Judecatori 11 || Juruința nechibzuită a lui Iefta.

Iefta era fiul unui domnitor. Era născut în afara căsătoriei, dar crescut în casa tatălui său primind educație alături de ceilalți copii. După moartea tatălui lor, frații lui nu au dorit să împartă moștenirea cu el și au inițiat un proces de judecată împotriva lui. Bătrânii lui Israel au luat partea fraților și Iefta a fost izgonit din casa tatălui. 

El s-a retras în munți, unde și-a strâns în jurul său o gloată de oameni fără căpătâi cu care făcea raiduri. Iar când poporul era în strâmtorare, el nu s-a încăpăținat, ca să le răsplătească pentru izgonirea sa, ci a mers în fruntea oștirii. Deși Iefta era un războinic renumit, el a încercat mai întâi să negocieze pacea cu împăratul amoniților, lucrul care merită apreciat. Iar când au fost atacați, el a condus armata și a asigurat victoria.

Până aici nu este nimic special în viața lui Iefta, căci mulți domnitori aveau o soartă asemănătoare. De exemplu Ștefan cel Mare a fost fiul domnitorului Bogdan II și nepotul lui Alexandru cel Bun, dar a fost născut în afara căsătoriei. Totuși a fost crescut la palatul lui Bogdan II și a primit educație și instruire militară, iar ulterior a salvat poporul și țara.

Câteva lucruri speciale cu privire la Iefta față de ceilalți judecători: 

Despre fiecare judecător este scris că Dumnezeu l-a ridicat pe cutare și a izbăvit pe Israel, dar despre Iefta nu se spune acest lucru. De fapt se specifică că bătrânii lui Israel erau niște oportuniști, care atunci când le-a fost convenabil, l-au izgonit din mijlocul lor, iar când au avut nevoie au venit să-l roage... promițându-i rolul de conducător al întregului Galaad. 

Fiecare judecător ridicat de Dumnezeu, bătea vrăjmașul și aducea pacea în Israel pentru câțiva ani. Însă Iefta este vestit prin faptul că deși a făcut război cu amoniții și a biruit, el a mai făcut război și cu seminția lui Efraim, dintre care a ucis 48 de mii de bărbați. Acesta ar fi echivalentul la faptul ca în or. Bălți 97930 locuitori să dispară toți bărbații. Tragedie.

Cel mai special cu privire la Iefta este jertfirea fiicei sale. El a rostit o juruință nechibzuită la care putea și trebuia să renunțe, dar nu a renunțat.

30. Iefta a făcut o juruinţă Domnului şi a zis: "Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, 31. oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot." 

34. Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată. 35. Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: "Ah! fata mea! Adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce."

Astfel de juruințe erau o reflectare a practicilor păgâne, în care liderii militari / regii încercau să îmbuneze zeii prin ofrande sângeroase. 

Această practică este prezentă în filmele bazate pe legende mitologice: 

”Immortals” – Thesus luptă contra lui Hyperion, iar pentru victoria lui Zeus își sacrifică fiul în lupta cu titanii din tartus.

”Excalibur” (King Arthur) – Vortigern unchiul lui Arthur, sacrifică soția sa, Elsa apoi pe fiica sa Catia pentru a obține puteri magice întunecate și a-l detrona pe fratele său, regele Uther Pendragon. 

”Vikings” – după primul raid în Saxonia, Ragnar și-a luat ca slugă un preot creștin Athelstan. Apoi îl ia cu sine la Uppsala pentru un ritual religios și acolo Athelstan rămâne șocat de un sacrificiu uman.

Această practică este relatată și în Biblie, deși nu este aprobată vreodată de Dumnezeu:

Fiind în disperare, împăratul moabit Meșa își sacrifică fiul ca ofrandă zeilor pentru a câștiga o bătălia împotriva poporului Israel.

2Regi 3:24 …Israel s-a sculat şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară şi au bătut pe Moab. 26. Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrânt în luptă, … A luat atunci pe fiul său întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului şi s-a întors în ţară.

Regele Saul face un jurământ în timpul unei bătălii cu filistenii, interzicând soldaților să mănânce până ce nu câștigă. Fiul său, Ionatan, încalcă jurământul fără să știe. Poporul era de partea lui Ionatan și nu spunea lui Saul, ca să nu-l omoare.

1Samuel 14:38. Saul a zis: "Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi. 39. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri." 

Poporul Israel aluneca adesea în practici păgâne și Dumnezeu trimitea proroci care să-i mustre și să-i întoarcă de la aceste păcate. Dumnezeu le spune verde în ochi că această practică nu este altceva decât măcelărie de oameni (Ier. 19:6).

Ieremia 7:30. Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; ...31. Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.

Cum de înțeles că Dumnezeu îi cere lui Avram să-l jertfească pe fiul său Isac? Dumnezeu i-a cerut lui Avram să-l aducă jertfă pe Isac în semn de încercare. Dumnezeu l-a oprit pe Avraam chiar în momentul în care acesta se pregătea să-l sacrifice pe Isaac (Geneza 22:11-12). De fapt era mai degrabă o dezrădăcinare a practicii de închinare moștenită de la haldei. Astfel Dumnezeu îi arată, că El nu dorește jertfe omenești. 

"Să nu pui mâna pe băiat și nu-i face nimic, căci acum știu că te temi de Dumnezeu, pentru că n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău, pentru Mine."

Practica jertfirii copiilor la Moloh era specifică prin faptul că trebuia să-l jertfești pe cel ce era mai scump. Copilul de parte bărbătească era moștenitorul și mâna dreaptă a tatălui. La ieșirea poporului Israel din Egipt, Dumnezeu și-a ales pe toți întâi născuți de parte bărbătească din Israel ca să-I aparțină Lui și astfel să nu poată să-i jertfească (întâi născuți) căci nu mai sunt ai lor. 

Jertfele omenești sunt în contradicție cu caracterul lui Dumnezeu și cu poruncile specifice care interzic jertfirea copiilor, pe când pentru amoniți (cu care pornea la război Iefta) era o practică obișnuită. Moloh/Milcom era tocmai zeul principal al amoniților (1Reg. 11:33), căruia îi jertfeau copii lor pentru a-l îmbuna și ai câștiga simpatia. Acestea nu sunt doar legende, căci arheologii din Cartagina feniciană au descoperit un cimitir de țofeturi cu mii de copii și oase arse, care confirmă aceste sacrificii. 

Deut. 12:30 ...Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: "Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel." 31. Tu să nu faci aşa faţă de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.

Deut. 18:10. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc.

Ca aplicație practică, depășește prejudecățile și respingerea. Poate ești și tu născut din flori, sau ai fost trădat și respins de cei dragi... nu lăsa ca acestea să-ți decidă viitorul. Nu uita: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

Ca aplicație practică, negociază și încearcă să eviți confruntarea. Mulți se duc după idolul lumii slavone, care zice: dacă confruntarea este inevitabilă, atunci trebuie să pălești primul. Este o rușine pentru un creștin să judece astfel. Domnul nostru ne-a învățat să fim blânzi și smeriți, și să căutăm pacea. Confruntarea le dă senzația de împlinire oamenilor mici, căci așa se văd ei importanți.

Ca aplicație practică, nu fi un oportunist, care să-ți atingi scopurile prin orice mijloace. De dragul poziției de lider ferm, Iefta este gata să jertfească chiar și propria și unica fiică. Lucrurile sunt pentru a fi folosite, dar oamenii sunt pentru a fi iubiți și nu invers. Nu mergea pe capurile oamenilor pentru ați atinge scopurile personale. Oamenii și relațiile sunt mai scumpe decât scopurile și realizările. Deciziile, cuvintele și acțiunile tale au impact asupra altora, deci fii precaut.

Fil. 2:3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. 4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

Ca aplicație practică, revizuiește-ți promisiunile și acțiune în lumina Scripturii, căci sunt lucruri pe care Dumnezeu nu le cere, dar noi credem că le facem pentru El. Acesta este un simptom că Hristos nu mai este Capul de care să asculți, dar ai alunecat în religie. 

Ex: Fariseii stăruiau să dea zeciuiala din mirodenii (chimen și mărar), crezând că le fac pentru Dumnezeu, dar se înșelau. 

Ex: Saul și alții erau plin de zel împotriva bisericii și prigoneau creștinii, crezând că fac o slujbă lui Dumnezeu, dar se înșelau. 

- Unii creștini azi își calculează 10% până în bănuți, încercând să-L cumpere pe Dumnezeu cu rigurozitatea lor, pe când Dumnezeu își dorește generozitatea noastră. Cineva spunea: ”Dumnezeu nu se uită la ceea ce dai pentru El, ci la ceea cât îți lași pentru tine”.

- Unii creștini se străduie să țină post sec, post negru, sau postul lui Daniel și se abțin de la anumite mâncăruri cu asprime, pe când Dumnezeu Își dorește de fapt, nu doar să nu mâncăm anumite lucruri, ci în loc să mâncăm să-L căutăm pe El. Tot așa cum trupul dorește mâncarea, așa de mult să-L căutăm pe El.

- Semnul crucii, mătăniile, mersul pe genunchi, sărutarea mânii preotului, darea de pomană etc.

În concluzie, viața lui Iefta este un amestec complex de calități admirabile și greșeli tragice. Vedem curajul și ascensiunea sa în ciuda dificultăților, dar și decizia sa nesăbuită cu consecințele dureroase. 

Să învățăm de la alții, ca să nu ne doară prea tare greșelile noastre.

Judecători 10 || Dumnezeu ar putea să te refuze.

Sper că s-a întipărit foarte clar acel ciclu vicios în care Israel intra în păcat național, venea pedeapsa lui Dumnezeu, iar când se pocăiau, Dumnezeu le dădea izbăvirea și ei se puteau bucura de pace (4P).

Unii ar putea zice, dacă... păcatul aduce consecințe iar pocăința aduce iertarea, atunci nu e mare problemă să păcătuiești, dacă păcătuiești atent și calculat, iar apoi te pocăiești imediat, poți evita consecințele. Aceasta este metoda lui Iuda. Nu-i nimic nou sub soare. El a încercat să fie și cu Isus și cu păcatul. A vrut să obțină ce-i mai plăcut din lumea materială și să ia ce-i mai bun din lumea spirituală. Așa nu merge.

Am auzit o știre despre preotul șmecher care zicea: ”iartă-mă pe 5 min. făcea ce-și dorea. El se pocăia înainte ca să păcătuiască.

Dumnezeu dorește să ne ierte și să ne izbăvească, dar NU oricum și cu orice preț. Sunt anumite condiții în care El oferă iertarea și izbăvirea. Atunci când nu întrunim condițiile Lui, să nu ne așteptăm la iertare și mântuire garantată. 

Dacă nu învățăm lecția și continuăm pe acea spirală vicioasă ca la poporul Israel, nu este exclus ca la un anumit timp Dumnezeu să ne refuze. Când cochetezi cu păcatul trebuie să știi că ai putea veni la Dumnezeu și El să-ți zică: stânga împrejur.

