Exod 17-18 | O conducere mai bună

Pentru o înțelegere generală a conducerii trebuie să știm că există diferite forme de conducere. În limba greacă există cuvintele ”archos” - conducător sau stăpân și ”kratos” – putere sau conducere. Aceste cuvinte sunt parte componentă a tuturor formelor de conducere. Din exemplul poporului Israel putem vedea cele mai vestite forme de conduere:

Teocrație – Dumnezeu conduce, prin reprezentantul Său. Geneza – Iosua.

Anarhie – nimeni nu conduce sau fiecare își este stăpânul său. Judecători – Rut.

Monarhie – împăratul conduce. 1Samuel – Robia babiloniană.

Democrație – poporul conduce. De la reformarea statului Israel în 1948 – prezent.

Fără îndoială că cea mai bună conducere este Teocrația. În biserica lui Dumnezeu nu este nici democrație și nici anarhie, ci Teocrație, căci Hristos este capul bisericii.

“El (Isus Hristos) este Capul Trupului, al Bisericii” (Col.1.18).

În lipsa fizică a lui Hristos, Dumnezeu efectuează conducerea prin reprezentanții Săi. El pune liderii în biserica Sa și tot El a dat Scriptura, care ne învață forma și principiile conducerii.
Atenție, Dumnezeu privește la fiecare membru în biserica sa ca la un potențial lider, de aceea te rog să iei în considerație această predică, chiar dacă încă nu ești un lider în biserică.

Nu trebuie de confundat conducerea cu poziția. Unii ajung în poziție de conducere, dar nu pot conduce sau conduc defectuos. La fel, nu trebuie de confundat conducerea cu stilul de conducere: strict, participativ și permisiv, sau autoritar, democrat și liberal.
Textul de azi Exod 17:8-18:27 ne relatează două evenimente importante, care denotă structura de conducere a poporului Israel după ieșirea din Egipt și învățăm principii de conducere aplicabile în biserica lui Hristos.

Exod 17:8-13.

”Amalec a venit să bată pe Israel” (Exod 17:8).

Ei nu au venit să se lupte cu Israel. Ei au venit să îi bată. Ei nu aveau nici gând să piardă. Israel era fără armată și arme de luptă. Moise îi zice lui Iosusa: alege niște bărbați. Ei nu cunoșteau arta războiului. Acesta ar fi ultimul lucru pe care faraon ar fi acceptat să-i învețe. Amaleciții erau dotați cu armament și aveau soldați de meserie. Ei aveau armată, nu gloată. Israel era în tranzit pașnic și neprovocator. Ei deja aproape ieșise de pe pământul lui Amalec. Amaleciții au atacat tactic și pe neașteptate. Moise descrie aceste detalii în Deut. 25.

”Adu-ţi aminte ce ţi-a făcut Amalec pe drum, la ieşirea voastră din Egipt: cum te-a întâlnit pe drum şi, fără nicio teamă de Dumnezeu, s-a aruncat asupra ta pe dinapoi, asupra tuturor celor ce se târau la coadă, când erai obosit şi sleit de puteri” Deut. 25:17-18.

Armata era pregătită cu arme de luptă și tactica lor trebuia să le garanteze victoria. De aici și expresia: ”au ieșit să bată pe Israel”.

Haideți să observăm ce a făcut Moise în rolul său de conducător al lui Israel.

1.      Moise a delegat pe Iosua să conducă lupta.

Atunci Moise a zis lui Iosua: "Alege niște bărbați și ieși de lupta împotriva lui Amalec" (Exod 17:9).

Situația era una excepțională. Moise nu a avut timp să facă un concurs de competențe pentru cel mai bun general. Moise a zis lui Iosua ... și Iosua a primit aceste cuvinte ca o poruncă. El nu a răspuns: nu am timp, nu sunt sigur, nu vreau etc.
A delega înseamnă a da o sarcină de îndeplinit și a da autoritatea necesară ca să o împlinească. Iosua trebuia să-și aleagă bine luptătorii săi, căci de asta depindea și viața lui. Totodată dacă Iosua alegea pe cineva, cel ales nu trebuia să refuze, căci Iosua a primit autoritate.

2.      Moise s-a urcat pe deal cu toiagul lui Dumnezeu.

Moise nu a luat singur sabia în mână, ca să conducă poporul în luptă, ci s-a urcat pe deal cu toiagul lui Dumnezeu. El a mers la Dumnezeu să mijlocească pentru popor.

”Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mana." (Exod 17:9).

Moise lupta în rugăciune și se vede că lupta fizică depindea în totalitate de lupta spirituală. Un lider spiritual știe ”dacă nu zidește Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc; dacă nu păzește Domnul o cetate, degeaba veghează cel ce o păzește” (Ps. 127:1).  Îl vedem pe Moise că pune accent pe importanța luptei spirituale.

