La apariția unor conflicte interpersonale între credincioși,
ei se adresau în instanțele civile. Aceasta este o rușine pentru biserica
creștină. Pavel acuză atât biserica, cât și credincioșii individuali pentru
aceasta. Acuzația stă în neaplicarea disciplinei în cadrul bisericii. Se
creează impresia că corintenii erau specialiști în ”A scoate gunoiul din casă”.
Această învinuire se repetă ca un refren dintr-o cântare în versetele 1, 4 și
6.
Cum! Când vreunul din voi are vreo neînţelegere cu altul, îndrăzneşte
el să se judece cu el la cei nelegiuiţi, şi nu la sfinţi? (v.1).
Deci când aveţi neînţelegeri pentru lucrurile vieţii acesteia, voi puneţi
judecători pe aceia pe care biserica nu-i bagă în seamă? (v.4)
Dar un frate se duce la judecată cu alt frate, şi încă înaintea
necredincioşilor! (v.6)
Aceste
întrebări scot la iveală absurditățile din Corint. Acest lucru îl uimește vădit
pe ap. Pavel.
Conflictele dintre credincioși trebuie soluționate în cadrul
bisericii.
Pavel le pune o întrebare retorică: Cine e mai vrednic să
judece, lumea sau biserica?
Ei știau răspunsul corect, de aceea această întrebare trebuia să le lase obrajii
ca ouăle de Paști.
Capacitatea bisericii de a judeca nici nu se compară cu
capacitatea instanțelor civile.
Dacă parafrazăm această întrebare, ar putea suna astfel:
Cum de aveți tupeul să mergeți să căutați dreptate la cei nelegiuiți?
Biserica nu trebuie să se eschiveze de la implicarea sa în
soluționarea conflictelor dintre frați.
Argumentele ap. Pavel îi lasă pe corinteni fără cuvinte.
Biserica
va judeca lumea. Dacă biserica va judeca lumea, deci judecătorii lumii sunt
inferiori în judecățile lor. Dacă poporul Israel va fi judecat de Hristos
împreună cu cei 12 apostoli, Atunci lumea va fi judecată de Hristos și biserica
Sa.
Tatăl nici nu judecă
pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5:22).
Celui ce va birui şi
celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele îi voi da stăpânire peste
neamuri (Ap. 2:26).
Biserica
va judeca îngerii. Dacă biserica e calificată să judece ființele cerești,
deci este calificată să judece și lucruri pământești.
El a păstrat pentru
judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii
care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa (Iuda 1:6).
Un împărat din vechime a fost întrebat: de câte legi e nevoie
ca o împărăție să funcționeze bine? El a zis: doar trei. 1) Secerile și săbiile
trebuie să lucească. 2) Pe cărarea care duce la judecată trebuie să crească
iarbă. 3) Drumul spre biserică trebuie să fie bine bătătorit.
Credinciosul trebuie să apeleze la ajutorul bisericii pentru
conflictele dintre frați.
Chiar dacă Biblia ne numește sfinți,
noi nu suntem perfecți și nici ideali. Este aproape sigur că vor apărea
neînțelegeri și chiar conflicte în biserică. Totuși, credinciosul trebuie să
facă tot ce este în puterile lui ca să nu se ajungă la conflict, pentru că este
scris:
Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi
oamenii (Rom. 12:18).
Dar, ce-i de făcut atunci când nu este cu putință să trăiești
în pace cu un oarecare frate?
Ce-i de făcut atunci când nu ai putut evita conflictul? Soluția este împăcarea.
Aşa că, dacă îţi
aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva
împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi du-te întâi de
împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul. Caută de te împacă degrabă
cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; (Matei 5:23-25).
Negocierea unei împăcări presupune anumite cedări.
Cine caută cu adevărat să se împace, nu înaintează condiții, nu-ți minează
casa, ca să poată pune mai mare presiune în negocieri. Cel ce caută pacea sau
negociază o împăcare, va fi gata să facă anumite cedări.
Cum să mă împac cu fratele meu?
Acceptă
să rămâi în pagubă.
De ce nu răbdaţi mai
bine paguba? (1Cor. 6:7).
Ap. Pavel
dă de înțeles că mai degrabă ar trebui să accepți o pagubă materială, decât să
strici relațiile cu fratele, să pătezi reputația bisericii și să pui piedici
Evangheliei.
Chiar
și Platon zicea: ”Omul evlavios preferă să sufere pe nedrept, decât să
acționeze nedrept”.
Între
slujitorii lui Avraam și slujitorii lui Lot s-a iscat o neînțelegere. Poate s-a
ajuns chiar și la un conflict între slugile lor. Priviți cât de frumos Avraam
soluționează conflictul (Gen. 13:7-9).
Adresează-te
bisericii. Nu te adresa îndată în instanță.
Nu este între voi nici
măcar un singur om înţelept, care să fie în stare să judece între frate şi frate?
