Pentru unii grecii preocupați de filosofie, corpul era un rău în sine și doar duhul și sufletul aveau valoare. Aceasta abordare greșită a condus la două extreme periculoase, care atacau biserica din Corint: 1) ascetismul, 2) liberalismul.
Cei ce aveau înclinații ascetice pretindeau ca
credincioșii trebuie să se dezică categoric de toate plăcerile trupești:
mâncărurile, băuturile și relațiile sexuale. În privința relațiilor sexuale ei
nu aveau în vedere doar relațiile sexuale nelegitime, ci atacau chiar și
relațiile sexuale dintre soț și soție. Astfel, ei au scris o interpelare lui
Pavel ca el să se expună cu privire la aceasta, și Pavel le răspunde:
Περὶ
δὲ ὧν
ἐγράψατε καλὸν ἀνθρώπῳ
γυναικὸς
μὴ
ἅπτεσθαι
Despre
acum lucrurile ați
scris (e)
bine omului
femee
nu atiningă
Acum, despre lucrurile care mi-ați scris ”E bine ca omul să nu se atingă de
femeie” (1Cor. 7:1).
În scrierile grecești nu apare cuvintele ”eu cred că”.
Expresia ”E bine ca omul să nu se atingă de femeie” nu trebuie privită ca o
afirmație a lui Pavel, ci ca o introducere a temei despre care corintenii l-au
întrebat. De altfel, această afirmație ar submina căsătoria însăși, pe când
Dumnezeu spune:
Creşteţi,
înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l (Gen. 1:28).
De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa
şi se vor face un singur trup (Gen. 2:24).
Expresia ”E bine ca omul să nu se atingă de femeie” este
una figurativă și se referă la relațiile intime.
În cazul când
Avraam s-a prezentat ca este fratele Sarei, Abimelec împăratul Gherarului a
vrut să o ia de nevastă. În aceeași seară i s-a arătat Dumnezeu în vis și l-a
prevenit că va muri, dacă o va lua de nevastă, căci deja ea este căsătorită.
Abimelec s-a dezvinovățit în fața lui Dumnezeu făcând referire la cuvintele lui
Avraam și Sara, care au confirmat că sunt frați. Atunci, Dumnezeu a spus: știu
că ai lucrat cu inimă curată, de aceea te-am ferit să nu păcătuiești și nu am
îngăduit să te atingi de ea. În LXX este același cuvânt ca și aici ”ἅπτεσθαι” și se referă la relația intimă.
Tot aşa este şi cu cel ce se
duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit
(Prov. 6:29).
În acest capitol, Pavel enunță câteva din postulatele
lui Dumnezeu despre familie și apoi le comentează parțial. Pentru a avea o
familie mai bună ghidează-te după aceste directive:
1.
Căsătoria este bună (2,9, 28), dar
și celibatul nu este rău în anumite împrejurări.
2.
Relațiile sexuale dintre soți sunt o
datorie (3-5), dar să nu uităm și de datoria față de Domnul.
3.
Divorțul este interzis (10,11),
dar dacă partea necredincioasă îl inițiază, atunci nu e păcat.
4.
Celibatul este un dar (7), și
trebuie să fie o hotărâre personală și să reiasă din împrejurări.
5.
Recăsătoria văduvei este bună (39),
doar dacă e făcută în Domnul.
Toate aceste teme se pot ușor grupa în trei subiecte
așa cum sunt prezentate de ap. Pavel: căsătoria și celibatul; căsătoria și
divorțul, căsătoria și slujirea Domnului.
1Cor. 7:2-9 CĂSĂTORIA ȘI CELIBATUL
În capitolul precedent, ap. Pavel a adus lumină în
privința relațiilor sexuale în afara căsătoriei, iar acum vrea să aducă lumină
asupra relațiilor sexuale dintre soți.
Bărbatul
să-şi împlinească faţă de nevastă datoria de soţ; şi tot aşa să facă şi nevasta
faţă de bărbat (1Cor. 7:3).
Corintenii credincioși cu înclinații ascetice
pretindeau la abstinența sexuală dintre soți, dar aici, ap. Pavel declară că relațiile
sexuale dintre soți sunt o datorie. Această datorie e reciprocă,
pentru că căsătoria e un legământ bilateral. Atât relațiile sexuale cât și
lipsa lor trebuie să fie prin bună învoire.
Să nu vă
lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru
un timp, ca să vă îndeletniciţi cu
postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi... (1Cor.7:5).
