Nu mulți iubesc înțelepciunea, pentru că filosofii veacului noștri ne-au creat mai degrabă un dezgust față de înțelepciune. Totodată, înțelepciunea rămâne să fie una din taine, pe care Dumnezeu dorește să ne-o descopere.
Corintul este amplasat în cel mai strategic loc din
Grecia. Dacă despre Roma se spunea că toate drumurile duc la Roma, atunci
despre Corint se poate de spus, că toate drumurile practic treceau prin Corint.
Corintul este doar la 83 km de Atena – leagănul filosofilor. Se știe bine
faptul că cei mai mari gânditori a tuturor timpurilor erau greci.
Platon (427-347 î.H) a fost primul fondator al Academiei în Europa. El s-a dedicat studiilor de formare a caracterului și a comportamentului prin aplicarea în practică a ideilor și valorilor morale, prin identificarea și exprimarea a ceea ce este profund și spiritual în ființa umană.
Aristotel (384-322 î.H) neavând acces la scrierile profetice, afirmă: ”Numai Ființa supremă, Dumnezeu, deține cu adevărat înțelepciunea, Sophia. Omul poate fi doar filosof, adică îndrăgostit de înțelepciune.”
Pitagora (570-495 î.H) a fost primul care a afirmat că Pământul este rotund și că se învârte în jurul Soarelui, confirmând astfel ce scriau profeții, dar considerată o utopie de întreaga lume. Pe lângă renumita teoremă a lui Pitagora pe care o cunoașteți cu toții (a2+b2=c2) el a avut o serie lungă de descoperiri în domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei și muzicii.
Epicur (341-270 î.H) a fost promotorul eticii, pe care a numit-o sora geamănă a înțelepciunii. Înainte de a predica în areopagul din Atena, ap. Pavel a stat mult de vorbă cu ucenicii lui Epicur.
Democrit (460-370 î.Hr) filosof grec care a s-a dedat cercetărilor în cosmologie, fizică, botanică, zoologie, geografie, matematică, medicină, psihologie, gramatică, muzică, afirmând: „Prefer să descopăr o singură explicație cauzală decât să ajung regele Persiei”.
Plotin (205-270 d.Hr) cel mai important reprezentant al curentului filosofic neoplatonism, spunea: ”Originea întregii existențe și manifestări se află în Unul Absolut. Acesta este Totul, infinit, etern, autogenerat, atotprezent, perfect, aformal, indivizibil, cauza fără de cauză a tot ce ființează. Este Principiul Divin care nu poate fi numit și a cărui esență este inaccesibilă rațiunii omului în mod direct.”
Marcus Aurelius (121-180 d.H) filosof grec care a ajuns să fie împăratul Imperiului Roman. Conform ideilor sale, tot ceea ce se întâmplă în Univers demonstrează existența unei Providențe Divine.
Când a venit ap. Pavel în Grecia să predice
Evanghelia, a trebuit să predice unor oameni îndrăgostiți de înțelepciune –
filosofi. Eu am studiat predica lui Pavel din Atena (FA. 17) timp de 6 luni în
fiecare zi și am scris lucrarea mea de diplomă ”Măiestria predicării lui
Pavel în Atena”. Știind că vorbește filosofilor, Pavel a predicat cu
măiestria învățată de la cei mai buni învățători ai Iudeii. Totuși, Pavel a
avut un feed back pe care nici un predicatori nu l-ar invidia.
Unii din
filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau:
"Ce vrea să spună palavragiul acesta?" (F.A. 17:17).
Când eu am început să
predic, țin minte că îmi tremura vocea și genunchii, chiar dacă predicam la
niște bătrâni, care aveau doar 4-8 clase. Mulți dintre voi nu vreți să
predicați, căci vă dați seama că nu e ușor. Acum, amintiți-vă cui a trebuit să
predice ap. Pavel în Atena și Corint. Cum ar fi trebuit
Pavel să predice Evanghelia, dacă ascultătorii erau renumiții filosofi și
oratori greci?
1Cor. 2:1-5 Pavel nu
s-a folosit de înțelepciunea omenească.
Pavel a vestit taina lui Dumnezeu în Corint fără o
vorbire sau înțelepciune strălucită. După feedbackul din Atena, Pavel a ajuns
la Corint unde nu semăna cu un predicator emerit și orator înflăcărat, ci spune
el că era: slab, fricos și plin de cutremur. Pentru ca Pavel să-și recapete
curajul de a predica Evanghelia în Corint, Domnul i-a zis printr-o vedenie,
noaptea:
"Nu
te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune
mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această
cetate." (FA. 18:10).
Pavel nu vrea să spună că predicarea noastră nu
trebuie să fie rațională, frumoasă, clară și convingătoare. El indică faptul că
factorul cheie în predicare nu este înțelepciunea omenească, ci factorul
principal este puterea lui Dumnezeu – Evanghelia (Rom. 1:16).
