Este adevărat că Botezul și Cina Domnului sunt tainele
lăsate de Isus Hristos pentru biserică. Însă ele nu au o putere magică, care te
scutește de rele, te vindecă de boli, te scapă de năpaste și ispite.
În copilărie aveam mulți colegi care veneau la scoală
cu degetul mijlociu și inelar legate cu ață roșie, altcineva purta amulete, iar
alții poartă cruciuliță la gât, ca să-i ferească de duhuri necurate.
Alții totdeauna au grijă să aibă ceva roșu în vestimentația lor, ca să nu fie
diocheat.
Am întâlnit o familie tânără, care aveau bebeluș și avea o oarecare boală.
Părinții încercau toate metodele de vindecare, dar fără mult succes. Deodată,
soacra vine cu o ”revelație” și zice că astea se întâmplă pentru că nu ați
botezat copilul.
Aceste lucruri arată că societatea noastră are foarte multe obiceiuri în comun
cu biserica din Corint.
Acest capitol vorbește despre Cina Domnului, care nu
este o scutire de la cele rele. Cina Domnului este prezentată între ispite
care trebuie biruite și piatra de poticnire. Pentru a avea o experiență
mai bună la Cina Domnului trebuie de luat în considerație aceste paranteze în
care ap. Pavel a plasat acest subiect. Ispitele ne duc în păcat, ceea ce ar
face imposibilă o părtășie autentică cu Dumnezeu. Iar piatra de poticnire îl
face pe fratele meu în credință să păcătuiască, ceea ce ar face imposibilă o
părtășie autentică cu biserica, atunci când participăm la Cina Domnului.
1Cor 10:1-13.
Pavel aduce poporul Israel ca pildă pentru corinteni
și ar fi corect și noi să luăm aminte la aceste exemple. Poporul Israel au avut
o apropiere și experiență inimaginabilă cu Dumnezeu:
- ”au fost sub nor” – au avut parte de călăuzirea și protecția specială
a lui Dumnezeu.
- ”au trecut prin mare” – ca pe uscat.
- ”mâncat aceeași mâncare duhovnicească” – mâncare primită prin minune:
prepelițe și mană.
- ”au băut aceeași băutură duhovnicească” – apa potabilă din stâncă în
mijlocul pustiei.
Cine ar putea să se laude cu astfel de experiențe în umblarea lui cu Dumnezeu?
Totuşi
cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în
pustiu (1Cor. 10:5).
Cu toate aceste privilegii și experiențe miraculoase,
care s-au întâmplat cu ei, ei au avut parte de un faliment lamentabil. Ei ne
slujesc nouă ca pilde. Ce trebuie să învățăm din exemplul lor?
Experiența miraculoasă cu Dumnezeu nu ne scutește
de un posibil faliment în credință.
Experiențele personale cu Dumnezeu nu te scutesc de
ispite și căderi. Noi avem protecția lui Dumnezeu, însă aceasta nu exclude
posibilitatea de a fi ispitit, posibilitatea de a cădea din credință,
posibilitatea de a derapa de la adevăr etc.
Atât corintenii de atunci cât și fiecare din noi azi trebuie
să veghem să nu cădem în ispite:
1.
Israel a căzut în ispita idolatriei
(10:7). Nu cumva să eșuăm și noi în
această privință.
- Ei au făcut un vițel de aur ca să se închine și s-au lepădat pe Dumnezeu.
Acest eșec s-a soldat cu moartea aproape a 3000 de oameni (Exod 32).
2.
Israel a căzut în ispita curviei
(10:8). Nu cumva să eșuăm și noi la acest capitol.
- Ei s-au căsătorit cu femeile moabite și madianite, contrar poruncii lui
Dumnezeu. Acest eșec a rezultat cu moartea imediată a 24000 de bărbați din
poporul Israel (Num. 25).
3.
Israel a ispitit pe Dumnezeu (10:9). Să
nu avem tupeul de a fi în opoziție cu Dumnezeu.