(1Cor. 6:5).
Scopul instanțelor civile este să determine vinovatul.
Din moment ce una din părți este declarată vinovată și alta dreaptă, de atunci
distanța dintre cei doi frați va crește exponențial. În așa fel, doar se va
agrava relația dintre cei doi frați.
Pe când judecata bisericească are scopul de a judeca răul,
de a îndemna la pocăință, dar și de a duce la împăcarea fraților.
Punând pe balanță aceste opțiuni, va fi evidentă alegerea creștinului. De aceea
sună iarăși refrenul: cum de aveți tupeul, să vă adresați în judecăți la
necredincioși?
Domnul Isus a învățat să fim împăciuitori și să căutăm pacea.
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi
chemaţi fii ai lui Dumnezeu! (Mat. 5:9).
Domnul Isus a dat bisericii un ghid de soluționare a
conflictelor. Acest ghid are trei etape: a) încearcă să rezolvi conflictul în
mod individual; b) încearcă să rezolvi conflictul implicând încă pe
cineva pe care ambii îl respectați; c) încearcă să rezolvi conflictul
cerând ajutorul bisericii (Mat. 18:15-18).
Gravitatea problemei legată de conflicte și cazurile de
judecată din biserica din Corint stătea în faptul că unii credincioși fiind
nedrepți față de frații săi, își demonstrau ”dreptatea” sa în judecățile
civile. Astfel ei nedreptățeau pe frați.
Corintul era o metropolă greacă. Fiecare grec era bine educat
în privința dreptului și chiar era o cultură de exercitare a dreptului.
Istoricii spun că: sistemul judiciar din Grecia antică era așa format că în
componența juriului de asistență a judecătorului
putea să intre orice bărbat cu vârsta peste 60 de ani. Fiecare dimineață,
bătrânii orașului se adunau, pentru tragerea la sorț. Apoi, cei sortiți mergeau
în acea zi să asculte și să judece diverse cazuri.
Corintenii cunoșteau bine dreptul.
Unii din biserică se foloseau de cunoștințele lor juridice pentru a profita de
cei mai slab educați în privința aceasta. De aceea, Pavel acuză corintenii:
Dar voi singuri
sunteţi aceia care nedreptăţiţi şi păgubiţi şi încă pe fraţi! (1Cor. 6:8).
Ap. Pavel atenționează biserica din Corint că cei nedrepți
vor avea aceeași soartă ca și curvarii, închinătorii la idoli, malahii,
sodomiții, hoții, lacomii, bețivii, defăimătorii și răpăreții. Nimeni din ei nu
vor moșteni împărăția lui Dumnezeu.
Fiecare din noi am fost la fel, dar faptul că Hristos ne-a
sfințit, viața noastră de mai departe nu mai trebuie să continue în același
fel. Dacă pretindem că suntem copiii lui Dumnezeu, atunci trebuie să fim
împăciuitori (Mat. 5:9).
Din punct de vedere practic trebuie să știm că în conflictul
dintre doi frați intervin și niște inamici, care vor să toarne benzină pe foc
și sare pe rană.
1. Mândria ne împinge să
demonstrăm că noi suntem corecți.
2. Firea ne împinge să
demonstrăm celuilalt că el este greșit.
3. Diavolul de împinge să ne
răzbunăm pentru nedreptate pricinuită nouă.
Cred că și voi ați auzit de multe ori expresia ”Las că-i arăt
eu...”. Dar, poate chiar și ați supus-o.
În conflict, credinciosul nu trebuie să caute interesul
său, dreptatea sa și răzbunarea, ci mai
degrabă să caute ca:
1. Situația dată
să aducă slavă lui Dumnezeu.
Deci fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul
pentru slava lui Dumnezeu. (1Cor. 10:31);
Cum poate un conflict să aducă slavă lui Dumnezeu? Împacă-te
cu fratele!
2. Situația dată
să nu împiedice Evanghelia.
Să nu fiţi pricină de
păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui
Dumnezeu. După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând
nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi. (1Cor. 10:32-33).
Deci, soluția este ca orice conflict între frați, trebuie să
fie soluționat în cadrul bisericii, apelând la credincioșii mai maturi, la
liderii bisericii, sau la slujitorii bisericii. Din poziție neutră, ei vor
asculta părțile și vor judeca fiind mânați de Duhul Sfânt și de Scriptură.
Codul civil suferă schimbări la fiecare câțiva ani, oare este
el mai demn decât Scriptura – Cuvântul neschimbat și desăvârșit al lui
Dumnezeu?
De regulă, judecătorii necredincioși singuri trăiesc în imoralitate și fără
frică de Dumnezeu, își vând hotărârile în funcție de cine și cât plătește. Oare
ei sunt mai demni decât frații, care trăiesc cu frică de Dumnezeu?
