1Corinteni 2 || O ÎNȚELEPCIUNE MAI BUNĂ


Nu mulți iubesc înțelepciunea, pentru că filosofii veacului noștri ne-au creat mai degrabă un dezgust față de înțelepciune. Totodată, înțelepciunea rămâne să fie una din taine, pe care Dumnezeu dorește să ne-o descopere. 
Corintul este amplasat în cel mai strategic loc din Grecia. Dacă despre Roma se spunea că toate drumurile duc la Roma, atunci despre Corint se poate de spus, că toate drumurile practic treceau prin Corint. Corintul este doar la 83 km de Atena – leagănul filosofilor. Se știe bine faptul că cei mai mari gânditori a tuturor timpurilor erau greci.

Socrate (470 și 399 î.H) este emblema filosofilor din toate timpurile. El spunea despre sine că el este singurul care își recunoaște ignoranța și nevoia de a învăța: „Tot ceea ce știu este că nu știu nimic, dar știu că pot ști mai mult decât știu”. Se spune că într-o zi Socrate ședea pe prispa casei și cugeta ca de obicei, dar soția sa Xantipa lucra prin casă de una singură. Ea era nemulțumită și striga la Socrate, iar el continua să stea calm și să filosofeze. Deodată, Xantipa a aruncat o găleată de apă peste Socrate. La care, el zise calm: ”E natural ca după tunete să vină ploaia”.
Platon (427-347 î.H) a fost primul fondator al Academiei în Europa. El s-a dedicat studiilor de formare a caracterului și a comportamentului prin aplicarea în practică a ideilor și valorilor morale, prin identificarea și exprimarea a ceea ce este profund și spiritual în ființa umană.
Aristotel (384-322 î.H) neavând acces la scrierile profetice, afirmă: ”Numai Ființa supremă, Dumnezeu, deține cu adevărat înțelepciunea, Sophia. Omul poate fi doar filosof, adică îndrăgostit de înțelepciune.”
Pitagora (570-495 î.H) a fost primul care a afirmat că Pământul este rotund și că se învârte în jurul Soarelui, confirmând astfel ce scriau profeții, dar considerată o utopie de întreaga lume. Pe lângă renumita teoremă a lui Pitagora pe care o cunoașteți cu toții (a2+b2=c2) el a avut o serie lungă de descoperiri în domeniul matematicii, astronomiei, biologiei, embriologiei, medicinei și muzicii.
Epicur (341-270 î.H) a fost promotorul eticii, pe care a numit-o sora geamănă a înțelepciunii. Înainte de a predica în areopagul din Atena, ap. Pavel a stat mult de vorbă cu ucenicii lui Epicur.
Democrit (460-370 î.Hr) filosof grec care a s-a dedat cercetărilor în cosmologie, fizică, botanică, zoologie, geografie, matematică, medicină, psihologie, gramatică, muzică, afirmând: „Prefer să descopăr o singură explicație cauzală decât să ajung regele Persiei”.
Plotin (205-270 d.Hr) cel mai important reprezentant al curentului filosofic neoplatonism, spunea: ”Originea întregii existențe și manifestări se află în Unul Absolut. Acesta este Totul, infinit, etern, autogenerat, atotprezent, perfect, aformal, indivizibil, cauza fără de cauză a tot ce ființează. Este Principiul Divin care nu poate fi numit și a cărui esență este inaccesibilă rațiunii omului în mod direct.”
Marcus Aurelius (121-180 d.H) filosof grec care a ajuns să fie împăratul Imperiului Roman.
Conform ideilor sale, tot ceea ce se întâmplă în Univers demonstrează existența unei Providențe Divine.

Când a venit ap. Pavel în Grecia să predice Evanghelia, a trebuit să predice unor oameni îndrăgostiți de înțelepciune – filosofi. Eu am studiat predica lui Pavel din Atena (FA. 17) timp de 6 luni în fiecare zi și am scris lucrarea mea de diplomă ”Măiestria predicării lui Pavel în Atena”. Știind că vorbește filosofilor, Pavel a predicat cu măiestria învățată de la cei mai buni învățători ai Iudeii. Totuși, Pavel a avut un feed back pe care nici un predicatori nu l-ar invidia.

Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu el. Şi unii ziceau: "Ce vrea să spună palavragiul acesta?" (F.A. 17:17).

Când eu am început să predic, țin minte că îmi tremura vocea și genunchii, chiar dacă predicam la niște bătrâni, care aveau doar 4-8 clase. Mulți dintre voi nu vreți să predicați, căci vă dați seama că nu e ușor. Acum, amintiți-vă cui a trebuit să predice ap. Pavel în Atena și Corint. Cum ar fi trebuit Pavel să predice Evanghelia, dacă ascultătorii erau renumiții filosofi și oratori greci?

1Cor. 2:1-5 Pavel nu s-a folosit de înțelepciunea omenească.

