În primele capitole din Faptele Apostolilor vedem o creștere exponențială a bisericii, însoțită de puteri miraculoase, dragoste jertfitoare și evenimente care cutremurau orașe întregi. Dar viața reală nu s-a lăsat mult așteptată și aspectul uman s-a arătat la orizont: oameni nu tocmai sinceri, decizii nu tocmai înțelepte, provocări și reacții firești a celor religioși. Astfel de provocări erau atât din interior (de la frați), cât și din exterior (de la vrăjmași).
4:32. Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte. 33. … un mare har era peste toţi. 34. Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute 35. şi-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
• Criza necesită management radical.
Doar în câteva luni, la biserică s-au adunat +3 mii de oameni, +5 mii de barbati. Unii erau înstăriți, dar majoritatea erau săraci lipiți pământului. Astfel s-a creat o criză de proporții în ce privește lipsa de hrană elementară. Biserica locală a reacționat printr-o hotărâre neordinară că să răspundă la această provocare. Cel mai probabil ei au hotărât ca tot ce va fi pus la picioarele apostolilor, va fi direcționat proporțional săracilor, ca nimeni din frați să nu ducă lipsă.
Expresia a pune la picioarele apostolilor, însemna renunțare la dreptul de proprietate asupra unui lucru, în favoarea celuilalt. În antichitate așa se aduceau darurile, la domni și împărați.
Cei mai înstăriți din biserică își vindeau averile cu acest scop și aduceau la picioarele apostolilor. Hotărârea bisericii sub călăuzirea Duhului Sfânt devine o lege pentru întreaga biserică locală. Modul în care biserica administrează o criză, trebuie să reflecte felul în care Dumnezeu aduce soluții divine.
Matei 18:18. Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ va fi (fost) legat în cer; şi orice veţi dezlega pe pământ va fi (fost) dezlegat în cer. ... 20. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor."
Acest verset e despre responsabilitatea colectivă a comunității. Traducerea exactă ar fi: „...va fi fost deja legat în cer”. Aceasta nu înseamnă că biserica „forțează” mâna lui Dumnezeu, ci mai degrabă, atunci când biserica aplică corect Scriptura cu privire la ordine și disciplină, ea nu face decât să ratifice pe pământ un verdict care a fost deja dat în cer de către Dumnezeu. Deci, când biserica locală hotărăște un lucru în comun, acel lucru are semnificație spirituală și trebuie respectat, ca fiind o cerință a lui Dumnezeu.
Această abordare este întâlnită în istoria bisericii, dar are un caracter local și temporar. Unele biserici se leagă cu astfel de legământ cu privire la zeciuială, pe o perioadă de 1-2 ani, ca să fie direcționat spre construcția casei de rugăciune, sau este o practică de autofinanțare a bisericii.
Imaginați-vă că noi am crește ca biserica primară și nu am încăpea. Aceasta ar fi o criză, care posibil ne va obliga să aplicăm măsuri mai radicale...
• Dărnicia necesită contabilizare transparentă.
Cea mai mare amenințare la adresa Bisericii nu este absența resurselor, ci prezența ipocriziei. Anania a falsificat raportul financiar ca să pară a fi mai generos decât a fost în realitate.
5:1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira, 2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. 3. Petru i-a zis: "Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? 4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu."
Nu știm exact de unde Petru știa că Anania a mințit. Poate a făcut un audit (comparând datele de la cadastru , poate a avut martori... Cei mai mulți teologi consideră că Patru a avut un cuvânt de cunoaștere, printr-o revelație divină. Astfel a fost depistată și confruntată minciuna lui Anania.
Greșeala Ananiei nu a fost în faptul că a oprit o parte din preț, ci faptul că a mințit. Ap. Petru a depistat ipocrizia lui Anania și l-a mustrat. Când un credincios păcătuiește, el trebuie imediat să se pocăiască, dar ce trebuie să facă un credincios când altcineva păcătuiește?
Îl ignori, îl tolerezi, îl acoperi sau iei atitudine?
• Păcat individual – mustră personal.
Matei 18:15. Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi el singur.
