Temele și interesele comune despre care vorbim cu plăcere ore în șir nu înseamnă părtășie.
Plimbarea, ieșirea la natură, pescuitul, business creează în mod natural o
conversație interesantă și plăcută, dar aceasta nu înseamnă părtășie.
Părtășia mu este nici împărtășirea lucrurilor ascunse (negative).
Jeluirea pe anumite lucruri care nu merg așa cum ai fi vrut sau spălarea
oaselor altora făcându-i cu ou și oțet nu este părășia biblică.
Părtășia nu este nici participarea la un studiul biblic în comun.
Expunerea părerii despre un anume verset pentru a arăta ce știi, sau ascultarea
părerilor altora după care fiecare rămâne la părerea sa nu e părtășia biblică.
Ce este părtășia?
”koinonia” – participarea și împărtășirea pentru a avea un gând și o simțire.
Acts 2:42. Ei stăruiau în învăţătura
apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.
Fil 2:1-2 1. Deci, dacă este vreo îndemnare
în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură
a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, 2.
faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un
suflet şi un gând.
Filimon 1:6. Îl rog ca această părtăşie
a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală
tot binele ce se face între noi în Hristos.
Esența părtășiei – efortul
de a consolida legătura frățească prin cizelarea unei gândiri și simțiri comune
și găsirea căilor efective de aplicare în viața practică.
Gal. 6:1. Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea
deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu
duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2.
Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.
Fiecare din noi are sarcini mai grele și
eșecuri (încercări nefericite) în viața de credință. Expunerea acestor eșecuri
și contribuirea grijulie prin mângâiere, sfaturi și ajutorare practică ne face
ca să avem părtășie, adică să luăm parte în viața fiecărui din noi.
Iacov 5:16. Mărturisiţi-vă unii altora
păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are
rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Mărturisește-ți păcatul
cuiva, înainte ca cineva să te mustre de el. Această
practică este neglijată datorită mândriei. Mărturisirea eșecurilor spirituale
nu se face la părinte (preot/pastor), ci unii altora – în grup restrâns, care să aducă plus
valoare la încercarea ta.
A face parte dintr-un grup de creștini mă pune pe mine într-o
situație în care părtășia este posibilă, dar nu și certă. Ea depinde de cât
de deschis eu sunt să scot din sufletul meu și să pun pe masă și cât de
pregătit sunt să îngrijesc de ceilalți.
Auto-suficiența
este păcatul singurătății. Creștinul putnic care nu are nevoie de alții. Auto-suficiența este
dușmanul părtășiei, promovat de cel rău în rândul credincioșilor. Aceasta este
calea directă spre dezamăgire. În izolare vei ajunge să înțelegi că nu faci
față și vei începe să cauți părtășie, dar riscul cel mai mare e ca nimeni să
nu-ți dea curs motivând cu auto-izolarea ta. În așa cazuri de dezamăgire, fie
credincioșii leapădă credința fie pleacă în alte biserici.
Părtășia face posibilă viața de familie în
biserică. Părtășia nu se întâmplă de la sine. E necesar
să o căutăm, să o iubim și să beneficiem de ea împreună.