- Israel a desconsiderat orânduiala Domnului, iar asta a rezultat în moartea a 15000
oameni, care au fost mistuiți de nimicitor și înghițiți de pământ (Num. 16).
4.
Israel a eșuat în ispita cârtirii
(10:10). Nu cumva să ne împingă păcatul să facem la fel.
- Ei au cârtit împotriva lui Moise – eșec soldat cu moartea multora mușcați de
șerpi (Num. 14).
- Au refuzat să intre în țara promisă de frica întăriturilor și popoarelor –
eșec soldat cu moartea unei generații întregi (Num. 14).
În ce se manifestă și cum putem evita idolatria
din zilele noastre?
Închinarea propriu zisă la ceva creat este idolatrie.
Închinarea la icoane este idolatrie. Închinarea la zeități este idolatrie. Venerarea
oamenilor (închinarea la sfinți sau cultul personalității) este idolatrie.
Dependența de flecării este idolatrie. Pentru a nu cădea în idolatrie trebuie
să știi, să crezi și să practici cu toată strictețea primele două porunci din
decalog.
"Eu
sunt Domnul Dumnezeul tău... Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. Să nu-ţi
faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri,
sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini
înaintea lor şi să nu le slujeşti” (Exod 20:2-5).
Deci, închină-te totdeauna și doar lui
Dumnezeu, și nu deveni dependent de lucruri materiale.
Cum pot birui ispita curviei?
Ispita este ca o scânteie, iar păcatul este ca un incendiul.
Nu putem fi scutiți de scântei, dar trebuie să avem grijă ca să nu aprindem
casa. Fericitul Augustin zicea despre ispită că este ca o pasăre, căruia nu-i
pot interzice să zboare pe deasupra capului meu, însă pot și trebuie să nu-i
permit să-și facă cuib pe capul meu.
„Vegheați și
rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar
carnea este neputincioasă." (Matei 26.41)
Dumnezeu a creat bărbatul și femeia. Ceea ce a
creat Dumnezeu e frumos, dar instinctele sexuale trebuie stăpânite. Lupta
cu ispitele sexuale se dă la nivel de gândire, iar victoria se obține prin
rugăciune și veghere.
Ce este ispitirea lui Dumnezeu și cum să o evit?
Conștient sau inconștient, mulți ajung să speculeze cu
mila lui Dumnezeu. Ei știu indicațiile clare ale lui Dumnezeu, dar se abat și
le încalcă, cu gândul că ”O să scăpăm cumva”, sau ”O să ne ierte Domnul”. Care
ar fi soluția? Este simplu atunci când ai de ales între alb ori negru. Atunci
cel puțin e clar ce poți să faci și ce nu trebuie să faci. Dar pentru zonele
gri, când nu suntem siguri, ap Pavel ne-a spus:
Feriţi-vă de
orice se pare rău (1Tes. 5:22).
Deci, tratează zonele gri ca fiind zone negre
și interzise, atunci nu-L vei ispiti pe Dumnezeu.
Ce să fac ca să nu fiu cârtitor?
Cârtirea este manifestarea constantă a nemulțumirii și
criticarea neconstructivă. Mulți nu privesc asta ca un păcat, dar prin faptul
că atrage după sine moartea, putem spune sigur că e un păcat.
Fiindcă
plata păcatului este moartea (Rom. 6:23). (Moartea este rezultatul păcatului).
Dumnezeu a pus în om instinctul de supraviețuire.
Orice s-ar întâmpla cu tine, prima reacție este să te lupți, ca să
supraviețuiești. Deci, dacă cârtirea aduce moartea, de ce am vrea să ne
sinucidem?
Dacă te gândești că nu ai probleme
cu aceste ispite, citește:
”Cine crede că stă în
picioare să ia seama să nu cadă” (1Cor. 10:12).
Ispitele sunt inevitabile, dar nu și imposibil de
biruit, căci Dumnezeu nu îngăduie să fim ispitiți peste puterile noastre.
