Fiindcă biserica este formată din oameni, iar oamenilor le este
caracteristic să greșească, este evident că și în biserică vor apărea persoane
și situații față de care, vom fi nevoiți să luăm atitudine și chiar
să luăm măsurile de disciplinare a celor ce trăiesc în păcat.
1Corinteni 5:1-2 IMORALITATEA SEXUALĂ ESTE INACCEPTABILĂ ÎN
BISERICĂ
Imoralitatea este un păcat. Fiecare păcat
este grav, pentru că păcatul este îndreptat împotriva lui Dumnezeu. Păcatul desparte
pe om de Dumnezeu (Is. 59:2). Păcatul curviei este foarte grav, pentru că
pe lângă dimensiunea spirituală, mai are și o dimensiune fizică, intimă, interpersonală
și conjugală.
Fugiți de curvie!
Orice alt păcat, pe care-l face omul, este un păcat săvârșit afară din trup;
dar cine curveşte păcătuiește împotriva trupului său. (1Cor. 6:18).
Sper că cunoașteți faimoasa zicală ”Fuga-i rușinoasă, dar e
și sănătoasă”.
Gen. 39:7-12 descrie pe larg ceea ce Guido Reni a pictat atât de frumos în 1631.
Iosif nu s-a lăsat sedus de soția lui Potifar. El îi zicea:
Cum aș putea eu să merg împotriva stăpânului meu, în timp ce el are încredere
totală în mine?
Cum aș putea să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?
Atunci când soția lui Potifar l-a apucat de haină și i-a zis: ”culcă-te cu
mine”, Iosif a fugit.
Pe lângă porunca a șaptea ”să nu preacurvești”, Dumnezeu a dedicat
capitole întregi păcatului imoralității sexuale, prin faptul că: definește
imoralitatea; stabilește pedeapsă pentru imoralitate și dă soluții practice ca
omul să nu trăiască în imoralitate.
Ce este imoralitatea sexuală din perspectiva Creatorului?
- ”curvia” este termenul general valabil pentru descrierea imoralității
sexuale.
- ”preacurvia” nu înseamnă să curvești prea mult, dar se referă la imoralitate
în care cel puțin una dintre părți este căsătorită și se încalcă fidelitatea
conjugală.
- ”viol” se referă la imoralitatea forțată, care este împotriva voinței unei
părți.
- ”zoofilia” este imoralitatea comisă cu un animal.
- ”necrofilia” este imoralitatea comisă cu un cadavru.
- ”homosexualismul” și ”lesbianismul” este imoralitatea comisă cu o parte de
același sex.
- ”pornografia” este imoralitatea comisă prin intermediul graficii sau imaginației.
Toate acestea se încadrează în imoralitatea sexuală. Omul poate privi acest
păcat ca pe o aventură, însă Dumnezeu îl tratează în cel mai serios mod.
Dumnezeu stabilește pedepse pentru orice fel de imoralitate sexuală. Sancțiunea
pentru imoralitatea sexuală era pedeapsa capitală. De aici înțelegem că pentru
Dumnezeu, acest păcat avea o gravitate enormă.
Pentru ca omul să nu păcătuiască astfel sau să nu ardă în
poftele sale, Dumnezeu a creat căsnicia. Doar în cadrul căsniciei relațiile
sexuale sunt legitime, acceptate, dorite, sfinte. Orice act sexual sau
împlinire sexuală în afara căsniciei este păcat.
Se știe că este dificil pentru un credincios să rămână fidel,
dacă trăiește într-o societate imorală. Dar, asta nu poate fi o scuză sau o îndreptățire,
pentru ca acest păcat să pătrundă în biserică.
Chiar dacă străzile sunt pline de fete și femei, care sunt mai mult dezbrăcate
decât îmbrăcate... Chiar dacă peste 90% din toate filmele artistice au scene
erotice...
Chiar dacă în cercurile adolescenților, a nu avea un prieten se consideră a fi retardat...
Noi ca și creștini nu trebuie să ne lăsăm influențați de societate!
Rămâi fidel lui Dumnezeu cu orice preț! Noi trăim în lume, dar suntem diferiți
de ea.
