Am citit despre o biserica a cărei clădire a ars până la temelie. Clădirea trebuia reconstruită. Pentru că nu aveau bani suficienți, au hotărât să se împrumute de la o banca. Mergând la prima bancă, aceștia au fost refuzați deoarece conducerea băncii a considerat ca pentru cei 50 de membri cât numără Biserica nu se merita investiția. Ei au zis: ”zidirea unei biserici pentru societatea moderna nu mai este relevanta”!
Refuzați de prima bancă, ei au apelat la o alta bancă, care le-a oferit
împrumutul necesar pentru 20 de ani. După ce au terminat construcția, Biserica
l-a returnat în totalitate acest împrumut în doar 8 ani, iar la sărbătorirea
centenarului Bisericii, banca care le refuzase împrumutul, dăduse faliment.
Biserica considerata de banca moarta și fără viitor, era vie și în progres, în
timp ce banca care îi refuzase nu mai era. A fost cumpărata tocmai de banca,
care oferise credit Bisericii și apoi închisa.
Exod 35:1-3
1. Șase zile să lucrați, iar cea de a șaptea e închinată Domnului.
Ca și hermeneut
pasionat sunt un vrăjmaș al scoaterii Cuvântului lui Dumnezeu din context. Porunca
aceasta începe cu: ”șase zile să lucrezi” și continuă cu ”ziua a
șaptea să fie o zi de odihnă”. Regret, dar de cele mai multe ori aud că se
pune accentul pe ziua a șaptea. Porunca nu este să te odihnești, ci să lucrezi,
apoi să te odihnești. Această poruncă nu este despre ziua a șaptea, ci despre
toate cele șapte zile din săptămână.
Această poruncă vine să hotărască trei probleme posibile: lenevia,
workoholismul și prioritățile.
Lenevia.
Parcă aș auzi cum
unii din poporul Israel după ieșirea din Egipt se gândeau în sinea lor: am
robit la egipteni 430 de ani, acum suntem liberi, nu o să mai lucrăm niciodată,
o să ne odihnim totdeauna. Acum, nu mai trebuie să mergem la vânat, căci
Dumnezeu ne aduce carnea la noi. Acum nu mai trebuie să arăm, semănam, trierăm
etc. Dumnezeu ne dă mană în fiecare zi.
Parcă văd cum Dumnezeu citește aceste gânduri ale poporului lui Israel și le
spune porunca aceasta: ”șase zile să lucrezi și a șaptea să te închini
Domnului”.
Lucru nu este o
pedeapsă. Lucru nu este o consecință a căderii în păcat. Lucru este o ocupație
poruncită de Dumnezeu încă din grădina Edenului.
Probabil că ai
văzut desene și filme în care Adam cu Eva nu făceau nimic, decât să se plimbe
prin grădină și să muște din fiecare fruct. Dar, dacă citești Scriptura, vei
avea o altă perspectivă. Probabil ca te-ai gândit că în cer vom sta toată ziua
și nu vom face nimic. Dar, dacă vei citi Scriptura, vei avea o altă
perspectivă.
Lenea nu este un
păcat expres scris în Biblie, dar este o încălcare expresă a poruncii lui
Dumnezeu.
Dă-mi voie să te
întreb: ești tu leneș? Nu te grăbi să răspunzi. Să vedem ce spune Biblia despre
asta. Proverbe 22:13 arată că leneșul caută motive de a nu lucra.
Leneșul
zice: "Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliță!"
Pentru că este
leneș, el dezvoltă o măiestrie nemaipomenită în a găsi motive ca să nu facă
ceea ce ar trebui să facă. Leneșul caută scuze, pe când omul harnic caută
posibilități. Dacă ești leneș, apostolul Pavel are o soluție. 2Tesaloniceni
3:6-14.
”Cine nu vrea sa lucreze nici sa nu mănânce” (2Tes. 3:10).
Cel ce nu
lucrează, oricum vrea să mănânce și fiindcă îl roade la stomac va fi nevoit să
lucreze. Dumnezeu a dat porunca aceasta poporului Israel, ca să nu fie niște
pântece leneșe. Dacă vă duc într-o țară în care curge lapte și miere, nu
înseamnă că nu va trebui să strângeți roada.