• Păcat deschis – mustră în față bisericii.
1 Tim. 5:20 „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică.”
• Păcatul societății – conferință de presă.
Efeseni 5:11 „Nu luați deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba mai degrabă osândiți-le (demascați-le).”
Implicațiile păcatului minciunii adesea sunt legate de ipocrizie, pentru că există o dorință nesăbuită de a arăta mai bine decât în realitate. Cum să evităm capcana ipocriziei?
• Verifică motivația. Cauți sincer slava lui Dumnezeu sau admirația oamenilor? Dacă gestul tău trece neobservat și simți un disconfort sau dezamăgire, atunci ai motivație greșită. Anania a fost preocupat de marketing personal la preț redus.
Matei 6:3. Ci tu, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, 4. pentru ca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
• Monitorizează discrepanța dintre viața publică și cea privată. Ipocrizia apare atunci când imaginea pe care o proiectezi în exterior este mult mai „lustruită” decât realitatea din interiorul tău.
1 Samuel 16:7: „...Căci Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”
• Nu căuta să-ți îndreptățești acțiunile și deciziile. Acceptă-ți vulnerabilitatea. Este mai onest să spui: „Pot oferi doar atât cu bucurie”, decât să oferi mult cu regret sau prefăcătorie. Roagă-te ca și David:
Psalmul 139:23-24: „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima... vezi dacă sunt pe o cale rea”.
Biblia nu încearcă se idealizeze biserica, ca și când e compusă doar din oameni sfinți și creștini autentici. În biserică sunt și ipocriți, creștini carnali și creștini infantili. Trebuie să recunoaștem. Isus nu a tolerat fățărnicia fariseilor și nici a ucenicilor Lui.
În 1654 pictorul Peter Lely a desenat portretul lui Oliver Cromwell, dar a flatat ridurile și petele inestetice de pe fața lui. Oliver Cromwell nu a fost mulțumit, căci considera că vanitatea este un păcat. Cu 3 ani mai târziu Cromwell a insistat să i se deseneze negii, refuzând orice încercare a pictorului de a-l face să arate mai bine. Vulnerabil, sincer, transparent... Industria frumuseții stăpânește în societate și ipocrizia face ravagii între creștini. Un păcat care nu trebui tolerat.
Aceste acțiuni corecte din partea bisericii a produs o și mai mare creștere a bisericii.
11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri. 14. Numărul celor ce credeau în Domnul, bărbaţi şi femei, se mărea tot mai mult; 15. până acolo că scoteau pe bolnavi chiar pe uliţe şi îi puneau pe paturi şi pe aşternuturi, pentru ca, atunci când va trece Petru, măcar umbra lui să treacă peste vreunul din ei. 16. Mulţimea, de asemenea, alerga la Ierusalim, din cetăţile vecine, şi aducea pe cei bolnavi şi pe cei chinuiţi de duhuri necurate: şi toţi se vindecau.
• Credincioșia presupune ascultare cu orice preț.
Ascultarea necondiționată nu este încăpățânare, ci prioritizarea ascultării față de autorități. Când autoritățile umane blochează mandatul divin, creștinul trebuie să rămână credincios lui Dumnezeu. Lumea nu are o problemă cu o biserică care face asistență socială, dar are o problemă cu o biserică care pretinde că Isus este o autoritate superioară.
27. După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel: 28. "Nu v-am poruncit noi cu tot dinadinsul să nu învăţaţi pe norod în Numele acesta? Şi voi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi căutaţi să aruncaţi asupra noastră sângele acelui Om." 29. Petru şi apostolii ceilalţi, drept răspuns, i-au zis: "Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni!
În URSS peste 30.000 de slujitori protestanți (baptiști, penticostali, adventiști, luterani, menoniți) au fost arestați sau deportați în Gulag. Stalin a lichidat aproape toată conducerea Uniunii Baptiste prin împușcare sau condamnare la 10-25 de ani de muncă silnică, din care puțini s-au mai întors. URSS s-a preocupat intens de exterminarea creștinilor și ziceau că pe ultimul creștin o să-l omoare public, ca un simbol al exterminării bisericii. Unde e URSS azi? Dar Biserica? Frații au continuat să predice Evanghelia, chiar dacă erau amendați, amenințați, arestați și omorâți.
