Întrebarea se
ridică nevolnic: Avem noi oare voință liberă, dacă Dumnezeu este suveran?
Pe de o parte este suveranitatea lui Dumnezeu, și pe de altă parte e libertatea
omului de a alege.
Fie Dumnezeu e suveran și face tot ce vrea, iar în acest caz omul e limitat în
alegerile lui.
Fie omul are libertatea totală de a face ce vrea, iar în acest caz nu Dumnezeu,
ci omul e suveran. Aceasta face să ne fiarbă creierul, căci suveranitatea
exclude pluralismul.
Suveranitatea lui Dumnezeu nu înseamnă că El face ce
vrea, ci că Dumnezeu are dreptul și puterea de a face ce vrea. Există
lucruri pe care Dumnezeu le vrea, dar nu-Și permite să le facă.
2Pt. 3:9 spune că Dumnezeu dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la
pocăință...
1Tim. 2:4 spune că Dumnezeu vrea ca toți oamenii să vină la cunoștința
adevărului...
Dumnezeu este autoritatea supremă și nimic nu are loc fără permisiunea sau
implicarea Sa.
Libertatea omului nu înseamnă că omul face ce vrea, ci că
este liber să facă ceea ce poate. Ar vrea omul să se teleporteze, să
trăiască sub apă ca peștii, să zboare ca păsările, să nu bolească, să trăiască
veșnic, dar el nu poate. Deci, libertatea omului este limitată.
Pentru a înțelege
mai ușor acest lucru, vă propun o analogie practică. Îmi place expresia: ”Când
ai mașină, faci ce vreai, nu depinzi de nimeni. Te oprești când vreai, te
pornești când vreai. Ai libertate totală”.
Imaginați-vă că omul este o mașină. Așa cum Dumnezeu a creat omul, tot așa omul
a creat mașina. Dumnezeu a creat condiții în care omul să trăiască, iar omul a
creat condiții în care mașina să circule.
· Drumul. După natura sa, mașina e creată să circule
pe drumuri. Ar putea mașina să meargă și prin arătură, iazuri, pădure, pustiu
și munți, sau să zboare, dar nu prea departe. La fel și omul are o natură
umană, care deja îi determină anumite limite, așa că nu poate face tot ce
ar vrea.
· Datorită RCR limitele mașinii cresc și
mai mult, căci nu doar că trebuie să circule doar pe drum, ci și după reguli.
Ar putea mașina să ignore poliția, semafoarele, indicatoarele și regulile, dar
cu siguranță nu va ajunge departe. La fel și omul este supus la legile
naturii de care trebuie să țină cont, dacă vrea să-și continue viața. Dacă
ignori gravitația, nasul e primul care o să-ți reproșeze.
· Redirecționare. Pe lângă faptul că trebuie să circule doar
pe drum și după reguli, mai apar și drumuri închise, pe unde nu poate circula
mașina: drumul în reparație, protest sau delegație. La fel există în viața
omului și circumstanțele, care îl limitează și mai mult pe om în a face
ce vrea.
· GPS.
Mașina e destinată să te ducă din A, în B. Din toate drumurile îți alegi un
traseu. Chiar dacă ai scăpat o intersecție, îți va schimba traseul, ca să
ajungi la aceeași destinație. Libertatea alegerii deja nu este de a merge
oriunde, ci doar de a merge sau nu. Aceasta este călăuzirea pentru cei
ce au Duhul lui Isus. Atunci când creștinul o ia razna, Duhul Sfânt îi resetează
traseul, de oriunde ar fi el.
· Șoferul. În cazul în care un străin se așază la
volanul mașinii tale, atunci nu mai depinde nimic de tine. Aceasta ar fi
exercitarea suveranității exclusive. Însă Dumnezeu nu preia controlul
asupra vieții noastre. Recunoaștem că uneori noi o încurcăm așa de tare, încât
numai Dumnezeu ar putea face ceva. El nu intervine fără consimțământul nostru.
