Efeseni 4:7-16 || DEDICAȚI CREȘTERII BISERICII

Se spune că în fiecare din noi locuiește în copil, și copilul din noi nu ne părăsește toată viața. Adesea, când întrebi copiii, câți ani au? Ei răspund 4 și jumătate sau aproape 6. Copiii au această tendință de a arăta mai mari și de a părea mai în vârstă.

Eu am avut o copilărie grea, căci sunt mezinul dintr-o familie numeroasă. Copilăria mea a continuat până pe la 20 de ani. Când eram întrebat câți ani am? Doream să par mai în vârstă și răspundeam: o să împlinesc 24. Evident, că după ce am trecut de 40 la întrebarea asta, răspund: nu demult am împlinit 35... 

Există o tendință naturală la fiecare copil, să devină matur. Aceasta tendința trebuie sa fie naturala și pe plan spiritual.

Ef. 4:7-16 

Din primele 4 versete învățăm primul lucru, și anume:

1. Harului lui Dumnezeu este suficient pentru mântuirea lumii. 

Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos (Ef. 4:7).

Harul lui Dumnezeu înseamnă ceea ce nu am meritat și imposibil de realizat, dar mi se oferă în dar.
Noi am primit harul lui Dumnezeu după măsura darului lui Hristos.
”χάρις κατὰ τὸ μέτρον” te duce involuntar la gândul că Dumnezeu împarte harul cu o oarecare măsură. La prima privire, se pare că unora le dă mai mult – favoriți, iar altora le dă mai puțin - defavorizați. Oare așa stau lucrurile? 

Să nu confundăm harul lui Dumnezeu oferit lumii pentru mântuire, cu harul lui Dumnezeu oferit credincioșilor pentru slujire. Există diferență între măsura darului lui Hristos, și măsura credinței noastre. Harul lui Dumnezeu în vederea mântuirii este suficient să acopere orice păcat. Pe când măsura credinței se referă la darurile de slujire din lucrarea bisericii. Aceasta este tot un har, însă el nu e uniform. De aceea este bine să facem această diferență.

 Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuințeze după măsura credinței lui (Rom 12:6).

Darurile de slujire pe care le primim de la El, ni se dau în măsura credinței. Dumnezeu vede inima fiecărui și știe ce dar să îi dea. De aceea, El nu dă la toți aceleași daruri. Acest har este diferit pentru fiecare credincios.

Isus a luat cuvântul şi i-a zis: "Simone, am să-ţi spun ceva." "Spune, Învăţătorule", I-a răspuns el. "Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?" Simon I-a răspuns: "Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult." Isus i-a zis: "Drept ai judecat." (Luca 7:40-43).

Iertarea păcatelor noastre este posibilă datorită harului lui Dumnezeu, care se revarsă peste toți fără favoritism și suficient pentru a acoperi orice păcat și oricâte păcate ar fi. Harul mântuitor acoperă în mod egal, atât datoria de 50, cât și cea de 500. 

Măsura harului mântuitor este pentru fiecare diferită. Ea nu este caracterizată de o anumită măsură omenească, ci caracterizată de suficiență divină. 

Pentru a înțelege mai practic măsura harului mântuitor, ar trebui să ne imaginăm că fiecare păcătos este ca o gaură – fiecare cu adâncimea și lărgimea lui, în dependență de păcatele sale. Harul mântuitor este ca o apă, care le acoperă pe toate suficient, aducându-le la același nivel. Harul lui Hristos este suficient sa acopere orice groapa de păcate ai avea. Pe când darurile oferite credincioșilor se dau potrivit cu măsura de credință a fiecărui. Și fiecare trebuie să aplice darul în măsura credinței oferite de Dumnezeu. 

Conștientizând aceasta furcă a harului lui Hristos, între har pentru mântuire și har pentru slujire, Pavel citează pe psalmistul David:

Te-ai suit pe înălţime, ai luat prinşi de război, ai luat în dar oameni; cei răzvrătiţi vor locui şi ei lângă Domnul Dumnezeu (Ps. 68:18).

Acest citat dovedește că harul despre care vorbește el aici se referă la harul mântuitor.

"S-a suit" ce înseamnă decât că înainte Se coborâse în părţile mai de jos ale pământului? Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile (Ef. 4:8-10).

