PREGĂTIREA DE CĂSĂTORIE

 

Condiția legală pentru căsătorie este majoratul, însă condiția spirituală este maturitatea în Hristos.

DRAGOSTEA DE LA ÎNTÂIA PRIVIRE (prima vedere) sau
Cum să te pregătești pentru căsătorie?

O privire în sus – Iubește-L pe Dumnezeu mai presus de partener.

Presupun că ați auzit pe cei îndrăgostiți zicând: Te iubesc atât de mult, încât aș muri fără tine. Dacă nu pot să te iubesc, atunci viața nu are sens.

Romeo și Julieta (Shakespeare), cum doi adolescenți îndrăgostiți, au ales să se sinucidă împreună, pentru că rudele lor nu erau de acord cu dragostea lor.

Povestea de dragoste din poemul Luceafărul (Eminescu), care prezintă o dragoste la superlativ a lui Hyperion față de Cătălina și în fine oricum Cătălina îl alege pe Cătălin, dar rămâne cu gândul la Luceafăr.

Sau balada populară Meșterul Manole, prin care se ridiculizează dragostea față de soție. Atât de tare te iubesc încât pe tine te jertfesc.

Dragostea față de Dumnezeu este net superioară față de oricare alta. Loialitatea față de Hristos depășește orice relație, atașament, sentiment.

(Matei 22:37-38) Isus i-a răspuns: "Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău." Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.

Relația cu Hristos e prioritatea numărul unu. Nu aștepta ca partenerul tău să îți umple golurile sufletești. Aceasta o poate face doar Hristos.

Unii se căsătoresc căci s-au îndrăgostit, iar alții ca să fie fericiți. Dacă nu găsești fericirea în Hristos, nu o vei găsi nici în familie. Dacă nu-L iubești pe Dumnezeu nu-l vei putea iubi pe partenerul tău.

Dumnezeu te-a iubit de la prima vedere. Atunci când încă nu erai decât un embrion fără formă, Dumnezeu te-a iubit. Privește și tu la Dumnezeu. Studiază Scripturile și cunoaște-I caracterul. Îndrăgește-L și tu pe El.

Biserica este mireasa aleasă a lui Hristos. El nu a murit de dragul nostru, ci a murit pentru noi. El nu a cerut să murim împreună cu El, dar a cerut ca noi să trăim pentru El.

2Cor. 5:14. Căci dragostea lui Hristos ne strânge; ... El a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei.

Oamenii testează dragostea cu moartea: ”Sunt gata să mor pentru tine”. Dumnezeu testează dragostea cu viața: Dacă Mă iubești, trăiește pentru Mine, împlinește poruncile, păzește Cuvântul (In. 14:15, 23). Dragostea bisericii față de Dumnezeu se dovedește prin fapte, nu declarații. Nu oarecare fapte (să faci un bine, să adăpostești un câine), ci faptele pe care El le-a pregătit pentru noi.

 

O privire înlăuntru – Devină persoana potrivită, nu căuta o persoană potrivită.

Tinerii se gândesc cum trebuie să arate sau să fie  prințul/ prințesa visurilor lor. Dar curând ajung să se dezamăgească și nu se mai iubesc.

În loc să te focusezi pe imaginea partenerului, axează-te pe dezvoltarea caracterului. Pregătește-te pe tine, ca să poți trăi cu oricine. Devină o persoană plină de Dumnezeu, din care țâșnește roada Duhului.

(Galateni 5:22-23) 22. Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.

Deci, preocuparea noastră este de a deveni o persoană potrivită, nu căutarea persoanei potrivite. Încetează să vânezi sufletul pereche și devina cea mai potrivită pereche. Cele mai puternice relații nu se găsesc, ci se construiesc. Nu te mai focusa pe găsirea partenerului și începe pregătirea partenerului. Succesul căsătoriei nu depinde de găsire, ci de munca continue asupra sinelui.

În cazul bisericii, noi deja suntem logodiți cu Hristos. Noi nu mai trebuie să căutăm pe nimeni. Știm cine ne-a ales și ai cui suntem. Tot ce se așteaptă de la biserică este să se pregătească pe sine.

Ef. 5:26. S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţat-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.

Preocuparea bisericii trebuie să fie: Ce ar mai trebui să schimb la mine, ca să mă potrivesc cu Hristos? Ce aș mai putea face ca să mă ridic la înălțimea așteptărilor Lui? Ia o privire reflexivă și vezi cum tu poți deveni cât mai potrivit/ă.

O privire împrejur – Alege-ți ajutorul potrivit, nu te lăsa copleșit de emoții

Mulți își caută sufletul pereche ca să fie împliniți. Adică undeva în lume există persoana (unica) cu care m-aș potrivi perfect. Se spune că atunci când aceste suflete se regăsesc, ele se îndrăgostesc de la prima privire. Aceasta este o utopie stoarsă din miturile grecești. Nu există ”un suflet pereche” sau ”o jumătatea perfectă”. Există o libertate și răspundere dată de Dumnezeu să-ți alegi un ajutor potrivit pentru viață.

Ideea de suflet pereche provine din mitul Androginului. Precum că oamenii mai înainte aveau formă sferică cu două picioare, două mâini și două fețe. Aceasta îi făcea perfecți și puternici. Fiindcă că au încercat să atace zeii Olimpului, Zeus i-a dispersat, ca să le reducă puterea. Mitologia greacă afirmă că unul a devenit doi. Biblia afirmă că doi vor deveni unul. Mitologia propagă găsirea sufletului pereche. Biblia dă libertatea de a alege ajutorul potrivit.

Nu-ți căuta perechea, ci alege-ți ajutorul potrivit. Nu aștepta să dea dragostea peste tine și să fii copleșit de emoții (fluturaș în burtă și pielea de găină). Iubește ceea ce ai ales. Dumnezeu va binecuvânta alegerea ta. Singura condiție înaintată de Scriptură este ”în Domnul” (1Cor. 7:39). Dumnezeu respectă alegerea ta, iar tu iubește ceea ce ai ales. Și așa până la adânci bătrânețe.

În ce privește biserica, Isus regretă că biserica a părăsit dragostea dintâi.

Ap. 2:4 „Dar ce am împotriva ta este că ți-ai părăsit dragostea dintâi.”

Unii încearcă să reducă această dragoste la sentimente. Ei invocă aici o problemă de motivație. Dragostea dintâi nu se referă la zelul, pasiunea și căldura pe care o simțeai imediat după ce te-ai pocăit. De altfel dragostea aceasta (sentimentală) ar fi apogeul în relația cu Hristos. Dar noi știm că dragostea se crește (1Tes. 3:12). Din contra vedem la Hristos o dragoste matură, care se jertfește. Dragostea dintâi nu sunt emoțiile pe care le ai, ci faptele pe care le faci. Hristos cheamă la pocăință și întoarcerea la faptele pe care le-a părăsit biserica.

Ap. 2:5: „Adu-ți aminte dar de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi.

Nu trebuie să-ți amintești de emoțiile cu care acționa-i, atunci când numai ai fost născut din nou, ci să faci acele fapte. Cât de des citea-i și studia-i Scriptura... Cum pe ploaie și ninsoare te ducea-i la ora de rugăciune... Cum până după miezul nopții discuta-i despre Dumnezeu... Cum îndrăznea-i să mărturisești pe Hristos, chiar dacă asta te costa... Cum te implica-i în misiuni și tabere ca să slujești... Cum îți răstignea-i firea pământească... Câte din ele le faci azi? Cât de des le faci?

Căsătoria trebuie să ne amintească de crucea lui Hristos. De ce?
Pentru că căsătoria are două dimensiuni: verticală și orizontală.

·       Căsătoria e un legământ fizic unul cu altul (Maleahi 2:14).

·       Căsătoria e un legământ spiritual cu Dumnezeu (Pr. 2:17).

Maleahi 2:14 Pentru că Domnul a fost martor între tine și nevasta din tinerețea ta, ... cu care ai încheiat legământ!”

 

 

DUMNEZEU ATRIBUIE ROLURI ÎN FAMILIA SA

Reieșind din faptul că Dumnezeu a instituit atât familia cât și biserica, credem că doar El este în drept să stabilească și regulile de funcționare. Vai, ce fericiți vor fi cei ce le cunosc și trăiesc după ele!

Rol – o sferă de autoritate și de competență într-o comunitate.

Rolurile în familie nu trebuie confundate cu responsabilitățile pe care membrii familiei le împart între ei, (cine duce gunoiul, cine face mâncare, cine spală vasele sau face curat în casă). Prin ”rol” ne referim la un ansamblu de așteptări și comportamente în raport cu ceilalți membri ai familiei (tată/mamă, soț/soție, părinte/copil, frate/soră, bunic/nepot). Rolurile în familie și în biserică sunt stabilite de Dumnezeu și nu pot fi modificate sau interschimbate, spre deosebire de responsabilitățile pe care le asumăm sau ne sunt delegate.

1.    Soț/soție în paralel cu Hristos/biserica

Gen. 2:23. Şi omul a zis: "Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi "femeie", pentru că a fost luată din om."