Abstinența de la relațiile sexuale în cadrul
familiei nu este o poruncă a Domnului, ci o îngăduință a ap.
Pavel, care poate avea loc doar în următoarele condiții:
1) cu acordul comun al soților;
2) pentru un timp limitat;
3) pentru intensificarea consolidării spirituale.
Soția nu trebuie să evite relațiile sexuale cu soțul, invocând:
”mă doare capul”, ”sunt obosită”, ”nu am chef”, ”dă-mi pace” etc. Relațiile
sexuale nu sunt un instrument de șantaj. Lipsa relațiilor sexuale dintre soți
nu trebuie să fie o pedeapsă sau o răzbunare. Refuzul relațiilor sexuale din
partea unui soț, îl împinge pe celălalt în brațe străine.
Totodată, soțul nu trebuie să privească soția ca un
instrument de împlinire a poftelor sexuale. Bărbatul trebuie să înțeleagă că,
adesea, în spatele expresiilor evazive se ascund nevoi neîmplinite. Adesea,
neglijarea altor nevoi conjugale, afectează direct acest domeniu.
Care ar fi alte nevoi ale soților la care trebuie de
atras atenția, ca să ai o căsnicie mai bună?
1.
Nevoia de a fi Nr. 1. El/ea
are nevoie să simtă că este mai importantă decât părinții, jobul, businessul,
hobbyul, copii, prietenii etc.
2.
Nevoia comunicării.
Surprizele sunt bune doar în formă de cadouri, restul se comunică.
3.
Nevoia demnității. Simțul
acela când copii vor să devină ca mama sau tatăl lor.
4.
Nevoia admirației. El/ea
are nevoie de complimente, aprecieri, și să știe că este valoroasă.
5.
Nevoia echipei.
Bărbații care înțeleg asta vor primi cea mai efectivă susținere, iar cei ce
ignoră această nevoie, vor avea cei mai aprigi critici, chiar sub coasta lor.
6.
Nevoia protecției. Ea
are nevoie de protecție fizică și emoțională, iar el are nevoie de refugiu.
7.
Nevoia iubirii. Fiecare
are nevoia să primească semnale de dragoste în limbajul iubirii sale.
Căsătoria este bună pentru că Dumnezeu a creat-o și a
binecuvântat-o.
Relațiile sexuale în familie nu sunt doar pentru procreare, ci și pentru
plăcerea soților.
Izvorul tău
să fie binecuvântat și bucură-te de nevasta tinereții tale! Cerboaică iubită,
căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei, fii îndrăgostit
necurmat de dragostea ei! (Prov. 5:18-19).
Referitor la celibat, ap. Pavel prezintă două opțiuni:
celibatul situațional și celibatul deliberativ.
Celibatul situațional se referă la
conjunctura în care se află un creștin. În circumstanțele unei strâmtorări sau
prigoniri, sau revenirii iminente a Domnului Isus, celibatul este o recomandare
din partea lui Pavel. Atunci când te căsătorești îți asumi răspundere pentru
familie. În mod normal aceasta este binevenit. Dar în contextul strâmtorărilor,
Pavel zice că ar vrea să vă cruț de greutăți.
Celibatul deliberativ se referă la
decizia personală de a nu intra în relații conjugale. Atunci când un credincios
alege celibatul, ca să fie dedicat în slujba Domnului, nu este o rușine, ci mai
degrabă o onoare, căci se va preocupa întrutotul de lucrările Domnului.
Fiindcă sunt
fameni, care s-au născut aşa din pântecele maicii lor; sunt fameni, care au
fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni, care singuri s-au făcut fameni
pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l
primească (Matei 19:12).
Atât Isus, cât și ap. Pavel recunoaște că fără de o
capacitate specială (dar special), celibatul nu este de dorit și
încurajează tinerii și văduvele să se căsătorească.
Eu aş vrea
ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul
într-un fel, altul într-altul... Dar, dacă nu se pot înfrâna, să se
căsătorească; pentru că este mai bine să se căsătorească decât să ardă (1Cor.
7:7,9).
Tradiția iudaică are o valoare inferioară Scripturii,
dar chiar și ea nu era ambiguă cu privire la căsătorie și celibat. Mișna
este o colecție de cutume iudaice (legi nescrise), care până la urmă au fost
culese de-a lungul secolelor. În ea se găsește așa o expresie: ”Fiecare bărbat,
dacă nu este impotent, trebuie să se căsătorească”.
