Şi credinţa este o
încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre
lucrurile care nu se văd (Evrei 11:1).
O parte de oameni presupun că
ar putea exista un Dumnezeu de la care provine totul.
Altă parte de oameni cred că există o putere supremă în univers.
Iar, o altă parte de oameni cred că nu există Dumnezeu.
Nici una din aceste persoane nu este plăcută lui Dumnezeu, căci: unii
presupun, dar nu sunt convinși; alții cred, dar nu știu în ce cred; și alții
cred, dar nu în ce trebuie să creadă.
”Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se
apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, și ___________________________________”
(Evrei 11:6).
Dumnezeu privește cu plăcere nu către cei ce presupun..., ci către cei
ce ”au o puternică încredințare și o încredere neclintită” (Evrei 11:1).
Totodată, însăși credința nu este suficientă de la sine, căci ceea ce face
diferența este obiectul credinței. Isus Hristos a spus în Ioan 14:1: ”Aveți
credință în Dumnezeu și aveți credință în Mine”.
Deci, credința adevărată nu este o presupunere, ci o încredințare.
Credința adevărată nu este o încredințare oarbă (nu știi în ce crezi), ci una
rațională și conștientă. Credința adevărată se naște din cunoașterea revelației
lui Dumnezeu (Ioan 20:31, Romani 10:17) și totodată credința adevărată este
limitată de revelația lui Dumnezeu. Credința adevărată nu este doar un gând
mental, căci ea funcționează ca un catalizator pentru acțiuni și fapte.
De ce anume credința?
Dumnezeu este o ființă spirituală, căci este scris că ”Dumnezeu este
Duh” (Ioan 4:24), iar omul este o ființă biologico-spirituală, căci este
scris că ”Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în
nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu” (Geneza 2:7).
Deci, Dumnezeu este o ființă spirituală dintr-o lume spirituală, iar omul este
o ființă biologico-spirituală dintr-o lume materială.
Omul interacționează cu lumea materială prin intermediul
simțurilor sale, însă cu lumea spirituală nu poate interacționa prin simțuri.
Pentru a interacționa cu lumea spirituală, omul are nevoie de credință.
Credința este unica metodă de interacțiune cu Dumnezeu, atât timp cât omul este
incorporat în corpul omenesc și lumea materială.
Dumnezeu, din lumea sa spirituală,
interacționează cu omul în lumea sa materială prin revelații. Cu alte cuvinte,
Dumnezeu intervine în lumea materială și se descoperă pe Sine oamenilor,
lăsându-se astfel cunoscut de către oameni. Această cunoștință (Romani 10:17)
care trebuie să dea naștere la credință, căci credința este singura metodă de
interacționare cu Dumnezeu.
De ce unii nu cred?
Deși credința este un dar al lui Dumnezeu, ea
nu apare de la sine și nu este dat necondiționat la toată lumea. Pentru ca să
apară credința este necesar să se producă două lucruri: cunoașterea și
acceptarea.
Am spus că Dumnezeu interacționează cu noi
prin revelație. El s-a descoperit pe Sine prin cuvântul revelat. Ca să se nască
credința în inima omului, omul trebuie să ajungă la cunoașterea acestei
revelații, ”căci credința vine în urma auzirii cuvântului lui Dumnezeu” Romani
10:17. De aceea biserica evanghelizează, răspândește Evanghelia și motivează
oamenii să citească Scriptura, căci dacă nu vor cunoaște, nu au cum să creadă.
Al doilea lucru care trebuie să aibă loc este
acceptarea. Cu alte cuvinte este implicată voința benevolă a omului. După ce a
cunoscut Evanghelia (Cuvântul revelat), omul trebuie să accepte această
cunoștință ca adevăr. Ca rezultat al cunoașterii și acceptării volitive în
viața omului se naște credința. Respingerea revelației lui Dumnezeu lasă pe oameni
fără credință și fără folos (Evrei 4:2), ”dar tuturor celor ce L-au primit,
le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12).
Care e credința adevărată?
Uneori oamenii spun ”credință”, dar au în
vedere religia. Alteori, spun ”credința”, dar au în vedere mărturisirea de
credință (doctrinele). Și doar uneori prin cuvântul ”credința” se referă la
încrederea personală din inima omului. Oricare din acestea poate fi greșită.
Abordarea corectă în această situație va fi dacă vom da răspuns șa întrebarea
de mai sus începând de la credința din inimă, apoi setul de doctrine și doar la
urmă să avem în vedere religia.
Credința adevărată este credința care conține fapte (Iacov 2:17-26).
Dacă credința nu este un catalizator de ascultare de Dumnezeu, atunci credința
tată este o credință moartă. Credința adevărată este o încredere personală din
inimă, însă nu poate rămâne ascunsă în interior, pentru că ea se va exterioriza
numaidecât prin ascultare și supunere de Dumnezeu.