Deci, Dumnezeu
este suveran, pentru că El poate totul, iar noi suntem liberi doar în ceea ce
putem. Dumnezeu intervine prin circumstanțe și astfel ne mișcă inimile, dar
nu decide în locul nostru.
Ezra 1:1-6
1.
Domnul a
trezit duhul lui Cir (v.1).
Un proverb zice: dacă
nu înveți din istorie, ai toate șansele să repeți greșelile.
Dacă să derulăm
istoria înapoi cu pași masivi, vom vedea că pentru neascultarea poporului
Israel, Dumnezeu a trimis pe Nebucadnețar, împăratul Babilonului să
cucerească Ierusalimul, iar poporul să-l ia în robie pentru 70 de ani. Sentința
a fost rostită de prorocul Ieremia.
Toată ţara aceasta
va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului
timp de şaptezeci de ani. Ieremia 25:11.
De prea multe
ori, Dumnezeu trimitea proroci, ca poporul Israel să se întoarcă de la căile
lui rele și să se supună poruncilor lui Dumnezeu. Fiind încăpăținați și
refuzând pocăința și ascultarea, Dumnezeu a trebuit să intervină în
suveranitatea Sa prin împăratul Babilonului - Nebucadnețar.
Nebucadnețar nu
era credincios și nu slujea lui Dumnezeu, dar totuși a fost folosit de Dumnezeu
pentru a pedepsi poporul neascultător. Vedem că Dumnezeu nu are probleme ca
să lase un nebun cu ambiții imperiale să ducă la îndeplinire planul Său.
Văzându-se
biruitorii poporului lui Dumnezeu, Nebucadnețar și-a imaginat că el e dumnezeu.
El și-a făcut un chip mare de aur și a poruncit ca toată lumea să se închine
înaintea lui. Dumnezeu i-a dat vise și proroci care i-au vorbit, dar
Nebucadnețar așa și nu s-a smerit. De aceea a trebuit Dumnezeu să-l smerească,
aducându-l la starea descrisă de Daniel: din măreția ta, vei ajunge ca un bou
și vei mânca doar iarbă.
Pentru ca cei vii să ştie că Cel Preaînalt
stăpâneşte peste împărăţia oamenilor, că El o dă cui vrea şi ridică peste ea
chiar şi pe cel mai smerit dintre oameni. Daniel 4:17.
La trecerea celor
70 de ani, babilonienii nu doreau să lase evreii să se întoarcă în patria lor
(Isaia 14:17). Atunci Dumnezeu în suveranitatea Sa a trebuit să intervină de
data aceasta împotriva Babilonului. Isaia face o paralelă drastică între
aruncarea lui Lucifer din cer, și căderea Babilonului.
12. Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor,
fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor! 13.
Tu ziceai în inima ta: "Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de
domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării
dumnezeilor, la capătul miazănoaptei, 14. mă voi sui pe vârful norilor, voi fi
ca Cel Preaînalt." 15. Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în
adâncimile mormântului! 16. Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te
privesc cu luare aminte şi zic: "Acesta este omul care făcea să se
cutremure pământul şi zguduia împărăţiile, 17. care prefăcea lumea în pustiu,
nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?"
(Isaia 14)
Asemenea lui
faraon, Babilon s-a împotrivit întoarcerii poporului Israel. Dumnezeu găsește
ac de cojoc pentru Babilon și aduce în scenă pe legendarul Cir imperatorul
Persiei. El cucerește imperiul babilonian și apoi decretează eliberarea
evreilor din robie.
Observați cum lucrează suveranitatea lui Dumnezeu?
Când El poruncește, nu rămâne loc de discuții și negociere.
Omul are de ales, fie să asculte și să se bucure, fie să nu asculte și să
sufere.
Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul, şi
înalţă pe altul (Psalmul 75:7).
