Urmăriți dragostea, dar fiți zeloși și după cele spirituale și în special să prorociți (1Cor. 14:1).
A urmări - a fugi după, a merge pe urmele cuiva (pentru a ajunge, a
prinde). În limba greacă acest cuvânt are aceeași rădăcină ca și ”a persecuta”,
deci să urmărim dragostea cu râvnă.
Referitor la ”cele spirituale”, credem că se referă la ”darurile spirituale”,
deoarece este scos în evidență darul prorociei, pentru care trebuie să arătăm
un zel special.
Dragostea nu este o știință. Ea există doar atunci când se manifestă în
acțiune. Dacă iubesc, atunci vreau să slujesc. Dacă zic că iubesc, dar nu
slujesc, sunt un mincinos.
Pentru ca dragostea să fie proeminentă în biserică, Dumnezeu a înzestrat
credincioșii cu daruri spirituale, pentru ca ei să se poată sluji efectiv unul
pe altul. De altfel dragostea ar fi o iluzie.
Să nu uităm 1Ioan 4:8, 16:
Dumnezeu este dragoste!
Filosofii sunt în căutarea lui Dumnezeu.
Teologii l-au găsit pe Dumnezeu.
Dar cel ce iubește îl are pe Dumnezeu.
Toate listele de daruri spirituale din Scriptură pot fi clasificate în
trei categorii:
- daruri de slujire – diaconia, dăruirea, conducerea, milostenia,
ajutorarea, ospitalitatea...
- daruri de vorbire – învățătura, încurajarea, prorocia, vorbirea
în limbi, tălmăcirea limbilor...
- daruri miraculoase – credința, vindecările, puterile miraculoase,
deosebirea duhurilor...
Acest capitol Pavel îl dedică problemei darurilor de vorbire în biserica
din Corint. Pe durata întregului capitol Pavel trasează paralele comparative
între prorocie și vorbirea în limbi. El recunoaște existența acestor daruri,
dar în același timp învață biserica din Corint să aibă o vorbire mai bună.
De unde și cum au apărut limbile?
Dumnezeu a creat pe Adam și vorbea liber cu el în limba română și se
înțelegeau (cel puțin așa scrie în Biblia mea). Dumnezeu a dat poruncă
lui Adam și Eva să populeze pământul, dar urmașii lor nu au vrut.
Geneza 11:1-9
De aceea
cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului
pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului (Gen. 11:9).
La ce se referă vorbirea în altă limbă?
Dumnezeu se adresa poporului Israel prin proroci. Uneori poporul asculta
de prorocii trimiși de Dumnezeu, dar de cele mai multe ori poporul nu asculta
de proroci. Ei ziceau: pentru ce atâta învățătură de la Dumnezeu? Pentru ce
atâtea porunci de la Dumnezeu?
Pe de o parte poporul Israel se mândrea în fața altor popoare, că ei sunt
poporul ales al lui Dumnezeu, dar pe de altă parte ei ignorau sau chiar
prigoneau prorocii, căci nu doreau să asculte învățăturile lui Dumnezeu. De
aceea Dumnezeu a spus poporului Israel prin prorocul Isaia:
Ei bine!
Prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și cu vorbirea străină va vorbi poporului
acestuia Domnul (Isaia 28:11).
1Cor. 14:21. În Lege
este scris: "Voi vorbi norodului acestuia prin altă limbă şi prin buze
străine; şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul."
Acesta a fost un semn pe care Dumnezeu l-a dat poporului Israel că El le
va vorbi nu prin prorocii aleși ci prin alte limbi. Lucrul acesta a avut loc în
ziua Cincizecimii la momentul coborârii Duhului Sfânt peste primii credincioși
și ei au vorbit în alte limbi lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
F.A. 2:1-12
Ți-ai pus întrebarea de ce o predică atât de simplă și scurtă a lui
Petru în ziua cincizecimii a făcut să se pocăiască tocmai 3000 de oameni?
Pentru că mulți și-au pus întrebarea (v.12): oare ce vrea să însemne această vorbire
în limbi? Și-au amintit de cuvintele lui Isaia și au priceput că e de la
Dumnezeu.
Vorbirea în limbi în biserica primară:
- adresată oamenilor (oameni din diferite națiuni îi auzeau vorbind în
limbile lor),
- înțeleasă (lucruri minunate ale lui Dumnezeu),
- pocăință (au rămas străpunși în inimă).
Aceasta a fost împlinirea acelei profeții spuse prin Isaia, iar ceea ce
încearcă să descrie Pavel în 1Cor. 14 mai degrabă era un fenomen specific
corintenilor, care nu semăna cu vorbirea în limbi originală.