În ebr. ”nevastă” are aceeași rădăcină ca și ”femeie”, dar în română cuvântul ”soț” provine de la lat. ”socius” – partener, asociat. El scoate în evidență un legământ între parteneri egali în fața legii divine și umane. Din aceeași rădăcină avem termenul juridic ”Asociație” – un grup de persoane care se unesc pentru un scop comun.

Dumnezeu a instituit familia dintr-un bărbat și o femeie și le-a atribuit roluri. Aceste roluri au două implicații: unitatea și autoritatea.

Ø Unitate – cei doi devin ”una”.

(Gen. 2:24) De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.

Efectul practic al acestei implicații constă în faptul că soții sunt de nedezlipit. Sarea și piperul, lumina și umbra, cauza și efectul etc.

(Mr. 10:9) "ceea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă!".

Atenție! Cuvântul ”despartă” nu se referă la divorț, ci la separare, distanțare. Χωρίζω – a lăsa loc între, a separa, iar ἀπολύω  – divorț, a alunga sau a abandona și ἀποστάσιον – carte de despărțire (apostazia – lepădare de credință). Divorțul este o urâciune (Mal. 2:16) nici să nu se pomenească printre noi. Însă Isus spune aici ca omul să nu creeze spațiu, să nu se depărteze de soția sa. Despărțirea maximă pe care o îngăduie Dumnezeu este pentru o perioadă scurtă de post și rugăciune.

(1Cor. 7:5) Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.

Înțelegem și acceptăm ca excepție situațiile de despărțire involuntară:
1) războiul, 2) spitalizarea, 3) închisoarea, dar despărțirea voluntară îndelungată pentru 1) munca peste hotare, 2) separarea benevolă pentru că soții nu pot să se îngăduie unul pe altul, si 3) divorțul însuși nu sunt nici biblice și nici conform cu voia lui Dumnezeu.

Deci, rolul de soț/soție implică o unitate creată de Dumnezeu și omul are datoria de a o păstra, ca un lucru sacru. Cei ce neglijează și nu împlinesc rolul de soți în căsătorie, se opun lui Dumnezeu. Dar în asemenea scenariu, e clar cine va fi biruitor și cine va avea de suferit.

Ø Autoritate – această implicație are abordări diferite pentru soți.

1Cor. 11:3. Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos.

Efectul practic al acestei implicații este faptul că soțul are autoritate asupra soției. Aceasta nu înseamnă că bărbatul este din alt aluat sau că are o valoare mai mare. El are aceiași natură și valoare, dar în rolul de soț, el poartă răspundere, trebuie să conducă, trebuie să protejeze, etc.

Autoritatea soțului nu se manifestă prin dominație, aceasta ar fi dictatură. Autoritatea soțului se manifestă prin dragoste pusă în acțiune - slujire: el conduce, își asumă riscuri, el se sacrifică pentru a asigura viața și bunăstarea soției.

Ef. 5:25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, ... ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor.

Partea soției în acest raport stabilit de Dumnezeu este de a se supune. (Col. 3:18) "Nevestelor, supuneți-vă bărbaților voștri, cum se cuvine în Domnul." Supunerea nu înseamnă a fi o sclavă, ci mai degrabă este o acceptare voluntară de a avea încredere că soțul lucrează spre aceea ca să asigure un cămin armonios în care ar vrea ambii să locuiască.

Ef. 5:22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24. Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile.

Rolul soției se manifestă practic printr-o atitudine de respect și cooperare cu soțul ei. Supunerea soției constă în a respecta, a consulta și a sprijini soțul, având încrederea că el ia decizii înțelepte și iubitoare. Astfel soția își îndeplinește menirea de a fi un ajutor potrivit.

Noi ca biserică suntem mireasa Domnului Isus și trebuie să împlinim rolul nostru de a ne supune și asculta de Hristos, având încrederea că tot ce face El, face pentru binele nostru până vom ajunge în brațele Lui.

2.    Părinte/copii în paralel cu pastori/membri

Când s-a născut primul om în prima familie de pe acest pământ, au sunat aceste cuvinte: "Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!" (Gen.4:1).

Acest verset arată că copiii sunt un dar de la Dumnezeu. Lucru confirmat și în Ps. 127:3 ”Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El”. Părinții trebuie să știe că copiii sunt de fapt ai lui Dumnezeu, dați lor pentru un timp. Aceasta pune o răspundere mare pe părinți, căci vor îngriji și vor educa un copil al lui  Dumnezeu. Acest raport dintre părinți și copii este dirijat de rolurile pe care Dumnezeu le-a dat atât părinților, cât și copiilor.

Biblia folosește adesea conceptul de părinte/copil în credință (Pavel/ Tit, Timotei, Onisim; Ioan/biserica, Petru/Marcu, Pavel/bis. Corint.) așa că în biserica locală păstorul are rolul de părinte, iar credincioșii au (membrii bisericii) au rolul de copiii în credință.

1 Corinteni 4:15: "Căci, chiar dacă ați avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți; pentru că eu, în Hristos Isus, v-am născut prin Evanghelie."

Această asemănare este una simbolică și nu trebuie dusă la extremă, căci însuși Isus ne-a atenționat că nu avem decât un singur Tată duhovnicesc. Totodată, El a pus păstori, care să zidească și să îngrijească biserica Sa.

Ef.4:11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12. pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,

Credincioșii sunt copiii lui Dumnezeu, iar păstorii nu domnesc, ci le slujesc pentru un timp, exact ca și părinții pentru copii. Dumnezeu le-a dat rolul acesta 1Pet. 5:2. păstoriţi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.

Ø Rolul părintelui cuprinde aspectul material și cel spiritual.

Ați auzit că se spune: ”Vor crește și își vor face singuri, că mie părinții nu mi-au dat nimic”. Principiul biblic – părinții sunt datori să aprovizioneze pentru copiii lor (2Cor.12:14).

1Tim. 5:8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.

Rolul de bază al părinților este de a acoperi nevoile materiale ale copiilor. Îngrijirea este tratată ca o dovadă a credinței, o parte a planului divin pentru familie și o expresie a iubirii părintești. Îngrijirea este rolul părintelui dat de Dumnezeu.

Ef. 6:4 "Și voi, părinților, nu-i întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, mustrându-i și învățându-i în Domnul."

Acest verset subliniază că îndrumarea trebuie făcută cu răbdare și blândețe. Părinții nu trebuie să apeleze din prima la nuia. Nu ”sfântul nicolai din cui”, ci părinții trebuie să educe copiii. Părinții trebuie să evite frustrarea copiilor, dacă aceasta distruge relația cu părinții și cu Dumnezeu.

Deuteronom 6:6-7 "Și poruncile acestea pe care ți le dau azi să le ai în inima ta. Să le sădești în mintea copiilor tăi și să vorbești despre ele când vei sta acasă, când vei merge pe drum, când te vei culca și când te vei scula."

Grădinița și școală nu vor învăța pe copii poruncile Domnului. Școala duminicală vine în ajutor părinților, dar nu înlocuiește rolul acesta, dat de Dumnezeu anume la părinți. Ne îngrijim mult de ceea ce va deveni copilul nostru și ce specialitate va avea, dar trebuie să ne pese mai mult dacă el cunoaște calea Domnului.

Ø Rolul copilului cuprinde ascultarea și cinstirea

Col. 3:20 "Copii, ascultați în toate de părinții voștri, căci lucrul acesta este plăcut Domnului."

Deși părinții adesea le cer copiilor să asculte, copii trebuie să înțeleagă că aceasta o cere însuși Dumnezeu. Neascultarea de părinți nu afectează doar relația copil/părinte, ci afectează și relația copil/Dumnezeu. Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, căci lucrul acesta este drept (Ef. 6:1) și plăcut lui Dumnezeu.

Cele 10 porunci încep cu 4 porunci care țin de relația omului cu Dumnezeu și termină cu 5 porunci ce țin de relația omului cu aproapele său, iar la mijloc este porunca a cincea, care se plasează doar puțin mai jos decât relația cu Dumnezeu și evident mai sus decât relația cu aproapele nostru – e porunca dată copiilor cu privire la părinții lor.

Exod 20:12 "Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să-ți meargă bine și să trăiești mulți ani în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău."

Copilul ascultă părinții atunci când face ceea ce i se cere, dar își cinstește părinții atunci când le acorda valoare și respect în viață.

Cum poți să-ți cinstești părinții în mod practic?

·       Adresează-te cu respect, fără insulte sau mofturi.

·       Cere-le sfatul și implică-i în deciziile importante din viața ta.

·       Arată recunoștință pentru stăruințele și sacrificiile lor.

·       Ai grijă de ei la bătrânețe sau când sunt bolnavi, dacă este nevoie.

În biserica lui Dumnezeu, credincioșii trebuie să asculte de pastori, așa cum copii trebuie să asculte de părinți. În modestia lor, pastorii adesea vin doar cu rugăminți și recomandări, dar trebuie să știți că ei au și autoritatea de a porunci anumite lucruri (1Tim. 1:3; 4:11; 5:7; 6:17).