Workoholismul
Pe de altă parte,
aceasta este o poruncă și pentru workoholici – cei care lucrează în continuu și
nu se opresc, de parcă ar fi robi. Cu alte cuvinte Dumnezeu spune poporului
Israel, că acum nu mai sunteți robii lui faraon și nu mai trebuie să lucrați
24/7. Aveți grijă să vă luați o zi de odihnă. Prin porunca aceasta, Dumnezeu
vrea să scoată mentalitatea de rob din poporul Israel.
Motivul
workoholismului adesea este lăcomia. Lăcomia este apetitul incontrolabil şi
nesăţios pentru mai mult decât ai nevoie. Pofta lăcomiei îi împinge pe unii
să lucreze zi și noapte ca să capete tot mai mult. Ei lucrează până ajung să
înțeleagă: oricât nu ar lucra, toți banii de pe lume oricum nu-i poți face. Ca
rezultat lăcomia îi împinge să poftească și să fure. Ei cred că trebuie să aibă
de toate și să le încerce pe toate și nu-și dau seama că asta este o închinare
la idoli (Col. 3:5) și este egalată cu curvia și necurăția (Ef. 5:3). Cel lacom
iese din piele afară ca să agonisească cât mai mult pentru el și nu-și dă seamă
că scopul pentru care lucrăm șase zile este doar de a ne întreține pe noi și să
facem fapte bune. Cel ce agonisește, de fapt risipește, iar cel ce
dăruiește, de fapt investește (Mat. 6:19-21). Deci, lucrează ca să ai, însă
nu ca să acumulezi. Lucrează ca să ai de unde să dai.
”Cine fura sa nu mai fure; ci mai degrabă să lucreze cu mâinile
lui la ceva bun, ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efeseni
4:28).
Domnul
Isus spune: „Vedeți şi păziți-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa
cuiva nu stă în belșugul avuției lui. ” Şi le-a spus pilda aceasta: „Țarina
unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine şi zicea: „Ce voi face, fiindcă
nu mai am loc unde să-mi strâng roadele”? „Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi
voi strica grânarele şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate
roadele şi toate bunătățile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai
multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea şi înveselește-te!
” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunele! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere
înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi? ” Tot așa
este şi cu cel ce își adună comori pentru el, şi nu se îmbogățește faţă de
Dumnezeu.
Prioritățile.
Prin această
poruncă Dumnezeu aranjează prioritățile în viața poporului Său. Să nu disprețuiți
ziua de odihnă. Această zi trebuie să fie o zi de închinare. Ziua de odihnă să
fie odină nu doar pentru trup, ci și pentru suflet. Dumnezeu le-a spus să nu
facă un șir de lucruri, ca să aibă loc și timp pentru părtășie cu Dumnezeu.
Problema e că au pus accent doar pe faptul că nu trebuie să lucreze. Au
transformat ziua de odihnă a Domnului în ziua de odihnă a corpului.
Unii chiar și-au creat o religie, care se
numește adventiști de ziua a șaptea. De fapt mișcarea eretică, care poartă
această denumire s-a început la mijlocul secolului XIX prin Willliam Milller,
care fusese baptist, dar care a fost atât de pasionat de revenirea lui Hristos,
încât a prorocit că Hristos se va întoarce în 1844. Pentru asta el a fost
exclus din biserica Baptistă, deoarece baptiștii cred Matei 24:36 ”nimeni nu
știe ziua și ora în care se va întoarce Hristos”. Când a trecut anul 1844 și
totuși Hristos nu se întorsese, Miller a recunoscut că a greșit și s-a pocăit.
Însă Ellen White una din urmașii lui Miller, a preluat conducerea grupului de
oameni, care îl urmase pe Miller arătând că calculele lui Miller erau corecte,
doar că el s-a greșit în interpretarea evenimentelor. În 1844 de fapt, Dumnezeu
a început să revizuiască cartea vieții și imediat când va isprăvi, Hristos va
veni pe pământ. De aceea și-au luat denumirea de adventiști, pentru că advent
înseamnă venire.
Ellen White este recunoscută ca fondatoarea cultului de Adventiștii de ziua a
șaptea, pentru că peste 20 de ani a inventat o altă erezie și anume că
creștinii trebuie să se adune sâmbăta nu duminica și astfel în 1863 a apărut
cultul adventiștilor de ziua a șaptea, care pun accentul pe a nu lucra în ziua
a șaptea și au schimbat ziua de închinare de duminică pe sâmbătă.
