Această întrebare este extrem de importantă din câteva motive:
1. A te închina
lui Dumnezeu este o poruncă.
Nu mulți se gândesc la aceasta,
dar este un păcat să nu te închini lui Dumnezeu. De fapt, dacă nu te închini
lui Dumnezeu, comiți concomitent cel puțin 3 păcate:
a.
Αμαρτια – a greşi ţinta.
(Isaia 43:7) ...pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe
care i-am făcut spre slava Mea, pe care i-am întocmit şi i-am alcătuit.
Am fost creați pentru gloria
lui Dumnezeu și dacă nu aducem slava și închinare lui Dumnezeu, atunci am
greșit ținta. Am comis ”αμαρτια”.
b.
Ανομια – nelegiuire.
(Matei 4:10) "Căci este scris: "Domnului
Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti."
A te închina lui Dumnezeu este prima poruncă din decalog. Aceasta e o lege.
Dacă nu ne închinăm lui Dumnezeu, atunci am comis nelegiuirea. Am comis ”ανομια”.
c.
Ασεβεια – necinstire.
(Maleahi
1:6) Dacă sunt Tată, unde este cinstea care Mi se cuvine?
Dumnezeu merită toată cinstea și fiecare creatură are menirea să-L
cinstească. Când nu-I dau cinste lui Dumnezeu sau a nu-L cinstesc cum se cuvine
este un păcat – am comis ”ασεβεια”.
2. Faptul rămâne fapt. Toți oricum
se vor închina lui Isus.
De aceea şi Dumnezeu L-a
înălţat nespus de mult şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume;
pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri,
de pe pământ şi de sub pământ... (Filipeni 2:9-10).
a.
Dacă te supui și te închini acum de bună voie, vei avea parte de harul
lui Dumnezeu. Vei primi iertarea păcatelor, viața veșnică și acces direct și
personal în prezența lui Dumnezeu, care este Domnul Domnilor și Mântuitorul nostru.
b.
Dacă totuși nu te supui acum de bună voie să te închini lui Isus, oricum
te vei închina Lui, doar că de nevoie. Când Isus va sta să judece popoarele în
puterea și maiestatea Sa, toți se vor pleca înaintea Lui.
...adevărații
închinători I se vor închina Tatălui în duh și în adevăr. Căci astfel de
închinători caută Tatăl. (Ioan 4:23-24).
Dumnezeu, care le-a
creat pe toate și le știe pe toate, caută închinători care să se închine
de bună voie Lui. Nu este ideea că i-a
pierdut și îi caută. Nici nu este ideea că Dumnezeu nu ar ști unde să-i
găsească. Cuvântul acesta redă preocuparea lui Dumnezeu.
Dacă închinarea este
preocuparea lui Dumnezeu, asta ar trebui să fie și preocuparea noastră.
Când am început VA, cineva m-a întrebat: de ce pun un accent așa de mare pe laudă și închinare? Închinarea Îl interesează pe Dumnezeu, de aceea închinarea ne interesează pe noi.
3. Omul are o
tendință de închinare și dacă nu o îndreptă conform Scripturii, va ajunge idolatru, pentru că
va ajunge să se închine la altceva decât la Dumnezeu. Tema aceasta este
importantă, pentru că în Biblie găsim exemple de închinători respinși de
Dumnezeu, iar noi nu vrem să fim ca ei:
a.
În Gen. 4 avem exemplul lui Cain – care s-a limitat la forma închinării,
dar fără credință în inima sa.
b.
În Lev. 10 avem exemplul lui Nadab și Abihu – care au venit în grabă și
total nepregătiți pentru închinare.
c.
În Matei 15 avem exemplul fariseilor – care erau fățarnici în închinare.
Iată de ce este foarte important să ne asigurăm că avem o închinare adevărată, nu falsă, nu greșită, nu străină, nu ignorantă.
Pentru a înțelege cum să ne închinăm mai bine în comun e necesar să înțelegem diferența dintre închinarea individuală și cea comunitară și trebuie să ne definim factorii, care ridică calitatea închinării. La fel trebuie să eliminăm ceea ce ne împiedică să ne închin mai bine, mai corect, mai adevărat.