Evrei 13:17 Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, căci ei veghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să dea socoteală.

Nu este vorba de o supunere oarbă, ci de o ascultare bazată pe încredere în integritatea și înțelepciunea pastorilor. Ce ține de cinste este scris:

1 Tes. 5:12-13: "Să-i prețuiți foarte mult în dragoste, din pricina lucrării lor."

1 Timotei 5:17: "Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de o îndoită cinste..."

 

Familia lui Dumnezeu e și familia mea

 

Astăzi începem un nou an bisericesc la VA. Știți că există anul lunar calendaristic, astronomic, academic, fiscal etc.

Tot așa, fiecare an la VA avem un subiect aparte pe care îl abordăm. La VA am avut cc 30 de nunți în cei 9 ani de activitate. Și fiindcă Biblia trasează foarte multe paralele între familia creștină și familia lui Dumnezeu (biserica), încât deschidem un an nou bisericesc cu denumirea BISERICA – FAMILIA LUI DUMNEZEU.

1Tim. 3:14. Îţi scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine. 15. Dar, dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în Casa (familia) lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul şi Temelia adevărului.

Prin expresia ”Casa lui Dumnezeu”, ap. Pavel nu se referă aici la o clădire fizică, ci la adunarea (biserica) de credincioși. În VT expresia ”Casa lui Dumnezeu” (Οἶκος) se referea la Templul lui Dumnezeu.

Marcu 11:17 Casa Mea se va chema o casă de rugăciune pentru toate neamurile?’

Luca 10:5-7 „În orice casă veți intra, întâi să ziceți: ‘Pace casei acesteia!’

Fapte 16:31 ..."Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta."

în NT ”Templul lui Dumnezeu” nu mai este o construcție din pietre moarte, ci o adunare de oameni vii, care cred și Îl iubesc pe Dumnezeu din toată inima. Ei sunt biserica, adunarea și familia lui Dumnezeu.

1Cor. 3:16. Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

1Cor. 6:19. Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?

Odată ce casa și biserica lui Dumnezeu este adunarea de oameni credincioși, ap. Pavel îl instruiește pe tânărul pastor Timotei, cum să se poarte în familia lui Dumnezeu. Lucrul cu oamenii este unul din cele mai dificile joburi, de aceea ap. Pavel îi scrie:

1Tim. 5:1. Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată; pe tineri sfătuieşte-i ca pe nişte fraţi; 2. pe femeile bătrâne, ca pe nişte mame; pe cele tinere, ca pe nişte surori, cu toată curăţia. 3. Cinsteşte pe văduvele care sunt cu adevărat văduve.

Faptul că oamenii fac parte din biserică nu înseamnă că sunt perfecți, ci doar că luptă pentru aceasta. Adesea te confrunți cu momente delicate.

Biserica este mai degrabă un spital pentru bolnavi, decât un muzeu pentru sfinți.

Marcu 2:17: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși.”

Atât Ioan Gură de Aur cât și sf. Augustin accentuau adesea că biserica a fost instituită de Hristos pentru a-i primi pe păcătoși și cei în suferință, nu pentru a-i exclude. Deci, trebuie să știi cum să te porți în biserica Lui.

Biblia prezintă numeroase asemănări între conceptul de familie și cel de biserică, pentru a descrie natura și funcționarea familiei și bisericii.

Ø Identitatea – Credincioșii sunt numiți "copii ai lui Dumnezeu" (1In. 3:1) Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem. Omul a fost creat după chipul și asemănarea Sa, dar a căzut în păcat și a deteriorat acel chip. Credincioșii sunt schimbați din slavă în slavă să fie asemenea cu chipul acela (al Domnului Isus). Aceasta subliniază paternitatea divină asupra biserici.

Ø Apartenența – Biserica este considerată "familia lui Dumnezeu" (Ef. 2:19) Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vede de drumul lui, dar El ne-a atras cu dragostea Sa și de El aparținem.

Aceasta subliniază apartenența noastră de familia lui Dumnezeu.

Ø Autoritatea – Există o structură divină a familiei, cu soțul ca "cap" al soției (1Cor. 11:3) Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul lui Hristos. În paralel cu aceasta, Hristos este numit "cap al Bisericii" (Ef. 5:23) căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. Relația dintre El și Biserică este asemănată cu cea dintre soț și soție, subliniind autoritatea lui Hristos în Biserică Sa.

Ø Unitatea - În căsătorie, soțul și soția devin "un singur trup" (Gen. 2:24), iar membrii familiei sunt uniți prin legături de sânge și iubire. La fel Biserica este "una cu Hristos" (1 Cor. 12:27) Voi sunteţi trupul lui Hristos, şi fiecare, în parte, mădularele lui. (Matei 23:8) ...Unul singur este Învățătorul vostru, Hristosul, și voi toți sunteți frați. (1Cor. 6:17) dar, cine se lipeşte de Domnul este un singur duh cu El.

Ø Educația - Familia este primul loc în care primim educația, atât cei 7 ani de acasă, cât și și învățătura Domnului" (Ef. 6:4) Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului. Părinții au rolul de a transmite valorile morale și spirituale. La fel biserica este mediul esențial de creștere spirituală (1Tim. 4:11-13) Porunceşte şi învaţă aceste lucruri. 12. Nimeni să nu-ţi dispreţuiască tinereţea; ci fii o pildă pentru credincioşi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie. 13. Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare şi la învăţătura pe care o dai altora. În biserică, credincioșii studiază împreună Cuvântul lui Dumnezeu, se închină, se ajută reciproc și sunt echipați pentru a-L sluji pe Dumnezeu.

Ø Protecția – Membrii familiei sunt chemați să se sprijine și să aibă grijă unii de alții, mai ales în momente de încercare. La fel și biserica oferă un sistem de sprijin, veghere, ajutor și dăruire de sine în fața provocărilor vieții (Rom. 12:10) „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. (Gal. 6:1-2) Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu. 2. Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.

Aceste asemănări biblice arată că atât familia, cât și biserica sunt instituții rânduite de Dumnezeu, menite să reflecte planul Său pentru omenire și să fie locuri de creștere, iubire și unitate sub călăuzirea Sa.

Ce te definește pentru a fi parte dint-o familie și o biserică?

1.    Nașterea și Nașterea din nou

Fiecare din noi am devenit parte din familia părinților noștri, atunci când ne-am născut sau am fost adoptați. Dumnezeu a planificat ca fiecare copil să se nască într-o familie, care să fie un microcosmos plin de iubire, grijă și protecție. Totuși, pentru copiii lipsiți de acest microcosmos de dragoste, afecțiune și siguranță, Dumnezeu găsește căi de adopție a acelui copil în astfel de familie. Nimeni nu poate face parte dintr-o familie, dacă nu este născut sau dacă rămâne singur. Copii rămași singuri, devin copiii străzii și vagabonzi. Aceasta produce o durere enormă lui Dumnezeu, căci nu așa a fost planul lui Dumnezeu pentru el.

Referitor la biserică, la fel poți deveni parte dintr-o biserică locală prin nașterea din nou sau adopție (mutare). Dumnezeu a trimis biserica Sa să vestească Evanghelia și oamenii cunoscând Adevărul să fie născuți din nou. În mod normal această naștere din nou se petrece într-o familie spirituală (biserică locală). Iar pentru cazurile de excepție, când păcătosul a aflat Adevărul din citirea Scripturii, se va găsi neapărat o biserică prin preajmă, care îl va adopta și-l va integra în acea familie spirituală. Nimeni nu poate face parte din biserică, dacă nu este născut din nou, sau dacă nu se aliniază la o biserică locală. Credinciosul care nu se alipește de o biserică locală produce durere și lacrimi lui Dumnezeu, căci nu se poate să fii copil de împărat și să rămâi un vagabond spiritual.

Fapte 2:41-42 "aceia care au primit cuvântul lui au fost botezați și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat cam trei mii de suflete. Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni."

Acest pasaj arată că, imediat după convertire, noii credincioși deveneau parte dintr-o comunitate unită, cu practici comune.

2.    Grija și vegherea

Fiecare familie se unește în jurul anumitor elemente cheie, care sunt: acțiuni și atitudini care demonstrează iubire, respect, sprijin reciproc, ajutor, protecție, atenție, înțelegere și consimțire. Familia e o manifestare activă a legăturii afective și a responsabilității fiecărui membru față de ceilalți. Grija față de copilul mic se manifestă prin protecție și educație, iar pe măsură ce crește, grija se manifestă prin încredințarea anumitor sarcini, ca s-și dezvolte aptitudini. Acolo unde nu sunt aceste lucruri, copiii vor să plece, iar părinții ajung să divorțeze.

În biserica locală, grija se manifestă prin acțiuni practice și atitudini care oglindesc modelul de iubire și slujire al lui Hristos. Noii credincioși sunt chemați să participe regulat la serviciile de închinare ca să asculte Cuvântul, la grupele de creștere ca să fie supravegheați, iar credincioșii mai vechi sunt înrolați în slujirea comunității, prin care manifestă grijă și dragoste. Însă, grija și relația fraternă se extind dincolo de simpla participare la întâlniri, formând o comunitate de sprijin reciproc. Membrii bisericii își arată sprijinul unii față de alții în momente de bucurie și de durere.

