Nimeni să nu se fălească cu cele pământești, dar să se laudă în Domnul.
Ap. Pavel scrie 1Corinteni pentru a corecta viața bisericească în vederea celor
cinci mari probleme cu care se confrunta biserica din Corint. Prima problemă era
dezbinarea bisericii în urma favoritismului predicatorilor. Pentru a soluționa
această problemă, ap. Pavel arată că jertfa lui Isus Hristos ne unește.
Biserica este una. Biserica aparține lui Hristos.
1Corinteni 1:1-3
Pavel se prezintă ca apostol al lui Hristos. Apostol se traduce ca: trimis,
delegat, ambasador sau purtător de cuvânt. După ce Pavel s-a întors la
Dumnezeu, Isus l-a trimis să predice Evanghelia la neamuri (F.A. 9:15). Prin
acest fapt, Pavel a devenit purtătorul de cuvânt al lui Isus.
Pavel se prezintă ca apostol, nu pentru că își dorește onoare de la oameni, dar
pentru ca ceea ce scrie el, să fie acceptat ca și cuvânt din partea lui
Dumnezeu și să nu fie diminuată autoritatea Evangheliei.
Știu că există predicatori, a căror cuvinte nu trebuie luate în serios.
Ei vorbesc de la sine. Dumnezeu nu vorbește prin oricine folosește numele Isus.
Totuși, apelul meu din acest prim verset este să nu diminuezi autoritatea
cuvintelor lui Dumnezeu.
Lipsa de interes față de Scriptură; ne luarea în serios a Scripturii; ne
împlinirea Scripturii ... este nerespectarea Cuvintelor lui Dumnezeu.
Cum ar trebui să te relaționez la Cuvântul lui Dumnezeu? Citește, studiază,
ascultă, memorează, împlinește, vestește Cuvântul lui Dumnezeu cu toată seriozitatea. Făcând acestea, tu vei da respectul cuvenit fiecărui Cuvânt spus de Dumnezeu.
Căci, Cuvântul
lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două
tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi
măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. (Evr. 4:12).
Această epistolă este scrisă în mod primar bisericii din Corint, însă nu
se limitează doar la ei, ci este o învățătură de la Dumnezeu și pentru noi. Pavel
specifică că această epistolă este nu doar pentru corinteni, ci și pentru toți
cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor și al nostru.
Deci, 1Corinteni este relevantă și pentru noi. Acesta este un Cuvânt al lui Dumnezeu și pentru biserica noastră. Fii atent! Dumnezeu îți va vorbi și ție și mie prin această epistolă.
1Corinteni 1:4-9
Deși biserica din Corint avea o sumedenie de probleme, apostolul Pavel
începe epistola cu ceva bun. E ușor să vezi ceva rău în om, pentru că firea noastră
păcătoasă se recunoaște pe sine în răul din jur. Așa cum privești fotografiile
familiei și în primul rând te cauți pe tine acolo să vezi cum arăți, exact la
fel firea păcătoasă când se uită în jur, caută să vadă ceea ce este rău.
Omul spiritual nu se lasă condus de firea păcătoasă, de aceea el atrage atenția
mai întâi la ceea ce este bun și corect. La fel face și Domnul Isus, când
mustră bisericile Apocalipsa 2-3. Isus mai întâi apreciază ce este bun și
pozitiv în fiecare biserică și apoi mustră și aduce soluția.
Nimeni din noi nu este perfect. Fiecare avem neajunsuri, ca și biserica
din Corint. Apreciază ceea ce este bun, înainte ca să critici. Dacă vezi
ceva rău în viața cuiva și vrei să mustri sau să corectezi, dar nu vezi nimic
bun în el, mai bine abține-te, căci mai mult vei distruge decât vei ajuta.
Acesta este cazul despre care Isus spune: mai întâi scoate-ți bârna din ochiul
tău și apoi vei putea să scoți paiul din ochiul fratelui tău.
Apostolul Pavel sincer mulțumește lui Dumnezeu pentru harul, care a fost
dat în Isus Hristos. Datorită harului lui Dumnezeu, biserica lui Hristos nu
duce lipsă de nici un fel de dar. Nimeni nu-și merită darul. Dumnezeu împarte
daruri în biserica Sa. Aceasta e meritul Lui în totalitate.
Ocupația principală a bisericii este așteptarea arătării lui Isus Hristos,
însă timpul disponibil trebuie folosit pentru pregătirea de întâlnirea cu
Hristos. Toate darurile bisericii au fost date pentru ca la arătarea Domnului
Isus, fiecare credincios să fie fără vină. Căci se știe că:
Nimic
întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună;
ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului (Ap. 21:27).
