v. 1-2. Isus a fost chemat la nunta din satul Cana, regiunea Galileei,
împreună cu mama și cei 5 ucenici ai Săi (cei doi, Petru, Filip, Natanael).
Isus nu era
o persoană izolată de societate. E necesar să ne ținem departe de păcat, dar nu
de oameni. Sunt unii, care după ce devin creștini nu mai merg la nunți și zile
de naștere, sau chiar se izolează în mănăstiri trăind ca asceții. Slava lui
Dumnezeu se manifestă între oameni, nu în pustie. Ucenicii lui
Isus au văzut slava Lui, tocmai ca slava singurului născut din Tatăl, pentru că
El a umblat printre noi. El nu s-a izolat, ci s-a arătat (Ioan 1:14).
v. 3-4. Mama lui Isus a aflat că s-a terminat vinul. Ea a venit și I-a spus
lui Isus. Aceasta se poate înțelege ca o simplă constatare sau transmitere de
informație, însă privirea penetrantă a lui Isus vede dincolo de cuvintele
expuse. El înțelege că Maria Îi cere să intervină. Isus îi zice ”femeie”
și nu ”mama”, ceea ce indică o indignare la încercarea Mariei de a-i indica lui
Isus cum și când să facă minuni.
Prin aceasta înțelegem că ISUS CUNOAȘTE GÂNDURILE NESPUSE. Prorocul
Ieremia ne spune că aceasta este prerogativa lui Dumnezeu.
(Ierem. 17:10) Eu, Domnul, cercetez inima şi încerc rinichii...
Ce am a face
eu cu tine? Nu mi-a venit ceasul. Atât timp cât copii trăiesc cu părinții,
oarecum agenda copiilor depinde și trebuie să corespundă cu agenda părinților.
Răspunsul lui Isus ne arată că El a început să trăiască după agenda lui
Dumnezeu, care nu corespundea cu a Mariei. Când cineva se pocăiește și
începe să trăiască pentru Dumnezeu, ar trebui să se vadă o schimbare evidentă
în agenda după care trăiește.
v. 7. Nunțile la evrei țineau 7 zile și cel mai des erau organizate
pentru tot satul. Să nu vă uimească cantitățile de vin la o astfel de nuntă. Când
a venit ceasul potrivit, Isus s-a implicat și a făcut prima Sa minune. Felul în
care Ioan ne povestește acest eveniment demonstrează că aceasta a fost cu
siguranță o minune. Acolo erau niște vase folosite pentru spălare și
curățare după obiceiul evreilor. El le-a zis să umple vasele de piatră cu apă. Vasele
au fost umplute până sus pentru a exclude presupunerea că au fost diluate
cu vreun concentrat. Isus nici nu s-a apropiat de acele vase, ca să fie clară
puterea lui miraculoasă.
v. 8-10. Isus a spus să servească mai întâi pe cel ce conducea cu nunta
pentru că el era cel ce dădea tonul, spunea toasturi și conducea cu programul
nunții. Faptul că nunul nu știa de unde vine acea apă făcută vin, denotă
imparțialitatea decizională în care să declare cel mai bun vin fără să știe
proveniența lui.
Deci, avem trei dovezi incontestabile că era o minune supranaturală și mărturia
a unui sat întreg, care a participat la acea nuntă. Nu știm câți oameni au fost
la nuntă sau locuiau atunci în Cana, dar în prezent acest sat e de două ori
mai mare decât cel mai mare sat din Europa (Congaz, RM) și fiecare băștinaș
îți poate arăta niște ruine unde Isus a făcut această minune.
Ce am putea
învăța din această experiență la nunta din Cana?
Într-o biserică unde se practică verificarea publică a cunoștințelor biblice
înainte de botez, un pastor a întrebat o fetiță de 12 ani: Care este prima
minune a lui Isus? Apa prefăcută în vin. Toți au aplaudat. Ce învățăm din
această minune? Când se termină vinul, roagă-te lui Isus... Indirect am putea
să învățăm:
Ø
Căsătoria
este atât de importantă încât trebuie neapărat invitat și Isus.
Ø
Căsătoria
este ceva onorabil și Isus nu refuză să binecuvânteze noua familie.
Ø
Binecuvântarea
lui Isus trebuie cerută, căci ea nu are loc de la sine.
Ø
Ascultă
de Isus chiar dacă nu înțelegi. Ascultă imediat și întocmai.
Ø
Nu
scăpa ocazia de a face bine. Dacă știi să faci un bine, fă-l (Iac. 4:17).
În mod
direct aș vrea să învățăm că Isus ne cunoaște gândurile nespuse. El e
Dumnezeu care ne cercetează inima și rărunchii.