Evrei 13:17: "Ascultați de mai-marii voștri și fiți-le supuși, căci ei veghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală."

Acest verset presupune că un credincios se află sub supravegherea și grija unor lideri spirituali specifici, ceea ce poate avea loc doar într-o biserică locală.

După cum un singur om nu poate crea o familie, tot așa un singur creștin nu poate fi o biserică. Prin mântuire, credincioșii devin frați și surori în Hristos și sunt chemați să trăiască în părtășie, iubire și responsabilitate.

Evrei 10:24-25: "Să luăm seama unii la alții, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne îndemnăm unii pe alții..."

Acest pasaj subliniază importanța de a ne încuraja reciproc și de a ne sprijini, ceea ce nu este posibil în afara unei comunități.

Ca evaluare, încearcă să răspunzi la următoarele întrebări:

Ø Unde se termină familia lui Dumnezeu și începe familia mea?

Ø Unde se termină familia mea și începe familia lui Dumnezeu?

Ca sfaturi practice pentru ca Familia lui Dumnezeu să fie și familia ta:

1.    Crede și pocăiește-te, ca să fii născut din nou.

2.    Lasă-te învățat și îngrijit de slujitorii și membrii bisericii.

3.    Poartă-te cu frații, cel puțin nu mai rău decât cu cei de sânge.

4.    Invită adesea la tine acasă, dar mergi și în familiile altor credincioși, și nu te limita la o relație bisericească de duminică.

O familie creștină ar trebui să fie un model de pace și iubire, iar această pace trebuie să se extindă la întreaga comunitate a bisericii locale, astfel Familia lui Dumnezeu devine familia mea și invers.

 

 

Judecatori 11 || Juruința nechibzuită a lui Iefta.

Iefta era fiul unui domnitor. Era născut în afara căsătoriei, dar crescut în casa tatălui său primind educație alături de ceilalți copii. După moartea tatălui lor, frații lui nu au dorit să împartă moștenirea cu el și au inițiat un proces de judecată împotriva lui. Bătrânii lui Israel au luat partea fraților și Iefta a fost izgonit din casa tatălui. 

El s-a retras în munți, unde și-a strâns în jurul său o gloată de oameni fără căpătâi cu care făcea raiduri. Iar când poporul era în strâmtorare, el nu s-a încăpăținat, ca să le răsplătească pentru izgonirea sa, ci a mers în fruntea oștirii. Deși Iefta era un războinic renumit, el a încercat mai întâi să negocieze pacea cu împăratul amoniților, lucrul care merită apreciat. Iar când au fost atacați, el a condus armata și a asigurat victoria.

Până aici nu este nimic special în viața lui Iefta, căci mulți domnitori aveau o soartă asemănătoare. De exemplu Ștefan cel Mare a fost fiul domnitorului Bogdan II și nepotul lui Alexandru cel Bun, dar a fost născut în afara căsătoriei. Totuși a fost crescut la palatul lui Bogdan II și a primit educație și instruire militară, iar ulterior a salvat poporul și țara.

Câteva lucruri speciale cu privire la Iefta față de ceilalți judecători: 

Despre fiecare judecător este scris că Dumnezeu l-a ridicat pe cutare și a izbăvit pe Israel, dar despre Iefta nu se spune acest lucru. De fapt se specifică că bătrânii lui Israel erau niște oportuniști, care atunci când le-a fost convenabil, l-au izgonit din mijlocul lor, iar când au avut nevoie au venit să-l roage... promițându-i rolul de conducător al întregului Galaad. 

Fiecare judecător ridicat de Dumnezeu, bătea vrăjmașul și aducea pacea în Israel pentru câțiva ani. Însă Iefta este vestit prin faptul că deși a făcut război cu amoniții și a biruit, el a mai făcut război și cu seminția lui Efraim, dintre care a ucis 48 de mii de bărbați. Acesta ar fi echivalentul la faptul ca în or. Bălți 97930 locuitori să dispară toți bărbații. Tragedie.

Cel mai special cu privire la Iefta este jertfirea fiicei sale. El a rostit o juruință nechibzuită la care putea și trebuia să renunțe, dar nu a renunțat.

30. Iefta a făcut o juruinţă Domnului şi a zis: "Dacă vei da în mâinile mele pe fiii lui Amon, 31. oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcerea mea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului şi-l voi aduce ca ardere de tot." 

34. Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiica sa i-a ieşit înainte cu timpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată. 35. Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: "Ah! fata mea! Adânc mă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului şi n-o pot întoarce."

Astfel de juruințe erau o reflectare a practicilor păgâne, în care liderii militari / regii încercau să îmbuneze zeii prin ofrande sângeroase. 

Această practică este prezentă în filmele bazate pe legende mitologice: 

”Immortals” – Thesus luptă contra lui Hyperion, iar pentru victoria lui Zeus își sacrifică fiul în lupta cu titanii din tartus.

”Excalibur” (King Arthur) – Vortigern unchiul lui Arthur, sacrifică soția sa, Elsa apoi pe fiica sa Catia pentru a obține puteri magice întunecate și a-l detrona pe fratele său, regele Uther Pendragon. 

”Vikings” – după primul raid în Saxonia, Ragnar și-a luat ca slugă un preot creștin Athelstan. Apoi îl ia cu sine la Uppsala pentru un ritual religios și acolo Athelstan rămâne șocat de un sacrificiu uman.

Această practică este relatată și în Biblie, deși nu este aprobată vreodată de Dumnezeu:

Fiind în disperare, împăratul moabit Meșa își sacrifică fiul ca ofrandă zeilor pentru a câștiga o bătălia împotriva poporului Israel.

2Regi 3:24 …Israel s-a sculat şi a bătut pe Moab, care a luat-o la fugă dinaintea lor. Au pătruns în ţară şi au bătut pe Moab. 26. Împăratul Moabului, văzând că fusese înfrânt în luptă, … A luat atunci pe fiul său întâi născut, care trebuia să domnească în locul lui, şi l-a adus ca ardere de tot pe zid. Şi o mare mânie a cuprins pe Israel, care s-a depărtat de împăratul Moabului şi s-a întors în ţară.

Regele Saul face un jurământ în timpul unei bătălii cu filistenii, interzicând soldaților să mănânce până ce nu câștigă. Fiul său, Ionatan, încalcă jurământul fără să știe. Poporul era de partea lui Ionatan și nu spunea lui Saul, ca să nu-l omoare.

1Samuel 14:38. Saul a zis: "Apropiaţi-vă aici, toate căpeteniile poporului; căutaţi şi vedeţi de cine şi cum a fost săvârşit păcatul acesta astăzi. 39. Căci viu este Domnul, Izbăvitorul lui Israel: chiar dacă l-ar fi săvârşit fiul meu Ionatan, va muri." 

Poporul Israel aluneca adesea în practici păgâne și Dumnezeu trimitea proroci care să-i mustre și să-i întoarcă de la aceste păcate. Dumnezeu le spune verde în ochi că această practică nu este altceva decât măcelărie de oameni (Ier. 19:6).

Ieremia 7:30. Căci copiii lui Iuda au făcut ce este rău înaintea Mea, zice Domnul; ...31. Au zidit şi locuri înalte la Tofet, în valea Ben-Hinom, ca să-şi ardă în foc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care Eu nu-l poruncisem şi nici nu-Mi trecuse prin minte.

Cum de înțeles că Dumnezeu îi cere lui Avram să-l jertfească pe fiul său Isac? Dumnezeu i-a cerut lui Avram să-l aducă jertfă pe Isac în semn de încercare. Dumnezeu l-a oprit pe Avraam chiar în momentul în care acesta se pregătea să-l sacrifice pe Isaac (Geneza 22:11-12). De fapt era mai degrabă o dezrădăcinare a practicii de închinare moștenită de la haldei. Astfel Dumnezeu îi arată, că El nu dorește jertfe omenești. 

"Să nu pui mâna pe băiat și nu-i face nimic, căci acum știu că te temi de Dumnezeu, pentru că n-ai cruțat pe fiul tău, pe singurul tău, pentru Mine."

Practica jertfirii copiilor la Moloh era specifică prin faptul că trebuia să-l jertfești pe cel ce era mai scump. Copilul de parte bărbătească era moștenitorul și mâna dreaptă a tatălui. La ieșirea poporului Israel din Egipt, Dumnezeu și-a ales pe toți întâi născuți de parte bărbătească din Israel ca să-I aparțină Lui și astfel să nu poată să-i jertfească (întâi născuți) căci nu mai sunt ai lor. 