3.      Moise ținea sus toiagul lui Dumnezeu.

Moise nu făcea magie, căci toiagul lui Moise nu era un bețișor fermecat. Poate te gândești că Dumnezeu nu se uită dacă mâna e ridicată sau nu în timpul rugăciunii, ci se uită la inimă, totuși...

”Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mâna în jos, era mai tare Amalec” (Exod 17:11).

Ceea ce este important aici este comunicarea dintre lider și popor. Moise putea să dea lui Iosua cele două porunci: alege bărbații și ieși la luptă, iar mai mult să nu-i spună nimic. Dar, un lider bun știe cât de importantă este comunicarea în echipă. Moise a comunicat verbal și direct lui Iosua ce va face el în timp ce Iosua va conduce lupta. Iosua trebuia să știe că cineva mijlocește pentru el la Dumnezeu și să aibă încredere că Dumnezeu este cu ei. Moise ar fi putut să se roage lui Dumnezeu fără să ridice mâinile și toiagul. Dar, tocmai așa Moise continua să comunice cu cei de pe câmpul de luptă. Prin toiagul ridicat, Moise comunica non verbal cu poporul și Israel prindea curaj, și lupta cu încredere. Era un semn pentru popor că Dumnezeu este de partea lor.

4.      Moise a fost ajutat de Aron și Hur.

Moise a luat cu sine pe deal pe Aron și pe Hur. Ei urmau să aibă un rol extrem de important. Rolul lor era să-l susțină și să-l asiste pe Moise. Un lider bun lucrează în echipă. Lucrul important într-o echipă este susținerea. Atunci când mâinile lui Moise oboseau, ei țineau sus mâinile lui Moise. Atunci când și ei au obosit, au prăvălit o piatră pe care Moise s-a așezat, dar ei continuau să țină sus mâinile lui Moise dintr-o poziție mai ușoară.
Liderii duc o luptă spirituală și ei au nevoie de ajutor și susținere. Se știe că cele mai mari atacuri diavolul le îndreaptă împotriva liderilor. El știe versetul cela care zice: ”Voi bate păstorul și oile se vor risipi”. Nimeni nu se naște un lider excepțional. Un lider va ajunge să fie bun, dacă va fi ajutat și susținut, nu criticat și abandonat.

Exemplul negativ aici este familia lui Moise. Dumnezeu s-a descoperit lui Moise și i-a dat o chemare la slujire. Cu chiu cu vai, dar Moise a acceptat-o. În Exod 4 Moise își ia familia și pornește în Egipt la cuvântul Domnului. Sefora, nu îl susținea pe Moise și chiar s-a împotrivit lui Moise să-și taie împrejur copilul. Pe drum spre Egipt, Dumnezeu a vrut chiar să omoare pe Moise din cauza că asculta mai mult de soție decât de Dumnezeu. Sefora a priceput că motivul acestei scene de horror, a fost neascultarea și nesupunerea sa. Atunci Sefora a luat o piatră ascuțită a tăiat împrejur pe fiul său, zicând: ”ești un soț de sânge pentru mine”. Cel mai probabil acesta a fost momentul în care Sefora a luat copilul și l-a părăsit pe Moise, întorcându-se la tatăl său Ietro.

Este foarte dureros și anevoios pentru un lider, dacă nu este susținut de familia sa în slujirea Domnului. În loc de familia apropiată, Dumnezeu a dat lui Moise susținere prin familia îndepărtată, căci Aron era fratele său, iar Hur cel mai probabil era cumnatul său (soțul Mariei).

5.      Moise și-a luat o zi de odihnă, ca să o petreacă cu familia.

În Exod 18:1-12 se descrie vizita lui Ietro, care îi aduce soția și copii înapoi.

A trimis vorbă lui Moise să-i spună: "Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu nevasta ta şi cu cei doi fii ai tăi." (Exod 18:6).

Aici vedem că Moise își ia o zi de odihnă sau ziua familiei și petrece toată ziua cu ei. După ce și-a îmbrățișat copii și sărutat nevasta, Moise a istorisit toate lucrurile pe care le făcuse Dumnezeu pentru ei. Un lider bun, trebuie să fie și un lider bun în familia sa, căci, dacă cineva nu ştie să-şi cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?
După ziua de odihnă, Moise s-a întors la treabă.

6.      Moise primește sfaturi în privința conducerii.

”A doua zi, Moise s-a așezat să judece poporul; şi poporul a stat înaintea lui de dimineața până seara” (Exod 18:13).