Să nu faceţi ce se
face în ţara Egiptului unde aţi locuit şi să nu faceţi ce se face în ţara
Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luaţi după obiceiurile lor (Lev 18:3).
Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă
iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el. Căci tot ce este în
lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la
Tatăl, ci din lume (1Ioan 2:16-17).
Imoralitatea este inacceptabilă în biserica lui Dumnezeu. Imoralitatea
orașului Corint a pătruns în biserica din Corint. Ap. Pavel condamnă această
imoralitate și cere bisericii să aplice disciplina bisericească față de cel ce
își zice ”frate”, dar trăiește în păcat. Imoralitatea sexuală este
inacceptabilă pentru Dumnezeu, de aceea trebuie să fie inacceptabilă și în
biserica lui Hristos.
1Corinteni 5:3-6 MĂSURILE DISCIPLINARE CORECTEAZĂ PE CEL PĂCĂTOS
În scrisoarea precedentă (5:11) ap. Pavel le-a corectat
perspectiva corintenilor cu privire la imoralitatea sexuală. El le-a scris:
”dacă este cineva în biserică, care își zice ”frate” (adică este membrul
bisericii), dar trăiește în imoralitate, atunci să fie dat afară din membria
bisericii. Astfel s-a hotărât să excludă din biserică pe cel ce își zice ”frate”,
dar trăiește în imoralitate.
Dacă fratele tău a
păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur. Dacă te
ascultă, ai câştigat pe fratele tău. Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine
unul sau doi inşi, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi
sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii; şi, dacă nu
vrea să asculte nici de biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş
(Matei 18:15-17).
Excluderea din biserică nu este o pedeapsă pentru nimicire,
ci o măsură necesară de corectare a unui credincios, care trăiește în păcat.
Această sancțiune se aplică pas cu pas și cu mare grijă.
1. Mai întâi se discută personal pentru o mai bună înțelegere
a situației și constatarea faptelor.
2. Apoi se aplică mustrare individuală, împreună cu multiple încercări de a-l
aduce la pocăință.
3. Apoi se aplică mustrarea publică, care are același scop de conștientizare și
corectare.
4. Doar dacă nici una din aceste măsuri nu aduce la pocăință și corectare,
atunci se aplică măsura de excomunicare. Prin aceasta cel excomunicat este
lipsit de părtășia cu biserica, lipsit de protecția spirituală, lipsit de cina
Domnului și lipsit de binecuvântările bisericii. Excluderea din membria
bisericii este ultima încercare de a-l trezi la realitate pe cel păcătos.
Excomunicarea este întoarcerea celui păcătos în lumea de care aparține de
facto.
5. Următoarea etapă după excomunicare este reabilitarea. Aceasta este scopul
excomunicării. Cel păcătos poate să redevină membru în biserică, dar numai după
pocăință și corectare.
Expresia ”A-l da pe mâna satanei” se referă la momentul
excluderii păcătosului din biserică. În biserică stăpânește Hristos. În lume
stăpânește satan (Ioan 12:31, 16:11, FA. 26:18). Prin excludere sau ”a-l da pe
mâna satanei” se declară că fratele, care trăiește în păcat este de facto sub
stăpânirea lui satan. Prin excluderea din membria bisericii, se spulberă
senzația și pretenția că totul ar fi bine pe plan spiritual.
Expresia ”Spre nimicirea cărnii” s-ar putea referi la
paralela cu soarta lui Iov, care a fost dat în mâna satanei și a fost atacat cu
o bubă rea. Credinciosul excomunicat din biserică nu mai poate beneficia de protecția
pe care o exercită Hristos asupra bisericii Sale. Expresia ”Spre nimicirea
cărnii” trebuie înțeleasă în contextul scopului principal al lui satan, care este
să fure, să înjunghie şi să prăpădească (Ioan 10:10).