Jud. 10:6. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor şi Astarteilor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon şi dumnezeilor filistenilor, şi au părăsit pe Domnul şi nu I-au mai slujit. 7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon. 8. Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului, în ţara amoriţilor, în Galaad.

10. Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi au zis: "Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor." 11. Domnul a zis copiilor lui Israel: "Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriţi, de fiii lui Amon şi de filisteni? 12. Şi când v-au apăsat sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? 13. Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi. 14. Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!"

Până la acest moment, ciclul vicios se repeta by default. Poporul păcătuia și Dumnezeu trimitea pedeapsa, poporul își dădea seama și venea cu pocăință, iar Dumnezeu îi izbăvea. Acesta este cel de al 7 ciclu vicios. Cifra 7 reprezintă plinătatea. S-a umplut paharul mâniei și nu mai este loc de îndurare. De data aceasta intervine Dumnezeu în persoană și le refuză pocăința lor. Îi trimite la dumnezeii străini și le întoarce spatele.

Adesea Dumnezeu e prezentat subiectiv și eronat, ca fiind doar iubitor și milos. Orice ai face... El te va ierta. Oricâte ori ai repeta... El se va îndura etc. Așa ne-ar place nouă..., dar El e și drept. El e și suveran. El nu este dator cu nimic. Dacă continuam în necredința și păcatul nostru, într-o bună zi Dumnezeu ne va refuza și nu vom putea să-I reproșăm ceva. El face ce vrea. El e îndurător, dar îndurarea Sa nu-i infinită.

- Ușa harului se închide – când mori și nu ești împăcat cu El. Nici o persoană nu poate intra în Împărăția Cerurilor, dacă nu este născută din nou. Aceasta este singura condiție. Ca să fii născut din nou trebuie să crezi în jertfa lui Hristos și să te pocăiești sincer.

- Ușa harului se închide – în timpul vieții, căci ți-ai împietrit inima. Pocăit fiind ești expus la o sumedenie de pericole: să-ți pierzi credința, să rătăcești de la credință și să te lepezi de credință. Toate acestea sunt consecințele trăirii sau întoarcerii din nou și din nou la același păcat sau în mod conștient cochetezi cu păcatul.

- Ușa harului se închide – când va reveni Hristos. Hristos poate reveni în orice moment, de aceea ușa harului s-ar putea închide în orice moment, iar cei ce nu au fost născuți din nou, așa și nu vor mai avea această șansă.

Biblia ne oferă exemple multiple de oameni pentru care ușa Harului s-a închis în timpul vieții și nu au mai putut face nimic ca să fie salvați. Chiar dacă își regretau păcatul, plângeau și țipau, Dumnezeu i-a refuzat.

1. Toată lumea de la potop (Gen. 6-9). Dumnezeu a închis ușa corăbiei lui Noe și nimeni nu a mai putut fi salvat, deși se pocăiau, băteau la ușă și se cățărau pe corabie, dar era prea târziu.

2. Faron și-a împietrit inima inițial și s-a opus inițiativei lui Dumnezeu (Ex. 7:-14). Atât timp cât faraon se împotrivea a avut timp să se răzgândească și să nu se împotrivească lui Dumnezeu. Dar a venit un timp, când deja Dumnezeu l-a împietrit și atunci deja nici măcar faraon să fi vrut, nu mai putea schimba nimic. Există o linie roșie pe care dacă o treci, Dumnezeu se poate împotrivi și să-ți taie calea spre mântuire. Nu putem vedea acea linie, dar trebuie să ai tupeu, ca s-o testezi.

3. Poți zice, că aceștia nu au cunoscut pe Dumnezeu, dar noi care ne-am pocăit e o altă poveste. Da, dar pericolele sunt aceleași. Când poporul ales al lui Dumnezeu și-a făcut un vițel de aur, ulterior s-au pocăit și Moise a mijlocit pentru popor, dar aproape 3000 de israeliți au murit fără să aibă șansa să se pocăiască (Ex. 32).

4. Poți zice: chiar în așa păcat evident de idolatrie, nu mai cădem noi... Tot din poporul Israel, chiar împărat fiind, Saul nu a ascultat de cuvântul Domnului (1Sam. 15:25) și Dumnezeu l-a lepădat. Saul s-a pocăit și Îl implora, dar a fost lăsat. El a  trecut acea linie roșie din prima, dintr-o singură neascultare. Știi tu unde e linia ta roșie? Ai vrea să riști? Nu cred.

5. Poți zice: astea toate s cazuri din VT. Ei nu aveau pecetea mântuirii... Anania și Safira erau membri în biserică (Fapte 5). Ei tot au comis o singură greșeală și aceea a fost fatală. Orice păcat poate fi fatal, nu doar minciuna. De exemplu ne vegherea celor 5 fecioare, cărora li s-a închis ușa harului în fața lor.

6. Iuda Iscarioteanul (Matei 27:3-5) a gustat din plin tot ce se numește creștinism: a auzit direct cuvintele lui Isus, L-a văzut cu ochii lui pe Dumnezeu încarnat, a primit puteri miraculoase de a vindeca și a scoate draci, a participat la cina cea de taină, a fost martor ocular la învierea lui Isus... dar eticheta de ”fiul al pierzării” așa și nu a putut să o spele.

7. Domnul Isus a dat apostolilor (conducerii bisericii) autoritatea să ierte sau nu anumite păcate, pentru care credincioșii sunt fie disciplinați, fie excluși din biserică (Ioan 20:22-23). Unii credincioși s-au lepădat sau au naufragiat în credință. Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, despre care ap. Pavel zice că i-a dat pe mâna satanei (1Tim. 1:18-20).

Care sunt condițiile de bază pentru iertare de la Dumnezeu?

A. Credința (în jertfa lui Hristos). Lipsa credinței sau apostazia (lepădarea de credință) slujește ca trigger pentru pedeapsa veșnică. Primul și principalul păcat pentru care vor fi judecați oamenii este necredința. Iertarea este posibilă doar datorită credinței în jertfa lui Hristos. Nu este alt nume sub cer în care avem mântuire.

Fapte 10:43 ...oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor." 

B. Pocăință sinceră. Când vii cu inima zdrobită la Dumnezeu și îți ceri iertare, Dumnezeu te iartă. Dar dacă comiți conștient păcatul ca apoi să te pocăiești, despre ce sinceritate poate fi vorba?

Dumnezeu nu le-a reproșat nimic în cele 6 pocăințe precedente. Le venea imediat în ajutor. Ce L-a făcut pe Dumnezeu să refuze pocăința lor? Dumnezeu nu poate fi amăgit, manipulat, batjocorit. Faceți roade vrednice de pocăința voastră. El cercetează inima și rărunchii și vede gândurile inimii. 

Iacov 4:8-10. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! ...Simţiţi-vă ticăloşia... smeriţi-vă înaintea Domnului,

C. Acum. Credința și pocăința nu sunt singurele condiții. Ai putea să crezi și să vii cu pocăință, dar să fie prea târziu și să fii refuzat. După moarte pocăință nu-i, căci oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evr. 9:27), dar nici ziua de mâine nu ți-i garantată, căci nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere (Iac. 4:14).

2Cor 6:2 "... Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii."

Nu vreau să te sperii, dar dacă persiști în necredință sau cochetezi cu păcatul, cu gândul că în ultima clipă te vei pocăi și El te va ierta, ascultă:

Evr. 10:26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește azi să te pocăiești (Fapte 17:30), dar dacă conștient continui în păcat, nu mai rămâne nici o speranță? De fapt, pentru că îți împietrești inima prea mult (și nu știi când vei trece limita), riști ca Dumnezeu însuși să se împotrivească pocăinței tale.

2Tes. 2:10 ...pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, 12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Ce trebuie să faci, ca Dumnezeu să nu te refuze?

Jud. 10:15. Copiii lui Israel au zis Domnului: "Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!" 16. Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.

Crede și pocăiește-te sincer azi, abandonând tot ce e păcătos și rău. Pentru cei ce vor să ia ce-i mai bun din ambele vieți să le fie clar că nu-i posibil să slujești la doi stăpâni (Mat. 6:24).

„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.” (Galateni 6:7).

Judecători 1 || ESTE DUMNEZEU UN UCIGAȘ?

Titlul cărții JUDECĂTORI provine de la tipul de conducători din vremea aceea. În Egipt au intrat ca o familie, a cărui cap era Iacov, dar în 400 de ani ei au devenit un popor. Fiind în robia egipteană, evreii aveau doar căpetenii de familii. În timpul exodului din Egipt și cei 40 de ani în pustie evreii erau conduși de Moise. Moise a lăsat ca succesor pe Iosua, care trebuia să conducă poporul până în țara promisă. Iosua însă nu a mai lăsat nici un succesor și ca urmare au apărut în fiecare seminție lideri politico-militari regionali numiți judecători.

- Ce relevanță are această carte pentru creștinii din sec. XXI?

- De ce trebuie să studiem istoria evreilor, mai ales că această epocă este cea mai sângeroasă, rușinoasă din istoria Israelului? 

Este Cuvântul lui Dumnezeu. Israel este un prototip al bisericii. Istoria lor ne ajută să înțelegem mai bine salvarea noastră. Trecutul lor ne ajută să înțelegem prezentul și viitorul nostru. Cine are urechi să asculte...

Paralela izbăvirii lui Israel este mântuirea noastră. Vedem clar că izbăvirea nu este un singur și simplu eveniment instantaneu, așa cum mulți încearcă să spună că am fost mântuit atunci când am rostit rugăciunea de pocăință și punctul. E ceva mai complex. 

Jud. 2:1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: "Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: "Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;

1. Scoaterea din Egipt. Ea a fost realizată pe deplin și doar cu puterea lui Dumnezeu. Protagonistul nu este faraon, nici Israel și nici chiar Moise, ci însuși Dumnezeu. El i-a scos din Egipt.

a. El transformă familia lui Israel într-un popor.

b. El face de rușine fiecare idol și zeu al egiptenilor.

c. El scoate poporul Israel de sub robia egipteană. 

d. El îl biruie pe faraon și distruge armata egipteană.

2. Intrarea în țara promisă. Ea era a doua parte a unei și aceiași promisiuni. Țara promisă trebuia cucerită. Aici îi așteptau popoare răzvrătite, giganții și armate despre care Dumnezeu zice că ți le dau în mâinile tale, dar ei erau cei care: 

a. trebuiau să cucerească țara știind că El e de partea lor;

b. trebuiau să lupte contra giganților, ispitelor, ademenirilor și capcanelor care-i așteptau;

c. trebuia să nimicească tot ce era păgân;

d. trebuiau să aplice Legea în țara promisă, ca să aibă o viață lungă și fericită pe pământ.