Ietro a văzut că Moise se istovește, pentru că judeca de unul singur și a văzut că poporul se istovește, căci ei depindeau doar de Moise. Atunci a zis: Ce faci tu nu este bine și îi dă un sfat lui Moise. Atenție, Ietro nu l-a criticat pe Moise, ci a venit cu un sfat. Unii mai numesc aceasta critică constructivă. Critica distruge omul, pe când sugestiile de îmbunătățire vin să crească eficacitatea lucrării.

”Tot așa și voi, tinerilor, fiţi supuși celor bătrâni. Și toţi, în legăturile voastre, să fiţi împodobiții cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har” (1Petru 5:5).

De obicei, liderii cred în ceea ce fac și se dedică la maximum lucrului pe care îl fac. De aceea, adesea liderii reacționează negativ la critică. În acest caz, Moise putea spune: eu sunt alesul Domnului... eu sunt liderul unui popor întreg... cine ești tu să mă critici sau să-mi dai sfaturi? Un lider bun nu este mândru și nu respinge sfaturile. Înțeleptul Ietro, nu insistă să fie ascultat, ci din contra, îi spune: roagă-te pentru aceasta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa ... (18:23). Un lider bun, primește sfaturi, dar caută să fie confirmate de Domnul.

7.      Moise se limitează doar la ceea ce nu pot face alții.

Prima parte a sfatului lui Ietro a fost să se concentreze pe învățătură. Moise cunoștea Legea lui Dumnezeu, iar poporul nu o cunoștea. De aceea apelau la Moise cu orice pricină. Focusarea lui Moise pe învățătura legilor lui Dumnezeu, va reduce considerabil numărul audierilor, căci oamenii vor ști cum să soluționeze problemele între ei. De aceea, liderul își reduce activitatea doar la ceea ce nu poate delega.

”Învaţă-i poruncile şi legile; şi arată-le calea pe care trebuie s-o urmeze şi ce trebuie să facă”(Exod 18:8).

A doua parte a sfatului lui Ietro a fost să preia doar cele mai complicate cazuri, pe care nimeni nu ar fi în stare să le judece. Astfel Moise își limitează la maximum slujirea materială, pentru a reuși cu succes slujirea principală și în același timp să reducă din tensiune și stres.

8.      Moise formează echipă și împarte roluri.

Un lider bun nu face totul singur, ci își formează o echipă și deleagă responsabilități. Cel mai important în formarea unei structurii nu este delegarea însăși, ci alegerea celor destoinici. Identificarea oamenilor temători de Dumnezeu, oamenilor de încredere, vrăjmași ai lăcomiei etc. este cea mai importantă parte.

”Moise a ales oameni destoinici din tot Israelul și i-a pus căpetenii ale poporului, ... aduceau înaintea lui Moise pricinile grele, iar toate pricinile mici le judecau ei înșiși” (Exod 18:25-26).

Este ușor să pui pe cineva într-o funcție, dar e anevoios să îl scoți de acolo. Dacă ai pus o persoană greșită într-o funcție, va avea de suferit și el și slujirea încredințată. Iată de ce selectarea viitorilor lideri este chiar mai importantă decât delegarea însăși.

Principiul general pentru o conducere mai bună este:

UN LIDER BUN NU NEGLIJEAZĂ PARTEA MATERIALĂ, DAR TOTUȘI SE FOCUSEAZĂ PE PARTEA SPIRITUALĂ.

Un lider bun înțelege importanța organizării administrative, de aceea el face o structură, împarte roluri și deleagă oameni destoinici pentru fiecare rol necesar.

Un lider bun înțelege importanța rugăciunii și luptei spirituale, pe care trebuie să se focuseze, căci de ea depinde succesul sau eșecul oricărei slujiri.

Buna organizare a lucrurilor și managementul efectiv al fiecărui mărunțiș poate aduce succesul. Însă doar un lider mai bun înțelege că buna planificare și organizare nu este cheia succesului. Un lider bun înțelege că există o dimensiune spirituală și anume lupta spirituală face diferența. De aceea nu are dreptul să o neglijeze. El are datoria să se focuseze pe lupta spirituală.

”Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Fefeseni 6:12).

Ø  În Geneza 11 se descrie că oamenii s-au strâns în același loc, au făcut un plan bun și s-au apucat de lucru. Însăși Dumnezeu a recunoscut că planul lor era bun, căci aveau să-și atingă scopul. Problema lor a fost că ei au ignorat dimensiunea spirituală. Anume aceasta a fost cauza eșecului de la turnul Babel. Limitarea activității unei biserici doar la aspectele organizatorice și materiale garantează eșecul.