Expresia ”ca duhul lui să fie mântuit” nu constată un fapt,
ci mai degrabă exprimă o speranță. Unii încearcă să interpreteze aceste cuvinte
ca un argument în favoarea ”o dată mântuit – mântuit pentru totdeauna”. Adică,
dacă a fost mântuit, chiar dacă a căzut în păcat și chiar dacă a fost
excomunicat din biserică, el oricum va fi mântuit. Aceasta este o interpretare
greșită, care ignoră atât contextul cât și multe alte versete ale Scripturii. Scopul
mustrării și excomunicării este pocăința, care aduce mântuire. Unii se pocăiesc
deodată, însă alții ajung să se pocăiască doar după ce experimentează tot coșmarul
păcatului. Expresia ”ca duhul lui să fie mântuit” se referă la reabilitarea în
membria bisericii a celui excomunicat.
Este destul pentru
omul acesta pedeapsa care i-a fost dată de cei mai mulţi; aşa că, acum, este
mai bine să-l iertaţi şi să-l mângâiaţi, ca să nu fie doborât de prea multă
mâhnire. De aceea, vă rog să vă arătaţi iarăşi dragostea faţă de el
(2Cor.2:6-8).
Expresia ”mântuit în ziua Domnului Isus” confirmă mai degrabă
că mântuirea va fi un act încheiat definitiv doar în ziua revenirii Domnului
Isus.
1Corinteni 5:6-8 MĂSURILE DISCIPLINARE PROTEJEAZĂ BISERICA
Expresia ”puțin aluat dospește toată plămădeala” se referă la
capacitatea răului de a se răspândi și a afecta întreaga biserică. Păcatul este
un rău agresiv și afectează pe cei din jur fie prin exemplu rău, fie prin
piatră de poticnire. Toți cei ce cred că o să facă doar păcatul acesta și o să
se oprească se înșală. Un pic de drojdie dospește toată plămădeala.
Se spune că într-o bună zi, satan a bătut la ușa
casei unui creștin. Creștinul nu a vrut să îi permită să intre în casă, ca să
nu-i spurce casa. Atunci satan l-a rugat pe creștin să-i permită doar să bată o
țintă în casă. Toate drepturile lui satan o să se limiteze doar la cuiul acela.
Nimic mai mult. Creștinul a mers la acest compromis. După un timp satan a adus o
coroană de flori și a pus-o în cui, amintidu-i creștinului că e a lui și are
dreptul. Creștinul nu avea dreptul să umble la ea. Fiindcă creștinul iubea să
vâneze, satan i-a adus un animal vânat și l-a pus în cuiul său. Creștinul nu
i-a reproșat nimic. Satan a plecat, ținând să-i amintească creștinului că cuiul
este al lui și că creștinul nu are dreptul să umble la el. Animalul vânat a
început să miroase rău... dar pentru că creștinul nu mai avea dreptul la cuiul
acela, a fost nevoit să-și abandoneze casa. Tot așa, satan introduce un păcat în
viața omului, și apoi nu mai știi cum să-l oprești.
Pe vremuri, în loc de drojdie se folosea o bucată de aluat
din coptura precedentă. Cu timpul, acest aluat se altera și mirosea rău, dar
când doreau să mai coacă pâine, ei introduceau acest aluat alterat în plămădeala
nouă, și astfel plămădeala putea să dospească. Această bucățică puturoasă de
aluat stricat era simbolul stricăciunii și păcatului.
Măturaţi aluatul cel
vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Hristos,
Paştile nostru, a fost jertfit. Să prăznuim, dar, praznicul nu cu un aluat
vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi
adevărului (1Cor.5:7-8).
În ajunul Paștelui, Dumnezeu le poruncea iudeilor să arunce
din casa lor acea speranță puturoasă. Speranța vieții este în Hristos și nu mai
trebuie să ne încredem în ceva al nostru. Noi suntem o plămădeală nouă, prin
mila și harul lui Dumnezeu. Tot ce este spurcat și păcătos trebuie eliminat din
mijlocul bisericii.
Biserica nu doar că trebuie să ia atitudine, ci trebuie să ia
măsuri cu privire la credincioșii, care trăiesc în păcat. Dacă nu se excomunică
cel păcătos din biserică, mai devreme sau mai târziu toată biserica va fi
afectată de păcat. Disciplinarea bisericească se face și cu scopul de a proteja
biserica. Biserica este formată din credincioși maturi, dar și din copii
spirituali. Ca să nu fie o pricină de poticnire pentru unii și ca să nu dea un
exemplu rău pentru copiii spirituali, cel ce practică răul, trebuie exclus din
biserică, tocmai pentru a proteja pe ceilalți.
