În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțeala ajutoarelor de toate zilele. Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor și au zis: „Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese. De aceea, fraților, alegeți dintre voi șapte bărbați vorbiți de bine, plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta! Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”
1. Nedreptatea din interiorul bisericii.
Spuneam data trecută că Biblia nu încearcă să prezinte biserica lui Isus Hristos ca pe o adunare de îngeri. Ea prezintă realitatea transparentă și nu încearcă să ascundă situațiile care nu tocmai fac față bisericii. Aceasta trebuie să ne învețe că biserica nu trebuie confundată cu paradisul. Dumnezeu a lăsat ca grâul să crească împreună cu neghina. Biserica este procesul din atelier, nu produsul de pe raft.
În biserica primară erau două feluri de evrei: evreii băștinași și evreii din diaspora (cei care s-au pocăit la predica lui Petru de la Rusalii și au rămas în biserica din Ierusalim ca să mai învețe din Cuvânt). Criteriul de deosebire între ei nu era altceva decât limba pe care o vorbeau. Ei au început să-și șoptească între ei (Ioan 7:12), căci vedeau o nedreptate și discriminare. Posibil că această nedreptate nu era o întâmplare unică, ci o scăpare repetitivă. Cel mai probabil, cârtirea era cauzată anume de specificul subliniat de Luca, pe criteriul de limbă.
Problema a ajuns la urechile apostolilor și imediat au luat măsuri. Nu au lăsat să se răspândească zvonuri. Apostolii nu i-au abordat pe cei ce cârteau, ci problema care a stârnit cârtirea. Ei nu i-au despărțit pe aceste două grupe de evrei pe criteriul de limbă în două biserici diferite. Ar fi fost mai simplu, dar nu este corect.
Gal. 3:28 Nu mai este nici iudeu, nici grec, nu mai este nici rob, nici slobod, nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Isus.
Această situație vine ca o mănușă contextului din RM, dar mai ales din VA. Există o tensiune în societate pentru că vorbitorii de rusă adesea se impun, împlinind astfel agenda rusificării Moldovei. Din nefericire, aceste tensiuni se întâlnesc și între creștini. În Hristos nu mai este nici rus, nici moldovean, iar pentru preferințele de limbă trebuie găsite soluții care să îi împace pe toți, nu să dezbine.
Trebuie să recunosc că venind la VA aveam în gând acest verset și doream să-mi dovedesc mie în primul rând că biserica este mai presus de națiuni și limbi, săraci și bogați. Trebuie să recunosc că 10 ani de slujire și încercări nu mi-au fost îndeajuns... Cineva chiar mi-a zis: ai vrut să faci în biserică ca la tine în familie, să vorbiți fiecare limba lui și să vă înțelegeți?
Un exemplu de nedreptate brutală apărută chiar în sânul familiei este cazul lui Iosif. El a fost vândut ca sclav de către frații săi. Iosif a învățat că „atelierul” lui Dumnezeu implică uneori invidie, ură, trădare și minciuni. Ar fi bine să fim ca Iosif în așa momente: nu judeca, roagă-te și ai încrederea că Dumnezeu le va pune cap la cap la timpul cuvenit.
I-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmena și pe Nicolae, un prozelit din Antiohia. I-au adus înaintea apostolilor, care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei.
În lista de diaconi îl întâlnim și pe Nicolae (prozelit din Antiohia) ca reprezentant al diasporei (evreii care vorbeau grecește). Vorbirea aceasta a plăcut întregii adunări, pentru că nu au fost trecuți cu vederea. Diasporă au putut să înainteze candidatul lor.
Tot procesul de hirotonisire/ordinare a diaconilor a avut loc în câteva etape cu implicarea întregii biserici. Aceasta arată un model echilibrat și responsabil:
* Identificarea nevoii – Au prioritizat predicare mai sus ca slujirea și a apărut nevoia de slujitori calificați.
* Stabilirea criteriilor de calificare pentru slujitori:
- Mărturie bună. Să fie oameni respectați și integri în comunitate.
- Plini de Duh Sfânt. Să aibă o viață spirituală profundă și vizibilă.
- Plini de înțelepciune. Să aibă discernământ practic pentru gestionarea resurselor.
* Alegerea candidaților dintre credincioși, ținând cont și de specificul diasporei.
* Validarea finală în fața apostolilor și adunării.
* Ordinarea / hirotonisirea:
- Rugăciunea – invocarea harului lui Dumnezeu peste ei în slujirea respectivă.
- Punerea mâinilor – un gest simbolic pentru transmiterea autorității și delegării.
Criteriile înaintate de apostoli vizau caracterul, nu competențele. Competențele sunt importante, dar caracterul prevalează. Noi nu trebuie să confundăm succesul material cu statutul spiritual. Nu alegem oameni în funcții doar pentru că au succes în afaceri, ci pentru că au un caracter modelat de Hristos.
Apostolii nu au încercat să fie supermani și să facă totul singuri. Ei au delegat unele responsabilități pe care puteau să le facă și alții. Delegarea eliberează potențialul bisericii și eficacitatea bisericii crește. O biserică puternică este una în care fiecare membru își găsește locul de slujire, nu una în care câțiva lideri sunt epuizați.
2. Ceartă de vorbe cu cei dinafară.
Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim și o mare mulțime de preoți veneau la credință. Ștefan era plin de har și de putere și făcea minuni și semne mari în norod. Unii din sinagoga numită a izbăviților, a cirenienilor și a alexandrinilor, împreună cu niște iudei din Cilicia și din Asia, au început o ceartă de vorbe cu Ștefan, dar nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și a Duhului cu care vorbea el.