Suveranitatea lui Dumnezeu nu înseamnă că te impune să
faci ceea ce vrea El. Aceasta ar periclita libertatea pe care El a dat-o omului
și o respectă. El mai degrabă te doboară și ridică pe altul care va împlini
Voia Lui, decât să te impună să alegi ceea ce vrea El.
Dumnezeu este suveran,
pentru că El poate totul, iar noi suntem liberi doar în ceea ce putem face,
asumându-ne consecințele pe care nu le putem controla.
Ce înseamnă expresia
”Dumnezeu a trezit duhul lui Cir”?
De ce nu putea să trezească duhul împăratului Babilonului (Nebucadnețar,
Belșațar)?
Cir nu era credincios. Cir visa la cel mai mare imperiu din istorie
(Medo-persan) și așa a ajuns.
În preștiința Sa, Dumnezeu a cunoscut toleranța lui Cir față de toate
religiile. Acest lucru îl confirmă istoricul grec Xenophon, care îl descrie pe
Cir că era un împărat tolerant, care permitea tuturor popoarelor să-și păstreze
religiile și divinitățile lor.
După cum a
folosit pe sălbaticul Nebucadnețar să pedepsească Israelul, tot așa l-a folosit
pe politeistul Cir să-i întoarcă pe evrei acasă.
Proverbul despre
suveranitatea lui Dumnezeu spune: chiar și diavol trage la carul lui
Dumnezeu.
2.
Domnul a
trezit duhul poporului (v.5).
Înainte
de distrugerea Ierusalimului în 586 î.H., Dumnezeu a trimis către Israel mai
multe mesaje de pocăință prin prorocul Ieremia. Pentru ca Ieremia să înțeleagă
bine mesajul pe care trebuia să-l transmită, Dumnezeu i-a zis: „Scoală-te şi
pogoară-te în casa olarului; acolo te voi face să auzi cuvintele Mele!”
(Ieremia 18:2).
3. Când m-am coborât în casa olarului, iată că
el lucra pe roată. 4. Vasul pe care-l făcea n-a izbutit - cum se întâmplă cu
lutul în mâna olarului. Atunci el a făcut un alt vas, cum i-a plăcut lui să-l
facă. 5. Şi cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 6. "Nu pot Eu să fac cu
voi ca olarul acesta, casă a lui Israel? - zice Domnul. Iată, cum este lutul în
mâna olarului aşa sunteţi voi în mâna Mea, casă a lui Israel!
Pentru rămânerea
constantă în păcat, sentința rostită prin prorocul Ieremia a fost – exilul. 70
de ani de exil pentru evrei au decurs ca un vis de coșmar. Locuiau în
mijlocul haldeilor, care-i urau, înjoseau, batjocoreau și îi foloseau la munci
ca pe robi. Nu mai aveau împărat, nu mai aveau templu, nu mai aveau chivotul
legământului și Dumnezeu s-a întors de la ei. Au fost supuși genocidului prin
șiretlicul lui Haman (Estera 7). Au ajuns un popor distrus moral și o națiune
împrăștiată.
Totuși, unii au
reușit să-și câștige un loc mai bun în societate, aveau afaceri (căci citim
despre avuțiile lor), ocupau roluri distincte în împărăție: Daniel, Șadrac,
Meșac și Abednego au devenit consilierii împăratului, Neemia devenise
paharnicul împăratului, Zorobabel slujea ca șeful de gardă la împărat, Estera a
ajuns împărăteasă etc. Deci, puteau fi și unii care nu erau încântați de
sfârșitul celor 70 de ani, căci numai ce s-au pus bine pe picioare.
Dar iată ce zice Domnul: "De îndată ce vor trece şaptezeci de ani
ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi
făgăduinţa Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. Ieremia 29:10.
Fără îndoială că
Dumnezeu este cel ce aduce poporul înapoi, însă nu împotriva voii lor. Expresia
”Dumnezeu a trezit duhul poporului” înseamnă că prin porunca dată de Cir, El a adus
o scânteie, care să aprindă dorința de a se întoarce acasă, a celor care
se frământau toți cei 70 de ani. Dumnezeu nu a jonglat cu voința poporului și
nu și-a impus voința Sa. Nu tot poporul s-a bucurat de decretul împăratului și
au vrut să se întoarcă din prima.
Întoarcerea poporului Israel a avut loc în trei faze, pe durata a 96 de ani.
- 538 î.H. prin Zorobabel.
- 458 î.H. prin Ezra.
- 444 î.H. prin Neemia.
Știți zicala:
Dumnezeu a scos Israelul din Egipt într-o zi, dar să scoată Egiptul din Israel,
a avut nevoie de 40 de ani. Erau unii care au dat drumul adânc la rădăcini în
Babilon și nu le-a fost ușor să pună totul într-un rucsac și să se întoarcă la
Ierusalim.
Cine s-au întors
primii la Ierusalim? Cine erau cei care așteptau acest moment cu sufletul la
gură, pentru că erau frământați și așteptau eliberarea.
·
Dumnezeu
a trezit din somn duhul preoților și leviților – slujitorilor Săi.
·
Dumnezeu
a pus pe inimă capilor de familii – liderilor din seminția lui Iuda și
Beniamin.
Dumnezeu lucrează
cu slujitorii Săi, cărora le-a încredințat slujba Sa. Dumnezeu le îndreaptă
inima spre împlinirea planului Său, iar poporul trebuie să îi urmeze. Tot așa
cum Dumnezeu descoperea ceva capilor de familii (bătrânilor semințiilor), și
toată seminția îi urma.
Voievodul lui
Iuda pe atunci era Zorobabel (v.10). Dumnezeu a pus pe inimă lui Zorobabel, ca
și lider al națiunii să organizeze revenirea poporului la Ierusalim. Deci, nu
prin forță, ci prin îndemn, prin susurul blând al Duhului lui Dumnezeu.
"Acesta este cuvântul Domnului către
Zorobabel şi sună astfel: "Lucrul acesta nu se va face nici prin putere,
nici prin tărie, ci prin Duhul Meu - zice Domnul oştirilor! (Zaharia 4:6).
Deci, Dumnezeu
are un scop sau un plan spre care conduce omenirea. Dacă te încăpăținezi să
faci parte din el, Dumnezeu te va înlătura și pune pe altul. Dacă asculți de
îndemnurile inimii venite de la El, vei crea istorie.
Cu privire la
Evanghelie, înțelegem că sunt unii care acceptă, și unii care resping Voia lui
Dumnezeu. Cu durere în inimă conștientizăm că printre cei care resping
Evanghelia sunt și persoane apropiate, care ne sunt dragi nouă și nu am vrea ca
să aibă soarta Babilonului.
Cum am putea noi să influențăm pe cei încăpăținați, care refuză voia lui
Dumnezeu?
Ce am putea face noi, ca Dumnezeu să mai zăbovească cu cei încăpăținați, care
resping Evanghelia?
Răspunsul este
rugăciunea.
Prin rugăciune noi Îl rugăm pe Dumnezeu să se îndure și să mai dea șanse celor
care au respins Evanghelia. Poate că inima lor se va înmuia și se vor întoarce
la Dumnezeu.
Rugăciunea este
importantă, pentru că Dumnezeu va lucra de după cortină la inima celor
încăpăținați, oferindu-le ocazii și șanse.
Noi am ales să ne
rugăm pentru persoanele dragi nouă, care fie nu au auzit Evanghelia, fie au
respins-o de nenumărate ori. La rugăciunea noastră, Dumnezeu le va mai da o șansă.
După ce te-ai
rugat pentru ei, mergi la ei și convinge-i că ei trebuie să creadă în Isus.
Nu-i lăsa să piardă, căci poate e ultima
șansă pentru ei.