Noi am păcătuit față de Dumnezeu și dacă era să caute
dreptate, toți am fi devenit combustibil pentru iad. Ce a făcut Dumnezeu în
conflictul care a apărut între om și Dumnezeu? Oare nu este El exemplul nostru
și în situațiile de conflict?
1Cor. 6:12-20 a doua parte a acestui capitol vorbește despre DISCIPLINA
PERSONALĂ.
Sub pretextul libertății creștine, unii credincioși din
Corint trăiau în desfrâu. Pavel vine să le repete, că libertatea creștină nu
înseamnă să faci tot ce vrei. Mai degrabă, libertatea creștină trebuie
privită în raport cu robia stricăciunii. Deci, creștinul e liber să nu mai
păcătuiască.
Toate lucrurile îmi
sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite,
dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine (1Cor. 6:12).
Grecii considerau sufletul și duhul ca fiind părți importante
ale omului. Dar, corpul uman îl desconsiderau în multe feluri.
Epictet spunea: ”Bietul meu suflet, el este înlănțuit de corpul acesta
neputincios”. O zicală răspândită
printre greci, era ”Corpul este mormântul sufletului”. Din aceste motive,
existau două extreme, care au afectat și creștinismul din Corint.
1. Fiindcă corpul nu
este important, nici nu trebuie să căutăm de el. Astfel s-a dezvoltat
ascetismul. Ascetismul înseamnă abstinența de la plăcerile trupești. El se manifesta
chiar prin diverse forme severe de a pedepsi sau de a nu îngriji propriul corp.
Unii asceți nu se spălau, nu se tundeau, nu-și tăiau unghiile, nu mâncau etc.
Alții se limitau drastic în mișcare. De exemplu: Simeon Stâlpnicul a trăit timp
de 37 de ani în vârful unui stâlp.
2. Fiindcă corpul nu
este important, să-l lăsăm să se îndoape de plăcerile. Astfel s-a dus la
extremă dorințele nesăbuite ale firii. În lista plăcerilor trupești intra atât
plăcerea de a mânca, cât și destrăbălarea sexuală.
Mâncările sunt pentru
pântece, şi pântecele este pentru mâncări. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi
pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie; el este pentru Domnul, şi
Domnul este pentru trup (1Cor. 6:13).
Corpul nostru aparține Domnului. De aceea, nu putem face cu el orice am vrea.
Lumea în care trăim accentuează mult drepturile și
libertățile omului. Unii chiar insistă pe formula ”my body, my choice” - ”corpul
meu, alegerea mea”. Ei L-au scos pe Dumnezeu din viața și sistemul lor de valori
și ca rezultat au ajuns să legalizeze avortul și drogurile. Iar credincioșii
știu că Dumnezeu ne-a creat și ai lui suntem. Lui îi datorăm tot ceea ce
suntem.
Credinciosul care se dedă la plăcerile trupești nu face
altceva decât să păcătuiască. Omului i s-a dat un corp, nu pentru destrăbălare
și plăcere, ci pentru ca să slujească lui Dumnezeu.
Ap. Pavel arată cât de strânsă legătură este între trupul
credinciosului și Sfânta Treime.
1. Trupul este
pentru Domnul (v.13). Ce fac eu cu trupul meu? Cât de bine împlinesc eu
scopul pentru care mi-a fost dat acest trup? Ce facem noi de obicei cu trupul
nostru?
2. Trupurile voastre
sunt mădularele lui Hristos (v.15). Oare ceea ce fac eu fratelui în credință, nu este
îndreptat împotriva lui Hristos însuși? Oare mă port eu cu fratele meu așa cum
m-aș purta cu Hristos – doar el e mădularul lui Hristos?
3. Trupul vostru
este Templul Duhului Sfânt (v.19). Cum se simte Duhul lui Dumnezeu în trupul meu? Cum
Îi permit eu Duhului Sfânt să folosească trupul meu?
Cugetați la aceste întrebări împreună cu liderul vostru la
grupul de casă.
Atenție
la fenomenul ”nu am știut”. Unii credincioși practică anumite lucruri
scârboase și apoi zic că ”nu am știut”. Astfel încearcă să-și apere ”inocența”.
În
NT se întâlnește de 9 ori fraza ”oare nu știți?”, iar 6 din ele se întâlnesc
anume în capitolul 6. De parcă, Pavel nu le lasă scuze și îndreptățiri, precum
că nu au știut...
Această
scuză se întâlnește adesea și la credincioșii de azi, care nu prea citesc
Scriptura. Ei s-au mulțămit că s-au pocăit și sunt mântuiți, dar nu le prea pasă
de așteptările lui Dumnezeu.
Concluzia finală transformată într-o poruncă pentru fiecare
credincios, este: creștinul nu trebuie să pretindă la drepturi față de alți
frați, ci să fie preocupat de îndatoririle sale față de Cel ce l-a cumpărat cu
un preț nespus de scump.
Căci aţi fost
cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul şi în duhul
vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (1Cor. 6:20).
