El a gândit-o. El a implementat-o. El a oficiat-o.
El continuă să cunune și azi. Dumnezeu unește un bărbat și o femeie.
Pentru persoanele nereligioase cununia nu are valoare și este opțională. Însă pentru credincioși cununia are cea mai mare valoare din viață după pocăință.
1. Scopul căsătoriei.
Pentru ce vreți să vă căsătoriți?
Cum crezi, pentru ce Dumnezeu a instituit familia?
"Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; ... (Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31).
Crearea femeii a avut ca scop soluționarea singurătății bărbatului. Fiind o ființă biologico-spirituală, omul poate interacționa cu ambele lumi, dar el are nevoie de cineva asemenea lui.
...am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." (Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31).
Căsătoria a avut ca scop crearea cadrului potrivit pentru existența omului. Căsnicia este crearea ambianței propice pentru o coexistență sănătoasă a individului.
Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul ... (Gen. 1:28).
Instituirea căsătoriei a avut ca scop determinat de Dumnezeu înmulțirea oamenilor pe fața pământului. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva în așa fel, ca ei să poată să se reproducă. Dumnezeu a pus în ei atracție unul față de altul pentru ca înmulțirea să fie naturală și plăcută. Din acest motiv căsătoria este calea dorită de Dumnezeu pentru fiecare bărbat și femeie.
1Cor. 7:2. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.
Acest verset exclude poligamia și concubinajul...
...şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ." (Gen. 1:28).
Nu în ultimul rând, Dumnezeu a instituit căsătoria pentru ca omul să se învețe să se stăpânească pe sine, să învețe să stăpânească în casa sa și ca urmare să poată stăpâni peste tot ce a creat Dumnezeu.
a) Împlinirea – rolurile în familie: protecție, îngrijire, reprezentare, susținere;
b) Socializarea – comunicarea: valorile, principiile, înțelegerea;
c) Reproducerea – viața sexuală: eros, planificarea familiei, educarea copiilor;
d) Stăpânirea – începe și se învață în familie în mod treptat.
2. Divorțul.
Mal. 2:16. "Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie - zice Domnul Dumnezeul lui Israel.
Mat. 19:6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă."
1Cor. 7:10. Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. 11. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta.
Deci divorțul este interzis de Dumnezeu (nu de Pavel) și este o urâciune înaintea lui Dumnezeu și ar trebui să fie o urâciune și pentru creștini.
Ca excepție, divorțul este acceptabil în cazul când partea necredincioasă nu vrea să păstreze legăturile conjugale și inițiază divorțul. În acest caz partea credincioasă poate accepta divorțul, fără să fie vinovat.
1Cor. 7:15. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
Unii creștini invocă și o altă excepție – infidelitatea, însă aceasta este doar o deducție.
Matei 5:32 - oricine îşi va lăsa nevasta (divorțează), afară numai de pricină de (cu excepția de) curvie*, îi dă prilej să (cauzează) preacurvească**; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.
Marcu 10:11. El le-a zis: "Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; 12. şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte."
Divorțul de soția fidelă îi dă prilej să preacurvească, pentru că legăturile conjugale rămân valabile (Mat. 5:32).
Divorțul de soția infidelă, nu-i dă prilej să preacurvească (Mat. 5:32). De ce? Pentru că ea deja este infidelă (preacurvă) și prilejul de a preacurvi nu e cauzat de divorțul care a parvenit ulterior. Infidelitatea soției îl scutește pe soțul care divorțează, de a cauza preacurvia ei, dar nu îndreptățește divorțul, care l-ar face legal liberi să se recăsătorească.
3. Recăsătoria.
Recăsătoria este acceptabilă și chiar încurajată în cazul văduvilor, căci moartea pune capăt legăturilor conjugale și văduva este liberă să se recăsătorească. Recăsătoria este condiționată de expresia ”în Domnul” (1Cor. 7:39).
1Cor. 7:39 O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.
Unii creștini invocă o altă opțiune și anume recăsătoria în urma divorțului cu partea necredincioasă. Pricina acestei păreri reiese din semnificația expresiei ”nu sunt legați”. Promotorii acestei păreri zic că această expresie trebuie înțeleasă ca fiind liber să se recăsătorească. Dar trebuie să recunoaștem că această expresie mai degrabă înseamnă că cei doi nu mai au răspunderi și responsabilități unul față de altul, dar nu și liberi pentru o altă relație.
1Cor. 7:15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.
Alți creștini invocă încă o opțiune și anume recăsătoria în urma divorțului cauzat de infidelitate. Dacă presupunem că divorțul întrerupe legal legăturile conjugale în cazul infidelității, atunci am putea deduce că cei divorțați devin liberi să se recăsătorească. Totuși, următoarele cazuri sunt expres menționate de Scriptură:
- recăsătoria bărbatului divorțat este preacurvie (Mr. 10:11; Lc. 16:18);
- recăsătoria femeii divorțate este preacurvie (Mr. 10:11);
- căsătoria cu femeie divorțată este preacurvie (Lc. 16:18).
În concluzie putem spune că divorțul este biblic în cazul când necredinciosul îl inițiază și recăsătoria este biblică în cazul celui văduv. Alte cazuri sunt deducții permisive în dependență de interpretare și fiecare situație în parte.
4. Rolul lui Dumnezeu în căsnicie.
...Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om (Gen. 2:22).
Dumnezeu vede nevoia lui Adam și tot El soluționează acea nevoie prin crearea și aducerea femeii la Adam. Căsnicia este o uniune a unui bărbat și unei femei a cărei arhitect este Dumnezeu însuși.
Dumnezeu nu determină concret cu cine trebuie să te căsătorești, ci doar stabilește principiul – căsătoria să fie în Domnul (1Cor. 7:39). Nu știm dacă există un oarecare suflet pereche pe fața pământului, pe care trebuie să-l găsești. Aceasta e doar o teorie. Dumnezeu îți respectă alegerea și e gata să-ți binecuvânteze alegerea ta. De aceea roagă-te pentru călăuzire și confirmare ca să faci o alegere în Domnul pentru bucuria ta (Ioan 16:24).
Şi dacă întrebați: "Pentru ce?"… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarășa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! (Mal. 2:14, Prov. 2:17).
Căsătoria are două dimensiuni, căci omul este atât ființă materială cât și spirituală:
- Dimensiunea fizică – Legământul este încheiat de către soți;
- Dimensiunea spirituală – Legământul este încheiat cu Dumnezeu.
Voi promiteți credincioșie unul altuia în fața Domnului și El e martor. Dar, Dumnezeu este și parte a legământului vostru, căci El binecuvântează și leagă pe cei doi ca să fie una, în timpul cununiei.
Legătura soților nu se face de către pastor în timp ce se roagă cu punerea mâinilor. Ceea ce leagă Dumnezeu, omul să nu despartă. Pastorul nu face legătura dintre cei doi și nici nu poate cumva să dezlege cununia pentru a facilita un oarecare divorț.
De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup (Gen. 2:24).
Ajutorul potrivit se referă la o armonie atât de perfectă în căsătorie, încât bărbatul să nu fie singur, și cei doi să fie una. Procesul de dezlipire (de părinți) și alipire (de soț/soție) este hotărâtor pentru ca cei doi să fie un singur trup.