Scoaterea din Egipt nu era tot planul de izbăvire a poporului Israel, ci doar prima parte, care depindea strict și în totalitate de Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu nu s-a încheiat pe malul Mării Roșii. Ei trebuiau să cucerească țara, să distrugă idolii și să biruie giganții. Dumnezeu a promis că-i aduce în țară, dar era datoria lor s-o cucerească.

În paralel cu mântuirea noastră recunoaștem cu toată credința, că El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului prin jertfa sfântă a Domnului Isus. Acesta este un capitol încheiat și s-a realizat pe deplin datorită Lui. Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt ca garanție a izbutirii noastre, dar e de datoria noastră să biruim lumea, diavolul și firea pământească. Acesta este un rol pe care trebuie să-l împlinim noi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Unii din Israel nu au vegheat și nu au intrat în Canaan deși au fost scoși din Egipt. În paralel cu biserica, cinci din cele zece fecioare care nu au vegheat așa și nu au intrat în Canaanul ceresc, deși ele fusese alese și au trecut prima etapă ajungând să fie logodite cu mirele. 

Trebuie să învățăm că neascultarea și lipsa de veghere ne va costa, iar ascultarea și apropierea de El va fi răsplătită. Biserica are datoria de ași duce mântuirea până la capăt, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cartea Judecători e foarte tulburătoare și plină de violență – ”Apocalipsa în miniatură”. Judecători ne arată soarta canaaniților și înțelegem cât e de groaznic să vină peste tine mânia lui Dumnezeu. La fel Judecători ne arată soarta evreilor și înțelegem cât e de strașnic să rămâi fără de Dumnezeu. Ei erau terorizați de războaie constante, s-au legat cu blestem să distrugă chiar o seminție de a lor. Ei se autodistrugeau.

ESTE DUMNEZEU UN UCIGAȘ?

În esență, Judecători descrie un ciclu vicios în care poporul intră în păcat național, urmat de opresiune, care îi aduce la pocăință, ceea ce Îl face pe Dumnezeu să le dea izbăvirea printr-un judecător și să aibă pace și liniște. Apoi o luau de la început.  Iar cel mai tragic e faptul că în final acest popor salvat de Dumnezeu se leapădă de Mântuitorul lui, iar pe de altă parte Dumnezeu nu se lasă de ei.

Acest lucru se aseamănă adesea cu viața credinciosului, care deși are Scriptura și pe Duhul Sfânt, totuși Isus e nevoit să scrie păcatele pe nisip. Noi adesea cădem, ațipim, ne răcim, calcăm pe greblă, ne poticnim, ne compromitem, ne tăiem creanga de sub picioare și ne săpăm groapa singuri. Ca urmare, Dumnezeu îngăduie lucruri neplăcute care să stârnească pocăința noastră și apoi El dă iertare și biruință. 

2. Domnul a răspuns: "Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui."

Ei au început cucerirea Canaanului în putere, cucerindu-l chiar și pe marele Adoni-Bezec. Dacă Ștefan cel mare a devenit domn al Moldovei pentru că a câștigat 39/42 de războaie, acest Adoni-Bezec câștigase 70/70 de războaie și la fiecare împărat cucerit îi tăia degetele mari și îi ținea sub masa lui ca să strângă fărâmiturile. ...

8. Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii. 9. Fiii lui Iuda s-au coborât apoi ca să bată pe canaaniţi, care locuiau muntele, ţinutul de miazăzi şi câmpia. 10. Iuda a pornit împotriva canaaniţilor care locuiau la Hebron, numit mai înainte Chiriat-Arba; şi a bătut pe Şeşai, pe Ahiman şi Talmai. 11. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului...

Cum de înțeles acest masacru, mai ales că la cuvântul Domnului Israel trebuia să intre și să nimicească cu desăvârșire Canaanul? 

Nu zice Isus că Împărăția Lui nu este din lumea aceasta, și că ea constă în neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 15:17)? Este un subiect controversat cu întrebări dificile. Recomand să privim la ceea ce spune Dumnezeu și ceea ce face Israel ca două lucruri diferite.

1. Dumnezeu nu pedepsește fără motiv. Doar copii și cei imaturi în credință îl privesc pe cel ce pedepsește ca pe un rău în sine. El nu pedepsește din senin și chiar dacă pedepsește, nu o face înainte ca să fi dat șanse de corectare, căci El este îndelung răbdător.

Gen. 15:13. Şi Domnul a zis lui Avram: "Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. ...16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful."

2. Dumnezeu a intenționat izgonirea neamurilor.

Deut. 7:1. Când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine; 2. când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. 

Expresia ”să nimicești cu desăvârșire” în ebr. este חָרַם (khaw-ram') și are două sensuri: 1) banat/interzis, 2) dedicat Domnului sau nimicit prin ardere. Dat fiind faptul că Dumnezeu zice că-i va izgoni, nu putea avea în vedere exterminarea, ba chiar o interzice.

22. Şi Domnul Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta. 23. Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite.

3. Dumnezeu are dreptul exclusiv de pedepsirea păcatelor.

Canaaniții se culcau cu tatăl și cu mama, cu mama vitregă, cu sora și cu nepoata, cu mătușa de la mama și cu mătușa de la tata, se culcau cu fratele lor și cu cumnata lor, se culcau cu mama și cu fiica ei, se culcau cu femeile în timpul cilului, se culcau cu bărbați, femei și chiar cu vite. Apogeul era că-și jertfeau copii (Moloh) arzându-i în foc (Lev. 18). 

Lev. 18:24-25. Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.

Dar ce vedem la Israel?

1. Sete de sânge – RĂUTATE.

Iosua 6:2. Domnul a zis lui Iosua: "Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi... 21. şi au nimicit-o cu desăvâr-şire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari. 

”Să nu ai milă de ele” nu însemna să nu lase pe nimeni viu, căci Deut. 7:3. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, ... deci trebuia să le lase în viață. Apoi continuă: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite... iată la ce se referă ”Să le nimicești”.

Ex. Când au cucerit Ierihonul, nu a fost o problemă că au lăsat cu viață pe Rahav. Problemă a fost aurul și mantaua luate de Acan (Deut. 7:25).

2. Încredere în propriile puteri – ÎNGÂMFARE.

Israelul a început să se încreadă în sine și nu în Dumnezeu. Cetatea Ai...

Jud. 1:12. Caleb a zis: "Voi da pe fiica mea, Acsa, de nevastă cui va bate Chiriat-Seferul şi-l va lua." 13. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a pus mâna pe cetate; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa Acsa.

Ușor și pe nevăzute ei au ajuns să facă din lupte un fel de distracții, competiții și pariuri bazându-se pe forțele proprii și a început declinul.

3. Au abandonat porunca pentru câștig – LĂCOMIE.

Cu mintea lor de evrei și-au amintit că 400 de ani au fost robi, iar acum au la îndemână aceste popoare, pentru ce să le izgonească din țară, când se poate să-i transforme în robi?

19. Iuda n-a izgonit pe locuitorii din câmpie... 21. Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii...27. Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui... 29. Efraim n-a izgonit pe canaaniţii... 30. Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron... Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco... 33. Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş...

28. Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgonit. 30. ... supuşi la un bir. 33. ... supuşi la un bir. 35. ... supuşi la un bir.

În loc să alunge popoarele și să iradieze răul, Israelul a adoptat toate practicile păcătoase ale băștinașilor. Din cauza aceasta, viața lor s-a transformat în iad.

Ca și creștini noi ne ducem mântuirea până la capăt și nu trebuie să facem aceleași greșeli, care ne va pava calea spre iad. 

 Nu fi plin de răutate, căci Dumnezeu nu este un ucigaș și nu pedepsește fără să fi acordat șansă de corectare. Nu te purta aspru cu cineva, pentru că altcineva s-a purtat aspru cu tine.

 Nu te încrede în tine și în puterile tale, ci recunoaște-L pe Dumnezeu în toate căile tale. Nu neglija puterea lumii, a diavolului și a firii, ci veghează constant, ca să nu cazi în ispită.

 Nu te focusa pe lucrurile materiale în defavoarea ascultării. Adesea nu împlinim poruncile Domnului, pentru că avem interese personale. Cât valorează banii pe care îi faci și cât cântărește ascultarea de El. Vrea Dumnezeu daruri, mai mult decât ascultare? 

Galateni 5 || WRESTLING-ul CREȘTINILOR

O jumătate din viață, trăind într-o familie cu 5 frați, totdeauna aveam ciocniri, întinderi și bătăi. Ca fratele mai mic eram cel mai vânăt. O altă jumătate de viață am locuit cu alți 33 de tineri din orfelinate, unde deja eram cel mai mare și adesea ne măsuram puterile la trântă sau wrestling. Cam toată viața este o luptă. Fiecare creștin e înrolat în câteva lupte. 

1. Lupta pe extreme – legalism / liberalism. În credință și în faptă.

Gal.5:1 Hristos ne-a eliberat ca să fim slobozi. Rămâneți, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. 2. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.

Ținerea Legii este incompatibilă cu credința în Hristos. Legea nu mai are actualitate. Revenirea sub Lege face inutilă jertfa lui Hristos. Legea ne readuce în robie, de sub care Hristos ne-a eliberat. Harul lui Hristos nu are nevoie de Lege ca supliment pentru mântuire. Aceasta ar fi o blasfemie.

Rom. 3:20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii - 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.

Cultele care încearcă să combine creștinismul cu Legea sunt ortodocșii și adventiștii. Unii pun accent pe sistemul preoțesc și faptele care te duc spre mântuire, iar alții scot în evidență ținerea Sabatul și alimentația din vechiul legământ. Ei cumva încearcă să țină Legea, pentru a contribui la mântuirea lor. Lor nu le vine a crede că Hristos a făcut totul.

Atât ei, cât și oricine se întoarce la Lege trebuie să se pocăiască:

- pentru că s-au întors sub blestemul legii;

Gal. 3:10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem...

- pentru că s-au despărțit de Hristos;

Gal. 5:4. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

- ei trebuie să creadă...

Ef. 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Pe cealaltă baricadă sunt evanghelicii cu poziții ultracalvine. Accentuând doar suveranitatea lui Dumnezeu în detrimentul altor aspecte ale credinței vom ajunge să credem în soartă predestinată, să-L învinuim pe Dumnezeu de tot răul și să trăim ca păgânii, căci oricum nimic nu se mai schimbă. 

- Ei exclud liberul arbitru; ”Omul nu are vreun rol în mântuire”.

- Ei ridiculizează disciplinele spirituale; ”Sacramentele n-au valoare”.

- Ei ironizează evanghelizarea. ”Cine-i ales oricum va fi mântuit”.

Gal.5:13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.

În general, bisericile protestante din Moldova nu sunt calvine, dar tot mai des se comportă ca și când ar fi. Suntem biblici în credință, dar liberali viață? Zici că crezi Evanghelia, dar îți permiți să păcătuiești, căci oricum pe urmă îți ceri iertare și Domnul te iartă. Zici că rugăciunea, postul, părtășia și Scriptura formează practica de bază a credinciosului, dar nu prea ții minte când ultima dată le-ai practicat. Zici că facerea de ucenici este marea poruncă, dar ai doar o mică practică în ea.

