Exod 14:13.
Moise a răspuns poporului: "Nu vă temeți de nimic, staţi pe loc şi veţi
vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe egiptenii
aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. 14. Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi
staţi liniştiţi."
În Fapte 27 citim despre o secvență
plină de groază și agonie din viața ap. Pavel. Fiind în arest sub paza
centurionului Iuliu, ap. Pavel era escortat spre Roma. Ei au urcat într-o
corabie care mergea spre Italia. Pe drum au suferit un naufragiu, dar au
reușit să rămână în viață toți cei 276 de oameni, doar pentru că au ascultat de
Pavel, care avea încredere în Dumnezeu.
Dumnezeu protejează chiar și în mijlocul celor mai cumplite încercări. De aceea, mizează pe Dumnezeu și stai liniștit. Când omul pierde controlul, Dumnezeu rămâne la cârmă, iar credința fermă a unui singur om poate aduce salvare și speranță pentru cei din jur.
I.
Cum procedăm de obicei în furtunile vieții?
Putem ușor să ne regăsim în
tovarășii lui Pavel din acea călătorie.
Soarele şi
stelele nu s-au văzut mai multe zile, şi furtuna era aşa de puternică încât la
urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.
Soarele ziua și stelele noaptea sunt
reperele de orientare a marinarilor. Când pierzi reperele în viață, începe
îngrijorarea. Îngrijorarea se hrănește din lipsa de vizibilitate asupra
viitorului.
Fiindcă eram
bătuţi foarte tare de furtună, a doua zi au început să arunce în mare
încărcătura din corabie şi a treia zi, noi, cu mâinile noastre, am lepădat
(aruncat) uneltele corăbiei.
Au aruncat încărcătura încercând să
mențină controlul asupra corabiei. După câteva zile de încercări nereușite din
furia că nici nu pot păstra controlul au aruncat chiar și vâslele. Când
pierzi controlul în viață atunci ești efectiv înghițit de deznădejde.
Îngrijorarea ne consumă energia încercând să salvăm situația prin propriile
puteri.
...
corăbierii căutau să fugă din corabie şi slobozeau luntrea în mare, sub cuvânt
că ar vrea să arunce ancorele înspre partea dinainte a corăbiei,
Toți cunoaștem proverbul ”Fuga e
rușinoasă, dar sănătoasă”. Ai pierdut reperele de orientare, ai pierdut
controlul asupra situației... Când vezi că nu mai poți, alegi să evadezi.
Îngrijorarea ne împinge spre decizii impulsive și egoiste.
1. Circumstanțele le-au întunecat
perspectiva.
Cred că
mulți din noi am fost măcar o dată debusolați de:
-
vreun
conflict major,
-
o
criză financiară,
-
o
boală gravă, sau
-
o
pierdere majoră.
Cine a simțit vreodată că totul se prăbușește și că scapă de sub control?
Poate că chiar acum treci prin ”valea umbrei morții” și nu mai vezi sens
sau nu mai ai plăcerea de a continua. Poate nu mai vezi nimic, căci
circumstanțele prin care treci, ți-au întunecat perspectiva.
2. Au încercat cu disperare soluții firești.
Cred că de
multe ori, când ai simțit că pierzi controlul, ai încercat să iei lucrurile în
propriile mâini. Ai încercat să forțezi lucrurile, bazându-te pe relații, pe
bani sau chiar pe mici compromisuri? Din disperarea de a salva situația,
ajungem să aruncăm „peste bord” lucruri de mare preț:
-
neglijăm
familia,
-
ne
ruinăm sănătatea,
-
renunțăm
la cele valoroase,
-
sacrificăm
timpul cu Dumnezeu.
Poate chiar acum te epuizezi fizic și emoțional, căutând cu disperare
soluții omenești la o problemă spirituală sau relațională, și constați cu
amărăciune că nimic nu funcționează.
3. Au căutat să evadeze.
Când
durerea și presiunea devin insuportabile, reacția naturală dictată de frică
este instinctul de a fugi. Câți dintre noi nu au simțit impulsul de a lăsa pur
și simplu totul baltă?
-
Să
pleci de la locul de muncă din cauza unui conflict,
-
să
ieși dintr-o slujire pentru că ai fost rănit de oameni,
-
sau
chiar să divorțezi, pentru că ți se pare că nu mai poți.
Evadarea, nu totdeauna înseamnă să dispari. Ea poate fi subtilă:
-
ne
reținem la muncă,
-
dăm
scroll continuu pe telefon,
-
ne
așezăm pe seriale,
-
spunem
mereu că nu avem timp.
Poate te afli chiar acum pe marginea corabiei ...
II.
Cum ar trebui să procedăm în furtunile vieții?
În timp ce toți ceilalți își
pierdeau nădejdea, aruncau încărcătura și căutau să evadeze, Pavel păstrează o
pace supranaturală, îngrijește și în final îi salvează pe cei din jur. El nu
schimbă furtuna, dar schimbă modul în care se raporta la ea.
Un înger al Dumnezeului, al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a
arătat azi-noapte şi mi-a zis: "Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai
înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu
corabia împreună cu tine." De aceea, oamenilor, liniştiţi-vă, căci am
încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus. (Fapte 27:23-25)
Când lipsesc Soarele și stelele
(reperele văzute), Pavel se bazează pe revelația divină. Adevărata orientare
în furtună nu vine din analizarea circumstanțelor, ci din ancorarea în
Caracterul și Cuvântul lui Dumnezeu. Pavel știe cine este Dumnezeul lui și
în cine se încrede. În așa caz nu poți da greș.