Vorbirea în limbi la corinteni:
- adresată lui Dumnezeu (în formă de rugăciune),
- neînțeleasă (nimeni nu înțelege, nici chiar cel ce se roagă și astfel se
califică ca fiind străini unul față de altul),
- necesită interpretare (doar prin tălmăcire cel ce se roagă și alții pot
primi zidire).
1Cor. 14:2-12
Principiul general valabil pentru darurile spirituale este pentru
folosul altuia (1Cor. 12:7) și spre zidirea bisericii (1Cor. 14:12).
Prorocia este adresată oamenilor și pentru că este înțeleasă, ea este de
folos. Oamenii rămân zidiți, sfătuiți și mângâiați. Prorocia se îmbină de
minune cu principiul darurilor ”spre folosul altora” și ”spre zidirea bisericii”,
ceea ce nu se poate spune și despre vorbirea în limbi din Corint.
Reieșind din acest principiu, Pavel scoate prorocia învingătoare la
toate capitolele în fața vorbirii în limbi. Excepție fiind doar cazul în care
vorbirea în limbi e însoțită de tălmăcire. Atunci ele sunt egale.
Cine
proroceşte este mai mare decât cine vorbeşte în alte limbi; afară numai dacă
tălmăceşte aceste limbi, pentru ca să capete Biserica zidire sufletească (1Cor.
14:5).
De ce prorocia e mai mare? De ce vorbirea în limbi se ridică la nivelul
prorociei doar când are tălmăcire? Răspunsul este simplu: pentru că e
înțeleasă și aduce folos.
Chemarea lui Pavel în acest capitol este: umblați după daruri de vorbire, dar
mai ales după o vorbire mai bună, o vorbire clară, o vorbire care aduce folos.
Lucrurile mistice totdeauna au un efect emoțional puternic. Pe alocuri
euforia misticismului întuneca rațiunea. Stând de vorbă cu credincioșii
ortodocși mă mir cât de puternic sunt afectați de misticism. Parcă rațiunea se
deconectează.
- Ei cred că agheasma (apa sfântă) capătă proprietăți supranaturale prin
intervenția directă a Duhului Sfânt și nu se alterează dacă stă mult timp. Dar
refuză să accepte reacția chimică - faptul că argintul (crucea din argint) intrând
în contact cu apa distruge bacteriile de putrefacție.
- Ei cred că dacă îți faci semnul crucii, diavolul fuge de la tine. De
parcă diavolul s-ar teme de un instrument de tortură de pe timpul lui Isus,
introdus de Constantin ca semn al creștinismului în sec. IV. Dacă s-ar teme
diavolul de cruce, oare ar folosi sataniștii crucea în ritualurile și
simbolistica lor?
- Ei cred în așa numitul ”foc haric”, a cărui flacără se aprinde de la
sine și nu te arde. Dar refuză să arate transparent ce se întâmplă în peșteră.
Ei zic că focul se coboară din cer, deși nu se vede acest lucru.
Vorbirea în limbi este ceva mistic. Prin câteva exemple practice, Pavel
invită corintenii la rațiune.
v.6 - Ce folos veți avea voi dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi?
Biserica nu capătă nici un folos.
v.7 - Cine va asculta instrumentele muzicale, care nu dau sunete
deslușite? În așa cazuri la noi se spune, ”dă mai tare și închide”.
v.8 – Cum se va pregăti ostașul de luptă, dacă alarma e un sunet
încurcat? Ce s-ar întâmpla dacă în timpul atacului cu rachete în Ucraina în
locul sirenei, ar suna o oarecare muzică. Toți vor pieri...
Concluzia din v. 9 spune că cine vorbește în limbi la biserică, parcă ar
vorbi în vânt. Acest dar, fără tălmăcire, nu este pentru zidirea bisericii.
Totuși, cineva poate spune: da, dar el se zidește pe sine și dacă
fiecare din biserică s-ar zidi pe sine, s-ar zidi toată biserica.
Dar, cum rămâne cu principiul ”spre folosul altuia”? Duhul Sfânt dă daruri spre
folosul altuia.
Dar, cum rămâne cu cei care nu au darul vorbirii în limbi? ”Oare toți au darul
vorbirii în limbi?”
Dacă nu înțeleg pe cel ce vorbește în altă limbă, suntem străini unul
față de altul (v.10). Chiar și cel ce zice că Duhul lui Dumnezeu vorbește prin
gura lui, este străin de Dumnezeu, căci el tot nu-l înțelege.
Dacă nu
cunosc înţelesul sunetului, voi fi un străin pentru cel ce vorbeşte, şi cel ce
vorbeşte va fi un străin pentru mine (1Cor. 14:11).
