Știm că ”
cine știe să facă bine și nu-l face, săvîrșește un păcat” (Iacov 4:17), de aceea trebuie să facem bine celor din jur, atunci cînd suntem în stare. Problema însă apare în formă de așteptări incorecte, după ce am făcut binele. Suntem ispitiți să așteptăm apreciere, mulțumire, laude, recunoștință etc. Atunci cînd le primim, pofta este saturată și ”totul e bine”, dar cînd nu le primim, suntem afectați și descurajați. Dacă primim apreciere, să fie pentru noi ca și cînd nu am fi primit-o, ca să nu ne mîndrim ca Lucifer (Isaia 14:13-14). Noi nu trebuie să avem nici o altă așteptare, decît folosul adus cuiva prin binele făcut și ascultare de care am dat dovadă Domnului (Luca 17:10). Atunci nu vom fi descurajați, dacă nu vom fi apreciați. Domnul Isus nu s-a arătat încîntat atunci cînd poporul a vrut să-L facă împărat (Ioan 6:15), își așterneau hainele înaintea Sa (Luca 19:36), sau Îl numeau Cristos (Ioan 7:41,46). Totodată, Isus nu s-a arătat dezamăgit atunci cînd după ce a predicat toată ziua și oamenii îi dădeau aprecieri, seara fiecare s-a dus la casa lui (Ioan 7:53), dar El a rămas de unul singur fără să aibă de mîncat sau unde să doarmă. Isus nu s-a descurajat, ci a plecat la munte unde a dormit toată noapte, iar dimineața următoare a mers din nou în templu să predice (Ioan 8:1-2).