I.
Închinarea individuală și închinarea comunitară
a.
Închinarea individuală este indicată în Scriptură ca un
timp personal (unul la unul) cu Dumnezeu. Este timpul când intri în odăița ta
și încui ușa după tine, ca să petreci timp personal cu Dumnezeu. Orice s-ar
întâmpla, fiecare credincios trebuie să-și găsească refugiul, pacea și puterea în acest timp personal și
individual cu Dumnezeu. Însă trebuie să fim sinceri, că Scriptura nu vorbește
așa mult despre acest timp de închinare. Majoritatea textelor despre închinare
sunt despre închinarea comună.
b.
Închinarea comunitară în VT a fost practicată pentru că deși Dumnezeu
era în fiecare zi cu ei în pustie, era totuși un timp special în care
poporul putea să se apropie sau să se întâlnească cu Dumnezeu. Dumnezeu a
ales un loc anume în care să locuiască în mijlocul lui Israel. Acel loc se
numea de la început Cortul întâlnirii, apoi când a fost construit templu se
spunea Casa Domnului, despre care însuși Dumnezeu a spus că este Casa de
rugăciune sau se poate de spus Casa de închinare.
Arderile de tot
și sacrificiile lor vor fi acceptate pe altarul Meu – pentru că această casă
care Îmi aparține, va fi numită o casă de rugăciune pentru toate
popoarele.» (Isaia 56:7).
Închinarea comunitară în VT era limitată la un
loc anume, pentru că Dumnezeu a ales acel loc în care să locuiască printre
poporul Israel. Oamenii se strângeau din toate părțile pentru ca să vină la
închinare.
c.
Închinarea comunitară în NT se referă la un timp special în care Cuvântul Domnului era
proclamat și cântat în adunare. Credincioșii se adunau să aibă un timp special ca biserică în care se
rugau, cântau, vorbeau între ei cu psalmi, ode și imnuri.
Voi ați fost
chemați să trăiți în pace într-un singur Organism. ... În voi, „să
locuiască” din abundență Cuvântul lui Cristos. Învățați-vă și instruiți-vă unii
pe alții în cel mai înțelept mod posibil. Prezentați-vă înaintea lui Dumnezeu
cu mulțumire în inimile voastre, cântându-I psalmi, cântece de laudă
și cântece spirituale (Coloseni 3:15-16).
Adunările
comunitare erau în jurul cuvântului lui Dumnezeu. Acolo se predica și se
proclama adevărul, ca biserica să rămână zidită, corectată și încurajată.
Biserica punea cuvintele Scripturii pe note muzicale, căci așa se memorează mai
ușor și așa se răspândea mai ușor.
În închinare
participă întreaga biserică, nu doar grupul de laudă sau închinătorii de pe
scenă. Atunci când un credincios sau un grup cântă pe scenă și nu antrenează
biserica în laudă și închinare, atunci biserica, care trebuie să fie
participant la închinare, se transformă în spectator. Dumnezeu nu caută
spectatori, ci închinători. Acesta nu ar fi un tablou plăcut Domnului.
Mai mult decât atât, mesajul fiecărei cântări trebuie să fie unul biblic. Cântările de laudă sunt expunerea lucrărilor minunate pe care Dumnezeu le face în viața copiilor Lui. Iar cântările de închinare sunt adresate direct lui Dumnezeu și sunt despre Dumnezeu, care este același ieri, azi și în veci.
II. Când Îl cunoști mai bine pe Dumnezeu, ai șanse să te închini mai bine. Nu fi IGNORANT. Cunoaște-L pe Dumnezeu.
Noi facem dezbateri despre
mântuire, teste pe darurile spirituale și conferințe despre biserică, dar a-L
cunoaște pe Dumnezeu rămâne o ceață densă și pe alocuri chiar beznă.
Căci,
pe când străbăteam cetatea voastră şi mă uitam de aproape la lucrurile la care
vă închinaţi voi, am descoperit chiar şi un altar pe care este scris:
"Unui Dumnezeu necunoscut!" (Fapte 17:23).
Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la
ce cunoaştem, (Ioan 4:22).