Totuși biserica din Corint, în ciuda faptului că nu ducea lipsă de nici
un fel de dar, ei nu erau duhovnicești. Aceasta ne arată că darurile
duhovnicești nu garantează spiritualitatea bisericii. Darurile pot fi
întrebuințate greșit sau pot fi neîntrebuințate.
1Corinteni 1:10-13
Îndemnul lui Pavel ”pentru Numele lui Isus Hristos” înseamnă ”de dragul
lui Isus Hristos”. Aceasta este cea mai înaltă formă de implorare. De dragul lui
Hristos, vă îndemn să nu aveți dezbinări între voi. Faceți tot posibilul ca să
aveți aceleași gânduri, simțiri și vorbire. Cuvântul folosit de Pavel cu
referire la dezbinări este cuvântul ” σχίσματα” – disensiune
sau gaură în acoperiș...
Țara noastră este dezbinată de zeci de ani între est și vest și știm cât de
dureros este aceasta. Avem nevoie de unitate. Biserica nu trebuie să treacă
prin experiența dezbinărilor. Ea trebuie să fie unită. Cum e posibil să gândim
la fel, simțim la fel și vorbim la fel?
În vremurile acestea, unii se informează din surse compromise și
înșelătoare. Ca rezultat, își formează impresii, poziții și atitudine greșită.
De aici decurg simțuri și vorbe de rigoare. Alții aleg alte surse de informare.
Ei gândesc, simt și vorbesc diferit. Atunci când se întâlnesc unii cu alții,
chiar dacă sunt frați, ei nu găsesc limbă comună. Ei încep să se certe și apar disensiuni și dezbinări.
Vă implor să alegeți cu precauție sursele de informare. Vă implor să filtrați
la rece orice informație din media. Vă implor să vă îmbibați mintea cu
Scriptura. Cuvântul lui Dumnezeu este demn de încredere și adevărat. Cu cât
ne vom alimenta mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât vom fi scutiți de
certuri și dezbinări, fie cu referire la oarecare păcate, sau Covid sau vaccinare sau război.
...fiecare
din voi zice: "Eu sunt al lui Pavel!" - "Şi eu, al lui
Apolo!" - "Şi eu, al lui Chifa!" - "Şi eu, al lui
Hristos!" (1Cor. 1:12).
”Eu sunt al lui Pavel”,
ziceau cei ce nu erau evrei și le convenea să se ascundă după mesajele lui
Pavel, care erau în mare parte pline de har pentru neamuri. Ei schimonoseau
libertatea creștină și o transformau în libertatea de a păcătui.
”Eu sunt al lui Apolo”, ziceau intelectualii, care iubeau știința. Apolo
venea din Alexandria, leagănul interpretărilor alegorice. Ei aveau plăcerea de
a spiritualiza textele simple. De exemplu Gen 14:14 din Septuaginta. Literile la greci erau
folosite și pe rol de cifre. Cifra de 318 era tâlcuită așa: simbolul cifrei 300
era litera ”tau”, ceea ce indica la cruce, iar 18 era scris prin ”iota” și
”eta”, care erau primele două litere din numele Iesus. Concluzia lor era că
această cifră este o proorocie despre răstignirea lui Isus.
”Eu sunt al lui Chifa”, ziceau iudeii din Corint, care încercau să
ridice legea iudaică mai presus ca harul. Acești corinteni erau cei mai stricți
în privința normelor de viață.
”Eu sunt al lui Hristos”, ziceau acei credincioși din Corint, care
credeau că doar ei se țin de adevăr. Ei se izolau de celelalte grupe, declarând
că ceilalți nu sunt vrednici.
Deși biserica are o scenă, predicatorii nu sunt la un concurs de
popularitate și excelență. Fiecare predicator este doar un slujitor al lui
Hristos. Slujitorul trebuie să-și facă bine slujba, cu lepădare de sine, și să
nu încerce să-și câștige sferă de influență. Pavel, Chifa și Apolo nu au avut
vreun rol în disensiunile din Corint. Ei nu au avut nici disensiuni între ei. Numele
lor au fost folosite de anumite grupuri, care creau disensiunile. Pavel
intenționat folosea o predicare simplă, fără diverse tehnici de vorbire, ca nu
cumva să facă zadarnică crucea lui Hristos.
De
fapt, Hristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia: nu cu
înţelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.
(1Cor. 1:17).
Pe de altă parte, credincioșii trebuie să asculte ce
le vorbește Dumnezeu în orice predică, fără a ridica în slăvi sau critica sarcastic
predicatorul însăși. Predicatorul nu-și prezintă prestația atuncicând predică, ci aduce Cuvântul
lui Dumnezeu. Corintenii se lăudau unul față de altul că este susținătorul unui
anume predicator. Ei se lăudau că predicatorul lor preferat predică mai bine și
mai interesant.