Ideea de odihnă
apare în Biblie pentru prima dată în Geneza 2:2. Unii evrei spun că Dumnezeu a
continuat să creeze și în ziua a șaptea, căci în ziua a șaptea Dumnezeu a creat
odihna.
Ca să nu trecem peste ceea ce este scris, trebuie să constatăm cele scrise: în
ziua a șaptea Dumnezeu a isprăvit lucrarea și s-a odihnit. A obosit
Dumnezeu în cele șase zile în care a creat toate? S-a extenuat Dumnezeu în șase
zile? Se referă Dumnezeu la absența activității sau odihna se referă la un timp
special de părtășie cu omul?
Aceasta era ziua a șaptea de la creație, însă pentru om, aceasta era ce-a
dintâi zi a vieții, căci în cele șase zile anterioare, omul nici nu existase
măcar. Imediat după creația sa, omul a intrat în odihna lui Dumnezeu, nu în
a șaptea zi, ci în prima zi a vieții sale.
Evrei 4:1-11
Cel ce crede în
Dumnezeu, intră în odihna Lui (Evr. 4:3). Cei ce nu ascultă de Dumnezeu nu pot intra în odihna Lui (Evr. 4:6). De
aceea rămâne o odihnă nu în sabat, ci ca cea de sabat pentru poporul lui
Dumnezeu.
Veniți la Mine, toţi cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi
da odihna. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt
blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre (Matei 11:28-29).
Deci, odihna pe
care dorește Dumnezeu să o avem este odihna sufletului, nu doar a trupului.
Dumnezeu și-a luat o zi de odihnă în ziua a șaptea pentru că tocmai aceasta a
coincis cu cea dintâi zi a omului și au putut să se bucure împreună. Omul a
cunoscut creatorul său și s-a închinat.
Astăzi, putem avea această părtășie cu Dumnezeu numai
dacă credem în El. Dacă Îi dăm prioritate în viață și ascultăm de El. Astfel,
pentru cei credincioși este un fel de sabat în fiecare zi, căci în fiecare zi
ei Îl caută pe Dumnezeu și se închină și se roagă. Aceasta este prioritatea #1
în fiecare zi.
Să admitem că nu ești nici lenos, nici lacom, cu toate
că ar fi bine să discuți aceasta cu liderul tău spiritual. Și ceea ce este
mai important să revizuiești prioritățile tale în lumina Scripturii împreună cu
liderul tău spiritual. Te rog să cugeți și să răspunzi la următoarea întrebare:
- Ce poate contribui mai bine la părtășia ta cu Domnul în ziua de odihnă? Poate
să nu dormi toată ziua de odihnă sau să o încarci cu fleacuri... Poate să
citești mai mult Scriptura și să te rogi mai mult...
Exod 35:4-20 (25:1-8)
2. Luați din ce aveți și aduceți un prinos Domnului.
Vă amintesc că pe
când Moise primea cele 10 porunci de la Dumnezeu pe munte, poporul a obosit să
aștepte și au făcut un vițel de aur la care au început să se închine. Dumnezeu
a vrut să-i șteargă de pe fața pământului, dar Moise a stăruit la Dumnezeu și
Dumnezeu s-a abătut de la răul care a vrut să îl facă. Atunci Dumnezeu a spus:
pentru că am jurat lui Avraam, Isac și Iacov, vă voi duce totuși în țara în
care curge lapte și miere, dar Eu însumi nu voi merge cu voi. Moise a stăruit
de Dumnezeu ca El să nu-i lase să plece fără de El. A cerut ca prezența lui
Dumnezeu să fie în mijlocul poporului ca factorul decisiv și Dumnezeu a
acceptat să refacă legământul cu poporul lui Israel. Pentru ca să rămână
prezența lui Dumnezeu în poporul lui Israel, Dumnezeu le-a poruncit să facă un
cort special în care va locui El în mijlocul lor.
Să-Mi facă un Locaș Sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor (Exod 25:8).
Pentru a face
cortul trebuiau resurse. Domnul a poruncit ca fiecare să aducă un dar (prinos)
pentru construcția cortului. Dumnezeu a dat o listă lungă cu ce putea fiecare
contribui la facerea cortului, dar a stabilit și niște criterii.
Din ce aveți (35:5,23,24).