Am auzit că în unele biserici se organizează nopți speciale de rugăciune
pentru a cere de la Dumnezeu darul vorbirii în limbi, sau pentru a cere o
ungere specială a Duhului Sfânt, care se manifestă prin vorbirea în limbi. Ei
insistă că trebuie să râvnești după acest dar spiritual. De parcă cuvintele lui
Pavel ”mai ales să prorociți” nici nu ar exista chiar din versetul 1.
Umblaţi,
dar, după darurile cele mai bune. Şi vă voi arăta o cale nespus mai bună (1Cor.
12:31).
De unde să știm care sunt darurile cele mai bune? Răspunsul ap. Pavel este clar.
Umblaţi şi după darurile duhovniceşti, dar mai ales să prorociţi (1Cor. 14:1).
Noi recunoaștem darul vorbirii în limbi. Însă el
trebuie practicat conform indicațiilor Scripturii. Darul vorbirii în limbi nu
trebuie căutat și dorit mai mult decât darul prorociei și acele daruri care
aduc folos bisericii. Prorocia este un dar de vorbire mai bun. Să se organizeze
nopți speciale de rugăciune pentru a cere de la Dumnezeu acest dar și altele
care sunt folositoare bisericii.
Într-o duminică pastorul indian Zac Poonian a predicat
despre vorbirea în limbi. În timpul predicii el a spus cum el a primit acest
dar. După predică s-a apropiat de el o femeie, pe care o cunoștea foarte bine,
căci era o femeie limbută și vorbea adesea prostii. Ea a încercat să se laude
pastorului că are și ea acest dar al vorbirii în limbi. La care Zac Poonian îi
spune: ”Nici nu vreau să aud că vorbești în alte limbi până ce nu vei vorbi
cumsecade în limba proprie”.
La fel și în Londra s-a apropiat de pastor o soră
limbută, dar de data aceasta de un pastor baptist – Charles Spurgeon. Ea s-a
apropiat și îi zice: stimate pastor am observat că cravata d-stră azi este prea
lungă, permiteți-mi să o retezi puțin, căci nu se cadă păstorului să aibă
cravata prea lungă. El i-a zis: bine. Ea a scos foarfecile și a retezat-o. După
care Spurgeon zice: acum stimată soră, permite-mi și mie să îți retez ceea ce
la tine e prea lung. Era deja incomod să spună: nu, și i-a dat foarfecile.
Spurgeon zice: scoate limba afară, căi ea e prea lungă la tine și o voi
reteza...
Ap. Pavel atașează de darului vorbirii în limbi o
obligație pentru cel ce îl deține.
De
aceea, cine vorbeşte în altă limbă să se roage să aibă şi darul s-o tălmăcească
(1Cor. 14:13).
Fiecare care vorbește în alte limbi are obligația să
se roage să primească tălmăcirea. De ce? Pentru că el trebuie să înțeleagă ceea
ce spune. Nu uitați, o vorbire mai bună e atunci când e înțeleasă.
Rugăciunea cu duhul nu trebuie separată de rațiune. Mă voi ruga cu duhul și cu
mintea, nu separat. Vorbirea în altă limbă nu este admisă în biserică, dacă nu
are și tălmăcire.
Altminteri,
dacă aduci mulţumiri cu duhul, cum va răspunde "Amin", la mulţumirile
pe care le aduci tu, cel lipsit de daruri, când el nu ştie ce spui? (1Cor.
14:16).
Dacă sunt
unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult trei,
fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să tălmăcească, să
tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui Dumnezeu (1Cor.
14:27-28).
Ap. Pavel vorbea în limbi. Dar ce este interesant, este
faptul că el zice că vorbește în limbi mai mult decât toți corintenii luați
împreună. Cine poate să explice aceasta?
El vorbește mai des în limbi...
El vorbește în mai multe limbi...
Ceea ce e clar aici, e că vorbirea în limbi a lui Pavel este superioară
vorbirii în limbi a corintenilor. De ce? Pentru că vorbirea în limbi în
biserica din Corint era folosită greșit.
- Vorbeau în limbi și nu le păsa că biserica rămâne ne
zidită. Darurile sunt date pentru zidirea bisericii.
- Vorbeau în limbi fără să aibă tălmăcire. De aceea Pavel îi obligă să caute
tălmăcire.
- Vorbeau în limbi mai mulți. Pavel le spune să nu vorbească în limbi mai mult
decât 2-3 persoane.
- Vorbeau în limbi concomitent. Pavel le spune să vorbească fiecare pe rând.
