Am văzut din Gal. 3 că credința este singura necesară și absolut suficientă pentru mântuire. Încercarea galatenilor de a crede în Hristos și în paralel de a ține Legea pentru a fi mântuiți era o eroare, și în Gal. 4 el explică de ce nu este necesară ținerea Legii, dacă crezi în Hristos.
Poți zice: dacă pentru mântuire este suficientă credința, iar galatenii aveau credință, ca să fie mântuiți, ce rău făceau dacă încercau să țină și Legea, care de fapt este bună și dezvoltă o morală sănătoasă? Problema esențială era că ei nu au înțeles pentru ce Dumnezeu a dat Legea și a ajuns să fie o condiție indispensabilă pentru mântuire.
• Exact cum unii penticostali care nu au înțeles rostul vorbirii în limbi și cereau a fiecare să vorbească în limbi, căci de altfel nu ai Duhul sfânt și nu ești mântuit.
• Exact ca unii baptiști care nu au înțeles rostul portului exterior și cereau de la fiecare să poarte batic, căci de altfel poți să nu fii mântuit.
• Exact ca și adventiștii de ziua a șaptea, care nu au înțeles rostul Legii și cer tuturor credincioșilor să nu mănânce din animalele necurate și să țină Sabatul.
Care a fost rostul Legii?
Gal. 3:23. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. 24. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. 25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. 26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.
Gal. 4:1. Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. 2. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. 3. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.
Legea reprezentată de primele cinci cărți din Biblie (Gen-Deut) este numită de Pavel un îndrumător spre Hristos (Gal. 3:24), și învățătură începătoare (Gal. 4:3).
Legea trebuia să convingă lumea de păcat. Oamenii trebuiau să încerce să o împlinească și să se convingă că nu pot. Astfel trebuiau să înțeleagă că ei sunt păcătoși și nu ar putea scăpa de păcat de unii singuri sau fără de o intervenție externă (divină).
Ap. Pavel aseamănă omul după căderea în păcat cu un copil pus în grija epitropilor. Copilul nevârstnic este pus sub epitropi (tutore) ca să fie învățat, să-i fie demonstrat, să i se bage minte în cap cu privire la realitatea vieții și astfel să fie pregătit să preia moștenirea.
Acest tutore era Legea, care avea menirea să-l învețe pe om realitatea vieții; să-i bage minte în cap că de fapt este pierdut, descalificat, deplorat și incapabil să se mântuiască. Astfel Legea avea să pregătească omul pentru răscumpărare, căci răscumpărarea este imposibilă, dacă nu recunoști nevoia și incapacitatea de a te salva. Imaginați-vă:
Copilul a făcut o dănănaie și neînțelegând gravitatea problemei copilul pretinde că totul e în regulă, sau că nu e așa mare problemă. Tutorele avea rolul de ai explica seriozitatea problemei. Tot așa și Legea avea rolul de a-i explica omului că problema păcatului e catastrofală.
În limbajul contemporan ar fi ca un șofer prins beat la volan și pretinde că e totul în regulă. Legea avea același rol, ca polițistul care a prins șoferul beat la volan să-i zică: adu degetul cel mic la vârful nasului, sau mergi pe această linie dreaptă, pentru a dovedi că șoferul nu-i în stare sobră.
Sau un boxer după ce a prins o lovitură puternică, care l-a făcut să-și piardă echilibru sau să cadă, dar vrea să continue lupta. Legea a fost dată până la un timp anumit, ca arbitrul care numără până la zece, timp în care boxerul trebuie să conștientizeze knock out.
Cu alte cuvinte, omul după căderea în păcat era ca un șofer beat, sau un boxer în knock down, care trebuia să înțeleagă starea lui deplorabilă. Pentru aceasta a fost dată Legea, care trebuia să-l convingă de păcat.
Regretăm, dar și azi sunt unii care iau Legea ca standard de viață pentru creștini sau își fac singuri legile lor și ajung să fie legaliști. Sunt unii pentru care faptele bune și roada Duhului sunt sinonime cu împlinirea Legii, dar ele sunt total diferite. Trebuie să înțelegem că Legea și Hristos nu sunt ca doi alergători de maraton, care aleargă în paralel. Mai degrabă Legea și Hristos sunt doi alergători de maraton din aceeași echipă. Odată ce Legea a transmis ștafeta lui Hristos, ea nu continuă să alerge sau de fapt nu are sens să alerge. Ea este în afara jocului. De aceea este numită veche, învechită, expirată. Legea era de folos doar pentru timpul stabilit de tatăl (4:3).
Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.
Aceasta este o afirmație care ne duce cu gândul la venirea Fiului lui Dumnezeu pe terră – Crăciunul (Nașterea Domnului).
Împlinirea vremii – Πλήρωμα sau cuvântul înrudit din Luca 2:6 πληθύνω de unde provine în română plenitudine, desăvârșire, împlinire, atingerea apogeului, momentul culminant. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume exact la timpul cuvenit și potrivit cu planul Său perfect, care și-a început realizarea la conceperea lui Isus.
Evr. 10:5. De aceea, când intră în lume, El zice: "Jertfă și prinos nu ai dorit, ci un trup Mi-ai pregătit”; ... 7. Atunci am zis: "Iată-Mă ..., vin să fac voia Ta, Dumnezeule!"
Dacă la conceperea (nașterea) lui Isus s-a împlinit vremea, oare când s-a început a calcula această vreme? Începerea numărării timpului a fost în ziua când omul căzuse în păcat,
Gen. 3:15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."
iar împlinirea acestor zile a fost în momentul când Isus a strigat de pe cruce ”S-a isprăvit”. Hristos s-a întrupat la împlinirea vremii, ca să ne răscumpere și să fim fii ai lui Dumnezeu.
Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.
Născut din femeie pe linie împărătească (David) și ca marele preot. Doar marele preot putea intra în prezența Domnului ca să aducă jertfa și doar moartea împăratului era considerată moartea întregii împărății.
Luca 1:26-31. Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; ... "Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. 32. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
Isus Hristos s-a întrupat pentru ca să poată răscumpăra omenirea. Omul trebuia să fie pedepsit cu moartea pentru păcat, nu vitele din lumea materială, nici îngerii din lumea spirituală, ci omul care face parte din ambele lumi.
Evr. 2:14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.
16. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.
Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.
Rom. 5:12. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
Noi eram toți în Adam – eu am mușcat... eu am fost izgonit din Eden... Aceasta este imputarea vinei lui Adam către fiecare descendent. Se pare o nedreptate... De ce noi să fim vinovați de păcatul lui Adam? Scriptura răspunde în Rom. 11:32: ”ca să se îndure de toți oamenii - imputarea neprihănirii lui Isus. Am fost puși în El (al doilea Adam) Născut sub Lege, ca să împlinească Legea în locul nostru, ca să ne răscumpere din blestemul Legii (Gal. 3:13).
Nu știu exact, dar ar putea fi... Ca și când toți au avut parte de mântuire, dar cei ce persistă în necredință, sunt șterși din cartea vieții. Astfel binecuvântarea vestită lui Avram a venit doar peste noi, cei care credem.
Ap. Pavel întreabă galatenii: Cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou?
Prin apropoul său din 4:11. ”Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi” și nedumerirea exprimată prin cuv. ἀποροῦμαι – a rămâne perplex Pavel arată că o astfel de îmbinare a legii cu Harul pune în primejdie credința lor.
Pentru a pune punctul în acest subiect, ap. Pavel aduce exemplul alegoric al celor doi fii ai lui Avraam ca să sublinieze diferența între seminția firească a lui Avram – poporul iudeu și seminția spirituală – biserica lui Hristos, care vor fi ca nisipul mării și stelele cerurilor.
22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. 23. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă.
24. Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar - 25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia - şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi.
26. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră.
Prin aceasta ap. Pavel arată că poporul iudeu ca popor ales și Ierusalimul pământesc au avut o conotație temporară și pământească. În dimensiunea eternă și Împărăția cerească acestea nu au nici o valoare, căci acolo vor ajunge doar copiii făgăduinței, adică doar cei ce au credința lui Avraam, și sunt numiți noul Ierusalim (ceresc).
28. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei.
31. De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.
Astfel, revenirea la Lege / impunerea Legii către cei ce au devenit fii ai lui Dumnezeu prin credință nu este doar inutilă, ci și periculoasă.
1Cor. 15:19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!