Mulți au auzit de Dumnezeu, dar nu-L cunosc pe Dumnezeu.
În copilăria mea am cunoscut 2 persoane foarte religioase. Zic, așa pentru că ele vorbeau cel mai des despre Dumnezeu. Atenție, preotul din sat nu era unul din ele. Pe el nu l-am auzit niciodată să vorbească despre Dumnezeu, nici măcar când am mers la sfințit pasca. Cel mai mult am auzit că vorbește despre Dumnezeu, mama mea, care m-a educat în frica de Domnul. Pentru care Îi mulțumesc lui Dumnezeu enorm de mult. Iar a doua persoană era vecinul nostru, nea Pentelii, care în fiecare zi ceva nu-i mergea bine: vaca i-a vărsat laptele, porcul a ieșit din hogineață, s-a certat cu nevastă-sa și atunci se apuca de dumnezeit în gura mare că Dumnezeu e de vină. Știu că mai mulți dintre noi am avut așa oameni în viața noastră. E trist. Dar, cel mai trist este, că mulți aud despre Dumnezeu doar din sudalme.
Mă întreb, câți oameni au
cunoștințele lor generale despre Dumnezeu, limitate doar la folclorul celor
nefericiți, al de nea Pentelii, dar în același timp merg la biserică să se
închine?
Ø
Ce știi tu despre Dumnezeu ca obiect al închinării tale?
Evident că Dumnezeu nu este un
obiect. El este o persoană. El este o ființă superioară oamenilor și îngerilor.
Dar, dacă închinătorul este subiectul închinării, cine este obiectul închinării
noastre și cât de bine știm noi la cine ne închinăm?
Să nu ne refugiem în peștera impotenței de a-L cunoaște pe Dumnezeu și să ne îndreptățim ignoranța noastră cu motivul că suntem limitați și că pe Dumnezeu nu-L poți înțelege cu mintea.
Mulți zic că cred în Dumnezeu, dar nu știu cine este El.
Ignoranța este păcatul păgânismului
– ne dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Ignoranța ne trece pe noi în rândul
păgânilor, care nu vor să știe de Dumnezeu și ne cataloghează drept păgâni și
străini de Dumnezeu.
Iată, dar, ce vă spun şi
mărturisesc eu în Domnul: să nu mai trăiţi cum trăiesc păgânii în deşertăciunea
gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu,
din pricina ignoranței în care se află în urma împietririi inimii lor. (Efeseni
4:17-18)
Ignoranța față de Dumnezeu este
un lucru jalnic, căci este o orbire dorită și o îndobitocire conștientă. E
adevărat că acum cunoaștem ”în parte” și că vom cunoaște deplin doar atunci
când va veni ce este desăvârșit (1Cor. 13), dar infantilitatea spirituală nu
este agreată de loc de Scriptură. Studiază Scriptura ca să-L cunoști pe
Dumnezeu și astfel, vei ști bine cui te închini.
Moise era pe munte
în prezența Domnului primind cele 10 porunci, iar poporul s-a răzvrătit
făcându-și un vițel din aur căruia să i se închine. Atunci Dumnezeu a spus lui
Moise:
"Văd că poporul acesta este un popor
încăpăţânat. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi
mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare." (Exod 32:9-10).
Moise a stăruit de Domnul și Domnul s-a lăsat
din mânia Sa. Dar la Moise în minte a rămas ceva neclar. Cum adică, Domnul face
zeci de minuni, timp de sute de zile, ca să scoată miile de israeliți din Egipt
și într-o clipă putea să-i sfâșie și să-i termine de zile? Mai târziu Moise Îl
roagă pe Dumnezeu:
arată-mi căile
(felul cum gândești) Tale; atunci Te voi cunoaşte şi voi avea trecere înaintea
Ta... (Exod 32:10).
Moise a zis: "Arată-mi
slava Ta!" (Exod 33:18).
Şi Domnul a trecut pe
dinaintea lui şi a strigat: "Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de
îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie,
care Îşi ţine dragostea
până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul,
dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea
părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea
neam!"
Iată cine este Dumnezeu.
Iată Slava lui Dumnezeu.
Îndată, Moise s-a plecat
până la pământ şi s-a închinat.