Jertfele omenești sunt în contradicție cu caracterul lui Dumnezeu și cu poruncile specifice care interzic jertfirea copiilor, pe când pentru amoniți (cu care pornea la război Iefta) era o practică obișnuită. Moloh/Milcom era tocmai zeul principal al amoniților (1Reg. 11:33), căruia îi jertfeau copii lor pentru a-l îmbuna și ai câștiga simpatia. Acestea nu sunt doar legende, căci arheologii din Cartagina feniciană au descoperit un cimitir de țofeturi cu mii de copii și oase arse, care confirmă aceste sacrificii. 

Deut. 12:30 ...Fereşte-te să nu cercetezi despre dumnezeii lor şi să zici: "Cum slujeau neamurile acestea dumnezeilor lor? Şi eu vreau să fac la fel." 31. Tu să nu faci aşa faţă de Domnul Dumnezeul tău; căci ele slujeau dumnezeilor lor, făcând toate urâciunile pe care le urăşte Domnul, şi ele chiar îşi ardeau în foc fiii şi fiicele lor în cinstea dumnezeilor lor.

Deut. 18:10. Să nu fie la tine nimeni care să-şi treacă pe fiul sau pe fiica lui prin foc.

Ca aplicație practică, depășește prejudecățile și respingerea. Poate ești și tu născut din flori, sau ai fost trădat și respins de cei dragi... nu lăsa ca acestea să-ți decidă viitorul. Nu uita: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului.

Ca aplicație practică, negociază și încearcă să eviți confruntarea. Mulți se duc după idolul lumii slavone, care zice: dacă confruntarea este inevitabilă, atunci trebuie să pălești primul. Este o rușine pentru un creștin să judece astfel. Domnul nostru ne-a învățat să fim blânzi și smeriți, și să căutăm pacea. Confruntarea le dă senzația de împlinire oamenilor mici, căci așa se văd ei importanți.

Ca aplicație practică, nu fi un oportunist, care să-ți atingi scopurile prin orice mijloace. De dragul poziției de lider ferm, Iefta este gata să jertfească chiar și propria și unica fiică. Lucrurile sunt pentru a fi folosite, dar oamenii sunt pentru a fi iubiți și nu invers. Nu mergea pe capurile oamenilor pentru ați atinge scopurile personale. Oamenii și relațiile sunt mai scumpe decât scopurile și realizările. Deciziile, cuvintele și acțiunile tale au impact asupra altora, deci fii precaut.

Fil. 2:3. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. 4. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.

Ca aplicație practică, revizuiește-ți promisiunile și acțiune în lumina Scripturii, căci sunt lucruri pe care Dumnezeu nu le cere, dar noi credem că le facem pentru El. Acesta este un simptom că Hristos nu mai este Capul de care să asculți, dar ai alunecat în religie. 

Ex: Fariseii stăruiau să dea zeciuiala din mirodenii (chimen și mărar), crezând că le fac pentru Dumnezeu, dar se înșelau. 

Ex: Saul și alții erau plin de zel împotriva bisericii și prigoneau creștinii, crezând că fac o slujbă lui Dumnezeu, dar se înșelau. 

- Unii creștini azi își calculează 10% până în bănuți, încercând să-L cumpere pe Dumnezeu cu rigurozitatea lor, pe când Dumnezeu își dorește generozitatea noastră. Cineva spunea: ”Dumnezeu nu se uită la ceea ce dai pentru El, ci la ceea cât îți lași pentru tine”.

- Unii creștini se străduie să țină post sec, post negru, sau postul lui Daniel și se abțin de la anumite mâncăruri cu asprime, pe când Dumnezeu Își dorește de fapt, nu doar să nu mâncăm anumite lucruri, ci în loc să mâncăm să-L căutăm pe El. Tot așa cum trupul dorește mâncarea, așa de mult să-L căutăm pe El.

- Semnul crucii, mătăniile, mersul pe genunchi, sărutarea mânii preotului, darea de pomană etc.

În concluzie, viața lui Iefta este un amestec complex de calități admirabile și greșeli tragice. Vedem curajul și ascensiunea sa în ciuda dificultăților, dar și decizia sa nesăbuită cu consecințele dureroase. 

Să învățăm de la alții, ca să nu ne doară prea tare greșelile noastre.

Judecători 10 || Dumnezeu ar putea să te refuze.

Sper că s-a întipărit foarte clar acel ciclu vicios în care Israel intra în păcat național, venea pedeapsa lui Dumnezeu, iar când se pocăiau, Dumnezeu le dădea izbăvirea și ei se puteau bucura de pace (4P).

Unii ar putea zice, dacă... păcatul aduce consecințe iar pocăința aduce iertarea, atunci nu e mare problemă să păcătuiești, dacă păcătuiești atent și calculat, iar apoi te pocăiești imediat, poți evita consecințele. Aceasta este metoda lui Iuda. Nu-i nimic nou sub soare. El a încercat să fie și cu Isus și cu păcatul. A vrut să obțină ce-i mai plăcut din lumea materială și să ia ce-i mai bun din lumea spirituală. Așa nu merge.

Am auzit o știre despre preotul șmecher care zicea: ”iartă-mă pe 5 min. făcea ce-și dorea. El se pocăia înainte ca să păcătuiască.

Dumnezeu dorește să ne ierte și să ne izbăvească, dar NU oricum și cu orice preț. Sunt anumite condiții în care El oferă iertarea și izbăvirea. Atunci când nu întrunim condițiile Lui, să nu ne așteptăm la iertare și mântuire garantată. 

Dacă nu învățăm lecția și continuăm pe acea spirală vicioasă ca la poporul Israel, nu este exclus ca la un anumit timp Dumnezeu să ne refuze. Când cochetezi cu păcatul trebuie să știi că ai putea veni la Dumnezeu și El să-ți zică: stânga împrejur.

Jud. 10:6. Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; au slujit Baalilor şi Astarteilor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilor Moabului, dumnezeilor fiilor lui Amon şi dumnezeilor filistenilor, şi au părăsit pe Domnul şi nu I-au mai slujit. 7. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut în mâinile filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon. 8. Ei au apăsat şi au asuprit pe copiii lui Israel în vremea aceea optsprezece ani, şi anume: pe toţi copiii lui Israel care erau de cealaltă parte a Iordanului, în ţara amoriţilor, în Galaad.

10. Copiii lui Israel au strigat către Domnul şi au zis: "Am păcătuit împotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor." 11. Domnul a zis copiilor lui Israel: "Nu v-am izbăvit Eu de egipteni, de amoriţi, de fiii lui Amon şi de filisteni? 12. Şi când v-au apăsat sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat către Mine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? 13. Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi. 14. Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!"

Până la acest moment, ciclul vicios se repeta by default. Poporul păcătuia și Dumnezeu trimitea pedeapsa, poporul își dădea seama și venea cu pocăință, iar Dumnezeu îi izbăvea. Acesta este cel de al 7 ciclu vicios. Cifra 7 reprezintă plinătatea. S-a umplut paharul mâniei și nu mai este loc de îndurare. De data aceasta intervine Dumnezeu în persoană și le refuză pocăința lor. Îi trimite la dumnezeii străini și le întoarce spatele.

Adesea Dumnezeu e prezentat subiectiv și eronat, ca fiind doar iubitor și milos. Orice ai face... El te va ierta. Oricâte ori ai repeta... El se va îndura etc. Așa ne-ar place nouă..., dar El e și drept. El e și suveran. El nu este dator cu nimic. Dacă continuam în necredința și păcatul nostru, într-o bună zi Dumnezeu ne va refuza și nu vom putea să-I reproșăm ceva. El face ce vrea. El e îndurător, dar îndurarea Sa nu-i infinită.

- Ușa harului se închide – când mori și nu ești împăcat cu El. Nici o persoană nu poate intra în Împărăția Cerurilor, dacă nu este născută din nou. Aceasta este singura condiție. Ca să fii născut din nou trebuie să crezi în jertfa lui Hristos și să te pocăiești sincer.

- Ușa harului se închide – în timpul vieții, căci ți-ai împietrit inima. Pocăit fiind ești expus la o sumedenie de pericole: să-ți pierzi credința, să rătăcești de la credință și să te lepezi de credință. Toate acestea sunt consecințele trăirii sau întoarcerii din nou și din nou la același păcat sau în mod conștient cochetezi cu păcatul.

- Ușa harului se închide – când va reveni Hristos. Hristos poate reveni în orice moment, de aceea ușa harului s-ar putea închide în orice moment, iar cei ce nu au fost născuți din nou, așa și nu vor mai avea această șansă.

Biblia ne oferă exemple multiple de oameni pentru care ușa Harului s-a închis în timpul vieții și nu au mai putut face nimic ca să fie salvați. Chiar dacă își regretau păcatul, plângeau și țipau, Dumnezeu i-a refuzat.

1. Toată lumea de la potop (Gen. 6-9). Dumnezeu a închis ușa corăbiei lui Noe și nimeni nu a mai putut fi salvat, deși se pocăiau, băteau la ușă și se cățărau pe corabie, dar era prea târziu.