Tehnicile oratorice pot atinge strunele sufletului,
dar nu pot trezi duhul omului. Predicarea trebuie să fie clară, argumentată și
pasională. Dar să nu uităm că doar Duhul lui Dumnezeu poate aduce la viață și
naște din nou pe cel care crede. Pavel nu a căutat cinste și lauri în
cuvântările sale. Gândul principal din mintea lui Pavel era:
Căci
n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El
răstignit (1Cor. 2:2).
Poate cineva din voi
frecventează biserica noastră pentru că le place predica, sau le place timpul
de închinare, sau le place cum sunt întâmpinați și slujiți la timpul de
părtășie înainte și după serviciu. Dacă ai cerințe mari de la tine și lucrezi
mult, acestea se poate de realizat. Însă dați-mi voie să vă spun o experiență
când am vizitat o biserică cu 2 ani în urmă. În acea biserică la fel se lucra
foarte mult și toate lucrurile erau la cel mai înalt nivel, însă ceea ce mi-a
stimulat mie dorința de a rămâne în acea biserică, era faptul că fiecare
credincios îndeplinea o anumită slujire fiind vădit mișcat de dragostea lui
Isus. Puteam clar să citesc în ochii lor și pe fața lor că se purtau așa cu
noi, de parcă noi eram Isus, cu excepția închinării evident.
Ei au putut să ne facă o donație, ca să fim cazați la un hotel, dar ei ne-au
luat la ei acasă.
Ei au putut să ne dea doar casa lor, dar ne-au umplut frigiderul pentru toate
zilele state acolo.
Ei au putut să ne cumpere niște plăcinte să avem pe drum înapoi, dar ei s-au
sculat la 3.00 ca să le coacă singuri pentru noi.
Ei au putut să se bucure că ne-au găzduit, dar ei se interesau dacă am ajuns cu
bine acasă.
Era atât de evident că ei făceau acestea nu pentru că erau instruiți, ci din
cauza lui Isus Hristos.
Asemenea lui Pavel, aș vrea să spun: nu vreau să știu între voi altceva decât
pe Isus Hristos.
1Cor. 2:6-12 Domnul
descoperă înțelepciunea Sa, doar celor ce cred.
Toți filosofii greci vorbeau despre înțelepciune, dar ei
vorbeau despre o înțelepciune omenească. Ap, Pavel spune că ceea ce propovăduim
noi, tot este o înțelepciune, însă este diferită de cea a lui Socrate, Platon,
Aristotel ș.a. Chiar dacă Pavel a predicat Evanghelia în piețele Greciei la
filosofii epicurieni și stoici, ei nu au putut pricepe și nu au primit această
înțelepciune. De ce oare ucenicii lui Epicur, ucenicii lui Platon și Aristotel
sau chiar Seneca, contemporanul lui Pavel, nu a putut pricepe Evanghelia –
Taina lui Dumnezeu? Pentru că Taina lui Dumnezeu trebuie acceptată cu
credință, nu doar pricepută cu rațiunea. Tot acest motiv ne explică de ce
astăzi unii aud Evanghelia de mai multe ori, dar totuși nu se pocăiesc.
Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care
le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la
cei ce l-au auzit (Evr. 4:2).
În Scriptură întâlnim multe taine: taina evlaviei,
taina fărădelegii, taina bisericii, tainele inimii, tainele împărăției, taina
învierii, taina voii Sale, taina lui Hristos, taina Evangheliei, taina
credinței, taina celor 7 stele și taina lui Dumnezeu. Unele din aceste taine
mai rămân să fie taine chiar și pentru cei care cred, însă taina lui Dumnezeu a
fost descoperită prin Duhul Sfânt tuturor care cred.
"Lucruri
pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au
suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc."
Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său (1Cor. 2:8-10).
Aproape de fiecare dată când cineva pomenește acest
verset, îl pomenește în contextul lucrurilor viitoare, lăsând să se înțeleagă
că aceste lucruri se referă la frumusețea care ne așteaptă în cer. Totuși acest
verset nu se referă la străzile de aur, copacii care dau roadă de 12 ori pe an și
frumusețea cerului. Aceste lucruri minunate, care omul nu le-a văzut și nu le-a
auzit, deja au fost descoperite credincioșilor prin Duhul Sfânt (2:10). Ele se
referă la planul și gândul lui Dumnezeu. Cei ce au crezut, au gândul lui
Hristos (2:16).