Deci, după ce
Moise a cunoscut cine este Domnul, cum este Domnul, nu a putut să nu se
închine. Cunoașterea îndeaproape a ceea cine este Dumnezeu l-a motivat pe Moise
să se închine.
Ø Ce te motivează pe tine să te închini lui Dumnezeu?
III.
Pregătește-te pentru închinare și mai ales pregătește-ți inima. Nu fi IPOCRIT. Închină-te
sincer lui Dumnezeu.
a. Pregătește-te
din timp.
Înainte ca să se întâlnească cu
Dumnezeu, poporul trebuia să se pregătească timp de trei zile. Să nu cumva să
se apropie de Domnul în chip nevrednic, căci puteau să moară.
Domnul a zis lui Moise:
Mergi la popor și sfințește‐i astăzi și mâine și să‐și
spele hainele. Și să fie gata pentru a treia zi, căci a treia zi
Domnul se va coborî înaintea ochilor întregului popor pe muntele Sinai.
(Exod 19:10-11).
Cum ar fi să vii la serviciul de închinare, nu
la fix 16.00 sau la 16.15 când deja serviciul de închinare a început, dar să
vii aici de vineri, ca să ai timp să te pregătești de întâlnirea cu Domnul? Te
poți pregăti și de acasă, dar trebuie să te pregătești din timp pentru fiecare
serviciul de închinare, căci este un timp special în care biserica se
întâlnește cu Dumnezeu. S-ar putea spune că la serviciul de închinare biserica are
un fel de zoom call cu mirele său.
Ø Ce trebuie să faci ca să aștepți tu întâlnirea cu Domnul și nu invers? Oare sunt lucruri mai importante ca aceasta și mai ales în ziua Lui?
b. Când inima-ți
este smerită, închinarea-ți este primită.
Fiindcă timpul de
închinare este acompaniat de cântări frumoase, am putea să spunem că închinarea
a fost bună pentru că muzica a fost bună. Am putea spune, dacă s-a cântat fără
greșeli, dacă s-a acordat bine sonorizarea și proiecția, atunci a fost o
închinare reușită. Da, e foarte bine dacă avem acordate muzica, sonorizarea și
proiecția, ca să nu creeze obstacole pentru închinare. Dar de fapt muzica nu
este închinarea însăși, ci doar forma prin care ne închinăm. Forma nu este
esențială. Conținutul e ceea ce contează. Închinarea este o stare de reverență
profundă, cauzată de o smerenie umilă în fața Celui Preaînalt. Închinarea ține de inimă. Dacă
laudele Domnului capătă viață atunci când sunt exprimate și verbalizate, atunci
închinarea începe atunci când ne smerim cu inima noastră în fața maiestății lui
Dumnezeu.
Închinarea nu este:
-
Un ritual,
-
O excitare emoțională,
-
Legată de muzică,
-
Un show.
Închinarea
este:
-
Rezervată strict doar pentru Creator, și niciodată creaturii,
-
Cea mai sacră și intimă experiență pe care o poți experimenta în
apropierea de Domnul.
-
Cuprinde întreaga persoană și pornește din inimă.
-
Reiese dintr-o reverență profundă, cauzată de o smerenie umilă în fața
Celui Preaînalt.
c. Inimă plină
de credință.
Cain și Abel au adus câte o
jertfă ca să se închine lui Dumnezeu. Închinarea lor a fost primită sau
respinsă, datorită stării inimii lor, căci:
Domnul a privit cu
plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre
jertfa lui n-a privit cu plăcere. (Geneza 4:4-5).
Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decât Cain. (Evrei 11:4)
Dumnezeu s-a uitat mai întâi la
om și la starea inimii lui și la credinţă lui, și apoi s-a uitat la jertfa sa.
Jertfa lui Abel a fost apreciată și primită, pentru că avea o inimă curată și
plină de credinţă.
Vorbiți între voi folosind Psalmi și lăudați-L
din inimă pe Stăpân intonând cântece ale căror versuri vorbesc despre
lucruri spirituale (Efeseni 5:19).
Din inimă – cu toată inima, cu
toată ființa, cu pasiune, retrăind cu întreaga personalitate ceea ce cântăm.