Contribuția
fiecăruia trebuia să fie din ceea ce are, nu din ceea ce nu are. Dumnezeu nu se
așteaptă să construiești o biserică atunci când o să devii milionar. Dumnezeu e
interesat în contribuția ta din ceea ce ai acum.
Fiecare a adus prinosul de aur pe care-l închinase Domnului.
Toţi cei ce aveau stofe, păr de capră, piei de berbeci şi piei de viţel de
mare, le-au adus.
Toţi cei ce puteau aduce prin ridicare un prinos de argint şi de aramă, au adus
prinosul Domnului. Fruntaşii poporului au adus pietre de onix şi alte pietre
pentru efod şi pieptar
(Exod 35:23-28).
Fiecare a adus
din ceea ce avea. Dumnezeu îți cere să contribui cu ceea ce ai, nu cu ceea ce
nu ai.
Cu ceea ce puteți
(35:10,25).
Contribuția
fiecăruia trebuia să fie nu doar în resurse materiale, dar și în resurse umane.
Erau câțiva oameni pe care Dumnezeu i-a hăruit cu daruri speciale pentru
această slujbă.
Toți cei iscusiți dintre voi, să vină să facă tot ce a
poruncit Domnul (Exod 35:10).
Dar trebuiau și
oameni pentru tot felul de alte lucruri. De dus contabilitatea, de cărat, de
numărat, de cântărit, de vopsit materiile, de prelucrat lemnul și pieile etc.
Toate femeile cu tragere de inimă şi iscusite au tors păr de
capră (Exod 35:26).
Contribuția pe
care o așteaptă Dumnezeu, nu este să dai doar o sumă de bani și să te speli pe
mâini. El te invită să te implici personal în lucrarea Sa.
De bună voie (35:5b).
De bună voie, nu
înseamnă opțional. Vreau, particip, nu vreau, mă abțin. De bună voie se referă
la faptul că Dumnezeu a lăsat la discreția fiecăruia să hotărască măsura
darului. Fiecare trebuia să aducă un prinos Domnului. Asta este spus și în NT:
Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere
de rău sau de silă, căci "pe cine dă cu bucurie îl iubeşte Dumnezeu (2Cor. 9:7).
Acest verset
place foarte mult celor zgârciți. Pentru că pun accentul pe ”cum a hotărât în
inima lui”. Dar ei trec cu vederea primul cuvânt din acest verset. ”Fiecare să
dea...”. Și încă un lucru... cei zgârciți se acoperă cu acest verset atunci
când dau ceea ce le încurcă prin buzunare și nu dau cu generozitate. Eu sunt
gata să dau de bună voie doar atât, dacă aș da mai mult, deja nu ar fi de bună
voie, așa că nu ar fi primit... Dar ei uită de încă un criteriu, și anume...
Cu tragere de
inimă.
Dacă o să privim
în context, vom vedea că cei zgârciți și lacomi se pot înșela doar pe sine.
Când dai puțin, ești în pierdere. Ceea ce păstrezi pentru tine se cheltuie și dispare,
dar ceea ce ai dat pentru Domnul, rămâne o investiție veșnică. Când nu ești
generos în dăruire tocmai pierzi șansa să te dezbaieri de lăcomie și egoism.
Să-l primiţi pentru Mine de la orice om care-l va da cu
tragere de inimă (Exod 25:2).
Te-ai gândit că
darul tău poate să nu fie primit? Ca să fie primit darul în fața lui Dumnezeu,
trebuie să corespundă la toate cerințele și de bună voie și generos. Pasiunea
cu care aduci darul și pasiunea cu care slujești Domnului este un criteriu,
care nu trebuie trecut cu vederea.
Ceea ce mi-a
plăcut foarte mult e că Dumnezeu și Moise nu au jucat la simțul vinovăției, ca
să le dea în obraz cu contribuția lor la vițelul de aur. Domnul a poruncit, dar
nu a controlat pe fiecare dacă o să aducă cât trebuie. Moise nu a manipulat cu
emoțiile oamenilor, ci le-a spus porunca Domnului și i-a trimis pe fiecare
acasă. Ei trebuiau să chibzuiască la ceea ce a spus Domnul și la ce urmează să
facă (35:20).