1Cor. 7:10-16 CĂSĂTORIA ȘI DIVORȚUL
În vechime Dumnezeu a stabilit pentru poporul Său
niște norme în privința căsătoriei. Fiecare iudeu putea să se căsătorească cu
oricare fată dorește, doar ca să fie din poporul lor. Căsătoria cu păgânii era
strict interzisă. La fel de strictă era și porunca lui Dumnezeu cu privire la divorț.
Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă
(Marcu 10:9).
”Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie” - zice
Domnul (Mal. 2:16).
Totuși,
divorțul a avut două excepții de la regulă:
1) Moise le-a dat o învoire, ca să poată dea o carte de despărțire unei
femei, care s-a dovedit a fi nevrednică. Îmi imaginez că evreii se jeluiau lui
Moise zicând: până la căsătorie a fost ”Ileana Cosânzeana”, dar după căsătorie
a devenit „muma pădurii”. Știind că soțul nu poate să divorțeze de ea, unele
femei deveneau neglijente față de soții lor. Ele nu aveau grijă de familie, nu
așteptau soțul de la muncă cu mâncarea făcută și casa curată. Și ca să
responsabilizeze femeile căsătorie, fără a face apel la violență domestică,
Moise a îngăduit divorțul.
Isus le-a zis:
"Din pricina împietririi inimii voastre v-a scris Moise porunca aceasta
(Marcu 10:5).
Cei
drept, unii evrei au transformat această excepție într-o regulă ca să divorțeze
din orice motiv.
2)
În timpul exilului babilonian, mulți evrei și-au luat femei dintre străine. Iar
după 70 de ani Dumnezeu a cercetat poporul Său și l-a adus înapoi în țara prin Neemia
și apoi Ezra. Fiecare s-a întors cu alaiul său, cu familiile și obiceiurile din
Babilon. Pentru a sfinți poporul, Ezra a poruncit să se despartă de femeile
străine și popoarele lor cu toate obiceiurile lor păgâne.
Mărturisiţi-vă acum greşeala înaintea Domnului
Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui! Despărţiţi-vă de popoarele
ţării şi de femeile străine (Ezra 10:11).
Unii,
ar fi putut să preia această poruncă pentru ei, ca să-și îndreptățească
divorțul, dacă soțul/soția este necredincioasă, însă aceasta ar fi greșit.
Porunca lui Ezra a fost valabilă doar în cazul acela. Pentru
biserica lui Dumnezeu rămâne în vigoare porunca aceasta:
Celor
căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de
bărbat. Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta (1Cor. 7:10-11).
În
iudaism erau interzise căsătoriile cu păgânii sau necredincioșii, iar
renunțarea la iudaism era de neconceput. De aceea, nici nu era actual vreo
discuție despre familii mixte (credincioși și necredincioși). Dar, odată cu
venirea creștinismului, unii se pocăiau și se botezau în timp ce soțul/soția
rămânea necredincioasă. De aceea ap. Pavel vine cu această învățătură.
Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate
are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se
despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să
trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei (1Cor. 7:12-13).
Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să
se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu
ne-a chemat să trăim în pace (1Cor. 7:15).
În cadrul unui cuplu creștin orice neînțelegere
trebuie să se sfârșească cu împăcare, nu cu divorț. Iar dacă
necredinciosul ia inițiativa divorțului, atunci partea credincioasă va fi liber
să divorțeze.
Se spune că
la un rabin a venit un bărbat să-i ceară binecuvântarea pentru divorț. Rabinul
încerca să-l ajute să se răzgândească, zicând: Ea este atât de frumoasă și
îngrijită, mulți bărbați ar vrea să o aibă de soție, pentru ce dorești să
divorțez de ea? Atunci bărbatul, care tot era evreu s-a descălțat de un pantof
și l-a pus în fața rabinului, zicând: pantoful acesta e atât de frumos și
îngrijit, mulți ar vrea să aibă așa pantofi ca mine. Dar, numai eu știu cât de
tare mă roade acest pantof.
Credinciosul este o binecuvântare pentru familia
întreagă. Expresia ”partea necredincioasă este sfințit prin partea credincioasă”
trebuie privită ca în cazul lui Iacov în casa lui Laban și cazul lui Iosif în
casa lui Potifar. Datorită celui credincios, familia întreagă va primi
binecuvântarea Domnului, însă nu se referă la mântuirea imputabilă.
Necredinciosul urmează personal să ia decizia de a crede, a se pocăi și a se
boteza pentru a fi mântuit.