Fiecare ispită are și o cale de ieșire din ea. Acolo unde este o intrare, este
neapărat și o ieșire. Pentru a înțelege mai bine ispitirea, gândiți-vă că vă
aflați într-o încăpere și începe un incendiu. Lucrul elementar pe care trebuie
să-l faci este să te uiți unde este EXIT / IEȘIREA. În localurile publice veți
găsi și planul de evacuare. Tot așa, Dumnezeu a pregătit un plan de evacuare
din fiecare ispită și a afișat diverse semne de EXIT. Ieșirea e acolo.
Folosește-o!
Cel neglijent și ignorant nu are șanse în fața
ispitei, dar cel ce se teme de Dumnezeu și se ferește de orice i se pare rău,
va birui. Doar fiind precauți și biruitori în ispitele noastre putem să ne
apropiem de Cina Domnului, ca să avem părtășie autentică cu Domnul și cu
biserica.
Expresiile ”botezați pentru Moise” din v. 2 și ”stânca
venea după ei” din v. 4 nu sunt expresii din VT, ci sunt comentarii din tradiția
rabinilor. În Exod 13 și 14 când se descrie apariția norului și trecerea mării
roșii nu se face nici o aluzie la botezul pentru Moise. În Numeri 20 când
Dumnezeu a dat apă potabilă pentru popor în pustie, la fel nu găsim nici un
indiciu că stânca mergea după ei. Totodată aceste comentarii se găsesc în
tradiția rabinică pe care Pavel o învățase de la marele rabin Gamaliel.
1Cor. 10:14-22
Întrebările retorice din v. 16 ar trebui de privit ca
afirmații. La cina Domnului noi luăm din pâine și din vin, iar aceasta este
împărtășirea cu Hristos. Apoi, prin faptul că noi, care suntem mulți, luăm din
aceeași pâine, astfel noi avem părtășie și unul cu altul. Din limba greacă ”κοινωνία”
înseamnă comuniune – legătură puternică, unire strânsă în care nu are loc
trădarea. Prin Cina Domnului noi practicăm această comuniune cu Dumnezeu și cu
biserica.
Cine a stat la masă cu Hristos, nu-și mai permite
să se așeze la masă cu demonii.
Un idol nu este decât un oarecare lucru. Obiectul nu
este un rău în sine.
Mâncarea jertfită idolilor, se poate mânca dacă se ea cu mulțumiri, ignorând
ritualurile religioase.
Însă, închinarea la idoli este idolatrie, deci e interzisă, căci e păcat. În
spatele idolatriei este părtășia cu demonii, a căror scop este să ne facă să ne
închinăm la orice, numai nu lui Dumnezeu. De aceea, creștinii nu trebuie să se
închine la idoli, căci închinarea la idoli înseamnă împărtășirea cu demonii.
Ferice de
omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se oprește pe calea celor păcătoşi
şi nu se așază pe scaunul celor batjocoritori! (Ps. 1:1).
În sec, XVIII prințul Charles Edward Louis John
Casimir Sylvester Severino Maria Stuart (Charles III) fugea de asasinii săi
și a reușit să se ascundă în peștera unor tâlhari din Glenmoriston în Scoția.
Deși pentru capul lui era promis 30 mii lire sterline, tâlharii nu au îndrăznit
să profite. Iar când războiul s-a sfârșit și prințul trebuia să devină rege, el
și-a luat rămas bun, strângând mâna cu fiecare. Unul din acei 8 tâlhari, care
au adăpostit prințul era Hugh Chisholm, care de atunci totdeauna la
salutul cu mâna se saluta cu mâna stângă. Când era întrebat de ce face el asta,
el povestea cu mândrie cum l-a salvat pe prinț de la moarte, iar la urmă sfârșea
povestirea cu expresia one last handshake for the king. După ce împăratul mi-a strâns mâna, nimeni nu mai
e vrednic să mi-o mai strângă.