Hristos ne-a izbăvit de sub Legea păcatului (Rom. 8:3) și ne-a scos de sub puterea întunericului (Col. 1:13), dar trebuie să rămânem tari ca să biruim ispitele și să nu ne plecăm din nou sub jugul robiei de unde am fost salvați. Nu prin fapte suntem mântuiți, dar nici nu suntem scoși din ecuație. Încă urmează să fim mântuiți de la robia stricăciunii (Rom. 8:19), de la trupul de moarte (Rom. 7:24), de mânia viitoare (Rom. 5:9) și pedeapsa gheenei (Mat. 25:13). Nu-i totul terminat pentru credincios.

Fil. 3:12. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. 13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, 14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Mântuirea seamănă mai mult cu faptul că eu nu pot înota și mă înecam, dar Hristos m-a scos la mal. Aceasta e salvarea. Am fost mântuit datorită Lui. Dar în continuare eu am răspunderea de a nu mă arunca din nou în apă.   

Ceea ce mă uimește e faptul că mulți creștini nu cred aceste extreme, căci sunt niște devieri grave de la Calea lui Isus, dar adesea se comportă ca și când ar fi legaliști (cerând dreptate în cazul altora) sau liberali în cazul lor (asumându-și anumite indulgențe pentru careva acțiuni).

- Dacă crezi că Dumnezeu a dat omului libertatea de a alege, dar oricum vorbești de soartă și zici: ”ce ți-i dat – ți-i dat” – pocăiește-te.

- Dacă crezi că disciplinele spirituale te apropie de Dumnezeu, dar nu le iei în serios și nu le practici cu stăruință – pocăiește-te.

- Dacă ești de acord cu marea trimitere, dar evanghelizezi rar și nu ești implicat direct în prezent în facerea de ucenici – pocăiește-te.

Luptă-te ca să nu fii atras în aceste extreme periculoase de jure / în fapt. Rămâneți, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei (desfrâului).

2. Lupta pe interior – firea și Duhul.

Gal. 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. 17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. 

Noi suntem înrolați într-o luptă spirituală, dar o parte din această luptă este între firea noastră (carnea) și Duhul care a fost pus în noi. Noi suntem chemați să ascultăm de îndemnurile Duhului, dar nu de poftele firii pământești, căci nu poți sluji la doi stăpâni.

Majoritatea creștinilor confundă firea pământească și omul cel vechi sau le generalizează și le numesc simplu ”eul”. Fiecare creștin are datoria de a se lepăda de sine astfel ca să împlinească Voia lui Dumnezeu, dar nu voia sa.

Unii creștini afirmă că omul cel vechi este natura păcătoasă. El a fost răstignit și nu are nici o putere asupra credinciosului. Firea pământească este efectul omului vechi, pe care creștinul urmează să o biruie.

Alți creștini afirmă că omul cel vechi se referă la identitatea de până la nașterea din nou. El a fost răstignit și înlocuit cu o creatură nouă. Firea păcătoasă însă este tendința naturală a trupului, care e de fapt mânată de pofte, și pe care creștinul trebuie să o țină în supunere.

- Omul cel vechi a fost răstignit;

Rom. 6:6  Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului;

- Ne-am dezbrăcat de omul cel vechi;

Col 3:9. Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui,

- Să vă dezbrăcați de omul cel vechi.

Ef. 4:22. cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; …24. şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

- Și-au răstignit firea pământească.

Gal. 5:24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

Ceea ce este absolut clar e faptul că această luptă este atât de importantă, încât de rezultatul ei va depinde dacă creștinul va rămâne în Hristos sau nu.

Rom. 8:13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

2Pt. 2:20. In adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai. 21. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta care le fusese data. 22. Cu ei s-a intamplat ce spune zicala adevarata: "Cainele s-a intors la ce varsase" si "scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla."

În ce constă această luptă și ce practic avem de făcut? 

 Nu împlini poftele firii pământeşti: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. 

Nu contează dacă crezi în pierderea mântuirii, sau dacă crezi în siguranța mântuirii. Poți fi credincios sincer și chiar slujitor în biserică, dar cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (Gal. 5:21). 

Vă rog să nu-mi cereți explicații logice, cum aceasta se combină cu alte versete, căci voi răspunde asemenea lui Pilat ”Cei-i scris, e scris”, după cuvintele lui Pavel ”să nu treceți peste ceea ce este scris” (1Cor. 4:6). 

 Fii ascultător de îndemnurile Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. 

Aceste lucruri nu contribuie la mântuirea mea, căci nu există mântuire decât prin credință în Isus Hristos. Toate meritele pentru mântuirea noastră îi aparțin lui Hristos în exclusivitate. Cei ce au crezut în El sunt o creatură nouă și au o viață nouă datorită jertfei lui Isus Hristos. Sarcina noastră este de a rămâne în Hristos și să nu o apucăm razna în învățătură sau să ne întoarcem la mocirla din care am fost scoși. 

Gal. 5:25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.

CĂSĂTORIA, divorțul și recăsătoria

Instituția căsătoriei a fost ideea lui Dumnezeu (Geneza 2:18).
El a gândit-o. El a implementat-o. El a oficiat-o.
El continuă să cunune și azi. Dumnezeu unește un bărbat și o femeie.

Pentru persoanele nereligioase cununia nu are valoare și este opțională. Însă pentru credincioși cununia are cea mai mare valoare din viață după pocăință.

1. Scopul căsătoriei.

Pentru ce vreți să vă căsătoriți?

Cum crezi, pentru ce Dumnezeu a instituit familia?

"Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; ... (Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31).

Crearea femeii a avut ca scop soluționarea singurătății bărbatului. Fiind o ființă biologico-spirituală, omul poate interacționa cu ambele lumi, dar el are nevoie de cineva asemenea lui. 

...am să-i fac un ajutor potrivit pentru el." (Gen.2:24, Mat.19:5, Marcu 10:7, 8 şi Efes.5:31).

Căsătoria a avut ca scop crearea cadrului potrivit pentru existența omului. Căsnicia este crearea ambianței propice pentru o coexistență sănătoasă a individului.

Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul ... (Gen. 1:28).

Instituirea căsătoriei a avut ca scop determinat de Dumnezeu înmulțirea oamenilor pe fața pământului. Dumnezeu i-a creat pe Adam și Eva în așa fel, ca ei să poată să se reproducă. Dumnezeu a pus în ei atracție unul față de altul pentru ca înmulțirea să fie naturală și plăcută. Din acest motiv căsătoria este calea dorită de Dumnezeu pentru fiecare bărbat și femeie.

1Cor. 7:2. Totuşi, din pricina curviei, fiecare bărbat să-şi aibă nevasta lui şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul ei.

Acest verset exclude poligamia și concubinajul...

...şi supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ." (Gen. 1:28).

Nu în ultimul rând, Dumnezeu a instituit căsătoria pentru ca omul să se învețe să se stăpânească pe sine, să învețe să stăpânească în casa sa și ca urmare să poată stăpâni peste tot ce a creat Dumnezeu.

a) Împlinirea – rolurile în familie: protecție, îngrijire, reprezentare, susținere;

b) Socializarea – comunicarea: valorile, principiile, înțelegerea;

c) Reproducerea – viața sexuală: eros, planificarea familiei, educarea copiilor;

d) Stăpânirea – începe și se învață în familie în mod treptat.

2. Divorțul.

Mal. 2:16. "Căci Eu urăsc despărţirea în căsătorie - zice Domnul Dumnezeul lui Israel.

Mat. 19:6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă."

1Cor. 7:10. Celor căsătoriţi le poruncesc nu eu, ci Domnul, ca nevasta să nu se despartă de bărbat. 11. (Dacă este despărţită, să rămână nemăritată sau să se împace cu bărbatul ei.) Şi nici bărbatul să nu-şi lase nevasta. 

Deci divorțul este interzis de Dumnezeu (nu de Pavel) și este o urâciune înaintea lui Dumnezeu și ar trebui să fie o urâciune și pentru creștini.

Ca excepție, divorțul este acceptabil în cazul când partea necredincioasă nu vrea să păstreze legăturile conjugale și inițiază divorțul. În acest caz partea credincioasă poate accepta divorțul, fără să fie vinovat.

1Cor. 7:15. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

Unii creștini invocă și o altă excepție – infidelitatea, însă aceasta este doar o deducție.

Matei 5:32 - oricine îşi va lăsa nevasta (divorțează), afară numai de pricină de (cu excepția de) curvie*, îi dă prilej să (cauzează) preacurvească**; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurvește.

Marcu 10:11. El le-a zis: "Oricine îşi lasă nevasta şi ia pe alta de nevastă preacurveşte faţă de ea; 12. şi dacă o nevastă îşi lasă bărbatul şi ia pe altul de bărbat preacurveşte."

Divorțul de soția fidelă îi dă prilej să preacurvească, pentru că legăturile conjugale rămân valabile (Mat. 5:32).

Divorțul de soția infidelă, nu-i dă prilej să preacurvească (Mat. 5:32). De ce? Pentru că ea deja este infidelă (preacurvă) și prilejul de a preacurvi nu e cauzat de divorțul care a parvenit ulterior. Infidelitatea soției îl scutește pe soțul care divorțează, de a cauza preacurvia ei, dar nu îndreptățește divorțul, care l-ar face legal liberi să se recăsătorească.

3. Recăsătoria.

Recăsătoria este acceptabilă și chiar încurajată în cazul văduvilor, căci moartea pune capăt legăturilor conjugale și văduva este liberă să se recăsătorească. Recăsătoria este condiționată de expresia ”în Domnul” (1Cor. 7:39).

1Cor. 7:39 O femeie măritată este legată de lege câtă vreme îi trăieşte bărbatul; dar, dacă-i moare bărbatul, este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.

Unii creștini invocă o altă opțiune și anume recăsătoria în urma divorțului cu partea necredincioasă. Pricina acestei păreri reiese din semnificația expresiei ”nu sunt legați”. Promotorii acestei păreri zic că această expresie trebuie înțeleasă ca fiind liber să se recăsătorească. Dar trebuie să recunoaștem că această expresie mai degrabă înseamnă că cei doi nu mai au răspunderi și responsabilități unul față de altul, dar nu și liberi pentru o altă relație.

1Cor. 7:15 Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace.

Alți creștini invocă încă o opțiune și anume recăsătoria în urma divorțului cauzat de infidelitate. Dacă presupunem că divorțul întrerupe legal legăturile conjugale în cazul infidelității, atunci am putea deduce că cei divorțați devin liberi să se recăsătorească. Totuși, următoarele cazuri sunt expres menționate de Scriptură:

- recăsătoria bărbatului divorțat este preacurvie (Mr. 10:11; Lc. 16:18);

- recăsătoria femeii divorțate este preacurvie (Mr. 10:11);

- căsătoria cu femeie divorțată este preacurvie (Lc. 16:18).

