Odată cu tendința globalizării, ștergerii granițelor, ștergerii diferențelor s-a trezit simțul identității naționale. Cine suntem? Ce ne identifică? Ce este al nostru? Identitatea națională are multe lucruri frumoase, dar în același timp a servit ca motiv la multe rele, conflicte, războaie.
Pentru noi ca moldoveni, aceasta este o întrebare
stringentă, căci datorită la puterile geopolitice din jurul nostru, noi am fost
când cu unii, când cu alții. Datorită anumitor tactici antinaționale și anti
românești, am fost amestecați, diluați și dizolvați, așa că mulți nu mai știu
ce identitate națională sunt. Decenii întregi națiunea noastră e cuprinsă de
ciocniri și dezacorduri. Unii insistă pe faptul că suntem moldoveni, alții
insistă pe faptul că suntem români, și în acest timp sunt mai mulți care nu
înțeleg limba română, decât cei ce nu înțeleg limba rusă. Moldovenii i-au
primit pe ruși așa de bine, încât ei s-au simțit ca acasă. Mai rău e faptul
doar că au început să se comporte ca la ei acasă, creând băștinașilor simțul că
nu-s acasă.
Tema de azi ține de identitate mea, dar nu cea națională,
ci în Hristos. Identitatea națională este creată și aleasă de oameni, pe când
identitatea noastră adevărată este stabilită de Dumnezeu. Identitatea mea în
Hristos aduce pace, împlinire, încredere, determinare, dedicare și viață
deplină și nu stârnește certuri și conflicte.
Ap. Pavel în primele două capitole din Efeseni
menționează de câteva ori distincțiile dintre ”noi” și ”voi”. Adică noi –
iudeii și voi – neamurile. Dumnezeu a ales poporul evreu dintre toate popoarele
și aceasta a fost o mare onoare, dar în același timp o mare responsabilitate.
Cu părere de rău, așa după cum îi este specific omului, iudeii au luat onoarea,
dar au ignorat responsabilitatea.
După blestemul rostit cu gura lor: ”sângele Lui să
cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri”, Dumnezeu a risipit în
întreaga lume națiunea evreiască. Devenind o națiune fără o țară. Enciclopedia
evreiască de 11 volume, descrie cu lux de amănunte că pentru faptul că erau
iudei au fost înjosiți, urâți, izgoniți și chiar omorâți.
Cu apariția islamului în sec VII s-a pornit o
adevărată vânătoare a evreilor, căci ura musulmanilor era așa de mare încât era
o cinste să omori un evreu, pe care ei îi numeau ”câini”. Venind de la un
război de felul acesta Muhamed a spus: ne-am întors de la războiul cel mic, la
războiul cel mare. Războiul mare fiind lupta cu sinele, dar războiul cel mic
era jihadul.
În Rusia țaristă și nu numai, între sec. XI-XX au fost
organizate omoruri în masă a evreilor. Acestea au fost atât de semnificative,
încât s-a inventat și un cuvânt, care descria omorârea în masă a evreilor – pogromul
- o luptă tenebră a autorităților statului împotriva evreilor.
În timpul celui de al II război mondial, Hitler și-a
propus să șteargă de pe fața pământului națiunea de evrei și doar pentru că
erau evrei, erau arestați, bătuți, strânși în lagăre de concentrare, maltratați
și omorâți. El a organizat holocaustul. Din ebraică holos, „complet” și
kaustos, „ars”. Astfel au fost omorâți circa 6 mil de evrei dintre care 1,5
milioane erau copii.
Mulți ați auzit de antisemitism. Acest cuvânt a
apărut pentru a descrie intoleranța și vrajba mondială, către grupul etnic al evreilor.
Și toate acestea... pentru că au luat onoarea de a fi aleși, dar nu și
responsabilitatea.
Ap. Pavel a fost evreu, dar trimis să slujească ca
apostol la neamuri. El este expertul veridic al primului secol, în relația
dintre iudei și neamuri. Cuvântul care caracteriza cel mai bine relația dintre
iudei și neamuri, în opinia lui Pavel – vrăjmășie.
Voi și noi – vrăjmășie
De aceea, voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi
împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care sunt tăiaţi
împrejur în trup de mâna omului: aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi
fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele
făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume (Ef. 2:11-12).
Iudeii îi numeau pe neamuri ”netăiați împrejur”, pentru
că tăierea împrejur introdusă prin Avram era semnul legământului cu Dumnezeu. Iudeii
se împotriveau ca neamurile să pretindă că cred în același Dumnezeu. Ei
considerau că Dumnezeu i-a ales pe ei și acum doar ei contează, iar restul
neamurilor nu au valoare. Neamurile erau conduse prin democrație,
aristocrație, monarhie sau chiar anarhie, pe când la iudei prin teocrație. Cu
ei conducea însăși Dumnezeu. Aceasta îi făcea pe ei să fie ”o λaος άγιος” –
popul sfânt. Atunci când poporul a spus lui Ghedeon: domnește tu peste noi și
fiul, fiului tău...