- Vorbeau în limbi fără tălmăcire. Pavel le interzice să vorbească în limbi,
dacă nu este tălmăcire.
Pavel cheamă la rațiune prin exemplul propriu și le
spune să nu fie copii la minte, ci să caute să folosească darurile de vorbire
(în special vorbirea în limbi) spre zidirea bisericii. O vorbire mai bună este
o vorbire înțeleasă.
Mulţumesc
lui Dumnezeu că eu vorbesc în alte limbi mai mult decât voi toţi. Dar în
biserică, voiesc mai bine să spun cinci cuvinte înţelese, ca să învăţ şi pe
alţii, decât să spun zece mii de cuvinte în altă limbă. Fraţilor, nu fiţi copii
la minte; ci la răutate fiţi prunci; iar la minte fiţi oameni mari (1Cor.
14:18-20).
Imaginați-vă 10000 de pagini vs. 5 pagini și care din
ele valorează / ”cântăresc” mai mult...
Apoi Pavel spune că vorbirea în limbi fără tălmăcire nu
este bună în biserică, ba chiar și dăunează, căci dacă vin cei fără daruri ei
se vor simți exact ca la turnul Babel și așa cum ei nu se înțelegeau, ei s-au
despărțit. Iar dacă se predică pe înțelese oamenii sunt confruntați cu Adevărul
și vor cădea în genunchi și se vor pocăi.
Tainele
inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu faţa la pământ, se va închina
lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru
(1Cor. 14:25).
O vorbire mai bună în biserică:
- aduce încredințare,
- aduce judecă,
- descoperă tainele inimii,
- predispune pentru închinare Domnului,
- stimulează mărturisirea prezenței lui Dumnezeu în acel loc.
Dovada că Dumnezeu este în mijlocul adunării nu este
vorbirea în limbi, ci proclamarea
Adevărului într-o limbă înțeleasă. Scopul adunării nu este prezentarea eului,
ci prezența Domnului. Fiecare serviciu al bisericii trebuie să urmărească o
astfel de apropiere de Dumnezeu a fiecărui care e prezent.
Josef Twitchel spunea că a vizitat o dată un om al lui
Dumnezeu înaintat în vârstă pe nume Horațiu Bushnel. Seara ei se primblau
aproape prin întuneric și mergând așa, Horațiu Bushnel a propus ca ei să plece
genunchii și să se roage. Josef Twitchel mărturisea că în timpul rugăciunii el
simțea prezența lui Dumnezeu așa de aproape, încât se temea să întindă mâna,
căci îl va atinge pe Dumnezeu. Acest scop al serviciilor bisericii se poate
atinge doar dacă va fi o vorbire mai bună, clară, înțeleasă, care dă
încredințare, judecă răul, descoperă tainele inimii, predispune pentru
închinare și stimulează lauda.
Ce este de făcut atunci, fraţilor? Când vă adunaţi
laolaltă, dacă unul din voi are o cântare, altul, o învăţătură, altul, o
descoperire, altul, o vorbă în altă limbă, altul, o tălmăcire, toate să se facă
spre zidirea sufletească.
Dacă
sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult
trei, fiecare la rând; şi unul să tălmăcească. Dacă nu este cine să
tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui însuşi şi lui
Dumnezeu.
Prin ”Femeile să tacă în adunări”, Pavel se referă la
luările de cuvânt în care să dea învățătură și nu interzice mărturiile și
rugăciunile.
Într-o cultură în care renumiții filosofi ca: Sofocle:
”tăcerea femeii îi aduce respect”, sau ”tăcerea este podoaba femeilor”, nu
putea ap. Pavel să spună altceva decât ”femeile să tacă în adunare”. Mai ales
că iudeii priveau femeile și mai jos decât grecii, potrivit aforismelor
rabinice: ”A învăța Legea pe o femeie e ca și când ai arunca perle la purcei”.
Pavel invocă ”rușinea” ca motiv, ca și în capitolul 11
când vorbea despre învelitoarea și părul femeii. Am văzut că aceste lucruri se
referă la cultura lor. Iar în cultura noastră nu este o rușine nici să fie
acoperită, nici să fii tunsă și nici să ia cuvântul în adunarea bisericii.
Dumnezeu
nu este un Dumnezeu al neorânduielii, ci al păcii, ca în toate bisericile
sfinţilor (1Cor. 14:27-32).
Pe acest subiect nu ne certăm, dacă aveți o altă
părere, rămâneți cu ea (v.38), însă la noi rânduiala este așa cum am descris-o.
Îmi doresc ca în biserică să avem o vorbire bună,
clară, înțeleasă, care să apropie pe oameni de Dumnezeu și să nu devenim
străini.