Credința adevărată este credința biblică. Credința adevărată presupune
studierea aprofundată a revelației lui Dumnezeu (Scripturile) și conformarea
concepțiilor, părerilor și convingerilor personale la învățăturile (doctrinele)
biblice corecte.
Credința adevărată (ca religie) este credința care întrunește criteriile
de mai sus: faptele și adevărul. Religii sunt multe. De unde să știi care e
adevărată? Răspunsul este simplu: acea religie care are doctrine corecte și
viața de zi cu zi corespunde cu învățăturile biblice.
De ce ar trebui să cred?
1.
În primul
rând, fiecare om ar trebui să creadă, pentru că este o poruncă directă a lui Dumnezeu către fiecare
om (1Ioan 3:23).
Şi porunca Lui este să credem în Numele
Fiului Său, Isus Hristos, şi să ne iubim unii
pe alții, cum ne-a poruncit El.
2.
În al
doilea rând, fiecare om trebuie să creadă în Dumnezeu, pentru că să scape de
consecințele păcatului, iazul de foc și de mânia lui Dumnezeu (Ioan 3:36).
”... cine nu crede în Fiul nu va
vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el."
3.
În al
treilea rând, fiecare om, trebuie să creadă în Dumnezeu, pentru ca să capete
iertarea păcatelor și viața veșnică (Ioan 3:36).
”Cine crede în Fiul are viața
veșnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu
rămâne peste el."
Ce să fac eu cu credința mea?
1.
Crește-ți
credința...
a.
Despre omul necredincios se poate spune că este fără credință
(Evrei 4:2), sau că este încă închis pentru credință (Galateni 3:23).
b.
Atunci când omul necredincios aude Cuvântul lui Dumnezeu și-l acceptă,
la el apare credința în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, prin care devine
mântuit (Romani 10:17, Galateni 3:25).
c.
Cel care a crezut și a devenit mântuit încă mai este slab în credință
(Romani 4:19), sau are încă puțină credință și urmează a fi ucenicizat
ca să crească în credință (Matei 17:20).
d.
Credinciosul trebuie să aibă grijă ca să citească Scriptura, să se roage
continuu și să frecventeze regulat adunările bisericii ca să-și primească
creșterea și susținerea prin alți credincioși și ca să crească în credință
(2Corinteni 10:15).
e.
Studiind Scriptura, stăruind în rugăciune, întreținând părtășia cu
frații și implicându-se în slujire, credinciosul va ajunge să fie mare în
credință (Luca 7:9).
f.
Continuând tot așa, credinciosul va avea și parte de multe necazuri,
dificultăți și suferințe, dar tocmai aceasta îl va întări în credință
(Fapte 16:5, 1Tesaloniceni 3:2).
g.
Credinciosul trebuie să păstreze și să dezvolte relația sa cu Dumnezeu
cât mai bine ca atunci când vor veni ispitele cele grele și necazurile vieții,
el să rămână tare și neclintit în credință (2Corinteni 1:24, 1Petru 5:9,
Coloseni 1:23).
h.
În toate zilele vieții sale credinciosul va tinde în continu să ajungă
să aibă o credința desăvârşită (1Corinteni 13:2, Evrei 10:22, Luca
2:22).
2.
Protejează-ți
credința...
Fiecare credincios trebuie
să vegheze asupra credinței sale. Credinciosul se află în pericolul ieșirii din
credință în tot timpul vieții sale, iată de ce trebuie să fie conștient și
atent, ca să nu i se întâmple sau să aibă următoarele lucruri:
a.
răsturnarea de credința prin îndoială (2Timotei 2:18);
b.
căderea din credinţă prin trăirea în păcat permanent (1Timotei 1:19;4:1;5:8);
c.
lepădarea de credinţă prin renunțare de a se conforma adevărului (2Tes.
2:3);
d.
rătăcirea de la credinţă prin devierea de la învățăturile (doctrinele)
adevărate (1Timotei 6:10;6:21).
3.
Mărturisește-ți credința...
Credinciosul are
responsabilitatea de a rămâne în credință și a întreprinde toate lucrurile
necesare ca să crească în credință, făcând următoarele lucruri:
a.
luptă pentru credinţă prin promovarea a ceea ce crezi (Iuda 1:3);
b.
păzește credinţa argumentând și explicând adevărul (2Timotei 4:7);
c.
păstrează credinţa nelăsând loc pentru îndoieli (1Timotei 1:19);
d.
stăruie în credinţă fiind preocupat de ea (Fapte 14:22);
e.
să fie sănătos în credinţă trăind în neprihănire (Tit 1:13,2:2);
