Privirea de ansamblu a epistolei 1Corinteni ne învață că DUMNEZEU ARE SOLUȚII pentru problemele noastre.
O simplă privire la hartă ne dă de înțeles că Corintul era un oraș port,
deci mare, bogat și influent. Orașul Corint e situat pe o fâșie îngustă de uscat.
Aceasta l-a transformat într-un nod de legătură arhi-important. El era legătura
pe uscat între Atena și nordul Greciei și Sparta și sudul Greciei.
La fel Corintul făcea legătura între două golfuri importante de la est și vest,
în care corăbiile își găseau un refugiu în furtuni atât din marea Egee cât și
din cea Iconiană.
Ceea ce făcea Corintul atât de popular, era și pelerina periculoasă de la sudul
Greciei. Această pelerină era un amestec de argilă și stâncă. Valurile spălau
argila și rămâneau doar stânci subacvatice foarte periculoase pentru corăbii. Comentatorul
biblic Wiliam Barklay spune că la greci era o zicală: ”Cine vrea să treacă
pelerina Matapan, mai întâi să-și scrie testamentul și apoi să uite drumul spre
casă”. Din acest motiv, mulți alegeau să treacă mărfurile prin acest
diolkos al Corintului, căci erau doar 7 km pe uscat și să nu facă un ocol de
325 km prin jurul insulei Creta.
Cineva a spus: dacă cineva ar sta destul de mult timp în ”piața centrală” ar
putea vedea 99% din cetățenii RM. Corintul era ceva asemănător.
Corintul mai era și leagănul desfrâului. Așa cum în ebraică a fost creat
adjectivul ”sodomit” în cinstea desfrâului din Sodoma, tot aș în limba greacă
exista un verb ”a corinta” pentru a descrie beția și desfrâul corintenilor.
Corintul de sus era o rocă uriașă pe care se afla templul Afroditei. Acest
templu al desfrâului găzduia 1000 de prostituate, care efectiv atrăgeau în
relații amoroase atât corintenii, cât și călătorii din toată lumea. Astfel
Corintul era un sinonim al bogăției și desfrâului.
F.A. 18 descrie venirea și șederea lui Pavel în Corint. Pavel a petrecut
18 luni în Corint și în acest timp s-au întors mulți la Hristos și s-a format
biserica din Corint. După o lipsă de 5 ani a lui Pavel în biserica din Corint,
biserica a fost coruptă de o mulțime de păcate și compromise păcătoase. Fiind
în Efes și auzind despre problemele bisericii din Corint, ap. Pavel scrie
1Corinteni pentru a corecta viața bisericească în vederea fiecărei probleme cu
care se confrunta biserica din Corint.
Studiind această epistolă, vedem că Pavel prezintă pe rând problemele
bisericii din corint și apoi prezintă soluția lui Dumnezeu pentru fiecare
problemă. În 1Corinteni vedem 5 mari probleme și pe exemplul fiecărei probleme,
apostolul Pavel prezintă evanghelia trăită practic. Astfel arată că Evanghelia
trebuie să penetreze fiecare domeniu din viața credinciosului. Evanghelia
lui Isus Hristos este soluția nu doar pentru păcatele omenirii, ci și pentru
viața credincioșilor. Evanghelia nu are de a face doar cu iertarea păcatelor
trecute, ci și cu evitarea posibilelor păcate din viitor.
Capitolele 1-4 prezintă PROBLEMA DEZBINĂRILOR.
După plecarea lui Pavel, biserica din Corint a mai fost vizitată și de
alți predicatori și învățători: Apolo, Petru. Din motivul favoritismului
biserica a început să se divizeze făcând grupulețe.
"Eu
sunt al lui Pavel!" - "Şi eu, al lui Apolo!" - "Şi eu, al
lui Chifa!" - "Şi eu, al lui Hristos!" (1Cor.1:12).
Răspunsul lui Pavel a fost cât se putea de prompt: biserica
nu este un concurs de popularitate.
1Cor. 3:1-9.
Biserica este o comunitate de credincioși în Isus Hristos. Toți liderii și
învățătorii sunt doar niște slujitori ai lui Isus. Favoritismul liderului
umbrește persoana lui Isus Hristos. Biserica trebuie să rămână Hristocentrică,
căci Hristos este pastorul și învățătorul nostru, al tuturor.
Soluția este HRISTOS care unește. Biserica aparține lui Hristos, nu
liderului care o conduce. Nu Pavel a fost răstignit pentru noi și nu în numele
lui Petru am fost noi botezați.
Capitolele 5-7 prezintă PROBLEMA DESFRÂULUI SEXUAL.
Datorită contextului Corintului și liberalismului din
biserica din Corint problema desfrâului sexual a ajuns la aceea că cineva din
biserică trăia cu mama vitregă. Iar alții din biserică se uneau cu
prostituatele Afroditei. Gravitatea acestei probleme era că biserica nu vedea acest
desfrâu ca ceva inacceptabil în biserica lui Hristos, ci din contra ca o
virtute.
