Când
Dumnezeu a creat omul, el era fără păcat. Și pentru că nu cunoștea nici binele
nici răul, el era inocent. Era asemănător cu starea bebelușului, care abia s-a
născut și nu cunoaște diferența dintre rău și bine.
Unii
întreabă, pentru ce lui Dumnezeu i-a trebuit să creeze omul și să îi pună în față
pomul cunoștinței binelui și răului, dar în acelaș timp i-a poruncit să nu
mănânce din el? Sau, pentru ce lui Dumnezeu i-a trebuit să îi poruncească să nu
mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, dacă El deja știa că omul oricum
va mânca?
Ca să
înțelegem logica lui Dumnezeu, trebuie să avem o înțelegere mai amplă a
planului lui Dumnezeu cu privire la om. Dumnezeu l-a creat pe om inocent, dar
intenția lui Dumnezeu este să îl facă pe om sfânt (1Tes. 4:3). Inocent este cel, care nu cunoaște
diferența dintre bine și rău, nu a avut ocazia să păcătuiască sau nu are
posibilitatea aceasta. Pe când sfânt
este cel ce a cunoscut ce este bine și ce este rău și totuși a ales să nu facă
răul. Pentru asta Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu liberul arbitru și tot pentru
asta i-a creat circumstanțele în care omul să poată deveni sfânt. Dumnezeu îi
sfințește pe cei credincioși prin Adevăr (In. 17:17), prin jertfa lui Isus
Hristos (Evr. 10:10) și ne duce la sfințenie prin exersarea alegerii corecte pe
care o facem de fiecare dată când suntem ispitiți (Rom. 6:19).
Omul face
la fel cu aurul. Când găsește o pepită (boțișor)
de aur, nu îl folosește ca o bijuterie în starea lui inițială, chiar dacă e
aur. El îl va spăla de murdărie, îl va curăți de zgură și apoi îi va da o formă
și abia atunci îl va purta ca bijuterie.