Doar Duhul lui Dumnezeu cunoaște gândurile și
planurile lui Dumnezeu. Tot așa cum duhul omului cunoaște toate gândurile,
intențiile și motivațiile omului. Odată ce am crezut și primit Duhul lui
Dumnezeu, noi nu ne mai potrivim chipului veacului acestuia, ci ne schimbăm modul
nostru de gândire ca să avem gândul lui Hristos (Rom. 12:2). Înțelepciunea
lui Dumnezeu pe care nu au putut să o cunoască Cicero, Posidonius, și Seneca, a
fost descoperită și cunoscută de oamenii simpli, care auzind Evanghelia au
primit-o prin credință. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu, care depășește
cu mult înțelepciunea omenească.
Tatăl teologiei liberale pe nume Schleiermacher din
sec. XIX, a introdus un concept nou în creștinism – revelația personală. El
spunea că Dumnezeu ne vorbește intuitiv în interiorul nostru. Dacă credinciosul
nu are zilnic astfel de îndemnuri și simțuri intuitive, el ar fi deconectat de
la Dumnezeu.
Astfel Schleiermacher a subminat
credința în autoritatea Scripturii, înlocuind-o cu conștiința creștină sau
simțurile personale ca fiind sursa cunoașterii. Prin aceasta se pretinde că
vocea Duhului Sfânt este internă, în schimbul revelației externe, care vine de
la Dumnezeu.
Ca rezultat practic, aceasta te conduce să tot
ghicești, cam ce ți-a vorbit Duhul Sfânt. Uneori, poți avea o convingere de
100% că ceea ce ți-a venit acum în gând, este de la Dumnezeu. Dar când compari
cu Scriptura sau încerci să aplici, această convingere se transformă în
nesiguranță.
Dacă ne conducem după revelația interioară, cum am
putea face o deosebire clară între gândurile noastre și gândurile lui Dumnezeu?
Noi însă suntem promotorii revelației care este în
afara omului, și anume Adevărul Scripturii. Ea nu ne face să ghicim, care este
gândul lui Dumnezeu, ci îl spune clar.
1Ioan 2:20-21, 27. Aceste versete scoase din context
ar îndreptăți erezia lui Schleiermacher.
Ungerea din partea Celui sfânt, pe care am primit-o de
la El rămâne în noi, de aceea nu avem trebuință ca cineva să ne învețe, dacă
rămânem în ceea ce am auzit de la început.
Ce aţi auzit
de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la
început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl (1Ioan 2:24).
Dacă nu ne abatem de la revelația inițială, atunci vom
rămâne în Fiul și Tatăl. Deci, e vorba despre o revelație primită inițial, nu
de simțuri sau mesaje intuitive, care ți s-ar părea că Domnul ți-a vorbit.
Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în
tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi
vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce
este al Meu şi vă va descoperi (Ioan 16:13-14).
Dacă persiști în a ghici ceea ce-ți vorbește Dumnezeu prin
intuiție, imaginație sau impulsuri emoționale, aceasta inevitabil te va
deconecta de la Duhul Sfânt. Această revelație interioară pare a fi mai
personală, mai dinamică, mai proaspătă, mai relevantă, și mai plăcută, căci
este cultivată de însuți mintea ta, dar este una nelegitimă. Această învățătură
a dus la apariția mișcărilor carismatice în secolul XX, care afirmă în practica
lor, că Scriptura nu este suficientă, sau că FA nu s-a încheiat cu capitolul
28.
Aceasta contravine Scripturii însăși. Ungerea Celui
Sfânt rămâne a fi ancorată în ceea ce ne vorbește clar Scriptură. Acela este
gândul lui Hristos. Scriptura este suficientă și completă.
Toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să
îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să
fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim. 3:16).
Luaţi seama
ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina
oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos (Col. 2:8).
Îl putem cunoaște pe Dumnezeu exclusiv dacă El ne se
descoperă. Aceasta este revelare.
Duhul Sânt a vorbit atunci când a fost scrisă Scriptura. Aceasta se numește inspirare.
Duhul sfânt ne vorbește acum când noi citim Scriptura. Aceasta se numește iluminare.
Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Nimeni nu o poate
înlocui. Fără de Duhul Sfânt nimeni nu poate pricepe înțelepciunea lui
Dumnezeu, care este nespus mai bună decât orice înțelepciune omenească.
Momentul în care ne imaginăm că ne vorbește Duhul
Sfânt în interiorul nostru, trebuie neapărat să corespundă cu Scriptura. Dacă
nu corespunde, aceasta este trist. Înseamnă că nu avem încă gândul lui Hristos.
Tristețea se ridică și mai sus, atunci când având Duhul Sfânt, credincioșii nu
persistă în cunoașterea adevărului. Ei au acces, dar nu intră. Au ajutor, dar
nu-l folosesc.
Vă implor să iubiți Scriptura, să o citiți, să o trăiți și să o propovăduiți.
Acestea sunt caracteristicile de bază a unui om în care lucrează Dumnezeu.