Cred că la toți le este cunoscută expresia ”fără tragere de inimă” – habarnic, formal, lipsit de
interes și pasiune și pe de altă parte expresia ”cu tragere de inimă” ca opus la toate acestea. Asta
și vrea să transmită apostolul Pavel bisericii. Când biserica se adună
laolaltă, să cântăm cu toată inima sau cu tragere de inimă. Atât închinarea cât
și lauda trebuie să izvorască din inima credinciosului.
Ținta închinării noastre este Dumnezeu, dar originea închinării este inima. Nu se spune nimic despre stilul cântărilor sau anturajul în care te închini. Acestea nu sunt importante. Inima este crucial de importantă în închinare.
d. Inima sinceră
și fără prefăcătorie
De când am fost lipsiți de
slava lui Dumnezeu, de atunci ne urmărește un simț de insuficiență. Știm că nu
întrunim așteptările și standartele lui Dumnezeu. De aceea pe undeva încercăm
să imităm și să pretindem că de fapt suntem altfel, dar asta este prefăcătorie
și ipocrizie.
Se observă des că oamenii pretind
ceea ce nu sunt sau nu au, din dorința de a impresiona pe cineva, dar aceasta
nu e valabil înaintea lui Dumnezeu. El ne cunoaște în profunzime. Dumnezeu nu
acceptă această prefecătorie, căci este o ipocrizie și are la rădăcină păcatul
mândriei.
«Acest
popor se apropie de Mine numai cu gura şi Mă onorează doar cu buzele; dar inima
lui este departe de Mine! (Isaia 29:13).
Închinarea
adevărată este o manifestare de reverență profundă motivată de o smerenie umilă
în fața lui Dumnezeu. Această manifestare se face prin anumite forme. În practica biblică
întâlnim multe forme de închinare: plecăciune, îngenunchere, cădere cu fața la
pământ, jertfele, cântarea, rugăciunea etc. Poporul venea la închinare și
practica aceste forme, dar obiecția Domnului este că inima lor este nu este
acolo. Ei continuau să cinstească pe Domnul cu anumite forme, dar conținutul
lipsea, pentru că inima lor era departe de Domnul. Închinarea adevărată nu este
determinată de o formă exterioară, ci reiese din inimă, cuprinde întreaga inimă și se manifestă ”din toată inima”.
Isus le-a răspuns:
„Ipocriţilor, bine a mai profeţit Isaia despre voi, când a scris: «Acest popor
Mă cinsteşte cu buzele; dar inima lui este departe de Mine. (Marcu 7:6).
Pe de o parte porunca lui
Dumnezeu ”Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai lui să-I slujești” și
pe de altă parte sunt anumite forme pe care noi le preferăm și prin care ne
manifestăm închinarea.
Forma de închinare
pentru noi este cântarea și rugăciunea. Ca și pe vremuri, am putea să continuăm
să ne închinăm formal; să cântăm și să ne rugăm, dar dacă inima noastră nu este
acolo sau dacă închinarea noastră nu reiese din starea cea de smerenie umilă și
reverență profundă, atunci noi tot suntem niște fățarnici și ipocriți ca și
fariseii.
Ø Cum ai putea să eviți
închinarea formală, în care inima nu este sincer implicată?
Noi de mult timp ne
dorim să avem o seară de închinare. Pentru că forma noastră actuală de
închinare este cântarea și rugăciunea, ne ducem cu gândul imediat la o seară cu
multă muzică. Dar, știind că muzica nu este închinare, ci doar o formă prin
care închinare se poate manifesta, trebuie să admitem că putem să ne închinăm
și fără muzică. Dacă nu putem să ne pregătim muzical pentru o seară de
închinare, oare ar trebui să nu o facem de loc? Putem face o seară de închinare
prin rugăciune? Da putem.
Haideți să ne
închinăm de bună voie, nu de nevoie.
Să ne
închinăm acum, nu atunci.
Haideți să ne închinăm lui Dumnezeu în duh și adevăr.
Să ne
închinăm cu credință.
Haideți să ne închinăm din inimă, cu toată inima.
Să ne
închinăm cu tragere de inimă.