Ordinărea diaconilor pentru gestionarea lucrurilor administrative a dezlegat mâinile apostolilor să predice mai mult. Totuși, mărturisirea Evangheliei nu era o activitate selectă doar pentru apostoli, căci vedem că și diaconul Ștefan predica cu putere. Fiecare credincios are mandatul vestirii Evangheliei (Mat. 28:19), nu doar slujitorii ordinați.
Atunci când biserica predică doar de la amvon, face caritate și se preocupă de treburile ei, nu deranjează societatea. Dar atunci când biserica are un cuvânt de spus în societate, atunci oamenii fie se pocăiesc, fie ripostează. Dacă nu vestim Evanghelia pentru că nu vrem să fim respinși, nu o să avem nici oameni care să se pocăiască. Acestea două vin adesea la pachet.
Respingerea, batjocura și prigoana trebuie asumate de fiecare credincios. Fii gata să plătești prețul colateral al evanghelizării. O greșeală a noastră este că ne așteptăm ca lumea să se poarte cu noi așa cum ne purtăm noi cu ea. Trebuie să fim conștienți și pregătiți de riposta lumii la Evanghelie:
* Marginalizarea - cea mai ușoară formă de dispreț, dar cea mai frecvent întâlnită.
* Batjocura - luarea în derâdere, luarea peste picior, etichetarea. Pavel predica în Areopagul Atenei. Când au auzit ei de învierea morților, unii își băteau joc...”
* Discriminarea - presiunea devine instituționalizată. Creștinii încep să piardă oportunități din cauza credinței lor, apar interdicții de a vorbi public despre credință.
* Amenințarea - încercarea de a te intimida pentru a te „reduce la tăcere” înainte de aplicarea forței. Este un asalt asupra psihicului, având scopul de a genera frică.
* Amendarea - este o formă de constrângere prin care autoritatea încearcă să facă practicarea credinței prea costisitoare.
* Arestarea - credinciosul este reținut și tratat ca un infractor de rând. Bătăile și tratamentul inuman devin o normalitate, căci sunt îndreptățite de lege.
* Exilarea - este o „moarte civilă” prin care persoana este smulsă din comunitate și familie, pentru eliminarea influenței în acea zonă și distrugerea echilibrului său emoțional.
* Martirajul - este eșecul total al persecutorului, pentru că transformă victima într-un simbol etern. Moartea devine „victoria finală” a celui prigonit asupra sistemului.
Au pus la cale niște oameni să zică: „Noi l-am auzit rostind cuvinte de hulă ...
Au întărâtat norodul, pe bătrâni și pe cărturari, au năvălit asupra lui, au pus mâna pe el ... Au scos niște martori mincinoși, care au zis: ... Toți cei ce ședeau în Sobor s-au uitat țintă la Ștefan, și fața lui li s-a arătat ca o față de înger.
Ex: Când Neemia zidea zidurile Ierusalimului, vrăjmașii (în frunte cu Sanbalat) au început cu batjocura („dacă se va sui o vulpe, le va dărâma zidul”), apoi cu amenințări că vor veni noaptea și vor dărâma ceea ce au construit ziua și chiar timiteau scrisori mincinoase la autorități. Când vei începe să zidești un caracter creștin sau o lucrare în societate, pregătește-te de 'Sanbalați' care vor râde de tine de la o poștă.
Domnul Isus a suferit cea mai mare nedreptate posibilă. A venit la ai săi și ai săi nu L-au primit. Cei ce se numeau frați, strigau: ”La moarte cu El” și ”Răstignește-L”. Isus a stat la masă cu trădătorul Său dar totuși a spus calm lui Iuda ”Da, tu ești...” Când era cercetat și bătut, nu a spus nici un cuvânt, ca un miel pe care îl duci la măcilărie.
Când treci prin așa momente, vin gânduri: ce fel de biserică e asta? E biserica lui Hristos oare? Îți vine să trântești ușa și nici să nu privești înapoi... Nu privi înapoi. Privește în sus. Privește la Isus.
Pași practici:
1. Identifică „văduvele neglijate” din biserica ta. Întreabă-te: „Cine este grupul sau persoana care se simte trecută cu vederea în biserica mea azi?”. Poate este un grup, ca adolescenții pe care tinerii încă nu-i acceptă printre ei... Poate sunt cei mai săraci, pe care cei mai înstăriți îi trec cu vederea în timpul asimilării... Poate sunt membrii din alte grupuri, cu care te cunoști foarte puțin și tot tinzi să-i treci cu vederea...
2. Ascultă, nu presupune. Săptămâna aceasta, caută să vorbești cu o persoană din biserică care aparține acestui grup neglijat. În loc să judeci murmureala or, întreabă-i pur și simplu: „Care este cea mai mare provocare a ta în această perioadă?” Distrugere barierelor prin empatie, așa cum apostolii au ascultat plângerea celor din diaspora.
3. Pregătește un răspuns. Identifică o întrebare sau o critică frecventă despre credința ta pe care o auzi la muncă sau în familie. Pregătește un răspuns de 1-2 minute, care va transforma o posibilă confruntare întro oportunitate de mărturie.
„Provocările bisericii nu sunt semnele eșecului, ci semnele creșterii. O biserică fără probleme este o biserică moartă. Astăzi am învățat că soluția la conflict este caracterul, iar răspunsul la ură este harul. Plecați de aici nu căutând paradisul pe pământ, ci fiind brațele lui Hristos pentru cei neglijați și vocea lui Hristos pentru cei pierduți. Dacă înăuntru avem ordine și dragoste, afară putem avea curaj și biruință. Amin!”