2. Faron și-a împietrit inima inițial și s-a opus inițiativei lui Dumnezeu (Ex. 7:-14). Atât timp cât faraon se împotrivea a avut timp să se răzgândească și să nu se împotrivească lui Dumnezeu. Dar a venit un timp, când deja Dumnezeu l-a împietrit și atunci deja nici măcar faraon să fi vrut, nu mai putea schimba nimic. Există o linie roșie pe care dacă o treci, Dumnezeu se poate împotrivi și să-ți taie calea spre mântuire. Nu putem vedea acea linie, dar trebuie să ai tupeu, ca s-o testezi.

3. Poți zice, că aceștia nu au cunoscut pe Dumnezeu, dar noi care ne-am pocăit e o altă poveste. Da, dar pericolele sunt aceleași. Când poporul ales al lui Dumnezeu și-a făcut un vițel de aur, ulterior s-au pocăit și Moise a mijlocit pentru popor, dar aproape 3000 de israeliți au murit fără să aibă șansa să se pocăiască (Ex. 32).

4. Poți zice: chiar în așa păcat evident de idolatrie, nu mai cădem noi... Tot din poporul Israel, chiar împărat fiind, Saul nu a ascultat de cuvântul Domnului (1Sam. 15:25) și Dumnezeu l-a lepădat. Saul s-a pocăit și Îl implora, dar a fost lăsat. El a  trecut acea linie roșie din prima, dintr-o singură neascultare. Știi tu unde e linia ta roșie? Ai vrea să riști? Nu cred.

5. Poți zice: astea toate s cazuri din VT. Ei nu aveau pecetea mântuirii... Anania și Safira erau membri în biserică (Fapte 5). Ei tot au comis o singură greșeală și aceea a fost fatală. Orice păcat poate fi fatal, nu doar minciuna. De exemplu ne vegherea celor 5 fecioare, cărora li s-a închis ușa harului în fața lor.

6. Iuda Iscarioteanul (Matei 27:3-5) a gustat din plin tot ce se numește creștinism: a auzit direct cuvintele lui Isus, L-a văzut cu ochii lui pe Dumnezeu încarnat, a primit puteri miraculoase de a vindeca și a scoate draci, a participat la cina cea de taină, a fost martor ocular la învierea lui Isus... dar eticheta de ”fiul al pierzării” așa și nu a putut să o spele.

7. Domnul Isus a dat apostolilor (conducerii bisericii) autoritatea să ierte sau nu anumite păcate, pentru care credincioșii sunt fie disciplinați, fie excluși din biserică (Ioan 20:22-23). Unii credincioși s-au lepădat sau au naufragiat în credință. Dintre aceștia sunt Imeneu și Alexandru, despre care ap. Pavel zice că i-a dat pe mâna satanei (1Tim. 1:18-20).

Care sunt condițiile de bază pentru iertare de la Dumnezeu?

A. Credința (în jertfa lui Hristos). Lipsa credinței sau apostazia (lepădarea de credință) slujește ca trigger pentru pedeapsa veșnică. Primul și principalul păcat pentru care vor fi judecați oamenii este necredința. Iertarea este posibilă doar datorită credinței în jertfa lui Hristos. Nu este alt nume sub cer în care avem mântuire.

Fapte 10:43 ...oricine crede în El capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor." 

B. Pocăință sinceră. Când vii cu inima zdrobită la Dumnezeu și îți ceri iertare, Dumnezeu te iartă. Dar dacă comiți conștient păcatul ca apoi să te pocăiești, despre ce sinceritate poate fi vorba?

Dumnezeu nu le-a reproșat nimic în cele 6 pocăințe precedente. Le venea imediat în ajutor. Ce L-a făcut pe Dumnezeu să refuze pocăința lor? Dumnezeu nu poate fi amăgit, manipulat, batjocorit. Faceți roade vrednice de pocăința voastră. El cercetează inima și rărunchii și vede gândurile inimii. 

Iacov 4:8-10. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi. Curăţaţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţaţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! ...Simţiţi-vă ticăloşia... smeriţi-vă înaintea Domnului,

C. Acum. Credința și pocăința nu sunt singurele condiții. Ai putea să crezi și să vii cu pocăință, dar să fie prea târziu și să fii refuzat. După moarte pocăință nu-i, căci oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata (Evr. 9:27), dar nici ziua de mâine nu ți-i garantată, căci nu ştiţi ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viaţa voastră? Nu sunteţi decât un abur, care se arată puţintel, şi apoi piere (Iac. 4:14).

2Cor 6:2 "... Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii."

Nu vreau să te sperii, dar dacă persiști în necredință sau cochetezi cu păcatul, cu gândul că în ultima clipă te vei pocăi și El te va ierta, ascultă:

Evr. 10:26. Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27. ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește azi să te pocăiești (Fapte 17:30), dar dacă conștient continui în păcat, nu mai rămâne nici o speranță? De fapt, pentru că îți împietrești inima prea mult (și nu știi când vei trece limita), riști ca Dumnezeu însuși să se împotrivească pocăinței tale.

2Tes. 2:10 ...pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. 11. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, 12. pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.

Ce trebuie să faci, ca Dumnezeu să nu te refuze?

Jud. 10:15. Copiii lui Israel au zis Domnului: "Am păcătuit, fă-ne ce-Ţi va plăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!" 16. Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor şi au slujit Domnului. El S-a îndurat de suferinţele lui Israel.

Crede și pocăiește-te sincer azi, abandonând tot ce e păcătos și rău. Pentru cei ce vor să ia ce-i mai bun din ambele vieți să le fie clar că nu-i posibil să slujești la doi stăpâni (Mat. 6:24).

„Nu vă înșelați: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit.” Ce seamănă omul, aceea va și secera.” (Galateni 6:7).

Judecători 1 || ESTE DUMNEZEU UN UCIGAȘ?

Titlul cărții JUDECĂTORI provine de la tipul de conducători din vremea aceea. În Egipt au intrat ca o familie, a cărui cap era Iacov, dar în 400 de ani ei au devenit un popor. Fiind în robia egipteană, evreii aveau doar căpetenii de familii. În timpul exodului din Egipt și cei 40 de ani în pustie evreii erau conduși de Moise. Moise a lăsat ca succesor pe Iosua, care trebuia să conducă poporul până în țara promisă. Iosua însă nu a mai lăsat nici un succesor și ca urmare au apărut în fiecare seminție lideri politico-militari regionali numiți judecători.

- Ce relevanță are această carte pentru creștinii din sec. XXI?

- De ce trebuie să studiem istoria evreilor, mai ales că această epocă este cea mai sângeroasă, rușinoasă din istoria Israelului? 

Este Cuvântul lui Dumnezeu. Israel este un prototip al bisericii. Istoria lor ne ajută să înțelegem mai bine salvarea noastră. Trecutul lor ne ajută să înțelegem prezentul și viitorul nostru. Cine are urechi să asculte...

Paralela izbăvirii lui Israel este mântuirea noastră. Vedem clar că izbăvirea nu este un singur și simplu eveniment instantaneu, așa cum mulți încearcă să spună că am fost mântuit atunci când am rostit rugăciunea de pocăință și punctul. E ceva mai complex. 

Jud. 2:1. Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim şi a zis: "Eu v-am scos din Egipt şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da. Am zis: "Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi;

1. Scoaterea din Egipt. Ea a fost realizată pe deplin și doar cu puterea lui Dumnezeu. Protagonistul nu este faraon, nici Israel și nici chiar Moise, ci însuși Dumnezeu. El i-a scos din Egipt.

a. El transformă familia lui Israel într-un popor.

b. El face de rușine fiecare idol și zeu al egiptenilor.

c. El scoate poporul Israel de sub robia egipteană. 

d. El îl biruie pe faraon și distruge armata egipteană.

2. Intrarea în țara promisă. Ea era a doua parte a unei și aceiași promisiuni. Țara promisă trebuia cucerită. Aici îi așteptau popoare răzvrătite, giganții și armate despre care Dumnezeu zice că ți le dau în mâinile tale, dar ei erau cei care: 

a. trebuiau să cucerească țara știind că El e de partea lor;

b. trebuiau să lupte contra giganților, ispitelor, ademenirilor și capcanelor care-i așteptau;

c. trebuia să nimicească tot ce era păgân;

d. trebuiau să aplice Legea în țara promisă, ca să aibă o viață lungă și fericită pe pământ.

Scoaterea din Egipt nu era tot planul de izbăvire a poporului Israel, ci doar prima parte, care depindea strict și în totalitate de Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu nu s-a încheiat pe malul Mării Roșii. Ei trebuiau să cucerească țara, să distrugă idolii și să biruie giganții. Dumnezeu a promis că-i aduce în țară, dar era datoria lor s-o cucerească.

În paralel cu mântuirea noastră recunoaștem cu toată credința, că El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului prin jertfa sfântă a Domnului Isus. Acesta este un capitol încheiat și s-a realizat pe deplin datorită Lui. Dumnezeu ne-a dat Duhul Sfânt ca garanție a izbutirii noastre, dar e de datoria noastră să biruim lumea, diavolul și firea pământească. Acesta este un rol pe care trebuie să-l împlinim noi cu ajutorul lui Dumnezeu.