1Cor. 5:9-13 MĂSURILE DISCIPLINARE SUNT O DATORIE A
BISERICII
În cultura de azi, în care toți refuză să-și asume o datorie
și pretind că au doar drepturi, este oportun să amintim că în biserica lui
Hristos nu este așa. Noi datorăm lui Dumnezeu toată viața noastră, căci prin
moartea Sa în locul nostru, El ne-a dat nouă viață. Mai mult decât atât,
Dumnezeu ne învață că noi suntem datori unul altuia în multe feluri. Unii știu
bine versetul:
Să nu datoraţi nimănui
nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii (Romani 13:8).
Nu este datoria
voastră să judecaţi pe cei dinăuntru? (1Cor. 5:12).
Deci, vedem că în biserica lui Hristos, credincioșii mai datorează
ceva unul altuia.
În 1Cor. 5:1-2, se observă că ap. Pavel este întristat pentru
imoralitatea în care trăiește cel ce își zice frate. Dar, ceea ce izbește
atenția este mâhnirea ap. Pavel, pentru că biserica nu a avut o atitudine și
reacție corectă față de cel imoral. Un imoral între frați este un lucru grav,
dar ceea ce l-a făcut pe Pavel să se mâhnească ”foc” a fost atitudinea greșită a
bisericii în acea cauză.
Şi voi v-aţi fălit! Şi
nu v-aţi mâhnit mai degrabă (1Cor. 5:2).
Cuvântul ”πενθέω” tradus în română - mâhnire” are sensul ”a
boci un mort”. Deci, mai degrabă biserica din Corint trebuia să-l bocească ca
pe un mort, decât să se fălească cu cel imoral. Problema principală pe care o
ridică ap. Pavel este toleranța bisericii față de cel ce își zice ”frate”, dar
este imoral. Biserica trebuie să ia atitudine față de rău și față de păcat.
Lipsa reacției potrivite și constructive în cazurile imorale discreditează și
corupe biserica. Biserica nu trebuie să fie tolerantă și nici nu poate să
rămână neutră în situațiile imorale.
Imoralitatea nu se referă doar la păcatul sexual, ci la tot
ceea ce are caracter imoral. Imoral este orice lucru, care încalcă principiile
morale, sau este contra moralei. Alături de curvie, ap. Pavel înșiră și alte
păcate și imoralități, ca: lăcomia, idolatria, defăimarea, beția etc.
Legea morală este decretată de Dumnezeu în cele 10 porunci. Biserica trebuie să
ia atitudine cu privire la orice lucru, care este contra acestor porunci.
Porunca a șaptea – ”Să nu preacurvești”.
Încălcarea acestei porunci este imoralitate sexuală. Când cineva din biserică
curvește, sau devine homosexual, sau comite adulter sau practică pornografia,
biserica trebuie să condamne această imoralitate și să reacționeze
corespunzător.
Cea dintâi poruncă – ”Eu sunt Domnul Dumnezeul tău... să nu
ai alți dumnezei afară de mine”.
Încălcarea acestei porunci este imoralitate spirituală. Când cineva din
biserică devine idolatru, sau se închină la icoane, sau devine victima unui
cult de personalitate, biserica trebuie să condamne această idolatrie și să ia
măsuri corespunzătoare.
Porunca a șasea – ”Să nu ucizi”.
Încălcarea acestei porunci este cea mai gravă imoralitate. Biserica nu trebuie
să rămână un martor mut atunci când cineva agresează, violează, terorizează,
atacă sau omoară cu intenție. Biserica trebuie să condamne astfel de
imoralități. Mai mult decât atât, biserica lui Hristos trebuie să ia măsurile
corespunzătoare față de cei ce își zic ”frați” dar sunt adepții, care susțin
astfel de imoralitate, căci susținerea criminalilor este și ea o crimă.