„Dar Pavel a
zis sutașului și ostașilor: «Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu
puteți fi mântuiți.»” (Fapte 27:31)
Când pierzi controlul firesc,
reacția corectă nu este scăparea egoistă, ci credincioșia. Adesea, biruința
nu înseamnă să fugi din situație, ci să-ți manifești încrederea, știind că
Dumnezeu este la cârma vieții tale. Deciziile impulsive agravează furtuna,
pe când încrederea în Dumnezeu care deține controlul aduce mântuire.
„Pavel i-a
rugat pe toți să mănânce... A luat pâine, a mulțumit lui Dumnezeu înaintea
tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. Toți s-au îmbrăcat cu curaj și au
luat și ei de au mâncat.” (Fapte 27:33-36)
Reacția matură a credinței este să
rămâi calm și să oferi protecție, încurajare și binecuvântare pentru cei din
jurul tău. Pacea nu vine din redobândirea controlului asupra situației, ci
din predarea controlului în mâna lui Dumnezeu.
1. Credința reconfigurează perspectiva.
Când treci
prin valea umbrei morții și nu mai vezi „soarele și stelele” – fie că e vorba
de:
-
o
problemă financiară,
-
un
diagnostic medical grav,
-
o
dezamăgire în slujire,
care îți este sursa ta de orientare în aceste momente?
Poate că circumstanțele în care te afli acum urlă că „totul e pierdut”.
A-ți reconfigura perspectiva înseamnă să refuzi să îți mai tragi concluziile
din ceea ce vezi cu ochii fizici și să te ancorezi în Cuvântul lui Dumnezeu.
Înseamnă să te oprești o clipă în mijlocul haosului și să declari cu
voce tare, la fel ca Pavel: „Eu știu al cui sunt și cui Îi slujesc!”.
Furtuna poate rămâne, dar frica dispare, pentru că privești prin lentila
suveranității lui Dumnezeu, nu prin cea a probabilităților omenești.
2. Încrederea înlocuiește soluțiile
disperate.
Când simți
că pierzi controlul, cea mai mare ispită este să forțezi lucrurile și să o iei pe
scurtături. Poate ești tentat:
-
să
recurgi la un compromis de conștiință,
-
să
manipulezi pe cineva într-o relație,
-
să
iei o decizie radicală și impulsivă din pură disperare.
Aici e nevoie de încredere. Încrederea înseamnă să renunți la „luntrea
de salvare” construită de tine și să spui: „Doamne, Tu ești la cârmă”.
Nu forța ușile pe care Dumnezeu nu le-a deschis. Alege să rămâi fidel în
corabie, chiar dacă situația e încordată. Încrede-te mai mult în protecția lui
Dumnezeu, decât în propriile manevre de evadare.
3. Pacea te ancorează să rămâi fidel.
Când
furtuna lovește:
-
familia
ta,
-
cercul
tău de prieteni,
-
locul
de slujire,
instinctul este retragerea, jelirea și autocompătimirea.
Pavel,
deși era prizonier, flămând de 14 zile și epuizat, se ridică, ia pâinea,
mulțumește lui Dumnezeu și îi hrănește pe ceilalți. În mijlocul propriului tău
necaz, devină stâlpul de stabilitate pentru cei din jur.
Să rămâi
și să slujești înseamnă să mângâi pe altcineva, chiar atunci când tu
însuți ai nevoie de mângâiere; să fii exemplu pentru alții, chiar atunci
când tu ai nevoie de exemplu; să rămâi fidel, chiar dacă ai motive să
faci tălpășiță. Pacea ta – care vine din predarea totală – devine contagioasă
și, cine știe, poate anume așa vei aduce salvare pentru cei din corabia vieții
tale.
Un copac cu rădăcini adânci
nu se teme de vântul puternic. Furtuna nu face decât să-l oblige să se prindă
și mai strâns de pământ, devenind mai puternic decât înainte. Nu lăsa
circumstanțele zbuciumate să te smulgă din locul tău: În furtună - mizează
pe Dumnezeu și stai liniștit.
(Psalmii
46:1) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte
niciodată în nevoi. 2. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul şi
s-ar clătina munţii în inima mărilor. 3. Chiar dacă ar urla şi ar spumega
valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții. ... 10.
"Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu: Eu stăpânesc peste neamuri,
Eu stăpânesc pe pământ."
Când Isus era cu ucenicii în corabie
pe mare și s-a stârnit o furtună, ucenicii se gândeau că gata-gata, marea îi
înghite. Atunci Isus se intervine și poruncește mării, zicând: "Taci!
Fără gură!" și imediat furtuna s-a liniștit – salvarea a venit.
Știu că unii dintre noi trecem chiar
acum prin furtuni asemănătoare. Haideți să ne rugăm și să-L lăsăm pe Dumnezeu
să poruncească furtunii noastre să fie ”fără gură”. Și chiar dacă furtuna va
continua, să ne rugăm să avem încredere, să păstrăm pacea și să căutăm salvarea
celor din jurul nostru.