Unii din Israel nu au vegheat și nu au intrat în Canaan deși au fost scoși din Egipt. În paralel cu biserica, cinci din cele zece fecioare care nu au vegheat așa și nu au intrat în Canaanul ceresc, deși ele fusese alese și au trecut prima etapă ajungând să fie logodite cu mirele. 

Trebuie să învățăm că neascultarea și lipsa de veghere ne va costa, iar ascultarea și apropierea de El va fi răsplătită. Biserica are datoria de ași duce mântuirea până la capăt, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Cartea Judecători e foarte tulburătoare și plină de violență – ”Apocalipsa în miniatură”. Judecători ne arată soarta canaaniților și înțelegem cât e de groaznic să vină peste tine mânia lui Dumnezeu. La fel Judecători ne arată soarta evreilor și înțelegem cât e de strașnic să rămâi fără de Dumnezeu. Ei erau terorizați de războaie constante, s-au legat cu blestem să distrugă chiar o seminție de a lor. Ei se autodistrugeau.

ESTE DUMNEZEU UN UCIGAȘ?

În esență, Judecători descrie un ciclu vicios în care poporul intră în păcat național, urmat de opresiune, care îi aduce la pocăință, ceea ce Îl face pe Dumnezeu să le dea izbăvirea printr-un judecător și să aibă pace și liniște. Apoi o luau de la început.  Iar cel mai tragic e faptul că în final acest popor salvat de Dumnezeu se leapădă de Mântuitorul lui, iar pe de altă parte Dumnezeu nu se lasă de ei.

Acest lucru se aseamănă adesea cu viața credinciosului, care deși are Scriptura și pe Duhul Sfânt, totuși Isus e nevoit să scrie păcatele pe nisip. Noi adesea cădem, ațipim, ne răcim, calcăm pe greblă, ne poticnim, ne compromitem, ne tăiem creanga de sub picioare și ne săpăm groapa singuri. Ca urmare, Dumnezeu îngăduie lucruri neplăcute care să stârnească pocăința noastră și apoi El dă iertare și biruință. 

2. Domnul a răspuns: "Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui."

Ei au început cucerirea Canaanului în putere, cucerindu-l chiar și pe marele Adoni-Bezec. Dacă Ștefan cel mare a devenit domn al Moldovei pentru că a câștigat 39/42 de războaie, acest Adoni-Bezec câștigase 70/70 de războaie și la fiecare împărat cucerit îi tăia degetele mari și îi ținea sub masa lui ca să strângă fărâmiturile. ...

8. Fiii lui Iuda au pornit lupta împotriva Ierusalimului şi l-au luat; l-au trecut prin ascuţişul sabiei şi au dat foc cetăţii. 9. Fiii lui Iuda s-au coborât apoi ca să bată pe canaaniţi, care locuiau muntele, ţinutul de miazăzi şi câmpia. 10. Iuda a pornit împotriva canaaniţilor care locuiau la Hebron, numit mai înainte Chiriat-Arba; şi a bătut pe Şeşai, pe Ahiman şi Talmai. 11. De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului...

Cum de înțeles acest masacru, mai ales că la cuvântul Domnului Israel trebuia să intre și să nimicească cu desăvârșire Canaanul? 

Nu zice Isus că Împărăția Lui nu este din lumea aceasta, și că ea constă în neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt (Rom. 15:17)? Este un subiect controversat cu întrebări dificile. Recomand să privim la ceea ce spune Dumnezeu și ceea ce face Israel ca două lucruri diferite.

1. Dumnezeu nu pedepsește fără motiv. Doar copii și cei imaturi în credință îl privesc pe cel ce pedepsește ca pe un rău în sine. El nu pedepsește din senin și chiar dacă pedepsește, nu o face înainte ca să fi dat șanse de corectare, căci El este îndelung răbdător.

Gen. 15:13. Şi Domnul a zis lui Avram: "Să ştii hotărât că sămânţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo va fi robită şi o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. ...16. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriţilor nu şi-a atins încă vârful."

2. Dumnezeu a intenționat izgonirea neamurilor.

Deut. 7:1. Când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în ţara în care vei intra şi o vei lua în stăpânire, şi va izgoni dinaintea ta multe neamuri: pe hetiţi, pe ghirgasiţi, pe amoriţi, pe canaaniţi, pe fereziţi, pe heviţi şi pe iebusiţi, şapte neamuri mai mari la număr şi mai puternice decât tine; 2. când Domnul Dumnezeul tău ţi le va da în mâini şi le vei bate, să le nimiceşti cu desăvârşire, să nu închei legământ cu ele şi să n-ai milă de ele. 

Expresia ”să nimicești cu desăvârșire” în ebr. este חָרַם (khaw-ram') și are două sensuri: 1) banat/interzis, 2) dedicat Domnului sau nimicit prin ardere. Dat fiind faptul că Dumnezeu zice că-i va izgoni, nu putea avea în vedere exterminarea, ba chiar o interzice.

22. Şi Domnul Dumnezeul tău va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta: nu le vei putea nimici îndată, ca să nu se înmulţească fiarele câmpului împotriva ta. 23. Dar Domnul Dumnezeul tău le va da în mâna ta; şi le va pune cu totul pe fugă, până vor fi nimicite.

3. Dumnezeu are dreptul exclusiv de pedepsirea păcatelor.

Canaaniții se culcau cu tatăl și cu mama, cu mama vitregă, cu sora și cu nepoata, cu mătușa de la mama și cu mătușa de la tata, se culcau cu fratele lor și cu cumnata lor, se culcau cu mama și cu fiica ei, se culcau cu femeile în timpul cilului, se culcau cu bărbați, femei și chiar cu vite. Apogeul era că-și jertfeau copii (Moloh) arzându-i în foc (Lev. 18). 

Lev. 18:24-25. Să nu vă spurcaţi cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe care le voi izgoni dinaintea voastră. Ţara a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, şi pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.

Dar ce vedem la Israel?

1. Sete de sânge – RĂUTATE.

Iosua 6:2. Domnul a zis lui Iosua: "Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi... 21. şi au nimicit-o cu desăvâr-şire, trecând prin ascuţişul sabiei tot ce era în cetate, bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni, până la boi, oi şi măgari. 

”Să nu ai milă de ele” nu însemna să nu lase pe nimeni viu, căci Deut. 7:3. Să nu te încuscreşti cu popoarele acestea, ... deci trebuia să le lase în viață. Apoi continuă: să le surpaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idoleşti, să le tăiaţi pomii închinaţi dumnezeilor lor şi să ardeţi în foc chipurile lor cioplite... iată la ce se referă ”Să le nimicești”.

Ex. Când au cucerit Ierihonul, nu a fost o problemă că au lăsat cu viață pe Rahav. Problemă a fost aurul și mantaua luate de Acan (Deut. 7:25).

2. Încredere în propriile puteri – ÎNGÂMFARE.

Israelul a început să se încreadă în sine și nu în Dumnezeu. Cetatea Ai...

Jud. 1:12. Caleb a zis: "Voi da pe fiica mea, Acsa, de nevastă cui va bate Chiriat-Seferul şi-l va lua." 13. Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a pus mâna pe cetate; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiica sa Acsa.

Ușor și pe nevăzute ei au ajuns să facă din lupte un fel de distracții, competiții și pariuri bazându-se pe forțele proprii și a început declinul.

3. Au abandonat porunca pentru câștig – LĂCOMIE.

Cu mintea lor de evrei și-au amintit că 400 de ani au fost robi, iar acum au la îndemână aceste popoare, pentru ce să le izgonească din țară, când se poate să-i transforme în robi?

19. Iuda n-a izgonit pe locuitorii din câmpie... 21. Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe iebusiţii...27. Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din satele dimprejurul lui... 29. Efraim n-a izgonit pe canaaniţii... 30. Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron... Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco... 33. Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş...

28. Când Israel a fost destul de tare, a supus pe canaaniţi la un bir, dar nu i-a izgonit. 30. ... supuşi la un bir. 33. ... supuşi la un bir. 35. ... supuşi la un bir.

În loc să alunge popoarele și să iradieze răul, Israelul a adoptat toate practicile păcătoase ale băștinașilor. Din cauza aceasta, viața lor s-a transformat în iad.

Ca și creștini noi ne ducem mântuirea până la capăt și nu trebuie să facem aceleași greșeli, care ne va pava calea spre iad. 

 Nu fi plin de răutate, căci Dumnezeu nu este un ucigaș și nu pedepsește fără să fi acordat șansă de corectare. Nu te purta aspru cu cineva, pentru că altcineva s-a purtat aspru cu tine.

 Nu te încrede în tine și în puterile tale, ci recunoaște-L pe Dumnezeu în toate căile tale. Nu neglija puterea lumii, a diavolului și a firii, ci veghează constant, ca să nu cazi în ispită.

 Nu te focusa pe lucrurile materiale în defavoarea ascultării. Adesea nu împlinim poruncile Domnului, pentru că avem interese personale. Cât valorează banii pe care îi faci și cât cântărește ascultarea de El. Vrea Dumnezeu daruri, mai mult decât ascultare? 