Ø  În Fapte 6 apostolii au delegat întrebările administrative diaconilor, iar ei s-au limitat la rugăciune și predicare (Fapte 6:3-4). Dacă apostolii s-ar fi aruncat să slujească ei la mese, biserica se transforma într-o organizație de caritate, și Evanghelia nu mai ajungea la noi. Dacă cei aleși de biserică refuzau să se implice, criza declanșa eșecul bisericii. Diferența dintre atunci și acum este că atunci mulți râvneau să slujească și au apărut mai multe filtre de selectare, iar acum înfruntăm o apatie pentru slujire și se reduc din filtrele biblice. Bunul Dumnezeu să aibă milă de noi, ca pastorii să se țină de slujirea lor, iar întrebările administrative să fie soluționate de diaconi.

Ø  În Evanghelii este descris tot ce făcea și învăța Isus. Citind Evanghelia după Luca am observat că între trimiterea celor 12 ucenici și întoarcerea lor sunt doar trei versete despre Irod, iar între trimiterea și primirea celor 70 de ucenici în genere nu se descrie nimic. Atunci m-am întrebat, cu ce s-a ocupat Isus în timpul celor câteva săptămâni sau luni. Răspunsul vine din primele cuvinte pe care le rostește Isus. Cei 70 s-au întors plini de bucurie și au zis: ”Doamne, chiar și dracii ne sunt supuși în Numele Tău”, la care Isus le spune: ”Am văzut pe Satana căzând ca un înger din cer”. Aceasta denotă lupta spirituală pe care Isus a dus-o în timpul misiunii ucenicilor. Isus a pus un accent însemnat pe lupta spirituală, pentru că știa că acolo se dă bătălia principală.

Sfaturi practice:

·         Nu respinge o invitație la slujire. Dă-mi voie să te întreb: De câte ori ai răspuns evaziv sau ai refuzat o slujire în biserică? De câte ori ai zis: ”Doamne, iată-mă trimite-mă”, și de câte ori ai spus: ”Doamne, trimite pe altul”? Nu respinge o invitație la slujire. Nu refuza o delegare situațională. Ține minte cuvintele lui Mardoheu: ”Ajutorul și izbăvirea va veni din altă parte, dar cât despre tine ...”.

·         Comunică eficient și permanent cu echipa din care faci parte. Ține minte, noi nu suntem pe cont propriu. Noi suntem o echipă, o biserică. În comunicare există două ispite: să te lauzi cu planurile tale și să le ții în secret. Ține minte aceste proverbe: ”Lauda de sine nu miroase a bine” și ”Să te laude altul, nu gura ta” (Prov. 27:2).

·         Susține și ajută liderul tău. Nimeni nu se naște un lider excepțional. Un lider va ajunge să fie bun, dacă va fi ajutat și susținut, nu criticat și abandonat. Încurajează, susține, apreciază, ajută, urmează liderul tău. Făcând aceasta, îți faci ție un bine. Există un deficit enorm de pastori în bisericile din RM. 1/3 din biserici nu au pastor și jumătate din cele care au pastor, mai au nevoie, dar nu au de unde. Unii refuză să împartă puterea, alții refuză să ia parte la ea. Soluția este susținerea și ajutorarea liderilor.

·         Investește în familie și fii susținut de ea. În ziua familiei, liderul nu doar se ocupă de treburile casei, care s-au adunat în timpul săptămânii, căci cel mai des soția se așteaptă ca în ziua aceea soțul să repare robinetul, geamul, să facă cumpărături etc. Un lider bun pune un accent major pe a le spune cum lucrează Dumnezeu și se odihnește. Familia liderului trebuie să fie prima încurajare și primul refugiu.

·         Primește sfaturi și îmbunătățește continuu ceea ce faci. Dacă tu nu ai în viața ta pe cineva, care să se uite dintr-o parte la ceea e faci tu și să-ți spună deschis un sfat, atunci ești într-un pericol. ”Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa” (Prov. 24:6). Dacă nu iei în considerație sfaturile celor mai experimentați, să nu te miri de eșecuri și dezamăgiri. Un lider bun prețuiește sfaturile.

În concluzie, putem spune că o conducere bună: formează structură, deleagă responsabilități și se focusează pe partea spirituală. Moise a acționat atât pe plan material, cât și pe cel spiritual. Atenție, liderii buni, nu neglijează partea materială, ci o organizează prin delegare și împuternicire, pentru ca el să se poată focusa pe partea spirituală prin rugăciune și învățare. Te rog să ții minte întotdeauna: ”noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva domniilor și stăpânirilor” (Ef. 6:12), de aceea nu neglija cu partea spirituală. Un lider spiritual bun, dă prioritate lucrurilor spirituale.