Biserica de azi nu tare se deosebește de cea din
Corint. Bisericile de astăzi trec printr-o încercare serioasă. Această
încercare se numește ”concurența excelenței”. Regret, dar din observațiile
mele, caracteristica cea mai căutată în biserici, nu este spiritualitatea și
sfințenia, ci excelența și felul cum eu mă simt în o anume biserică. Probabil,
apar lacrimi pe fața lui Hristos, atunci când cuvintele ”azi mi-a vorbit
Domnul” sunt înlocuite de ”azi mi-a plăcut predica”. Sigur că sunt predicatori,
care au dedicat zeci de ani studiilor și petrec zeci de ore în pregătirea unei
predici. Asta trebuie apreciat. Sigur că sunt predicatori, care mai ușor se
exprimă și mai frumos sau mai clar vorbesc. Negreșit că îi vei asculta cu
plăcere pe ei. Dar, te implor, caută în fiecare predică ceea ce îți vorbește
Dumnezeu. Aceea contează. Iar elocvența sau glumele din predică nu au
valoare spirituală.
Când eram elev în URSS, făceam marșuri și purtam
lozinci ”slava KPSS”. Lângă primăria satului era panoul de onoare ai celor mai
buni colhoznici, pe care scria ”Prin muncă omul e slăvit”. Astăzi se aude tot
mai mult ”Slava Ucrainei”, ”eroilor slava”. Negreșit, fiecare își are slava sa.
”Femeia este slava bărbatului” (1Cor. 11:7). Biserica este slava și bucuria
apostolilor” (1Tes. 2.20). Căci orice făptură își are slava sa (1Pt. 1:24). Însă,
noi ca biserică să nu umblăm după o slavă deșartă (Gal. 5:26), căci în biserică
toată slava îi aparține lui Isus Hristos (Ef. 3:21). Dacă este să ne lăudăm cu
ceva, să ne lăudăm cu Domnul Dumnezeul nostru.
Unii se laudă
cu carele lor, alţii cu caii lor; dar noi ne lăudăm cu Numele Domnului
Dumnezeului nostru. Aceasta e o laudă mai bună.
Lumea se laudă cu puterea sa și cu priceperea sa. Pentru
lume aceasta este caracteristic, însă nu și pentru biserică. Lumea se fălește
cu armamentul său, ba chiar și cu prostiile sale, însă biserica nu trebuie să
ia parte la asta. Biserica înțelege lucrarea lui Dumnezeu, pe care nu o poate
pricepe lumea.
1Corinteni 1:21-31
În biserica lui Hristos nu sunt mulți înțelepți sau
puternici în felul lumii și de neam ales. Tocmai din motiv ca să nu se laude
nimeni înaintea lui Dumnezeu (1Cor. 1:29). În toate orașele unde se predica
Evanghelia se pocăiau și oameni însemnați: Dionisie – șeful areopagului din
Atena (F.A. 17:32), Sergius Paulus – dregătorul insulei Creta (F.A. 13:12),
Erast – ministrul finanțelor (Rom. 16:23) etc.
Totuși, nimeni nu trebuie să se fălească că este cineva, sau că merită
ceva.
În imperiul Roman erau cc 60 mil de robi, pentru care nu era lege, nu aveau
drepturi, nu erau liberi. Dar odată ce acești oameni ajungeau creștini, ei erau
tratați ca frați. Pe exemplul lor se vede cel mai bine că nu aveau ei cu ce să
se laude, dar odată devenind creștini trebuiau să recunoască meritele lui
Hristos. Să se laude cu Hristos.
Hristos a fost făcut pentru noi: înțelepciune, neprihănire, sfințire și
răscumpărare. Așa că ceea cine ești tu azi se datorează lui Hristos și nimic
din ceea ce ai, nu este un merit al tău. Dacă vrea cineva să se laude cu ceva,
să se laude în Domnul. Aceasta va fi o laudă mai bună.
Fraţilor,
pentru voi am spus aceste lucruri, în icoană de vorbire, cu privire la mine şi
la Apolo, ca prin noi înşine să învăţaţi să nu treceţi peste "ce este
scris": şi niciunul din voi să nu se fălească deloc cu unul împotriva
celuilalt. Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?
Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?
Cine au fost ucenicii lui Isus până la chemarea lor?
Majoritatea erau pescari. Pescarii într-o țară înconjurată de ape sunt la fel
ca ciobanii într-o țară plină de codri. Ei nu erau din familii alese. Nu aveau
studii superioare. Nu erau bogați. Dar, Hristos i-a ales pe ei și i-a făcut
ambasadorii cerului pe pământ. Acesta este meritul Lui. De aceea, daca vrei să
te lauzi, laudă-te cu Domnul.