În concluzie putem spune că divorțul este biblic în cazul când necredinciosul îl inițiază și recăsătoria este biblică în cazul celui văduv. Alte cazuri sunt deducții permisive în dependență de interpretare și fiecare situație în parte.

4. Rolul lui Dumnezeu în căsnicie.

...Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om (Gen. 2:22).

Dumnezeu vede nevoia lui Adam și tot El soluționează acea nevoie prin crearea și aducerea femeii la Adam. Căsnicia este o uniune a unui bărbat și unei femei a cărei arhitect este Dumnezeu însuși. 

Dumnezeu nu determină concret cu cine trebuie să te căsătorești, ci doar stabilește principiul – căsătoria să fie în Domnul (1Cor. 7:39). Nu știm dacă există un oarecare suflet pereche pe fața pământului, pe care trebuie să-l găsești. Aceasta e doar o teorie. Dumnezeu îți respectă alegerea și e gata să-ți binecuvânteze alegerea ta. De aceea roagă-te pentru călăuzire și confirmare ca să faci o alegere în Domnul pentru bucuria ta (Ioan 16:24).  

Şi dacă întrebați: "Pentru ce?"… Pentru că Domnul a fost martor între tine şi nevasta din tinerețea ta, căreia acum nu-i eşti credincios, măcar că este tovarășa şi nevasta cu care ai încheiat legământ! (Mal. 2:14, Prov. 2:17).

Căsătoria are două dimensiuni, căci omul este atât ființă materială cât și spirituală: 

- Dimensiunea fizică – Legământul este încheiat de către soți; 

- Dimensiunea spirituală – Legământul este încheiat cu Dumnezeu. 

Voi promiteți credincioșie unul altuia în fața Domnului și El e martor. Dar, Dumnezeu este și parte a legământului vostru, căci El binecuvântează și leagă pe cei doi ca să fie una, în timpul cununiei.

Legătura soților nu se face de către pastor în timp ce se roagă cu punerea mâinilor. Ceea ce leagă Dumnezeu, omul să nu despartă. Pastorul nu face legătura dintre cei doi și nici nu poate cumva să dezlege cununia pentru a facilita un oarecare divorț.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup (Gen. 2:24).

Ajutorul potrivit se referă la o armonie atât de perfectă în căsătorie, încât bărbatul să nu fie singur, și cei doi să fie una. Procesul de dezlipire (de părinți) și alipire (de soț/soție) este hotărâtor pentru ca cei doi să fie un singur trup.

TRUPUL LUI HRITOS - BISERICA

Există mai multe asemănări dintre Israel și biserica lui Hristos. Atât Israelul cât și Biserica sunt numite: poporul lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, logodnica lui Dumnezeu, turma lui Dumnezeu și via lui Dumnezeu. 

Metafora unică folosită doar în NT și doar cu privire la biserică este imaginea trupului lui Hristos.

Biserica (adunarea credincioșilor) este numită trupul lui Hristos, unde fiecare credincios are un rol important pentru întregul organism. Imaginea trupului scoate în evidență interconectarea și interdependența credincioșilor în biserică.

Col. 1:18. El este Capul trupului, al Bisericii. Rom. 12:5 Aşa cum într-un singur trup avem multe mădulare, şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, tot aşa noi, deşi suntem mulţi, suntem un singur trup în Hristos, şi fiecare suntem mădulare unii altora.” 

Unii creștini își creează o realitate paralelă, crezând că ei nu au nevoie de biserică și de alți credincioși sau își păstrează relațiile cu alți credincioși la un nivel superficial, distant sau la un minim acceptabil.

• Unii își permit să nu facă parte dintr-o biserică și frecventează când o biserică, când alta sau în genere se mulțumesc cu unele servicii pe YouTube. Ei își închipuie că Hristos este capul lor și aceasta le este suficient. Aceștia sunt creștinii hoinari.

• Alți creștini, care nu sunt departe de cei hoinari sunt cei ce fac parte dintr-o biserică, dar se limitează la frecventarea serviciilor de închinare. Ei își închipuie că acordând 2 ore dintr-o zi a săptămânii, îndeplinesc minimul necesar. Ei nu fac parte din grupuri mici de creștere și nici nu se implică în slujirile bisericii. Aceștia sunt creștinii formali.

Atât creștinii hoinari, cât și creștinii formali pot fi mântuiți prin credință în Hristos, atât timp cât ei sincer și corect cred în jertfa lui Isus Hristos. Totuși astfel de credincioși nu pricep și nici nu beneficiază de o relație autentică și reală cu Hristos în trupul Său, care îi interconectează și îi folosește activ pentru întărirea și creșterea spirituală a trupului în întregime. În mod greșit ei percep mântuirea ca un scop în sine, pe când mântuirea este doar un început de o relație, care poate și trebuie crescută și îngijită.

1Cor. 12:20 Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup. 21. Ochiul nu poate zice mâinii: "N-am trebuinţă de tine"; nici capul nu poate zice picioarelor: "N-am trebuinţă de voi." 22. Ba mai mult, mădularele trupului care par mai slabe sunt de neapărată trebuinţă. 23. Şi părţile trupului care par vrednice de mai puţină cinste, le îmbrăcăm cu mai multă podoabă. Aşa că părţile mai puţin frumoase ale trupului nostru capătă mai multă frumuseţe, 24. pe când cele frumoase n-au nevoie să fie împodobite. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, 25. pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. 26. Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. 27. Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui.

1. Unitate

1Cor. 12:20 Fapt este că sunt mai multe mădulare, dar un singur trup.

Hristos este capul trupului de unde vin toate instrucțiunile, toată puterea creierului, toată energia și toate resursele care fac să funcționeze fiecare parte a trupului. Hristos este ceea ce ne leagă pe toți într-un singur trup. În El avem viața și El ne ține împreună.

1Cor. 12:13 Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. 

Fiecare credincios a fost botezat cu Duhul Sfânt tocmai ca să facă parte din unitatea corpului lui Hristos. Dumnezeu a făcut acest lucru, dar este răspunderea noastră să rămânem în această unitate. Adesea putem observa că unii din noi se izolează, se distanțează, se dezbină. Aceasta este o realitate nedorită de Dumnezeu. Părtășia ne ajută să rămânem una în Hristos, după cum este scris în Fil. 2:2 „faceți-mi bucuria deplină, şi aveți o simțire, o dragoste, un suflet şi un gând.” 

2. Diversitate

1Cor. 12:14 „Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe.”

Diversitatea este modul nostru de operare în trupul lui Hristos. Trupul este unul, totuși, sunt și mâini și degete și urechi și ochi și toate mădularele trupului, fiecare cu o funcție unică ce operează distinct, și totuși într-un singur trup. În trup este diversitate.

1Cor. 12:4. Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; 5. sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; 6. sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi. 7. Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora.

Fiecare mădular din trupul lui Hristos își are darul și rolul său în trup. Fiecare în parte aducându-și aportul, face ca trupul să funcționeze bine. Fiecare nu este tot trupul și nici nu poate servi tot trupul.

Ef. 4:16. Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste.

Deci, avem unitate și avem diversitate, dar cum se combină acestea, căci par a fi contrare? Unitatea în diversitate este posibilă acolo unde este:

3. Armonie

„Dacă piciorul ar zice: „Fiindcă nu sunt mână, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?” Bineînțeles că este. „Şi dacă urechea ar zice: „Fiindcă nu sunt ochi, nu sunt din trup” – nu este pentru aceasta din trup?” Bineînțeles că este. 

Poți zice: eu sunt așa de nesemnificativ, ca un apendice fără de care trupul poate trăi și mai departe. Nu este adevărat, căci membrele mai slabe sunt de neapărată trebuință. Nu există ierarhie între membrele trupului lui Hristos. Singura autoritate este Capul – Hristos. Membrele mai slabe sunt necesare și puse în mai mare cinste. 

1Cor. 12:17 Dacă tot trupul ar fi ochi, unde ar fi auzul? Dacă totul ar fi auz, unde ar fi mirosul?

Savanții rămân uimiți și medicii rămân fără cuvinte când văd cât de bine funcționează corpul uman. În trup e armonie și frumusețe. Așa este și trupul lui Hristos, conform planului Său. Nici un membru nu este izolat, îndepărtat și nefuncțional sau paralizat. Deci nu rămâne nici tu separat de biserica locală, de grupul de creștere fie că ești încă copil în credință sau matur în credință.

Ochiul nu poate zice mâinii: "N-am trebuinţă de tine"... Noi, ca mădulare suntem interdependenți și nu putem să ne spălăm pe mâini față de mădularele care par mai slabe, căci tocmai ele sunt de neapărată trebuință. Prin faptul că 1) ne ținem la distanță, 2) nu ne interesăm și 3) nu contribuim activ la starea spirituală a celor mai slabi, prin faptele noastre noi declarăm indirect exact expresia: "N-am trebuință de tine". Ap. Pavel zice că așa ceva nu se poate. De ce? 

24. Dumnezeu a întocmit trupul în aşa fel, ca să dea mai multă cinste mădularelor lipsite de cinste, 25. pentru ca să nu fie nicio dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele.

De ce nu se poate ca eu și tu să zicem direct sau indirect "N-am trebuință de tine"? Pentru că aceasta de fapt este planul lui Dumnezeu, ca noi să fim împreună și să avem grijă spirituală unul de altul. Dumnezeu are un plan. Cu siguranță acest plan e cel mai bun pentru fiecare credincios. Orice alternativă sau abatere de la acest plan este în defavoarea noastră. Orice organ care nu funcționează va mutila și va schilodi tot trupul. 

Unii creștini au intrat pe poarta îngustă, dar trăiesc pe calea lată. Dacă nu faci parte dintr-o comunitate restrânsă, grup de creștere sau grup mic în care să fii implicat activ în viața spirituală a altora și ei la tine, tu nu mai trăiești conform planului lui Dumnezeu, ci ai luat-o pe altă cale. 

Două perspective greșite des întâlnite, sunt:

 Eu mă descurc singur și nu am nevoie ca cineva să mă ajute să fiu mai spiritual. Aceștia adesea neagă orice sistem de organizare spirituală, invocând că Dumnezeu lucrează doar individual. Ei pretind a avea pasiune pentru Dumnezeu, dar nu au nimic în comun cu ceea pentru ce Dumnezeu are pasiune – biserica Sa. 

Te rog să înțelegi că potrivit planului Său, Dumnezeu a intenționat să faci parte dintr-un grup restrâns de credincioși în care să vă ajutați reciproc să creșteți și să vă pregătiți mai bine pentru cer.

 Eu am nevoie de creștere spirituală, dar o pot primi doar de la cei care sunt mai spirituali decât mine. Ei ar vrea ca cineva să-i ajute să se maturizeze spiritual, dar exclud faptul că creșterea spirituală vine și ca urmare a ajutorării altora. 