Uneori mi-i
rușine de ceea ce îmi trece prin cap și îmi vine în minte. Îmi dau seamă cât de
stricate și păcătoase lucruri pot fi în mintea mea și îmi dau seamă că și tu te
regăsești aici. Cineva spunea: dacă ar ști soția mea ce îmi trece prin cap
uneori, garantat m-ar părăsi. Ceea ce mă frapează e că El știe ce îmi trece
uneori prin cap și totuși El nu renunță la mine. El continue să mă iubească și
să rămână alături.
v. 13. Isus a mers la Ierusalim împreună cu ucenicii Săi, după cum zicea
și Legea, ca fiecare bărbat să vină la Ierusalim la cele trei sărbători
anuale, una dintre care era Paștele. Isus a participat la trei sărbători de
Paști (In. 2:13, 6:4, 11:55) și de fiecare dată a demascat gândurile ascunse
din inimile oamenilor. Fiecare trebuia să-și aducă o jertfă pentru
curățirea de păcate, însă nu una seacă, formală și meschină.
Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că
fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo înaintea altarului şi
du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul (Mat.
5:23-24.)
Prin aceasta înțelegem că ceea ce contează în casa Domnului nu este
jertfa, ci inima. Lasă-ți jertfa acolo, nu ea contează cel mai mult, ci
curățarea de păcate. Privind împrejur Isus a putut vedea cum se schimbă
accentul de la inimă spre jertfe și de la jertfe la câștig. Isus a penetrat cu
privirea Sa comercianții din templu și înțelegem că ISUS CUNOAȘTE MOTIVELE
ASCUNSE. Interesele meschine de a face bani din lucrurile lui Dumnezeu sunt
inadmisibile, cu atât mai mult încă în templul lui Dumnezeu. El s-a revoltat și
a oprit șarlatanii, care au invadat templul, pentru a-și face un câștig pe
seama lui Dumnezeu.
v. 17. Când Isus a spus: ”nu faceți din casa Tatălui Meu, o tarabă de
mercenari”, ucenicii Săi și-au amintit Ps. 69:9 ”Râvna pentru casa Ta mă
frământă”. Râvna depășește alte emoții și poate surclasa bunele maniere.
Lucrurile sfinte trebuie păstrate curate și neîntinate, chiar dacă unii nu ne
vor înțelege.
Isus a curățit templu de două ori (Ioan 2:15, Matei
21:12). Nu numai că Isus și-a început slujirea prin curățirea templului, dar El
și-a sfârșit slujirea prin curățirea templului, chiar înainte de răstignirea
Sa.
Exact ca pe
străzile Chișinăului, vânzătorii ambulanți văd poliția și ei își strâng valiza
pentru a nu fi amendați, dar după 5 min, ei își redeschid comerțul.
ü
Oamenii
uită ușor lucrarea lui Dumnezeu și se întorc la practicile lor rele.
ü
Mamona
nu așteaptă la ușa templului, căci nu are nimic sfânt. Oare nu cumva râvna și
zelul de a face bani în viața ta este mai mare decât râvna și zelul pentru
lucrurile sfinte?
ü
Dumnezeu
îți cunoaște motivele inimii. În loc să le ascunzi, mărturisește-le. Mai ales
atunci când vii în casa și prezența lui Dumnezeu.
ü
Râvna
cu care se predică Cuvântul ar trebui să-i conducă pe cei păcătoși la pocăință,
sau să-i facă să părăsească casa lui Dumnezeu.
v. 18-19. "Prin ce semn ne arăți că ai putere să faci astfel de
lucruri?" Preoții doreau să-L tragă la socoteală pentru revolta Sa din
templu. ISUS PREVEDE INTENȚIILE INIMII. Drept răspuns, Isus le-a zis:
"Stricați templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica."
v. 22. Iudeii nu au înțeles că Isus le vorbea despre trupul Său, dar
nici ucenicii nu au înțeles acest lucru. Însă ceea ce este important aici este
că ucenicii au păstrat în inima lor aceste cuvinte chiar dacă nu le-au înțeles,
dar la timpul cuvenit Duhul Sfânt le-a arătat sensul acelor cuvinte.
Fiecare din
noi ca și creștin (asemenea ucenicilor), ar trebui să absorbim cuvintele lui
Dumnezeu, chiar dacă nu le înțelegem acum. E necesar să le cunoaștem și la
timpul cuvenit le vom înțelege la ce s-a referit și aceasta va fi o dovadă care
va hrăni credința noastră. Dar dacă nu le cunoaștem, sau dacă le uităm, noi ne
vom lipsi de o creștere semnificativă a credinței noastre. Așa că într-un fel
sau altul neînvățarea sau uitarea Cuvântului lui Dumnezeu îți va limita
credința ta.
Evanghelistul Ioan ne explică că Isus a avut în vedere trupul său și s-a
referit la moartea și învierea Sa după trei zile. Acest concept îl folosește și
ap. Pavel (2Cor. 5:1) și ne învață că noi suntem templul Duhului Sfânt (1Cor.