Galateni 5 || WRESTLING-ul CREȘTINILOR

O jumătate din viață, trăind într-o familie cu 5 frați, totdeauna aveam ciocniri, întinderi și bătăi. Ca fratele mai mic eram cel mai vânăt. O altă jumătate de viață am locuit cu alți 33 de tineri din orfelinate, unde deja eram cel mai mare și adesea ne măsuram puterile la trântă sau wrestling. Cam toată viața este o luptă. Fiecare creștin e înrolat în câteva lupte. 

1. Lupta pe extreme – legalism / liberalism. În credință și în faptă.

Gal.5:1 Hristos ne-a eliberat ca să fim slobozi. Rămâneți, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei. 2. Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic.

Ținerea Legii este incompatibilă cu credința în Hristos. Legea nu mai are actualitate. Revenirea sub Lege face inutilă jertfa lui Hristos. Legea ne readuce în robie, de sub care Hristos ne-a eliberat. Harul lui Hristos nu are nevoie de Lege ca supliment pentru mântuire. Aceasta ar fi o blasfemie.

Rom. 3:20. Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului. 21. Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege - despre ea mărturisesc Legea şi Prorocii - 22. şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.

Cultele care încearcă să combine creștinismul cu Legea sunt ortodocșii și adventiștii. Unii pun accent pe sistemul preoțesc și faptele care te duc spre mântuire, iar alții scot în evidență ținerea Sabatul și alimentația din vechiul legământ. Ei cumva încearcă să țină Legea, pentru a contribui la mântuirea lor. Lor nu le vine a crede că Hristos a făcut totul.

Atât ei, cât și oricine se întoarce la Lege trebuie să se pocăiască:

- pentru că s-au întors sub blestemul legii;

Gal. 3:10. Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem...

- pentru că s-au despărțit de Hristos;

Gal. 5:4. Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har.

- ei trebuie să creadă...

Ef. 2:8. Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. 9. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.

Pe cealaltă baricadă sunt evanghelicii cu poziții ultracalvine. Accentuând doar suveranitatea lui Dumnezeu în detrimentul altor aspecte ale credinței vom ajunge să credem în soartă predestinată, să-L învinuim pe Dumnezeu de tot răul și să trăim ca păgânii, căci oricum nimic nu se mai schimbă. 

- Ei exclud liberul arbitru; ”Omul nu are vreun rol în mântuire”.

- Ei ridiculizează disciplinele spirituale; ”Sacramentele n-au valoare”.

- Ei ironizează evanghelizarea. ”Cine-i ales oricum va fi mântuit”.

Gal.5:13. Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.

În general, bisericile protestante din Moldova nu sunt calvine, dar tot mai des se comportă ca și când ar fi. Suntem biblici în credință, dar liberali viață? Zici că crezi Evanghelia, dar îți permiți să păcătuiești, căci oricum pe urmă îți ceri iertare și Domnul te iartă. Zici că rugăciunea, postul, părtășia și Scriptura formează practica de bază a credinciosului, dar nu prea ții minte când ultima dată le-ai practicat. Zici că facerea de ucenici este marea poruncă, dar ai doar o mică practică în ea.

Hristos ne-a izbăvit de sub Legea păcatului (Rom. 8:3) și ne-a scos de sub puterea întunericului (Col. 1:13), dar trebuie să rămânem tari ca să biruim ispitele și să nu ne plecăm din nou sub jugul robiei de unde am fost salvați. Nu prin fapte suntem mântuiți, dar nici nu suntem scoși din ecuație. Încă urmează să fim mântuiți de la robia stricăciunii (Rom. 8:19), de la trupul de moarte (Rom. 7:24), de mânia viitoare (Rom. 5:9) și pedeapsa gheenei (Mat. 25:13). Nu-i totul terminat pentru credincios.

Fil. 3:12. Nu că am şi câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus. 13. Fraţilor, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, 14. alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.

Mântuirea seamănă mai mult cu faptul că eu nu pot înota și mă înecam, dar Hristos m-a scos la mal. Aceasta e salvarea. Am fost mântuit datorită Lui. Dar în continuare eu am răspunderea de a nu mă arunca din nou în apă.   

Ceea ce mă uimește e faptul că mulți creștini nu cred aceste extreme, căci sunt niște devieri grave de la Calea lui Isus, dar adesea se comportă ca și când ar fi legaliști (cerând dreptate în cazul altora) sau liberali în cazul lor (asumându-și anumite indulgențe pentru careva acțiuni).

- Dacă crezi că Dumnezeu a dat omului libertatea de a alege, dar oricum vorbești de soartă și zici: ”ce ți-i dat – ți-i dat” – pocăiește-te.

- Dacă crezi că disciplinele spirituale te apropie de Dumnezeu, dar nu le iei în serios și nu le practici cu stăruință – pocăiește-te.

- Dacă ești de acord cu marea trimitere, dar evanghelizezi rar și nu ești implicat direct în prezent în facerea de ucenici – pocăiește-te.

Luptă-te ca să nu fii atras în aceste extreme periculoase de jure / în fapt. Rămâneți, dar, tari şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei (desfrâului).

2. Lupta pe interior – firea și Duhul.

Gal. 5:16. Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti. 17. Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi. 

Noi suntem înrolați într-o luptă spirituală, dar o parte din această luptă este între firea noastră (carnea) și Duhul care a fost pus în noi. Noi suntem chemați să ascultăm de îndemnurile Duhului, dar nu de poftele firii pământești, căci nu poți sluji la doi stăpâni.

Majoritatea creștinilor confundă firea pământească și omul cel vechi sau le generalizează și le numesc simplu ”eul”. Fiecare creștin are datoria de a se lepăda de sine astfel ca să împlinească Voia lui Dumnezeu, dar nu voia sa.

Unii creștini afirmă că omul cel vechi este natura păcătoasă. El a fost răstignit și nu are nici o putere asupra credinciosului. Firea pământească este efectul omului vechi, pe care creștinul urmează să o biruie.

Alți creștini afirmă că omul cel vechi se referă la identitatea de până la nașterea din nou. El a fost răstignit și înlocuit cu o creatură nouă. Firea păcătoasă însă este tendința naturală a trupului, care e de fapt mânată de pofte, și pe care creștinul trebuie să o țină în supunere.

- Omul cel vechi a fost răstignit;

Rom. 6:6  Stim bine ca omul nostru cel vechi a fost rastignit impreuna cu El, pentru ca trupul pacatului sa fie dezbracat de puterea lui, in asa fel ca sa nu mai fim robi ai pacatului;

- Ne-am dezbrăcat de omul cel vechi;

Col 3:9. Nu va mintiti unii pe altii, intrucat v-ati dezbracat de omul cel vechi cu faptele lui,

- Să vă dezbrăcați de omul cel vechi.

Ef. 4:22. cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; …24. şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

- Și-au răstignit firea pământească.

Gal. 5:24. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.

Ceea ce este absolut clar e faptul că această luptă este atât de importantă, încât de rezultatul ei va depinde dacă creștinul va rămâne în Hristos sau nu.

Rom. 8:13. Dacă trăiţi după îndemnurile ei, veţi muri; dar dacă, prin Duhul, faceţi să moară faptele trupului, veţi trăi.

2Pt. 2:20. In adevar, daca, dupa ce au scapat de intinaciunile lumii, prin cunoasterea Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos, se incurca iarasi si sunt biruiti de ele, starea lor de pe urma se face mai rea decat cea dintai. 21. Ar fi fost mai bine pentru ei sa nu fi cunoscut calea neprihanirii, decat, dupa ce au cunoscut-o, sa se intoarca de la porunca sfanta care le fusese data. 22. Cu ei s-a intamplat ce spune zicala adevarata: "Cainele s-a intors la ce varsase" si "scroafa spalata s-a intors sa se tavaleasca iarasi in mocirla."

În ce constă această luptă și ce practic avem de făcut? 

 Nu împlini poftele firii pământeşti: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. 

Nu contează dacă crezi în pierderea mântuirii, sau dacă crezi în siguranța mântuirii. Poți fi credincios sincer și chiar slujitor în biserică, dar cei ce fac astfel de lucruri nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu (Gal. 5:21). 

Vă rog să nu-mi cereți explicații logice, cum aceasta se combină cu alte versete, căci voi răspunde asemenea lui Pilat ”Cei-i scris, e scris”, după cuvintele lui Pavel ”să nu treceți peste ceea ce este scris” (1Cor. 4:6). 

 Fii ascultător de îndemnurile Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. 

Aceste lucruri nu contribuie la mântuirea mea, căci nu există mântuire decât prin credință în Isus Hristos. Toate meritele pentru mântuirea noastră îi aparțin lui Hristos în exclusivitate. Cei ce au crezut în El sunt o creatură nouă și au o viață nouă datorită jertfei lui Isus Hristos. Sarcina noastră este de a rămâne în Hristos și să nu o apucăm razna în învățătură sau să ne întoarcem la mocirla din care am fost scoși. 

Gal. 5:25. Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.