În privința statutului social, v. 17, 20, 24 și 27
repetă același refren ”Fiecare să rămână cu Dumnezeu în starea în care era,
când s-a pocăit”. Prin aceasta, Pavel zice:
1) nu este necesar să divorțezi, dacă soțul/soția rămâne necredincioasă (12);
2) nu e necesar să te tai împrejur sau să regreți că ești tăiat împrejur (18);
3) nu e necesar să rămâi rob, dacă poți să devii slobod (21);
4) nu e necesar să te căsătorești, dacă poți să te stăpânești și dorești să te
dedici în slujire (27).
1Cor. 7:29-35 CĂSĂTORIA ȘI SLUJIREA DOMNULUI
Ap. Pavel atenționează fiecare credincios să nu uite
de datoria esențială a existenței omului. Noi nu am fost creați pentru noi
înșine. Plăcerile noastre sunt beneficii auxiliare. Nici noi, nici plăcerile
noastre nu pot fi sensul vieții omului. Noi am fost creați pentru El.
Credincioșii trebuie să fie dedicați slujirii Domnului. Vreai să ai o căsnicie
mai bună? Implică-te cu familia întreagă în slujire.
Pentru un necăsătorit este mai simplu să se
concentreze pe lucrările Domnului, căci are doar acest obiectiv. Iar cel
căsătorit trebuie să se împartă între datoriile față de familie și datoriile
față de lucrările Domnului. El trebuie să mențină datoriile lui în echilibru,
reieșind din aceste versete.
Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui
ce l-a înscris la oaste (2Tim. 2:4).
Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui,
s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios (1Tim. 5:8).
Dacă fiecare ar ține acest echilibru, în biserica
locală nu ar exista probleme cu slujirea. În practică adesea vedem că: a) Unii
se retrag din slujire sau refuză să se implice din motiv că au familie; b) Alții
se scufundă în slujire, și rămâne familia fără atenția necesară. Ambele extreme
sunt greșite.
Dezechilibru apare atunci când cineva nu-și
îndeplinește partea lui, iar altul devine îngreuiat de povara celui ce refuză
slujirea. Iată ce vreau să vă spun dragă biserică:
...de acum
vremea s-a scurtat. Spun lucrul acesta pentru ca cei ce au neveste să fie ca şi
cum n-ar avea (1Cor. 7:29).
Dacă nu ești căsătorit, caută să fii pasionat de
slujirea Domnului în biserica lui Hristos.
De la cine se așteaptă să fie mai activ în slujire, dacă nu de la tinerii care
încă nu au grijile familiei?
Ispitele în care cad majoritatea tinerilor sunt:
1) noi nu avem cunoștințe.
Păi ce așteptați? La voi lucrează materia cenușie mai bine decât la cei cu
părul cărunt.
2) noi încă nu avem experiență.
Păi ce așteptați? Experiența se acumulează din practică. Ea altfel nu se
adaugă.
3) noi trebuie să ne aranjăm în viață.
Păi fă-o, dar în echilibru cu slujirea Domnului, căci cel care are familie,
la fel are nevoie de echilibru.
Ispitele în care cad majoritatea familiștilor sunt:
1) noi nu avem timp.
Păi noi toți avem doar câte 24h. Oare acel care devine împovărat din lipsa
mea are mai mult de 24h?
2) noi nu avem puteri.
Dacă ar trebui să faci toată slujirea de unul singur, te-aș înțelege, dar
dacă împărțim slujirea după puterea fiecăruia, oare nu vom izbuti?!
3) noi partea noastră deja am făcut-o.
Oare ne putem noi plăti pe de plin datoria față de Hristos?
Teologul Trembel zicea: ”Soarta lumii este în mâna
Domnului și a tinerii generații”.
Cele mai bune opere de artă au fost scrise în tinerețe.
David a biruit pe Goliat în tinerețe.
Luther a făcut renumita reformă în biserica catolică, pe când avea doar 25 de
ani.
Wesley și Whitfield au făcut marea trezire în Anglia pe când erau studenți.
Dragă tânăr, dacă ai lipsă de entuziasm în slujire,
adresează-te la Isus. El a spus că cei ce se vor adresa la El, vor primi o
putere când se va coborî peste ei Duhul Sfânt și vor fi martori până la capătul
pământului. Argumentul lui Pavel este iminența revenirii Domnului Isus.
El zice: ”de acum vremea s-a scurtat”. Să
slujim așa, ca și când nu am avea timp să slujim suficient.