Te rog să înțelegi că răspunderea și grija pentru alții la fel te poate crește spiritual și de fapt te va maturiza într-un tempo accelerat.

Ați auzit vorba: ”Dacă vreai să ajungi mai repede, mergi singur”, dar dacă vreai să ajungi mai departe, ia cu tine pe cineva”. Pe calea credinței ai putea să ajungi mai repede la cer, dacă mergi singur, dar vei fi mai nepregătit pentru cer. În singurătate ai cele mai multe șanse să rămâi un creștin infantil. Dumnezeu a format legăturile noastre în biserică, tocmai pentru ca să ne pregătim mai bine pentru cer.

Am auzit multe mărturii de creștere spontană sau maturizare timpurie atunci când sora sau fratele mai mare a rămas responsabil de cei mai mici frați, căci părinții i-au abandonat sau au decedat. Sau ați auzit că atât timp cât nu ești căsătorit și nu ai familie, ca să porți grijă de alții încă nu ai devenit bărbat... 

Evrei 5 prezintă doar două conceptele despre maturitate în credință: 1) Când crești spiritual, pentru că altcineva te îngrijește – etapa copilăriei, numiți începători, bebeluși, ucenici sau recent convertiți. 2) Când crești spiritual pentru că te îngrijești de tine și de alții – etapa maturității, numiți învățători, luptători, slujitori. Isus spne; Oh, de ai fi rece sau în clocot, dar de fapt ești căldicel. 

Majoritatea credincioșilor au creat o a treia etapă confortabilă în care au de gând să rămână toată viața – etapa adolescenței. Adolescenții în credință este o trecere de la copil în credință la matur în credință. Ea nu trebuie văzută ca o etapă aparte, ci ca o tranziție doar. Credincioșii care se opresc pe o perioadă mai îndelungată la etapa de adolescenți în credință intră de fapt într-o stare de creștini căldicei...

Fiecare credincios este un mădular al trupului lui Hristos. Fiecare mădular trebuie să funcționeze împreună cu celelalte membre. Un membru care nu cooperează cu celelalte membre este un membru paralizat și este nefuncțional. Ne uităm la el și ne pare rău pentru el. Biserica lui Hristos funcționează ca un trup bine închegat și strâns legat, unde fiecare încheietură contribuie la creșterea și dezvoltarea bisericii. Fiecare, chiar și acel slab contribuie la creștere. 

LEGĂTURA FRĂȚEASCĂ - PĂRTĂȘIA

Unul din lucrurile evidente, care sunt observate de oricine vizitează biserica este faptul că noi ne numim frați și surori. Aceasta arată o legătură de sânge între noi. 

- Legătura aceasta nu este una fizică, pentru că nu provenim toți de la aceeași părinți.

- Legătura aceasta nu este făcută în sângele nostru, precum prietenii la o beție se făceau frați de sânge prin tăieturi.

- Legătura frățească este făcută de sângele sfânt al lui Isus Hristos, care ne-a spălat de păcate și ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu. 

- Legătura frățească a început la nașterea din nou (nașterea din Dumnezeu), atunci când am crezut și ne-am pocăit.

- Legătura frățească este posibilă datorită Duhul Sfânt care ne dă convingerea să zicem Tată, atunci când ne rugăm lui Dumnezeu.

Ef. 2:19. voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa (familia) lui Dumnezeu...

Toți frații adunați împreună formăm biserica lui Dumnezeu. Una din expresiile cheie care caracterizează activitățile de bază ale bisericii lui Dumnezeu este legătura frățească.

Fapte 2:41. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi; şi, în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete. 42. Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni.

Învățătura apostolilor se practică prin: predicarea Cuvântului, studiul biblic și lecții de ucenicie. La sfârșitul sec. I chiar a fost formată o carte specială – Didahe – o compilație de învățături practice și morale.

Frângerea pâinii se practică sistematic în urma explicării detaliate în fiecare prima zi a săptămânii sau în prima duminică a lunii. 

Rugăciunea se practică zilnic în viața fiecărui creștin și de fiecare dată când se adună creștinii împreună ca biserică. Rugăciunea este singura cale prin care noi putem vorbi cu Dumnezeu și să ne vărsăm amarul, să cerem cele necesare, să mijlocim pentru frați și să implorăm intervenția spirituală în lumea noastră fizică.

Legătura frățească rămâne a fi cea mai vagă și neclară practică sau înțeleasă subiectiv de fiecare creștin în parte. Legătura frățească nu este o constatare a legăturii de frățietate în care am intrat, atunci când Dumnezeu ne-a devenit Tată, ci aceasta e o activitate practică a bisericii, care o face să rămână și să crească împreună.

Ce este legătura frățească? În original se întâlnește un singur cuvânt κοινωνίᾳ, care în română a fost tradus cu două cuvinte legătura frățească. Aceasta arată faptul că în română nu există un echivalent al cuvântului κοινωνίᾳ, sau că acest cuvânt reprezintă un concept mai amplu, care are nevoie de o explicație. κοινωνίᾳ ar putea fi tradus printr-un singur cuvânt părtășie, însă necesită și o explicație mai amplă, căci este și un concept total nou pentru timpurile bisericii primare, pe care trebuie să-l înțelegem bine și noi.

Pentru majoritatea creștinilor azi κοινωνίᾳ / părtășie este un timp plăcut petrecut cu alți creștini în jurul unei vorbiri sufletești sau chiar oricăror altor interese și teme preponderent pământești și firești. Această pseudo-părtășie nu este mai mult decât o șezătoare obișnuită, dacă se discută doar lucrurile pământești: cum la tine? ce mai faci? ce se mai aude?

κοινωνίᾳ – a lua parte în viața altora și împărtășirea în duh pentru a avea ca rezultat un gând și o simțire. κοινωνίᾳ se referă la părtășia din Cuvânt și la relația comunală a bisericii cu Dumnezeu prin Isus Hristos. Părtășia cuprinde ideea de a împărtăși binecuvântările spirituale, acordarea sprijinul reciproc și parteneriatul activ în credință.

Adesea ne focusăm pe relația noastră individuală cu Dumnezeu și pierdem obiectivitatea relației autentice a lui Dumnezeu cu biserica Sa. Mântuirea individuală și relația personală cu Dumnezeu nu trebuie să arunce în umbră relația comunală a bisericii cu Dumnezeu. 

Fiecare credincios se raportează la Hristos într-o relație individuală și personală, însă Hristos are o relație personală cu biserica Sa. Părtășia (legătura frățească) este ceea ce ne face pe noi să fim una în Hristos. Părtășia ne face să avem un gând și o simțire.

- Cele șapte adresări ale lui Hristos către bisericile din Apocalipsa au vizat biserica în întregime, nu fiecare persoană în parte. 

- El va reveni nu după credincioșii Săi, ci după biserica Sa. 

- El este mirele, iar noi împreună suntem mireasa Lui. 

- El pentru noi ne este frate, iar noi pentru el suntem familie.

Ce nu este părtășia / κοινωνίᾳ biblică?

1. Părtășia biblică nu este un schimb de relații interumane prietenești. Interesele comune despre care vorbim cu plăcere ore în șir nu înseamnă părtășie biblică. Plimbarea, ieșirea la natură, pescuitul, business creează în mod natural o conversație interesantă și plăcută în măsura în care ești în temă sau ai înclinație spre acea persoană sau temă.

2. Părtășia biblică nu trebuie confundată cu împărtășirea lucrurilor ascunse (negative). Spovedania păcatelor personale, jeluirea pe anumite lucruri care nu merg așa cum ai fi vrut sau spălarea oaselor altora nu este părtășia biblică.

3. Părtășia biblică nu trebuie confundată nici cu participarea la un studiul biblic în comun. Expunerea părerii despre un anume verset, sau ascultarea părerilor altora după care fiecare rămâne la părerea lui nu e părtășia biblică. 

Ce este părtășia / κοινωνίᾳ biblică?

Fil. 1:6 Îl rog ca această părtăşie (κοινωνίᾳ) a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.

Esența părtășiei – efortul de a consolida legătura frățească prin cizelarea unei gândiri și simțiri comune și găsirea căilor efective de aplicare în viața practică.

1. Părtășia face posibilă unitatea între frați

Ef. 4:1. 1. Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, 2. cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste 3. şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. 4. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. 5. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. 6. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi..

Însuși Hristos s-a rugat ca noi să fim una în El (Ioan 17:21). Această unitate nu se referă la faptul că ne strângem în același loc, faptul că avem aceeași teologie sau că avem o singură denumire a bisericii, ci la o relație între noi asemănătoare cu relație dintre Hristos și Tatăl. 

2. Părtășia face posibilă iertarea și biruirea păcatelor.

Iacov 5:16. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.

Mărturisește-ți păcatul cuiva, înainte ca cineva să te mustre de el. Haideți să conștientizăm legătura directă și profundă între părtășie și umblarea în lumină (biruința asupra păcatelor).

1Ioan 1:7. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţă de orice păcat.

3. Părtășia face posibilă creșterea spirituală a bisericii.

Fil 2:1-2. Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură (κοινωνίᾳ) a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

A rămâne un creștin neasociat cu o biserică, mă lipsește de părtășie, căci nu voi putea să iau parte în viața spirituală a altora și nici ei la mine. A face parte dintr-un grup de creștini (biserică) înseamnă a mă pune pe mine într-o situație în care părtășia este posibilă. 

4. Părtășia face posibilă viața de familie în biserică.  

Părtășia nu se întâmplă de la sine. E necesar să o căutăm, să o iubim și să beneficiem împreună de ea. Noi nu ne numim doar frați și surori, ci și trăim ca într-o familie. Nu pot rămâne indiferent de  greutatea și eșecul cuiva, și totodată trebuie să mă învăț să mă bucur de succesul altuia.

Rom. 12:5. tot aşa şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora.

Dușmanii părtășiei între frați și surori sunt:

Auto-izolarea este păcatul singurătății și dușmanul părtășiei, promovat de cel rău în rândul credincioșilor. Ei zic că nu au nevoie să fie parte dintr-o biserică locală, căci ei deja sunt parte din biserica universală. Atât timp cât nu faci parte din biserica locală sau un grup de credincioși mai apropiați, nu ai cum să practici părtășia.

Auto-suficiența este păcatul înșelării și dușmanul părtășiei. Negreșit, tu ai putea crede că ai pe Duhul Sfânt și îți este îndeajuns, dar cum vei împlini porunca de ați iubi familia spirituală (1Pt. 2:17)? Ați auit de expresiile ”dragostea de soacră” și ”mai răruț și mai drăguț”? Dragostea de frați nu se măsoară în distanța față de ei, ci în apropierea de ei.