Vreau să vă mărturisesc ceva personal. Pe 24 februarie trebuia
să plec la o conferință de predicare în România. Când am înțeles că s-a început
războiul în Ucraina, am anulat plecarea fără a sta mult pe gânduri. Următoarele
două săptămâni, cu tristețe și durere în inimă am sărit să ajut miile de
ucraineni, care evadau din țara lor. Împreună cu unii din voi eram implicați zi
și noapte în slujirea refugiaților. Dormeam doar câte 3-4 ore pe zi. O
săptămână întreagă nu am reușit să-mi scot ciorapii de pe mine, iar când i-am
descălțat m-am speriat de degetele mele.
Unii mă întrebau: de ce ”te-ai dus cu capul” în slujirea refugiaților?
Alții ziceau: Poate trebuie să te gândești și tu să pleci, căci ar putea să
vină rusul și la poarta ta?
De ce ai încleiat inscripția #НетВойне pe mașina ta etc.
Răspunsul este simplu. Creștinul nu trebuie să rămână mut și pasiv, atunci când
vede suferință, nedreptate, agresiune și imoralitate. Puteți numi aceasta
bunătate, patriotism sau datorie civică, dar eu numesc asta datoria creștinului
– să reacționeze la tot ce e imoral.
Agresiunea Rusiei față de Ucraina a fost și rămâne o
întristare foarte mare. Exact ca Pavel care s-a întristat pentru curvarul din
Corint. Dar, așa cum durerea cea mai mare la ap. Pavel a fost provocată de
reacția greșită a bisericii față de acel imoral, așa și la mine a fost o
mâhnire și mai mare să aflu că prin bisericile din Rusia și Moldova sunt unii
care își zic ”frați”, dar care susțin și îndreptățesc agresiunea Rusiei.
Ultimele două săptămâni sunt atât de bulversat, că nu-mi pot găsi locul. Mă
simt în pielea lui Pavel. Lui nu-i venea să creadă că biserica s-a fălit cu
imoralul, în loc să se mâhnească și să se tânguiască. Nici mie nu-mi vine să
cred că există creștini, care să spună: ”așa și trebuie Ucrainei, n-are ce
provoca pe fratele mai mare”.
Condamn cu vehemență această poziție imorală. Susținerea războiului este un păcat,
care nu se întâlnește nici chiar la păgâni, cu excepția fasciștilor. De 70 de
ani, în fiecare 9 mai, rușii se mândresc că au biruit Germania fascistă, dar
acum se vede clar că fascismul a cucerit Rusia.
Ei mai încearcă să ne convingă că biserica este apolitică și
nu trebuie să luăm o oarecare parte... Putem să spunem doar că ”suntem
împotriva războiului”, dar fără nume proprii. Să nu spunem că Rusia a invadat
Ucraina, sau că Putin e vinovat etc. Dar ce, să fredonăm operele gogonate ale
lui Soloviov, Lavrov și Pescov, precum că ucrainenii se bombardează singuri pe
sine? Oare nu trebuie să spunem lucrurilor pe nume, și să stăm pentru adevăr?
Văd o disonanță uriașă între ceea ce a învățat Hristos și poziția agresivă a
cremlinului susținută de unii credincioși.
Războiul, masacrul, omuciderea și susținerea morală sau
materială a acestora este cea mai înaltă formă de imoralitate. Biserica trebuie
să ia atitudine și măsuri față de imoralii, care își zic ”frați”, dar susțin sau
îndreptățesc agresorul.
Fiindcă aceasta nu încape în conștiința mea, eram mâhnit. Cineva
m-a văzut săptămâna trecută mai trist și îmi zice: ”Nu te întrista tare, că
mare bucurie nu ne așteaptă”.
Sunt profund convins că numai îndreptarea după Cuvântul lui Dumnezeu ne poate
face anul acesta mai bun. Să nu înțelegeți ”mai ușor”, ci mai bun, chiar dacă e
mai greu.
Disciplina antrenamentelor unui sportiv nu este mai ușoară. Totuși doar
disciplina aceasta îl face pe sportiv să fie mai bun.
Biserica trebuie să ia atitudine și să ia măsuri în privința
păcatului și răului. Cred că o disciplină mai bună în biserică va rezulta
într-o biserică mai bună. Cred că o disciplină spirituală mai bună ne va face
pe fiecare din noi niște creștini mai buni.