3:16, 6:19). Evreii știau că templul era casa în care locuiește Dumnezeu,
iar acum Isus le arată că în El de fapt locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu
(Col. 2:9), de aceea trupul lui e templul lui Dumnezeu. Deci, Isus a răspuns
iudeilor că semnul autorității Sale va fi moartea și învierea Sa.
Aceasta
arată că Isus știa tot ce o să i se întâmple înainte ca El să vină pe
pământ. Dacă Isus ar fi surprins cu bătăi, chinuri și răstignire, am
putea să nu înțelegem cât e de mare dragostea Sa. Din moment ce El a știu ce Îl
așteaptă și totuși a acceptat să vină, aceasta ne arată o dragoste demnă de
Dumnezeu, care a acceptat să îndure și să moară, dar să ne salveze pe noi de la
moarte.
v. 23. În timpul celor 8 zile de sărbătorire a Păștilor, Isus a făcut multe
semne. Ioan nu descrie aici acele semne (In. 20:30), însă cei ce au văzut acele
semne au crezut în Numele lui Isus. Parcă totul ar trebui să fie bine, dar ceva
nu se leagă aici. Apogeul acestui capitol este că ei au crezut în Isus, dar
Isus nu se încredea în ei. El cunoștea pe toți. El știa ce este în om. De
aceea nu avea nevoie ca cineva să-I mărturisească ceva. PRIVIREA LUI ISUS
ÎȚI ÎNTOARCE SUFLETUL PE DOS. El cunoștea ce e în sufletul lui Natanael
(1:47-48); Nicodim (3:3); femeia samariteancă (4:29); fariseii și
cărturarii (Mat. 9:4); Iuda (13:11); Petru (21:17).
De ce Isus nu se încredea în ei? Nu asta a fost scopul lui Isus ca toți
să creadă?
Ce spun cei ce Îl provoacă pe Dumnezeu să facă semne și minuni, ca oamenii să
vadă și să creadă? Ce spun promotorii mântuirii doar prin credință?
Cercetând Scriptura înțelegem că sunt diferite feluri de credință: moartă
– lipsită de fapte (Iac. 2:17), drăcească – împotrivitoare (Iac. 2:19), zădarnică
– bazată pe învățătură falsă (1Cor. 15:17). Credința mântuitoare din
contra lucrează împreună cu faptele, este benevolă și fondată pe învățătura
adevărată a lui Hristos.
Răspunsul stă în cuvântul ”semne”. Ei au crezut în Isus din
entuziasmul și uimirea lucrurilor supranaturale. În contextul apropiat îl vedem
pe Nicodim, care riscă cu reputația sa și vine la Isus noaptea, pentru
că el credea. Motivul credinței lui Nicodim la fel era reacția plină de uimire
la semnele și minunile lui Isus.
3:2. Acesta a venit la Isus, noaptea, şi I-a zis: "Învăţătorule,
ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face semnele
pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el."
Însă Isus dă cu această credință de pământ, zicând: nu-ți folosește la
nimic, dacă nu te naști din nou.
În contextul acestei cărți, autorul ne arată că credința alimentată de
semne și minuni nu este o credință mântuitoare. Frații lui Isus știau de
puterea miraculoasă și erau convinși că Isus face semne și minuni
supranaturale (7:3). Totuși Ioan ne spune că ei nu credeau în Isus (7:5).
Fraţii Lui I-au zis: "Mergi în Iudeea, ca să vadă şi ucenicii Tăi
lucrările pe care le faci. Nimeni nu face ceva în ascuns, când caută să se facă
cunoscut: dacă faci aceste lucruri, arată-Te lumii." (In. 7:3-4).
Cu toate acestea concluzia autorului este că frații lui Isus nu credeau
în El (7:5).
După înmulțirea pâinilor oamenii au crezut că Isus este prorocul
de care a vorbit Moise (7:14) și au vrut să-L facă împărat, dar Isus a plecat
de la ei. Ei au avut o credință activă și au plecat să-L caute în alte sate și
când L-au găsit, L-au întrebat: ce să facem ca să săvârșim lucrările lui
Dumnezeu. Isus le zice: să credeți în Mine (7:29-30), dar voi M-ați văzut și
tot nu credeți (7:36).
Credința lor
nu era o credință mântuitoare. Deși au văzut minunile și au crezut că e puterea
divină, ei au rămas necredincioși și nemântuiți. Cei ce umblă după minuni, au o
credință moartă asemenea celor care invocau că ei fac semne și minuni în numele
lui Isus, iar El le zice: depărtați-vă de la mine voi, care lucrați
fărădelegea. Poți declara că crezi orișice, dar credința ta aparte de
recunoașterea lui Isus ca Domn și aparte de pocăința sinceră nu poate să
mântuiască.
O privire pătrunzătoare care mi-a penetrat mintea și inima și mi-a
întors sufletul pe dos. A fost privirea lui Isus. Fii sincer cu Isus și crede
în Cuvântul Lui, nu datorită semnelor, ci pentru că El e Dumnezeu. El îți
penetrează sufletul cu privirea Sa.