Un ambasador respectă legile țării gazdă, dar dacă acele legi îi cer să își trădeze propria țară, el trebuie să asculte de guvernul care l-a trimis, indiferent de riscul expulzării sau al închisorii. Noi suntem ambasadorii cerului în această țară temporară în care trăim. Noi nu trebuie să ne temem să invocăm nesupunerea civică, atunci când este în neconcordanță cu Biblia.
„Sinedriul” modern este șeful la serviciu, cercul de prieteni, familia necreștină... Ascultă de Dumnezeu necondiționat. Ascultarea necondiționată nu garantează „eliberarea din închisoare”. Cu siguranță, minuni se pot întâmpla. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece eliberarea din închisoare nu se face pentru o viață mai comodă, ci pentru o mărturisire mai putere.
33. Când au auzit ei aceste vorbe, îi tăia la inimă, şi s-au sfătuit să-i omoare. 34. Dar un fariseu, numit Gamaliel, un învăţător al Legii preţuit de tot norodul, s-a sculat în picioare și le-a zis: ... "Nu mai necăjiţi pe oamenii aceştia, şi lăsaţi-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici; 39. dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veţi putea nimici. Să nu vă pomeniţi că luptaţi împotriva lui Dumnezeu."
Expresia lui Gamaliel a potolit spiritele înfocate ale sinedriului. Dar adesea aud aceste cuvinte citate ca un principiu biblic și asta doare. Faptul că e scrisă în Biblie nu înseamnă că e biblică. Cea de a doua parte a acestei expresii coincide cu multe versete din Scriptură și e adevărată. Însă prima parte nu trebuie luată ca adevăr. Autorul ei este Gamaliel, nu Dumnezeu. Sunt lucrări de la oameni, care continuă secole la rând: 4300 de religii false, nedreptatea, războaie etc. Adevărul este că Dumnezeu a lăsat și neghina să crească... Sorele răsare și ploaia cade atât peste buni cât și peste răi.
Alții îl citează pe Nietzsche fără să știe și cred că încurajează pe creștinul prigonit ”ce nu ne omoară ne face mai tari”. Această se bazează pe o filosofie de a depăși greul, prin voința proprie. Din pricina aceasta mulți confundă caracterul cu maturitatea spirituală. Biblia ne învață că suferința, prigoana, persecuția și martirajul, nu pot și nu trebuie trecute cu puterile noastre. Principiul biblic este că noi stăm și rezistăm, doar prin Harul Lui. Dumnezeu folosește încercările pentru a ne rafina caracterul și credința, nu a ne face mai tari.
2 Corinteni 12:9-10: „...căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită... De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare.”
În crize și provocări trebuie mult să ne rugăm, să discutăm și să căutăm călăuzirea Lui. Deciziile bisericii în criză pot părea neraționale pentru cei necredincioși.
Priceperea firească se bazează pe analizarea + și -.
Înțelepciunea omenească se bazează pe experiență, filosofie și bunul simț.
Înțelepciunea duhovnicească și călăuzirea Duhului Sfânt depășește logica pentru că integrează Voia lui Dumnezeu.
• Identifică o provocare internă a bisericii tale, roagă-te și discută cu păstorii despre ea. Vedeți împreună cum Dumnezeu ar vrea să reacționăm și pune-te pe treabă.
• Identifică o situație în viața de familie sau societate unde presiunea grupului te îndeamnă să compromiți un principiu biblic. Asumă-ți consecințele dezacordului cu ei și vei avea parte de o apreciere semnificativă din partea lui Dumnezeu.
• Citește și învață citate biblice, în loc să cheltui tot timpul pe concepte de dezvoltare personală sau să absorbi concepte nebiblice când glisezi tik-tokul. Timpuri grele vor veni și doar Cuvântul Domnului îți va putea da putere să le treci.