Pavel a vestit taina lui Dumnezeu în Corint fără o vorbire sau înțelepciune strălucită. După feedbackul din Atena, Pavel a ajuns la Corint unde nu semăna cu un predicator emerit și orator înflăcărat, ci spune el că era: slab, fricos și plin de cutremur. Pentru ca Pavel să-și recapete curajul de a predica Evanghelia în Corint, Domnul i-a zis printr-o vedenie, noaptea:

"Nu te teme; ci vorbeşte şi nu tăcea, căci Eu sunt cu tine; şi nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ţi facă rău: vorbeşte, fiindcă am mult norod în această cetate." (FA. 18:10).

Pavel nu vrea să spună că predicarea noastră nu trebuie să fie rațională, frumoasă, clară și convingătoare. El indică faptul că factorul cheie în predicare nu este înțelepciunea omenească, ci factorul principal este puterea lui DumnezeuEvanghelia (Rom. 1:16).

Tehnicile oratorice pot atinge strunele sufletului, dar nu pot trezi duhul omului. Predicarea trebuie să fie clară, argumentată și pasională. Dar să nu uităm că doar Duhul lui Dumnezeu poate aduce la viață și naște din nou pe cel care crede. Pavel nu a căutat cinste și lauri în cuvântările sale. Gândul principal din mintea lui Pavel era:

Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit (1Cor. 2:2).

Poate cineva din voi frecventează biserica noastră pentru că le place predica, sau le place timpul de închinare, sau le place cum sunt întâmpinați și slujiți la timpul de părtășie înainte și după serviciu. Dacă ai cerințe mari de la tine și lucrezi mult, acestea se poate de realizat. Însă dați-mi voie să vă spun o experiență când am vizitat o biserică cu 2 ani în urmă. În acea biserică la fel se lucra foarte mult și toate lucrurile erau la cel mai înalt nivel, însă ceea ce mi-a stimulat mie dorința de a rămâne în acea biserică, era faptul că fiecare credincios îndeplinea o anumită slujire fiind vădit mișcat de dragostea lui Isus. Puteam clar să citesc în ochii lor și pe fața lor că se purtau așa cu noi, de parcă noi eram Isus, cu excepția închinării evident.
Ei au putut să ne facă o donație, ca să fim cazați la un hotel, dar ei ne-au luat la ei acasă.
Ei au putut să ne dea doar casa lor, dar ne-au umplut frigiderul pentru toate zilele state acolo.
Ei au putut să ne cumpere niște plăcinte să avem pe drum înapoi, dar ei s-au sculat la 3.00 ca să le coacă singuri pentru noi.
Ei au putut să se bucure că ne-au găzduit, dar ei se interesau dacă am ajuns cu bine acasă.
Era atât de evident că ei făceau acestea nu pentru că erau instruiți, ci din cauza lui Isus Hristos.
Asemenea lui Pavel, aș vrea să spun: nu vreau să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos.

1Cor. 2:6-12 Domnul descoperă înțelepciunea Sa, doar celor ce cred.

Toți filosofii greci vorbeau despre înțelepciune, dar ei vorbeau despre o înțelepciune omenească. Ap, Pavel spune că ceea ce propovăduim noi, tot este o înțelepciune, însă este diferită de cea a lui Socrate, Platon, Aristotel ș.a. Chiar dacă Pavel a predicat Evanghelia în piețele Greciei la filosofii epicurieni și stoici, ei nu au putut pricepe și nu au primit această înțelepciune. De ce oare ucenicii lui Epicur, ucenicii lui Platon și Aristotel sau chiar Seneca, contemporanul lui Pavel, nu a putut pricepe Evanghelia – Taina lui Dumnezeu? Pentru că Taina lui Dumnezeu trebuie acceptată cu credință, nu doar pricepută cu rațiunea. Tot acest motiv ne explică de ce astăzi unii aud Evanghelia de mai multe ori, dar totuși nu se pocăiesc.

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor Cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit (Evr. 4:2).

În Scriptură întâlnim multe taine: taina evlaviei, taina fărădelegii, taina bisericii, tainele inimii, tainele împărăției, taina învierii, taina voii Sale, taina lui Hristos, taina Evangheliei, taina credinței, taina celor 7 stele și taina lui Dumnezeu. Unele din aceste taine mai rămân să fie taine chiar și pentru cei care cred, însă taina lui Dumnezeu a fost descoperită prin Duhul Sfânt tuturor care cred.

"Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc."
Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său (1Cor. 2:8-10).

Aproape de fiecare dată când cineva pomenește acest verset, îl pomenește în contextul lucrurilor viitoare, lăsând să se înțeleagă că aceste lucruri se referă la frumusețea care ne așteaptă în cer. Totuși acest verset nu se referă la străzile de aur, copacii care dau roadă de 12 ori pe an și frumusețea cerului. Aceste lucruri minunate, care omul nu le-a văzut și nu le-a auzit, deja au fost descoperite credincioșilor prin Duhul Sfânt (2:10). Ele se referă la planul și gândul lui Dumnezeu. Cei ce au crezut, au gândul lui Hristos (2:16).

