, Duh de cunoştinţă şi Duhul fricii de Domnul, pentru a arata plinătatea Duhului care va locui în Hristos. În Noul Testament vedem plinătatea Duhului în Hristos prin expresia cele şapte Duhuri. Cele şapte stele sunt îngerii/mesagerii celor şapte biserici, ceea ce reprezintă totalitatea lor, adică se referă la toate bisericile (Ap 1:20). Problema bisericii din Sardes era starea sa moartă în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă avea o reputaţie de biserică vie în faţa majorităţii credincioşilor. Fiecare putem să credem despre sine că avem o viaţa spirituală bună, pe cînd Dumnezeu să aibă o părere contrară. De aceea să nu căutăm niciodată aprecierile date de oameni, cu privire la starea noastră spirituală. Această înşelare duce la moarte totală (3:2), de aceea Domnul avertizează biserica din Sardes. Cauza acestei probleme nu era erezia, imoralitatea sau idolatria, ci lipsa faptelor desăvîrşite. Dumnezeu aşteaptă de la biserica Sa fapte desăvîrşite – maturitate spirituală practică (Evr 6:1). Faptele desăvîrşite: sunt faptele pregătite de Dumnezeu ca noi să umblăm în ele (Ef 6:10), sunt faptele şi pe care El le apreciază (3:2, Mt 6:4,6,18). Soluţia dată de Domnul este să se trezească spiritual prin faptul că-şi va aminti şi va ţine credinţa aşa cum a primit-o de la început, se va pocăiască şi va vghea. Venirea a doua a lui Iisus Hristos va fi pe neaşteptate pentru necredincioşi şi religioşi, dar nu şi pentru credincioşi, pentru că ei veghează (1Tes 5:4). Doar cei ce vor birui (păcatul, firea, cel rău), adică vor trăi în ascultare, vor fi vrednici şi nu-şi vor mînji hainele (Ef 6:10, Lc 21:36, Ps 69:28). Ei vor fi îmbrăcaţi în haine albe, numele lor nu vor fi şterse din Cartea Vieţii (Ex 32:33, Lc 10:12) şi însuşi Iisus Hristos va mărturisi numele lor înaintea Tatălui (3:4-5). Aceasta se referă la toate bisericile. Fiecare să asculte ce vă vorbeşte Duhul Domnului.
Mesagerului bisericii din Sardes (3:1-6)