Tot în sec. XVIII vestitul sculptor danez Bertel
Thorvaldsen a creat o sculptură uimitoare a lui Isus Hristos. El avea mare
faimă, dar cu această sculptură el a devenit și mai întrebat. Când i s-a propus
să facă o sculptură a Venerei (zeița iubirii) cum ține în mână mărul Evei, el a
zis: ”După ce mâna mea a sculptat pe Mântuitorul, nu va mai putea să
se ridice să facă așa ceva și pentru Venera”.
Nu puteţi
bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului
şi la masa dracilor (1Cor. 10:21).
Deci, fii
consacrat strict pentru Dumnezeu și nu te lăsa atras în jocul celui rău.
Participarea la Cina Domnului
este o închinare prin o părtășie spirituală cu Domnul Isus.
Idolatria este o părtășie spirituală cu demonii. Aceste lucruri se exclud
reciproc.
Pentru a avea parte de o
părtășie autentică la Cina Domnului:
1. trebuie să vezi să nu cazi în ispite, ci să le birui.
2. trebuie să fii consacrat strict pentru Dumnezeu, abandonând orice
practică soră cu idolatria.
3. trebuie să te ferești să fii o piatră de poticnire pentru alți
credincioși.
1Cor.
10:23-33.
Pavel prezintă o datorie a
creștinului față de cei din jur. Această datorie constă în a fi un exemplu bun.
Cu alte cuvinte, trebuie să nu fii o piatră de poticnire.
Să nu fiţi
pricină de păcătuire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica
lui Dumnezeu (1Cor:10:32).
Fiecare este liber să facă
ceea ce nu-l judecă cugetul său și Cuvântul Domnului.
Pentru cineva e acceptabil să mănânce carne de porc, însă pentru iudei asta era
inadmisibil.
Pentru cineva e acceptabil să bea un pahar de vin, dar în mare parte pentru
moldoveni e dificil să se oprească după primul. Și chiar dacă tu te vei opri după
primul păhar, nu știi cum se va isprăvi alt frate.
Poți să
mănânci și să bei, atât timp cât asta nu este un păcat sau nu duce pe cineva în
păcat.
Când eram mic îmi plăcea
foarte mult coliva. Problema era doar că coliva se făcea doar când murea cineva
și se dădea câte o linguriță de sufletul celui mort. Mama era credincioasă și
m-a învățat că de suflet să nu iau nimic la înmormântări. Trebuia cumva să
găsesc o ieșire din situație cu coliva, dar să nu mi se dea de suflet și să nu
mă vadă mama...
O „piatră de poticnire”
poate fi o acțiune sau o situație, care ar putea determina pe cineva să urmeze
o cale greșită, să se poticnească în credință, să decadă pe plan moral sau să
cadă în păcat.
Vai de lume,
din pricina prilejurilor de păcătuire! Fiindcă nu se poate să nu vină prilejuri
de păcătuire; dar vai de omul acela prin care vine prilejul de păcătuire!
(Matei 18:7).
Poți zice: ce să-i fac, dacă
se uită unde nu trebuie? Oare să nu mă îmbrac cum îmi place mie, doar pentru că
cineva are slăbiciunea de a se uita la fusta cuiva?
Sau poți zice: de ce ar trebui eu să mă limitez din a bea o bere sau a dansa,
căci îmi place? Oare nu e problema celui imatur spiritual, care se poticnește?
Apostolul Pavel spune că e de datoria
celui matur spiritual ca să nu se piardă cel nou în credință.
Nimeni să
nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia (1Cor. 10:24).
Fraţilor,
chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi
duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca
să nu fii ispitit şi tu (Gal. 6:1).
Apoi, Pavel se dă pe sine
exemplu vrednic de urmat, care calcă pe urmele lui Hristos.
După cum mă
silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutând nu folosul meu, ci al
celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi (1Cor.10:33).
Pentru a avea parte de o
părtășie mai bună cu Domnul și cu biserica la Cina Domnului:
1. Nu cădea în ispite, ci luptă-te și biruie orice păcat.
2. Fii consacrat strict pentru Dumnezeu, abandonând orice practică soră
cu idolatria.
3. Ferește-te să fii o piatră de poticnire pentru alți credincioși.