Creștinismul mercantil este păcatul creștinilor carnali și dușmanul părtășiei. Ei fac parte dintr-o biserică locală sau grup de credincioși, dar în loc de părtășie ei fac șezători, unde discută tot despre cele pământești. Cele materiale totdeauna ne vor diviza și fiecare poate rămâne la părerea lui, însă părtășia adevărată ne va face să avem un gând și o simțire.

Soluții practice pentru practicarea părtășiei biblice:

Fă parte dintr-o biserică locală și un grup mic de creștere spirituală. Aceasta este instrumentul creat și lăsat de Dumnezeu pentru creșterea spirituală împreună cu alți credincioși.

Fii deschis să împărtășești și să-ți aduci aportul tău prin împărtășire ascultare, mângâiere, rugăciune și grijă față de ceilalți. Lucrurile acestea trebuie practicate cu reciprocitate în biserica lui Dumnezeu. Părtășia are ca scop grija sinceră față de frați, și nicidecum spălarea oaselor. Dacă te scarpină limba, roagă-te Domnului, dar nu bârfi.

Împărtășește gândurile și simțirile și împreună vedeți ce are Scriptura de spus la aceste lucruri. Legătura frățească are loc atunci când noi împreună căutăm să aplicăm soluțiile lui Dumnezeu găsite în Cuvântul, căci aceasta ne face să avem un simț și o gândire.

NE-AU FURAT CRĂCIUNUL

Săptămâna aceasta s-a nimerit să intru în lift împreună cu o vecină. Ca să o salut i-am zis: Crăciun fericit! ”Mulțumesc, dar noi nu sărbătorim azi Crăciunul. Noi nu suntem catolici”. În ultimul timp se duce o luptă subtilă, dar sistemică împotriva Crăciunului – Nașterea Mântuitorului. Se încearcă prin multe șiretlicuri să ne fure sau să ne distrugă Crăciunul. 

- Se grupează sărbătorile Crăciunul și Anul Nou, pentru a dispersa atenția și a dilua spiritul de sărbătoare religioasă cu spiritul sărbătorii civile Anul Nou, iar ca rezultat în loc de ”Crăciun Fericit” ne-am ales cu ”sărbători fericite” sau mai grav cu Xmas, ceea ce sugerează că este expirat, sau ieșit din funcție;

- Un alt șiretlic este specularea religioasă pe Crăciunul catolicilor și Crăciunul Ortodox;

o Țările europene preponderent catolice sunt Italia, Spania, Franța, Portugalia, Irlanda, Belgia, Polonia, Austria.

o Țările europene preponderent ortodoxe sunt România, Serbia, Grecia, Rusia, Ucraina, Belarus, Moldova, Bulgaria, Cipru.

o Țările europene preponderent protestante / evanghelice: Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Germania, Estonia, Letonia, Olanda, Anglia, Scoția. 

Toate aceste țări recunosc că sărbătoresc unul și același eveniment, care se referă la nașterea lui Isus Hristos.

- Un alt șiretlic este insistența pe un calendar anume Iulian vs. Gregorian. Reforma calendarului făcută de Iulius Cezar în 46 î.H a abandonat măsurarea timpului în baza rotației lunii în jurul pământului, trecând la rotația pământului în jurul soarelui cu orbita de 365,25 zile. În perioada iluminismului astronomii au depistat o eroare referitor la anul bisect. S-a calculat mai exact orbita pământului care e de 325,2422. În 1582 Papa Gregory VIII a dispus această corecție formând un nou calendar după care se conduce întreaga lume civilizată. Doar Rusia și Belarus sărbătoresc strict pe 07/01, de anul trecut Ucraina a trecut la calendarul gregorian și doar Moldova, sărbătorește în parte pe ambele dăți. 

Ce pune Scriptura despre Crăciun? 

De ce este atât de importantă întruparea lui Isus Hristos?

Col.2:9. Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii.

Scriptura prezintă pe Isus a) Fil 2:8 ὁμοιώματι ἀνθρώπων – asemenea oamenilor, și b) Evr. 1:3 χαρακτὴρ τῆς ὑποστάσεως – caracterul naturii (întipărirea substanței) lui Dumnezeu. Pe de o parte Isus era un om obișnuit, care a trecut prin durerile nașterii, iar pe de altă parte, datorită conceperii divine, El era întruchiparea lui Dumnezeu, ceea ce Îl făcea deopotrivă Dumnezeu și om. 

Ioan1:1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. 14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. 

Unii cred că Dumnezeu s-a împreunat cu Maria după cum o face un bărbat și o femeie, de aceea o ridică pe Maria în slăvi. Duhul Sfânt nu a avut nevoie de ovulul Mariei pentru a-L concepe pe Isus, de alt fel Isus ar fi moștenit natura păcătoasă a Mariei. Dumnezeu a folosit uterul Mariei unde să se dezvolte ceea ce Duhul Sfânt a conceput de unul singur (Mat. 1:20). 

Iată ce spune însuși Domnul Isus despre întruparea Sa?

Evr. 10: 5. De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; 

Dumnezeu nu a dorit jertfe, daruri, arderi de tot sau jertfe pentru păcate.

- Jertfe – tăierea și mâncarea animalelor ca închinare Domnului.

- Prinoase – darurile de mâncare aduse în timpul închinării. 

- Ardere de tot – jertfirea unui animal prin ardere deplină. 

- Jertfe p/t păcat – omorârea animalelor pentru păcatele oamenilor.

Soluția lui Dumnezeu pentru păcatele omenirii a implicat întruparea Fiului lui Dumnezeu și apoi jertfirea Sa, căci de fapt sângele animalelor jertfite nici nu putea șterge păcatul omenirii (Evr. 10:4), ci doar aducea aminte de păcatele lor.

”Mi-ai pregătit un trup” se referă la întruparea miraculoasă a Domnului Isus în fecioara Maria. Știu că atunci când spun întruparea miraculoasă a lui Isus, vă gândiți la nașterea lui Isus. Aceasta este o dovadă că atenția noastră este ușor furată de ceea ce se vede, și că într-o măsură oarecare ne-a fost furat această sărbătoare. 

Din cele citite în Biblie, tot ce a fost neobișnuit la nașterea lui Isus a fost steaua (care a condus magii la Isus) și îngerii (care au înștiințat păstorii despre nașterea lui Isus), iar în rest presupun că a fost o naștere efectiv obișnuită: cu travalii, dureri, țipete și lacrimi de bucurie. 

Miracolul întrupării lui Isus nu a avut loc la naștere ci la concepere, atunci când Duhul Sfânt a umbrit-o pe Maria și în ea s-a zămislit pruncul (Mat.1:20). 

Adesea la Crăciun se predică despre împrejurările și lucrurile adiacente nașterii lui Isus, dar tocmai acestea ne fură atenția de la Isus. Ați vizionat filme despre nașterea lui Isus, ați privit desene animate cu nașterea lui Isus și ați cântat colinzi în care se vorbește mai mult despre: 

- steaua din răsărit, care a semnalat nașterea Mântuitorului; 

- păstorii de noapte, care au fost colindați de un cor îngeresc:

- animalele din grajd și anturajul modest în care s-a născut Isus; 

- ieslea în care a fost culcat Isus;

- binecuvântata Maria, care a fost aleasă de Dumnezeu;

- înfuriatul Irod, care a ucis toți băieții de până la doi ani;

- magii din răsărit care au adus daruri: aur smirnă și tămâie, etc.

Toate acestea sunt importante, dar nu într-atât, ca să umbrească persoana Mântuitorului Isus Hristos. Dacă prin ”întruparea lui Isus” ne referim doar la naștere, atunci Isus este doar fiul Mariei, dar dacă prin întruparea lui Isus ne referim la concepere, atunci Hristos este fiul lui Dumnezeu. Isus nu este special, pentru că L-a născut Maria, ci pentru că a fost conceput de Duhul lui Dumnezeu în fecioara Maria. Oare nu credem noi că viața pruncului nu începe odată cu prima respirație, dar încă de la concepere? Nu nașterea lui Isus a fost miraculoasă, ci conceperea lui a fost miraculoasă, iată de ce expresia ”Mi-ai pregătit un trup” se referă la lucrarea miraculoase de concepere.

Societatea contemporană a mai adăugat elemente simbolice la această sărbătoare care creează dispute printre credincioși, și ne astfel ne fură atenția și sărbătoarea adevărată a Crăciunului. De exemplu:

- bradul veșnic verde;

- tăierea porcului și cozonacii de Crăciun;

- mâncăruri de sărbătoare: serate, matinee și colindatul;

- personajul enigmatic Moș Crăciun / Nicolae;

- cadouri și dulciuri pentru copii, etc.

Toate acestea ne inundă viața cu grijuri și nu mai avem când să cugetăm la miracolul întrupării lui Isus, ca eveniment central în istoria omenirii. Iată ce ar trebui să ne preocupe:

- Vrăjmășie voi pune ...între sămânța ta şi sămânța ei (Gen. 3:15);

- Iată-mă că vin! (Ps. 40:7). Cine și cui a spus aceste cuvinte?;

- Zămislit de la Duhul Sfânt (Mat. 1:20). Isus nu s-a născut în chip miraculos, ci în mod obișnuit, ca orice om. Ceea ce a fost supranatural în nașterea Lui, a fost conceperea de la Duhul Sfânt;

- Îi vei pune numele Isus (Mat. 1:21). Yeshua – Dumnezeu mântuie;

- S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul (Lc. 211). Hristos înseamnă Unsul (Mesia) promis de profeți;

- Îi vor pune numele Emanuel (Mat. 1:23) – cu noi e Dumnezeu. În mod abuziv catolicii europeni au ponegrit această expresie în cruciade. În mod abuziv ortodoxii ruși caută să-și îndreptățească crimele de război ascunzând-se după acest nume, chiar dacă această expresie a fost relevantă doar pentru cei din timpul lui Isus;

- Orice întâi născut de parte bărbătească va fi închinat Domnului (Lc. 2:23) și aceasta se referea și la Isus ca întâi născut;

- Au văzut ochii mei mântuirea Ta (Lc. 2:30) a zis Simeon. El a inversat numele lui Isus din Dumnezeu mântuie – Mântuirea Ta, ceea ce înseamnă personificarea mântuirii. Mântuirea nu e un fenomen sau acțiune, ci este o persoană și are un nume;

- A luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor” (Fil. 2:7);

- "Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am văzut slava Lui, o slavă ca a singurului născut din Tatăl." (Ioan 1:14);

- "Fiul Său, Isus Hristos, Domnul nostru, care, după firea dumnezeiască, este Fiul lui Dumnezeu, iar după firea omenească, s-a făcut descendent al lui David." (Rom. 1:3-4);

- El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui (Evr. 1:3) χαρακτὴρ – expresia exactă a substanței lui Dumnezeu.

Pe timpuri diavolul l-a înfuriat pe Irod, ca să ucidă toți copiii de la doi ani în jos, în speranța să-L ucidă și pe Hristos. Azi, diavolul promovează avortul, ca să ucidă copiii încă din burta mamei, știind că aceasta aduce durere Celui ce îi creează în chip minunat acolo. 

Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug (Ioan 10:10). 

Isus a ales să se întrupeze în această lume în uterul femeii. Lucrarea diavolului este să omoare copilul încă din uterul femeii. În semn de batjocură diavolul expresia celebră ”trupul meu” și o folosește ca motto ”Trupul meu, alegerea mea”. După această expresie se ascunde o lucrare diabolică, prin care mamele își omoară pruncii, pentru ca să trăiască fără angajamente sau în desfrâu. 

De aceea, când intră în lume, El zice: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; (Evr. 10:5).

…acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi; (1Cor. 11:24).

Diferența e în faptul că Isus a spus: Eu îmi dau ”trupul Meu”, ca voi să trăiți, pe când diavolul promovând avortul, zice: ”trupul meu – alegerea mea”, adică eu te omor pe tine, ca să trăiesc eu.

Pot să ne fure sărbătoarea, dar nicidecum nu poate să Îl fure pe Hristos. Iar noi Îl sărbătorim pe Hristos. Crăciunul nu e despre sărbători fericite, mâncăruri alese, cadouri și dulciuri etc. Crăciunul nu e despre staul și iesle, păstori și magi, steaua și darurile etc. Crăciunul e celebrarea întrupării miraculoase a Domnului Isus Hristos – Mântuitorul nostru.

Galateni 4 || DE LA LEGE LA HRISTOS

Am văzut din Gal. 3 că credința este singura necesară și absolut suficientă pentru mântuire. Încercarea galatenilor de a crede în Hristos și în paralel de a ține Legea pentru a fi mântuiți era o eroare, și în Gal. 4 el explică de ce nu este necesară ținerea Legii, dacă crezi în Hristos.

Poți zice: dacă pentru mântuire este suficientă credința, iar galatenii aveau credință, ca să fie mântuiți, ce rău făceau dacă încercau să țină și Legea, care de fapt este bună și dezvoltă o morală sănătoasă? Problema esențială era că ei nu au înțeles pentru ce Dumnezeu a dat Legea și a ajuns să fie o condiție indispensabilă pentru mântuire.

• Exact cum unii penticostali care nu au înțeles rostul vorbirii în limbi și cereau a fiecare să vorbească în limbi, căci de altfel nu ai Duhul sfânt și nu ești mântuit.

• Exact ca unii baptiști care nu au înțeles rostul portului exterior și cereau de la fiecare să poarte batic, căci de altfel poți să nu fii mântuit.

• Exact ca și adventiștii de ziua a șaptea, care nu au înțeles rostul Legii și cer tuturor credincioșilor să nu mănânce din animalele necurate și să țină Sabatul.

Care a fost rostul Legii? 

Gal. 3:23. Înainte de venirea credinţei, noi eram sub paza Legii, închişi pentru credinţa care trebuia să fie descoperită. 24. Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă. 25. După ce a venit credinţa, nu mai suntem sub îndrumătorul acesta. 26. Căci toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Hristos Isus.

Gal. 4:1. Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. 2. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. 3. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii.

Legea reprezentată de primele cinci cărți din Biblie (Gen-Deut) este numită de Pavel un îndrumător spre Hristos (Gal. 3:24), și învățătură începătoare (Gal. 4:3). 

Legea trebuia să convingă lumea de păcat. Oamenii trebuiau să încerce să o împlinească și să se convingă că nu pot. Astfel trebuiau să înțeleagă că ei sunt păcătoși și nu ar putea scăpa de păcat de unii singuri sau fără de o intervenție externă (divină). 

Ap. Pavel aseamănă omul după căderea în păcat cu un copil pus în grija epitropilor. Copilul nevârstnic este pus sub epitropi (tutore) ca să fie învățat, să-i fie demonstrat, să i se bage minte în cap cu privire la realitatea vieții și astfel să fie pregătit să preia moștenirea. 

Acest tutore era Legea, care avea menirea să-l învețe pe om realitatea vieții; să-i bage minte în cap că de fapt este pierdut, descalificat, deplorat și incapabil să se mântuiască. Astfel Legea avea să pregătească omul pentru răscumpărare, căci răscumpărarea este imposibilă, dacă nu recunoști nevoia și incapacitatea de a te salva. Imaginați-vă:

 Copilul a făcut o dănănaie și neînțelegând gravitatea problemei copilul pretinde că totul e în regulă, sau că nu e așa mare problemă. Tutorele avea rolul de ai explica seriozitatea problemei. Tot așa și Legea avea rolul de a-i explica omului că problema păcatului e catastrofală. 

 În limbajul contemporan ar fi ca un șofer prins beat la volan și pretinde că e totul în regulă. Legea avea același rol, ca polițistul care a prins șoferul beat la volan să-i zică: adu degetul cel mic la vârful nasului, sau mergi pe această linie dreaptă, pentru a dovedi că șoferul nu-i în stare sobră. 

 Sau un boxer după ce a prins o lovitură puternică, care l-a făcut să-și piardă echilibru sau să cadă, dar vrea să continue lupta. Legea a fost dată până la un timp anumit, ca arbitrul care numără până la zece, timp în care boxerul trebuie să conștientizeze knock out.

Cu alte cuvinte, omul după căderea în păcat era ca un șofer beat, sau un boxer în knock down, care trebuia să înțeleagă starea lui deplorabilă. Pentru aceasta a fost dată Legea, care trebuia să-l convingă de păcat.

Regretăm, dar și azi sunt unii care iau Legea ca standard de viață pentru creștini sau își fac singuri legile lor și ajung să fie legaliști. Sunt unii pentru care faptele bune și roada Duhului sunt sinonime cu împlinirea Legii, dar ele sunt total diferite. Trebuie să înțelegem că Legea și Hristos nu sunt ca doi alergători de maraton, care aleargă în paralel. Mai degrabă Legea și Hristos sunt doi alergători de maraton din aceeași echipă. Odată ce Legea a transmis ștafeta lui Hristos, ea nu continuă să alerge sau de fapt nu are sens să alerge. Ea este în afara jocului. De aceea este numită veche, învechită, expirată. Legea era de folos doar pentru timpul stabilit de tatăl (4:3). 

Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.

Aceasta este o afirmație care ne duce cu gândul la venirea Fiului lui Dumnezeu pe terră – Crăciunul (Nașterea Domnului).

Împlinirea vremii – Πλήρωμα sau cuvântul înrudit din Luca 2:6 πληθύνω de unde provine în română plenitudine, desăvârșire, împlinire, atingerea apogeului, momentul culminant. Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume exact la timpul cuvenit și potrivit cu planul Său perfect, care și-a început realizarea la conceperea lui Isus.

Evr. 10:5. De aceea, când intră în lume, El zice: "Jertfă și prinos nu ai dorit, ci un trup Mi-ai pregătit”; ... 7. Atunci am zis: "Iată-Mă ..., vin să fac voia Ta, Dumnezeule!"

Dacă la conceperea (nașterea) lui Isus s-a împlinit vremea, oare când s-a început a calcula această vreme? Începerea numărării timpului a fost în ziua când omul căzuse în păcat, 

Gen. 3:15. Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."

iar împlinirea acestor zile a fost în momentul când Isus a strigat de pe cruce ”S-a isprăvit”. Hristos s-a întrupat la împlinirea vremii, ca să ne răscumpere și să fim fii ai lui Dumnezeu.

Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.

Născut din femeie pe linie împărătească (David) și ca marele preot. Doar marele preot putea intra în prezența Domnului ca să aducă jertfa și doar moartea împăratului era considerată moartea întregii împărății.

Luca 1:26-31. Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; ... "Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu. 31. Şi iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. 32. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Preaînalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.

Isus Hristos s-a întrupat pentru ca să poată răscumpăra omenirea. Omul trebuia să fie pedepsit cu moartea pentru păcat, nu vitele din lumea materială, nici îngerii din lumea spirituală, ci omul care face parte din ambele lumi. 

Evr. 2:14. Astfel, dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, 15. şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor. 

16. Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. 17. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.

Gal. 4:4. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege.

Rom. 5:12. De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…

Noi eram toți în Adam – eu am mușcat... eu am fost izgonit din Eden... Aceasta este imputarea vinei lui Adam către fiecare descendent. Se pare o nedreptate... De ce noi să fim vinovați de păcatul lui Adam? Scriptura răspunde în Rom. 11:32: ”ca să se îndure de toți oamenii - imputarea neprihănirii lui Isus. Am fost puși în El (al doilea Adam) Născut sub Lege, ca să împlinească Legea în locul nostru, ca să ne răscumpere din blestemul Legii (Gal. 3:13). 

Nu știu exact, dar ar putea fi... Ca și când toți au avut parte de mântuire, dar cei ce persistă în necredință, sunt șterși din cartea vieții. Astfel binecuvântarea vestită lui Avram a venit doar peste noi, cei care credem.

Ap. Pavel întreabă galatenii: Cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? 

Prin apropoul său din 4:11. ”Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi” și nedumerirea exprimată prin cuv. ἀποροῦμαι – a rămâne perplex Pavel arată că o astfel de îmbinare a legii cu Harul pune în primejdie credința lor.

Pentru a pune punctul în acest subiect, ap. Pavel aduce exemplul alegoric al celor doi fii ai lui Avraam ca să sublinieze diferența între seminția firească a lui Avram – poporul iudeu și seminția spirituală – biserica lui Hristos, care vor fi ca nisipul mării și stelele cerurilor. 

22. Căci este scris că Avraam a avut doi fii: unul din roabă, şi unul din femeia slobodă. 23. Dar cel din roabă s-a născut în chip firesc, iar cel din femeia slobodă s-a născut prin făgăduinţă. 

24. Lucrurile acestea trebuie luate în alt înţeles: acestea sunt două legăminte: unul, de pe muntele Sinai, naşte pentru robie şi este Agar - 25. căci Agar este muntele Sinai din Arabia - şi răspunde Ierusalimului de acum care este în robie împreună cu copiii săi. 

26. Dar Ierusalimul cel de sus este slobod, şi el este mama noastră. 

Prin aceasta ap. Pavel arată că poporul iudeu ca popor ales și Ierusalimul pământesc au avut o conotație temporară și pământească. În dimensiunea eternă și Împărăția cerească acestea nu au nici o valoare, căci acolo vor ajunge doar copiii făgăduinței, adică doar cei ce au credința lui Avraam, și sunt numiți noul Ierusalim (ceresc). 

28. Şi voi, fraţilor, ca şi Isaac, voi sunteţi copii ai făgăduinţei. 

31. De aceea, fraţilor, noi nu suntem copiii celei roabe, ci ai femeii slobode. Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi.

Astfel, revenirea la Lege / impunerea Legii către cei ce au devenit fii ai lui Dumnezeu prin credință nu este doar inutilă, ci și periculoasă. 

1Cor. 15:19. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii!