Exod 1-4 | O pregătire mai bună


Astăzi începem o nouă serie de predici din cartea Exod. O istorie, care ne va purta prin diferite stări emoționale. Istoria Exodului îți captează atenția și te ține cu sufletul la gură, iar uneori chiar parcă îți taie respirația. Exod este o istorie bazată pe fapte reale.

Cartea Exod a fost scrisă post factum de către Moise, însă autorul evenimentelor din această istorie este însuși Dumnezeu. Mai mult decât atât, Dumnezeu nu este doar autorul, ci și protagonistul acestei istorii.

Ideea principală a Exodului nu este poporul Israel, faraon, Moise sau Legea, ci Dumnezeu, care scoate poporul Israel din robia egipteană prin Moise, ca să îl ducă în țara promisă.

Începutul istoriei este destul de sumbru și trist, pentru că au avut loc câteva momente tragice. Să ne cunoaștem istoria și să învățăm din ea, ca să nu repetăm greșelile predecesorilor noștri, ca nu cumva să trebuiască să ne dea Dumnezeu lecții istorice repetate.

1:6 Iosif a murit, şi toţi fraţii lui, şi toată vârsta aceea de oameni.
1:8 S-a ridicat un nou împărat, care nu cunoștea pe Iosif.

CUNOAȘTE-ȚI ISTORIA...

Iosif - eroul evreilor dar și al egiptenilor murise. Toată generația lui Iosif se trecuseră din viață. Aceasta este trist. Dar lucru cu adevărat tragic aici e faptul că în Egipt s-a ridicat un împărat, care nu știa istoria și nu a învățat din istorie. Probabil a fost un prinț răsfățat, care nu a iubit cartea. Când un necărturar ajunge împărat – poporul va suferi prostia lui.  

...ca să știi de unde vii.

Noul faraon trebuia să știe:

ü  Că doar cu 400 de ani în urmă poporul Egiptului putea să dispară de pe fața pământului din cauza celor 7 ani de foamete din țara Egiptului.

ü  Dumnezeu a dat un vis de preîntâmpinare faraonului de pe vremea aceea. Trebuia să știe că există un Dumnezeu căruia îi pasă de egipteni.

ü  Tălmăcirea visului a venit prin Iosif, care era israelit, și că anume administrarea eficientă a lui Iosif a salvat Egiptul de la dispariție și l-a îmbogățit.

Ca să nu ne asemănăm acestui individ, cu titlu de faraon, pe care Carla s Dreams l-ar numi ”anti erou”, haideți să ne cunoaștem istoria.

Întotdeauna a existat o luptă pentru scrierea istoriei. Chiar a fost creată și o zicală: ”Istoria este scrisă de învingători”. Cu alte cuvinte va fi scrisă așa cum le convine lor. De ce există această luptă referitor la istorie? Cine scrie istoria? Ce istorie se predă în școli? Pentru că într-un fel sau altul istoria este ceea ce ne formează și chiar de definește.

Dacă nu cunoști istoria națiunii tale, nu vei ști de unde te tragi și-ți va fi greu să te definești cine ești. Dar dacă nu cunoști istoria omenirii, precum că ne tragem de la Adam și Eva, creați de Dumnezeu, va fi ușor să crezi orice teorie, precum că ai provenit de la maimuțe etc. Te rog să începi să cunoști istoria ca să știi de unde vii.

Cunoaște-ți istoria ca să vezi cum Dumnezeu a lucrat în trecut. Învață-te să observi amprenta lui Dumnezeu în istorie, ca să:

·         știi că Dumnezeu e cel ce orchestrează istoria;

·         înveți că faptele rele nu rămân nepedepsite;

·         cunoști greșelile predecesorilor, ca să nu le repeți;

·         apreciezi și să păstrezi ce este bun.

Cunoscând istoria, vei avea șanse mai mari pentru a înțelege spre ce conduce Dumnezeu cursul istoriei și ce scop urmărește Dumnezeu cu noi.

 Istoria sumbră a Exodului continuă cu câteva secvențe pe care ar trebui să le privim în alb/negru.

1:15 Faraon a poruncit moașelor... să omoare băieții lui Israel.
1:22 Faraon a poruncit tot poporului... său să se implice în omorârea băieților evrei.

Faraon a poruncit moașelor să omoare copiii lui Israel de parte bărbătească, chiar de la naștere. Moașele s-au temut de Dumnezeu și nu au ascultat de împărat. Atunci faraon a dat această poruncă la tot poporul să pornească un masacru împotriva copiilor nou născuți ai lui Israel.  Această perioadă din viața lui Israel pe teritoriul Egiptului a fost cea mai teribilă și mai dureroasă.  

...căci nici nu știi cât de răi suntem.

Acest masacru al copiilor s-a repetat de foarte multe ori în istorie. Chiar la nașterea lui Isus Hristos, Irod asemenea lui faraon a poruncit să fie omorâți copiii de la 2 ani în jos. Cât de inuman trebuie să fii să omori copiii, când în mod normal, oamenii normali își dau viața lor ca cei mici să trăiască?

Dacă să facem o paralelă la viața noastră, putem spune că trăim timpuri asemănătoare. Timpuri în care autoritățile dau undă verde și legalizează avorturile. Cei ce promovează acest desfrâu și masacru în cadrul legal sunt de fapt niște killeri ai națiunii. Un studiu recent arată că pentru a supraviețui, o națiune are nevoie ca rata demografică să fie peste 1.8. Iar atunci când această rată cade sub 1.2 este imposibil de a mai salva națiunea dată. Națiunea va dispărea în câteva generații.

Astăzi, problema stringentă este avortul. https://www.worldometers.info/abortions/
E strașnic să vezi statistica la nivel global cum un copil este avortat în mai puțin de o secundă. În 2021 – deja au fost avortați 34 mil de copii și această cifră crește cu fiecare secundă. În același timp s-au născut 111 mil de copii. Asta ar însemna că fiecare al treilea copil este omorât prin avort. Statistic vorbind, noi nu suntem departe de acea situație criminală creată de faraon în Egipt.

Te rog să-și cunoști istoria, dar mai ales să te cunoști pe tine și lumea în care trăiești tu, căci e ușor să arunci cu pietre în faraon și Irod, dar pe undeva știm cât de răi putem fi chiar noi.

 

Istoria aceasta are totuși un ”happy end” sau un ”wow moment”. Acest moment se datorează faptului providențial de implicare a lui Dumnezeu.

2:6 Fetei lui faraon i s-a făcut milă de băiețel
2:7 Să-ți chem o doică?

În bogata și frumoasa sa înțelepciune, Dumnezeu este maestrul aranjării celor mai frumoase și ingenioase scenarii. Citind Biblia veți vedea cât de frumos orchestrează Dumnezeu evenimentele istorice și chiar cele personale. Pentru cei ce zic că nu este Dumnezeu, ci este o coincidență, autorul teoriei probabilității Albert Einstain are două maxime:

”Coincidența este felul lui Dumnezeu în care rămâne anonim”.
”Dumnezeu niciodată nu aruncă cu zarurile”.

...nici nu știi cum lucrează Dumnezeu.

Dumnezeu aranjează genial toate evenimentele. Iar acele evenimente pe care noi încă nu le înțelegem, trebuie să recunoaștem că noi nu cunoaștem decât o mică parte a scenariului întreg.

Asta nu presupune că noi nu trebuie să planificăm, sau că trebuie să lăsăm la voia întâmplării. E tare posibil, ca Dumnezeu să o fi condus pe fiica faraonului la plimbare pe marginea Nilului, dar la fel e tare posibil, ca mama copilului a pus pe fiica sa să urmărească ce se întâmplă cu sicriașul.

Cum nu ştii care este calea vântului, nici cum se fac oasele în pântecele femeii însărcinate, tot aşa nu cunoşti nici lucrarea lui Dumnezeu, care le face pe toate. Eclesiastul 11:5

Priviți cât de frumos lucrează Dumnezeu:

·         Dumnezeu dă curajul și măiestria de a ascunde copilul timp de trei luni.

·         Dumnezeu conduce fata lui faraon la plimbare, chiar în același timp când băiețelul a fost pus pe ape.

·         Mama lui Moise primește alocație din bugetul lui faraon, ca să crească copilul pe care faraon a poruncit să fie omorât.

·         Dumnezeu transformă un fiu de rob într-un prinț al Egiptului.

Se pare că așa scenarii par a fi fantastice. Totuși vedem că autorul acestor evenimente este Dumnezeu, dar El este fantastic de înțelept și priceput. Fii credincios și fă ce este corect, restul le aranjează Dumnezeu uimitor de frumos. Chiar dacă nu înțelegi cum lucrează Dumnezeu în viața ta, tu oricum continuă să fii credincios.

Ø  Evaluează-ți viața și dă-ți un răspuns la întrebarea: cum lucrează Dumnezeu în viața ta? Amintește-ți o întâmplare în care ai văzut amprenta lui Dumnezeu care a orchestrat frumos lucrurile în viața ta.

 

În cea de a doua etapă a istoriei de azi, doresc să învățăm să apreciem lucrurile din jurul nostru la justa lor valoare și chiar pe noi înșine să ne apreciem just.

CUNOAȘTE-TE PE TINE

2:11 Moise a ieșit pe la frații săi

Nu uita cei 7 ani de acasă.

Din timpul petrecut acasă în primii ani de viață, Moise cunoștea că el nu era egiptean, ci era evreu. Cu siguranță că maică sa l-a învățat limba evreiască.
Cred că mama lui i-a dat educație bună, educându-l în frica de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov.

Moise știa că cei ce robesc la vestitele cetăți Pitom și Ramses erau frații și surorile lui.
Ba chiar, Moise știa și credea în eliberarea poporului din robia egipteană.
El știa și credea ceea ce Dumnezeu a spus tatălui lor, Avram: după 4 generații Dumnezeu va scoate pe Israel din Egipt și voi răsplăti egiptenilor pentru tot răul care l-au făcut lui Israel.

Moise se identifica pe sine cu poporul lui Israel, pentru că el îi numește frați.
Chiar dacă a crescut ca un prinț în palatul lui faraon, el știa cine este el.
Moise credea în Dumnezeul lui Israel, căci credea în împlinirea promisiunii de eliberare din Egipt.
Pe plan practic, noi avem o familie largă a cărui Dumnezeu este Domnul – biserica.

Ø  Cât de mult te identifici tu cu biserica din care faci parte?
Atunci când cineva din biserică trece prin greutăți, îți pasă? Când este vreo nevoie de slujire la biserică, te implici? Când stai pe FB, Insta și vezi postarea bisericii, dai like și share?

Fii atent. Fă-ți un favor și ascultă ce zice Isus, când Petru nu vrea ca Isus să-l slujească:

Ioan 13:7-8 Isus i-a zis: "Ce fac Eu, tu nu pricepi acum, dar vei pricepe după aceea." Petru I-a zis: "Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!" Isus i-a răspuns: "Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine."

Acceptă să fii parte din această comunitate, ca să fii slujit de Hristos prin trupul Lui.
Unii nu pun preț sau nu înțeleg membria în biserică și se limitează singuri de beneficiile membralității în biserica lui Hristos, în care să se lase slujit, corectat și supravegheat spiritual.
Membria în biserică nu este pentru plăcere, dar e pentru folos.

Ia ce-i bun din școală.

Civilizația egipteană s-a format în jurul anilor 3150 î.H.
Acolo era concentrată spuma științei. Egiptul a fost leagănul inovațiilor, culturii și științei.
În acest context a fost crescut și educat Moise.
Declinul acestei civilizații a fost cauzat de mândria, aroganța și împietrirea lui faraon, care a încercat să-și măsoare puterile cu Dumnezeul lui Israel. Sfârșitul erei de civilizație a Egiptului a venit chiar în urma ieșirii poporului Israel din Egipt. Căci la ieșirea lor din Egipt, Dumnezeu a îngropat toată armata egipteană sub valurile mării roșii, iar ca rezultat Egiptul a rămas fără armată și ulterior a fost cucerit de: canaaniți, libieni, nubieni, asirieni, babilonieni, perși, macedoneni și romani.

Moise a avut parte de cea mai bună educație în curtea împărătească.

Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor ... Fapte 7:22

... dar cu siguranță că mult din ce a învățat el, nu i-a fost de folos. Nu cred că a putut pune în aplicare învățăturile Egiptului în următorii 40 de ani petrecuți ”la coada oii” și nici în ultimii 40 de ani din viață petrecuți în fruntea lui Israel.

Unii liceeni spun, că ceea ce învață azi la școală, nu le va fi ne folos în viață. Poate și au dreptate, dar oricum învață, măcar pentru ca să înveți a învăța. Dar totuși, de unde știi tu că vei avea sau nu nevoie de cunoștințele învățate? Ai nevoie de un filtru pentru aceasta. Filtrarea învățăturilor este absolut necesară. Cel mai bun și sigur filtru este Scriptura.

Cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun. 1Tesaloniceni 5:21

Ai învățat sau te-au învățat multe lucruri? Acum folosește filtru Scripturii și aruncă ce nu este bun.
În toată informația, care există în lume, sunt mai multe falsuri decât adevăruri.
Este mai multă informație dăunătoare decât folositoare.

Cum definești tu ceea ce este cu adevărat valoros din ceea ce ai fost învățat până în prezent? Păstrează toate lucrurile importante pe care le-ai învățat și aruncă la coșul de gunoi ceea ce te-au învățat sau ai învățat dar nu este corect sau este dăunător.

De exemplu, unele informații dăunătoare sunt stereotipurile formate sau preluate.

            Eliberează-te de stereotipuri.

2:12 a omorât pe egiptean
2:13 ”pentru ce lovești pe semenul tău?”
2:19 a scăpat fetele preotului Madianului
2:19 a adăpat turma preotului Madianului

În aceste patru acțiuni descrise aici, se observă că Moise avea ”sindromul salvatorului”. Se credea puternic, deștept și capabil de a fi un salvator.

Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte. Fapte 7:22

Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da izbăvirea Fapte 7:25

Poate tu ai o educație bună. Poate chiar ești cel mai bun la tine în clasă sau chiar din tot torentul. Fără îndoială că cunoști multe, dar atenție:

"gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre. Isaia 55:8-9

Interesant cât de simplu și scurt Biblia descrie următorii 40 de ani din viața lui Moise în care trebuia să se desprindă de stereotipurile preluate din Egipt.
Chiar dacă Moise a avut parte de o pregătire academică înaltă în Egipt, el a avut nevoie de o pregătire mai bună, în care să învețe lucruri de la Dumnezeu.

3:1 Moise păștea turma socrului său

A trebuit alți 40 de ani în care Moise să-și revizuiască înțelepciunea egipteană.
Doar atunci Moise a putut să vadă un semn al lui Dumnezeu.
Focul ardea și nu se mistuia. Acesta era un semn de la Dumnezeu.
Pentru că Moise nu l-a ignorat, dar și-a arătat interesul, Dumnezeu i-a vorbit din mijlocul focului.

Ø  Cât de des noi trecem pe lângă semnele lui Dumnezeu, și așa și nu mai auzim pe Dumnezeu vorbind? Dumnezeu încearcă și azi să ne atragă atenția prin diverse lucruri din viața de toate zilele. Îți dai seama de aceste momente și îți arăți interesul, ca să vezi ce are să-ți spună Domnul?

Moise, Moise oprește-te și scoateți încălțămintea. Aceasta indică faptul că trebuie să te apropii de Dumnezeu cu respect. Când intrăm în casa cuiva, din respect față de ei, noi ne scoatem încălțămintea. Acesta era muntele lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu.

Ø  Cum îmi arăt respectul față de Dumnezeu când vin la biserică și la timpul de închinare? Vin din timp la biserică, ca să nu întârzii. Mă pregătesc să mă întâlnesc nu doar cu frații, dar să mă închin lui Dumnezeu. Nu mă las distras de orice mișcare, ci stau focusat la Dumnezeu. Mă implic și particip, dar nu privesc ca un spectator.

În cea de a treia etapă a istoriei de azi, vreau să învățăm cum putem avea parte de o pregătire mai bună pentru viață pentru slujire, pentru biserică și pentru veșnicie. Această etapă este formată din 4 scene extrem de importante. Dacă pierzi firul aici, nu vei înțelege sensul întregei cărți Exod.

CUNOAȘTE-L PE DUMNEZEU

3:6 Eu sunt Dumnezeu lui Avraam, Dumnezeul lui Isac și Dumnezeul lui Iacov
3:14 Eu sunt cel ce sunt.

Moise auzise multe despre Dumnezeu de la părinții lui, dar aici vedem că Dumnezeu se descoperă lui Moise în mod personal. Noi nu avem nici o șansă să-L cunoaștem pe Dumnezeu cu adevărat fără ca El să ni se descopere. Dumnezeu s-a revelat pe sine în Scriptură și s-a revelat pe sine prin Isus Hristos. Ca să-L cunoști pe Dumnezeu trebuie să apelezi la aceste surse.

De 6 milenii oamenii au reușit doar să ajungă pe lună; să trimită un robot pe Marte și să trimită lupa cea mare (Hubble) în cosmos cu ”one way ticket”.

6 milenii de cercetări asupra omului, taie și coase, rupe și pune în ghips, analize și teste, descoperiri și lucrări de științifice; titluri de la infirmieră, soră medicală,  farmacist, medic de familie, medic rezident, medic specialist, doctor în medicină, doctor conferențiar în medicină, doctor habilitat în medicină, profesor în medicină, academician în științe medicale, și totuși medicina recunoaște că încă nu are răspunsuri la multe întrebări despre om, dar ceea ce ține de Dumnezeu, ei doar dau din umeri atunci când medicina nu este competentă, dar Dumnezeu face minuni.

Până la acest moment Dumnezeu era cunoscut ca Dumnezeul lui Avraam, Isac și Iacov, și Dumnezeu s-a prezentat lui Moise, că El e Dumnezeul cela care a spus că va duce poporul Israel în Egipt și tot El după 4 generații îl va scoate de acolo (geneza 15). Acum Dumnezeu se descoperă mai mult lui Moise spunându-i și numele Lui: ”YAHWE” – Eu sunt cel ce sunt. Aici nu e vorba doar de numele lui Dumnezeu, ci să Îl cunoști cine este El și cum este Dumnezeu.

CUNOAȘTE PLANURILE LUI DUMNEZEU

3:7-8 Am văzut... Am auzit... Îi cunosc... M-am pogorât... să-l izbăvesc... să-l duc ...
3:9 Acum, vino...

După ce Dumnezeu a făcut ca Moise să știe mai întâi cine este Dumnezeu, El își împărtășește planurile Sale cu Moise. Din planurile lui Dumnezeu vedem că protagonistul istoriei date nu este faraon, Moise sau Israelul. Atât autorul cât și protagonistul istoriei date este Dumnezeu însuși.

El a văzut, El a auzit, El cunoaște, El s-a pogorât, El să izbăvească, El să îi ducă în țara unde curge lapte și miere. Nu Moise, ci Dumnezeu. Moise a trebuit să înțeleagă că el doar face parte din planurile lui Dumnezeu în salvarea Israelului. Acum Dumnezeu îl cheamă pe Moise să facă parte din planul Său. Acum a sosit timpul, nu atunci când te-ai gândit că tu ești cel mai pregătit. Nu tu faci planul. Acceptă invitația lui Dumnezeu și fă parte din planul Lui. Nu va fi ușor. Nu vei fi tu în centrul atenției. Dar asta e normal.

Adesea noi ne facem planuri și apoi căutăm să-L implicăm pe Dumnezeu în ele, pe când Dumnezeu ne invită pe noi ne implicăm noi în planurile lui Dumnezeu.

Societatea noastră pune un accent tot mai mare pe eul nostru. Eu am drepturi. Eu am libertăți. Eu fac ce vreau. Eu stabilesc ce e bine pentru mine. Eu să mă simt bine. Tot eu și eu și numai eu cu mine și despre mine, căci eu sunt așa cum sunt. Dar noi creștinii trebuie să înțelegem că Dumnezeu e în centrul atenției. El este autorul istoriei. El este protagonistul, iar noi rămâne să ne aliniem planului Său pentru noi.

CUNOAȘTE MESAJUL LUI DUMNEZEU

Mesajul lui Dumnezeu nu este totdeauna simplu și plăcut, dar este mereu adevărat și relevant. Adesea noi încercăm să adaptăm mesajul lui Dumnezeu în așa măsură că îl distorsionăm. Sau noi îl înlocuim cu mesajele noastre, care credem că sunt mai relevante. Însă rămâne clar ca buna ziua că doar mesajul lui Dumnezeu este viu și lucrător. El este puterea lui Dumnezeu de a mântui. Dumnezeu dă un mesaj aparte pentru Israel ca ei să creadă și dă un mesaj aparte pentru faraon, ca el să asculte.

3:15-17 Așa vorbește copiilor lui Israel
3:18 Așa vorbește lui faraon

Este critic important ca să cunoaștem bine și exact mesajul lui Dumnezeu. Mesajul lui Dumnezeu este exact cum trebuie să fie, iar încercările noastre de a schimba ceva ca să gâdilăm urechile ascultătorilor sau să nu incomodăm ascultătorii, sunt o infidelitate față de El.

Ap. Ioan spune că cine va scoate ceva din cartea aceasta, i se va scoate din pomul vieții și cine va adăuga ceva la cartea aceasta, i se va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Cunoaște și păstrează mesajul lui Dumnezeu intact.

Adesea mă întâlnesc cu unii care zic: am citit dar nu înțeleg, sau am citit dar nu sunt sigur dacă am înțeles corect. Ca să citești și să înțelegi exact ce are în vedere Dumnezeu și să cunoști mesajul lui Dumnezeu, studiază-l după principiile biblice de interpretare.

Le puteți găsi chiar aici https://vbelibov.blogspot.com/

CUNOAȘTE PROMISIUNILE LUI DUMNEZEU

Dumnezeu a făcut foarte multe promisiuni în Biblie și s-a ținut de cuvânt și le-a îndeplinit până acum fără nici o excepție. Autorul Herbert Locklear în cartea sa ”Toate promisiunile Bibliei”, descrie 7147 de promisiuni pe care le-a dat Dumnezeu omului. Au rămas să se împlinească doar cele ce țin de viitor.

3:20 Eu Îmi voi întinde mâna şi voi lovi Egiptul ... După aceea, are să vă lase să plecaţi."

ü  Domnul a promis lui Moise că îl va impune pe faraon să se supună și așa a făcut.

ü  Domnul a promis lui Moise că îi va scoate din Egipt și așa a făcut.

ü  Domnul a promis că îi va scoate din Egipt cu mari bogății și așa a făcut.

Promisiunile Domnului trebuie crezute, cerute, împărtășite.

4:1-9 Domnul dă garanții toiagul în șarpe, lepra și apa în sânge

Domnul a dat garanții lui Moise că să fie crezut și acceptat de popor și de faraon. Toiagul se prefăcea în șarpe, mâna lua lepră, apa se preface în sânge – acestea erau garanțiile lui Dumnezeu ca Moise să fie acceptat și crezut.
Moise era conștient de ce îl așteaptă. El a prevăzut unele posibile probleme în proces și a început să întrebe de Domnul: Doamne, dar dacă nu mă vor crede, ce-i de făcut? Doamne, dar dacă nu nici atunci nu vor crede? Dacă nu te vor crede după primul semn, te vor crede după al doilea semn. Dacă nu te vor crede după al doilea semn, te vor crede cu siguranță cupă al treilea semn.

4:10-17 Domnul dă soluții și împlinește neajunsurile

Un neajuns a lui Moise era vorbirea lui, pe care el o numește ”nu ușoară”. Și Îi zice Domnului și despre asta, iar Dumnezeu i-a dat cea mai bună soluție posibilă: Moise, Eu voi fi cu gura ta.

La momentul acesta, Moise primise toate instrucțiunile, argumentele și asigurările. Totuși, Moise încearcă să refuze pe Dumnezeu, zicând: trimite pe altcineva. Aceasta, L-a mâniat pe Dumnezeu. Totuși, Dumnezeu nu l-a sfâșiat pe Moise, dar i-a schimbat soluția. S-a retras din a fi cu gura lui Moise și i-a dat o soluție pământească. Aron va fi speackerul tău. Du-te.

Deci, Moise a primit o pregătire mai bună în pustie când s-a întâlnit cu Dumnezeu, decât pregătirea pe care a primit-o în Egipt. Astfel el a putut să fie mai bine pregătit, instruit și înzestrat ca să facă o lucrare mai bună.
Acceptă o pregătire mai bună pe care ți-o oferă Dumnezeu.
Cunoaște-te pe tine și cunoaște-L pe Dumnezeu.
Implică-te în planurile lui Dumnezeu și nu-L refuza pe El.