Generozitatea poporului a întrecut toate așteptările. După tăblița datelor aproximative a unităților de măsură în total au folosit aur 29 talanți și 730 sicli = 1052,76 kg (Ex. 38:24), argint 3642,6 kg (Ex. 38:25). La cei 603550 de adulți (Ex. 38:26) din poporul Israel le revine că au jertfit pentru construcția cortului întâlnirii în dreptul fiecăruia 1,774 kg aur și 6,035 kg de argint, fără să luăm în calcul lemnul, pânzele, pieile, untdelemnul, mirodeniile și pietrele scumpe. La prețul de azi ale aurului și argintului, fiecare adult din poporul Israel a jertfit 103567 USD, fără să luăm în calcul pietrele scumpe și alte materiale. Aceste calcule nu sunt per familie, ci per individ adult de la 20 de ani în sus.
Ei au adus cu tragere de inimă și au
fost chiar mai multe resurse decât era nevoie. Fiindcă aveau o contabilitate
strictă, care știau exact ce volum de resurse au nevoie și pentru că erau
cinstiți și transparenți, au venit la Moise și au spus că sunt suficiente
materiale. Moise a fost nevoit să spună poporului să nu mai aducă darurile lor.
E ceva ce nu ai mai vedea în zilele noastre. Ori nimeni nu mai dă cu așa
tragere de inimă, ori nimeni nu mai este atât de cinstit ca să spună că ajunge.
Un om foarte bogat l-a întrebat pe un prieten
de-al sau: „De ce sunt criticat pentru ca sunt zgârcit? Se ştie doar că după ce
voi muri, toată averea mea va fi folosită în scopuri caritabile!”
Prietenul i-a zis:
„Lasă-mă sa-ți spun o poveste despre un porc și o vacă. Porcul se lamenta mereu
vacii, cat de nepopular este el: ‘Oamenii totdeauna vorbesc cu blândețe despre
tine și despre ochii tăi blânzi!’, a spus porcul vacii. ‘Eu înțeleg că tu dai
lapte și smântâna, dar eu dau mai mult! Eu dau carne, șunca, coaste. Chiar și
copitele! Totuși eu nu sunt apreciat! Poți tu să-mi spui de ce?’ Vaca a stat puțin
pe gânduri și apoi a răspuns: ‘Poate ca eu sunt apreciată pentru că dau toate
aceste lucruri, de care ai amintit tu, când trăiesc, iar tu le dai doar după
moarte!”
Cei care nu s-au grăbit să aducă darul său, au fost mai
lenoși și mai zgârciți, au pierdut șansa de a contribui la facerea cortului. Nu
fi nici leneș, nici zgârcit atunci când aduci un dar lui Dumnezeu. Nu ezita să
contribui, căci riști ca darul tău să nu mai fie primit (36:6).
Atât leneșul cât și lacomul au o
mentalitate de rob, care se bazează pe consum și acumulare. Leneșul face doar
cât îi trebuie lui. Lacomul face mai mult decât îi trebuie, dar păstrează totul
pentru el. Dumnezeu a scos poporul din robie și le dă această poruncă, ca ei să
nu mai aibă mentalitatea de robi, bazată pe consum și acumulare, ci să lucreze
șase zile și să aibă de unde spori în credincioșie și generozitate.
- Cum poți tu contribui mai bine în lucrarea Domnului
în cele șase zile de lucru? Poate ai ceva timp liber, în care ai putea face
ceva pentru Domnul... Poate ai putea jertfi ceva din ceea ce câștigi tu pentru
ca lucrarea Domnului să propășească...
Alege azi să fii credincios și generos
cu ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu. Mergi acasă și fă-ți calculele. Poți
reciti predica sau Exod 35, dar alege să fii credincios și generos. Aceasta va
fi din partea ta o contribuție mai bună în lucrarea Domnului.
Materialul
adus era de ajuns pentru toate lucrările care trebuiau făcute, ba încă mai şi
trecea (Exod 36:7).
Oare
nu ne-a dat Dumnezeu nouă tot de ce am avut nevoie și încă mai mult, atunci
când prin Hristos nea dat har peste har? Oare nu ne-a dat nouă Dumnezeu
nemăsurabil mai mult decât ceea ce meritam noi? Jertfa Domnului Isus pe cruce pentru noi și în locul nostru este mai mult decât suficient ca noi să avem parte de cele mai frumoase clipe în veșnicie. El ne-a dat promisiuni care întrec în lung și îndesat toate așteptările noastre. Cum să rămânem rece și indiferenți de o așa mare generozitate din partea lui Dumnezeu?