"Eu nu
voi domni peste voi, nici fiii mei nu vor domni peste voi, ci Domnul va
domni peste voi." (Jud. 8:23).
Iudeii erau
monoteiști în timp ce majoritatea neamurilor erau politeiști și se închinau la
toți idolii posibili. Iudeii considerau că Dumnezeu este doar al lor. Ei
ziceau că Dumnezeu iubește doar pe iudei, de aceea i-a ales doar pe ei dintre
toate neamurile. Dacă cineva dintre neamuri era pe moarte, iudeii treceau pe
alături fără să-l ajute. Amintiți-vă despre bunul samaritean. Dacă, vreun iudeu
își lua de nevastă o femeie dintre neamuri, atunci rudele apropiate îi înscenau
simbolic înmormântarea lui.
Doamne, Dumnezeul
părinţilor noştri Avraam, Isaac şi Israel! (1Cron. 29:18).
Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis... (2Sam.
23:3).
Iudeii
încercau să le fure neamurilor posibilitatea de a se apropia de Dumnezeu. Tot
ce spunea Dumnezeu despre mântuirea omenirii, ei aplicau asta doar pentru ei și
excludeau neamurile din ecuație. Hristos – Mesia a fost promis întregii
omeniri, dar iudeii considerau întotdeauna că Mesia este doar salvatorul lor.
”Casa Mea se
va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele” (Isaia 56:7),
dar
iudeii se făceau că nu văd ”...pentru toate popoarele”.
Neamurile
erau sortiți pieirii, fără drept de răscumpărare și fără nici o speranță.
Unii duceau această vrăjmășie la extremă spunând că Dumnezeu a creat neamurile
pentru ca să slujească de combustibil pentru iad. Dacă pentru iudeu, toate
evenimentele din viață urmau un anumit scop și toate erau pline de speranța pe
care o aveau în Mesia, pentru neamuri, istoria se scurge întâmplător și fără
sens. Prin toate epocile întunecate prin care au trecut iudeii, continuau să
fie plini de speranță, că cândva va veni Mesia, care îi va scăpa de toate
relele și va instaura epoca de aur. Pe
când neamurile erau lipsite de această speranță, și mai degrabă se vedeau ca
niște pioni în mâinile zeilor, care puteau decide orice și oricând în dreptul
lor.
Pavel ne
descrie două tablouri.
- Primul tablou se numește vrăjmășie, în care iudeii se luptă cu restul lumii
și toată lumea e împotriva lor.
- Cel de al
doilea tablou se numește împăcare, în care Hristos îi apropie unul de altul,
înlătură vrăjmășia dintre ei, din cei doi face un singur trup împăcându-i cu
Dumnezeu. Omul a creat ONU, dar numai cu numele. Oricum membri acestei
organizații se luptă între ei. Doar în biserica lui Hristos pot coexista
toate națiunile lumii fără să se războiască. Lupta etnică este un subiect
expirat în biserica lui Hristos. Știți de ce?
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu
mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteți una
în Hristos Isus (Gal. 3:28).
Noi și El – împăcare
Dar acum, în
Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin
sângele lui Hristos. Căci El este pacea noastră care din doi a făcut unul şi a
surpat zidul de la mijloc care-i despărţea, şi, în trupul Lui, a înlăturat
vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi
să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei
doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia.
El a venit astfel să aducă vestea bună a păcii vouă, celor ce eraţi departe, şi
pace celor ce erau aproape. Căci, prin El, şi unii şi alţii avem intrare la
Tatăl, într-un Duh. (Ef. :13-18).
Toți știți despre faptul că templul era împărțit în
două: locul sfânt (preoții) și locul preasfânt (Dumnezeu). Dar trebuie să știm
că templul avea și o curte, care la fel era împărțită în curtea neamurilor și
curtea evreilor. Zidul de despărțire îi plasa pe neamuri ca credincioși de
sortul doi.
Istoricul Josef Flavius scrie în lucrarea sa
”Războaiele iudaice” că pe acest perete din curtea templului era scris în
limbile greacă și latină (deci nu era un mesaj pentru iudei): ”Trecând de acest
perete, te așteaptă o ploaie cu pietre”.
În 1871, un grup de arheologi au descoperit o tăbliță
pe care era un astfel de mesaj: ”Străinul care trece dincolo de zidul
locului sfânt, își va purta singur vina pentru moartea sa”.
Ap. Pavel știa foarte bine acest zid, căci zidul
acesta a fost motivul arestării lui Pavel. În FA. 21:28-29 Pavel este acuzat că
a luat împreună cu el dincolo de zidul despărțirii niște greci, inclusiv pe
Trofim, conlucrătorul său care era din Efes. Această acuzare a fost motivul
reținerii și apoi al arestării lui Pavel, după care așa și nu a mai văzut
libertatea.
În cel de al doilea tablou, Pavel redă soluția pentru
problema identității neamurilor, care erau fără tăierea împrejur, fără Hristos,
fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără
nădejde și fără Dumnezeu în lume. În Hristos toate barierele sunt șterse,
pentru că El ne dă o nouă identitate.