Doar Duhul lui Dumnezeu cunoaște gândurile și planurile lui Dumnezeu. Tot așa cum duhul omului cunoaște toate gândurile, intențiile și motivațiile omului. Odată ce am crezut și primit Duhul lui Dumnezeu, noi nu ne mai potrivim chipului veacului acestuia, ci ne schimbăm modul nostru de gândire ca să avem gândul lui Hristos (Rom. 12:2). Înțelepciunea lui Dumnezeu pe care nu au putut să o cunoască Cicero, Posidonius, și Seneca, a fost descoperită și cunoscută de oamenii simpli, care auzind Evanghelia au primit-o prin credință. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu, care depășește cu mult înțelepciunea omenească.

Tatăl teologiei liberale pe nume Schleiermacher din sec. XIX, a introdus un concept nou în creștinism – revelația personală. El spunea că Dumnezeu ne vorbește intuitiv în interiorul nostru. Dacă credinciosul nu are zilnic astfel de îndemnuri și simțuri intuitive, el ar fi deconectat de la Dumnezeu.
Astfel Schleiermacher  a subminat credința în autoritatea Scripturii, înlocuind-o cu conștiința creștină sau simțurile personale ca fiind sursa cunoașterii. Prin aceasta se pretinde că vocea Duhului Sfânt este internă, în schimbul revelației externe, care vine de la Dumnezeu.

Ca rezultat practic, aceasta te conduce să tot ghicești, cam ce ți-a vorbit Duhul Sfânt. Uneori, poți avea o convingere de 100% că ceea ce ți-a venit acum în gând, este de la Dumnezeu. Dar când compari cu Scriptura sau încerci să aplici, această convingere se transformă în nesiguranță.

Dacă ne conducem după revelația interioară, cum am putea face o deosebire clară între gândurile noastre și gândurile lui Dumnezeu?

Noi însă suntem promotorii revelației care este în afara omului, și anume Adevărul Scripturii. Ea nu ne face să ghicim, care este gândul lui Dumnezeu, ci îl spune clar.

1Ioan 2:20-21, 27. Aceste versete scoase din context ar îndreptăți erezia lui Schleiermacher.

Ungerea din partea Celui sfânt, pe care am primit-o de la El rămâne în noi, de aceea nu avem trebuință ca cineva să ne învețe, dacă rămânem în ceea ce am auzit de la început.

Ce aţi auzit de la început, aceea să rămână în voi. Dacă rămâne în voi ce aţi auzit de la început, şi voi veţi rămâne în Fiul şi în Tatăl (1Ioan 2:24).

Dacă nu ne abatem de la revelația inițială, atunci vom rămâne în Fiul și Tatăl. Deci, e vorba despre o revelație primită inițial, nu de simțuri sau mesaje intuitive, care ți s-ar părea că Domnul ți-a vorbit.

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi (Ioan 16:13-14).

Dacă persiști în a ghici ceea ce-ți vorbește Dumnezeu prin intuiție, imaginație sau impulsuri emoționale, aceasta inevitabil te va deconecta de la Duhul Sfânt. Această revelație interioară pare a fi mai personală, mai dinamică, mai proaspătă, mai relevantă, și mai plăcută, căci este cultivată de însuți mintea ta, dar este una nelegitimă. Această învățătură a dus la apariția mișcărilor carismatice în secolul XX, care afirmă în practica lor, că Scriptura nu este suficientă, sau că FA nu s-a încheiat cu capitolul 28.

Aceasta contravine Scripturii însăși. Ungerea Celui Sfânt rămâne a fi ancorată în ceea ce ne vorbește clar Scriptură. Acela este gândul lui Hristos. Scriptura este suficientă și completă.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună (2Tim. 3:16).

Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos (Col. 2:8).

Îl putem cunoaște pe Dumnezeu exclusiv dacă El ne se descoperă. Aceasta este revelare.
Duhul Sânt a vorbit atunci când a fost scrisă Scriptura. Aceasta se numește inspirare.
Duhul sfânt ne vorbește acum când noi citim Scriptura. Aceasta se numește iluminare.

Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Nimeni nu o poate înlocui. Fără de Duhul Sfânt nimeni nu poate pricepe înțelepciunea lui Dumnezeu, care este nespus mai bună decât orice înțelepciune omenească.

Momentul în care ne imaginăm că ne vorbește Duhul Sfânt în interiorul nostru, trebuie neapărat să corespundă cu Scriptura. Dacă nu corespunde, aceasta este trist. Înseamnă că nu avem încă gândul lui Hristos.
Tristețea se ridică și mai sus, atunci când având Duhul Sfânt, credincioșii nu persistă în cunoașterea adevărului. Ei au acces, dar nu intră. Au ajutor, dar nu-l folosesc.
Vă implor să iubiți Scriptura, să o citiți, să o trăiți și să o propovăduiți. Acestea sunt caracteristicile de bază a unui om în care lucrează Dumnezeu.