1Cor. 5:1-5.
Apostolul Pavel critică dur aceste acțiuni și ia măsuri de excludere acelui
curvar și îl dă pe mâna satanei. Pavel amintește că Hristos a murit pentru
toate păcatele noastre inclusiv cele sexuale și noi nu mai avem dreptul să
trăim în păcat, căci trupurile noastre sunt templul Duhului Sfânt și nu ne
mai aparțin nouă, ci lui Dumnezeu.
Apoi, Pavel aduce soluția potrivit cu planul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie.
Dar, dacă nu
se pot înfrâna, să se căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească
decât să ardă. (1Cor. 7:9).
Bărbatul să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă
şi nevasta faţă de bărbat. (1Cor. 7:3).
Capitolele 8-11 prezintă PROBLEMA MÂNCĂRII ÎNCHINATE IDOLILOR
Unii credincioși din biserică mai păstrau obiceiul de a merge la
templele din Corint să aducă jertfe și apoi după obiceiul lor se așezau la masă
și mâncau chiar în templele păgâne. Alți credincioși erau foarte
stricți în privința cărnii jertfite idolilor. Când mergeau la piață să cumpere
carne, ei întrebau dacă nu cumva această carne vine de la vreun oarecare templu păgân,
ca să nu o cumpere. Apogeul problemei mâncării jertfite idolilor era faptul că
înainte de cina Domnului, ei făceau așa numitele mese de dragoste, în care
fiecare își aducea mâncarea. Unii aduceau la aceste mese de dragoste carne de
la templele păgâne. Astfel, ei deveneau pietre de poticnire pentru alții. De
aceea unii refuzau să ia Cina Domnului împreună cu ei.
Dacă
păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi
împotriva lui Hristos. (1Cor. 8:12).
Noi știm că un idol nu este nimic. Idolul este doar o
bucată de lemn, fier sau piatră, care nu are nici o putere. Însă închinarea la idoli
înseamnă închinarea la draci. De aceea soluția este să fugă de închinarea la
idoli și să participe cu băgare de seamă la Cina Domnului.
1Cor. 10:14-21; 11:17-22.
Biserica nu trebuie să aibă nimic comun cu închinarea la idoli. Biserica
trebuie să facă deosebire între Cina Domnului și orice altă mâncare, ca să
participe la masa Domnului cu băgare de seamă.
Capitolele 12-14 prezintă PROBLEMA DEZORDINII ÎN BISERICĂ
În biserica din Corint fiecare se lăuda cu darul lui. Fiecare considera
că slujirea sa sau darul său este mai important decât altul. De aceea încercau
să se evidențieze prin slujirea sau darul său. În această goană de supremație a
darurilor sale, ei au ajuns să practice greșit slujirea în biserică. Adunările
lor ca biserică erau caracterizate mai degrabă de dezordine și concurența decât
de dragoste și pace.
Dumnezeu nu
este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile
sfinţilor. (1Cor. 14:33).
Apostolul Pavel aduce analogia
trupului și mădularele lui pentru a arăta cum ar trebui să funcționeze
biserica.
1Cor. 12:12-27.
Soluția lui Dumnezeu pentru situația aceasta este dragostea și ordinea. Totul trebuie să fie făcut cu dragoste și în ordinea stabilită de Dumnezeu. Orice slujire și orice dar spiritual, care nu este practicat cu dragoste este egal cu zero în fața lui Dumnezeu.
1Cor. 13:1-3.
Capitolele 15-16 prezintă PROBLEMA SPERANȚEI ÎNVIERII
Unii din biserica din Corint nu credeau că există o
înviere a morților. Își limitau normele creștine doar la un comportament de
etichetă înaltă. Iar speranța vieții de după moarte era un mit pentru mulți
credincioși din cadrul bisericii.
Dacă n-a
înviat Hristos, atunci propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este
şi credinţa voastră. (1Cor.15:14).
Propovăduirea creștină include speranța veșniciei, nu
doar o etichetă cu norme înalte aici pe pământ. Argumentul principal în
favoarea speranței învierii este faptul că Hristos a înviat. Pavel aduce argumente solide, căci Hristos s-a arătat după învierea Sa.
1Cor. 15:1-8.
Concluzia finală pentru problema speranței vieții de
apoi este afirmația din 1 Cor. 15:54 ”Moartea
fost înghițită de biruință”. 1Cor. 15:50-54.
Astfel vedem că Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să pătrundă în fiecare domeniu din viață a credinciosului. Ca rezultat viața credinciosului, nu trebuie să rămână doar cu vorba că e creștin, ci să fie o transformare reală în practica vieții.