1.
Hristos ne-a apropiat prin sângele
Lui.
2.
Hristos este pacea noastră și a
voastră.
3.
Hristos a înlăturat vrăjmășia prin
trupul Lui.
4.
Hristos i-a împăcat și pe unii și pe
alții cu Dumnezeu.
5.
Hristos este calea spre Dumnezeu
pentru fiecare om.
6.
Hristos a nimicit vrăjmășia prin
cruce.
Căci, dacă
este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate
lucrurile s-au făcut noi (2Cor. 5:17).
De aceea punem un accent major pe credința și pocăință
personală, care este împlinirea condițiilor pentru ca să primești o nouă
identitate și anume în Hristos. Fără de credință și pocăință, fiecare rămâne în
natura sa veche. Făptura nouă este creată doar de Hristos când vii la El cu
pocăință.
De aceea spunem că în biserica lui Hristos etniile și
naționalitățile nu joacă nici un rol. Hristos a șters barierele naționaliste la
ziua cincizecimii.
Avem o singură identitate – în Hristos, o singură patrie – cerul, un singur
împărat – Dumnezeu.
Noi în El – identitate
nouă.
Aşadar, voi
nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună
cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia
apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Ef.
2:19-20).
Cuvântul ”neos” – nou - se referă la orice lucru nou
care apare și are sens numeric, iar cuvântul folosit de Pavel aici este
”Kainos” – nou – care se referă la calitate diferită.
Nu mai suntem străini. Nu mai suntem nici oaspeți.
Suntem de ai casei. În casa lui Dumnezeu, noi suntem acasă. Suntem copiii
lui Dumnezeu, deci să nu mai trăim ca boschetarii. Având o identitate nouă,
noi nu suntem scutiți să ne creăm identități false. Nu suntem scutiți să uităm
de ceea cine am devenit noi în Hristos.
1.
Statutul nostru este determinat de
Hristos.
Poate ai suferit în copilărie de înjosiri și visai să
crești mare, ca să le arăți tuturor că meriți ceva mai mult. Poate că ai fost îmbrâncit
în adolescență și visai să înveți o artă marțială și să te răzbuni. Poate încă
mai suferi din anumite complexe de inferioritate, precum că nu arăți bine, că
nu ești destul de înalt(ă), că nu ești destul de puternic. Acestea sunt premize
false pentru a determina cine ești tu cu adevărat. Reține patru premize false
pe care trebuie să le eviți:
Statutul nostru nu este determinat de oamenii din
jur. Faptul că ei te numesc sau te consideră sau se
comportă oarecum cu tine, aceasta nu-ți definește ceea cine ești tu.
Statutul nostru nu este determinat prin comparație cu semenii noștri. Faptul
că obștea stabilește idealuri și tind să devină sau să arate cu starurile și
eroii, nu înseamnă că aceasta trebuie să o fac și eu.
Statutul nostru nu este determinat nici de noi înșine. O părere prea
înaltă despre tine nu e ceea ce determină cine ești. Filingul tău nu determină
cine ești. Simțurile sunt înșelătoare.
Statutul nostru nu este determinat de cel rău. Dacă îți șoptește în
mintea ta că nu meriți nimic bun, răspunde-i: prin meritele lui Isus Hristos
sunt ceea ce sunt.
Dar tuturor
celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se
facă copii ai lui Dumnezeu (Ioan
1:12).
-
Fiu de Dumnezeu
-
Moștenitor împreuna cu Hristos
-
Conlucrător cu Dumnezeu
-
O piatră vie
-
O seminție aleasă
-
Sfânt și neprihănit
-
Sarea pământului
-
Lumina lumii
-
Templul Duhului Sfânt
- Dușman al diavolulu
2.
Siguranța noastră este în Hristos.
Cel ce a murit și înviat împreună cu Hristos este ascuns cu Hristos în
Dumnezeu.
Căci voi ați
murit, și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu (Col. 3:3).
Ce ar putea să ne scoată din acest loc sigur?
Nimic nu poate anula bunătatea, dragostea și mila lui Dumnezeu pentru noi.
Cine
ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau
prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?
(Rom. 8:35).
Căci sunt
bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile,
nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici
adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea
lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 8:38-39).
Pot să se
mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la
tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de
tine (Isaia 54:10).
3.
Scopul nostru este Hristos. Pentru
ce am fost uniți în trupul lui Hristos?
În El
toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi
prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu,
prin Duhul (Ef. 2:21-22).
Unitatea bisericii nu vine din buna organizare, din
buna educație sau din lipsa de diversitate. Unitatea bisericii vine din
Hristos. Noi suntem fiecare câte o piatră vie a bisericii și ceea ce ne leagă
pe noi este piatra din capul unghiului, care este Isus Hristos.
Care este răspunderea noastră ÎN HRISTOS, care vine
împreuna cu onoarea aceasta?
Cum contribui eu la unitatea bisericii lui Isus
Hristos?
Ce loc ocup eu în locașul pe care El îl construiește?