Aici este explicat procesul de realizare a harului pentru mântuirea păcătoșilor. Hristos, fiind Dumnezeu, s-a întrupat, apoi a murit pe cruce și s-a coborât în ”șeol” – locuința morților, descrisă aici ca ”părțile mai de jos ale pământului”, ca mai apoi să fie înălțat la ceruri, unde urmează să umple toate lucrurile (să unească toate lucrurile din cer și de pe pământ).

Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel Neprihănit, pentru cei nelegiuiţi, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh, în care S-a dus să propovăduiască duhurilor din închisoare (1Pt. 3:18-19).

Scopul venirii și suferințelor lui Hristos este să ne aducă pe noi la Dumnezeu. Harul lui Isus Hristos nu este valabil doar pentru cei ce au trăit de la Hristos încoace, ci e valabil pentru toți oamenii, care au trăit vreodată. Cei ce au crezut au devenit biserica lui Dumnezeu – o comunitate dedicată lui Hristos. Cei ce nu ai crezut, au primit o mărturie în baza cărora vor fi judecați.

A doua parte a pasajului este extrem de importantă, pentru că prezintă strategia lui Dumnezeu pentru creșterea bisericii. Aici sunt prezentați slujitorii bisericii, care au ca scop edificarea bisericii. Creșterea însăși a bisericii are loc prin contribuția și conlucrarea fiecărui membru în parte.

Fiindcă e strategia Lui și fiindcă El face ca biserica să crească, El oferă har fiecărui membru în măsura și în felul în care El consideră de cuviință. Scopul final fiind ca toți să ajungă la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.

2.                  Harului lui Dumnezeu este suficient pentru creșterea bisericii. Fii dedicat creșterii.

Ca pastor al acestei biserici pot să mărturisesc că această biserică a început de la 6 suflete, cu 6 ani în urmă, iar acum datorită Harului lui Dumnezeu suntem de 10 ori mai mulți, avem o droaie de copii și o mulțime de vizitatori.

Anul acesta am cerut de la Domnul noi diaconi și pastori. Abia aștept să ducem acest proces până la capăt, pentru că o lucrare mai mare se poate de realizat cu slujitorii într-un număr mai mare.

Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos (Ef. 4:11-13).

Să fie clar pentru toți care au crezut în Hristos. Nu există un loc mai potrivit pentru creșterea spirituală decât biserica lui Hristos. Biserica este strategia lui Dumnezeu pentru creșterea ta spirituală. Creșterea spirituală nu are loc de la sine. Anumite impulsuri le poți primi și individual sau chiar din cărți, cugetări și ascultarea predicilor. Însă creșterea se produce în relațiile și implicațiile din cadrul familiei lui Dumnezeu. Creșterea spirituală nu se petrece accidental, sau in izolare, ci în biserică, în mijlocul unei structuri create de însuși Dumnezeu. 

Structura bisericii – facilitează creșterea.

a. Hristos este temelia bisericii, piatra din capul unghiului și capul bisericii. Legătura dintre acestea este una strânsă, dar depinde de cine și cum le explică. 

·         Hristos este temelia bisericii, ca fundament pentru o construcție solidă.

·         Hristos este piatra din capul unghiului, ca prima piatră de temelie pusă în construcție.

·         Hristos este capul bisericii, ca o cupolă masivă care ține toată construcția. (Ca beciurile la moldoveni).

Caci nimeni nu poate pune o alta temelie decât cea care a fost pusă și care este Isus Hristos (1Cor. 3:11).

Slujitorii sunt reprezentanții și portavoce a lui Hristos și trebuie tratați ca atare.
Este greșit să îi venerezi, pentru că asta ar umbri importanța lui Hristos.
La fel este greșit să îi neglijezi, căci asta ar denigra reputația lui Hristos.

În anumite cercuri de credincioși se mai întâmplă ca cineva să ajungă samavolnic sau din nevoie în anumite roluri de slujire, dar regula după care lucrează Dumnezeu este aceasta: Slujitorii sunt aleși și formați de către Hristos, iar biserica îi recunoaște și îi ordinează în anumite slujiri: fie pastor, evanghelist (misionari), învățător sau diacon.

2. Apostolii și prorocii au pus temelia bisericii. 

Primele două roluri ale slujitorilor (apostoli și proroci) formează fundamentul doctrinelor, prin care a vorbit Dumnezeu în mod special și prin care s-a scris revelația Sa. Scriptura este manualul de instruire după care biserica: trăiește, se dezvoltă și crește. 

Aşadar, voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos (Ef. 2:19-20).

Cine pune o temelie, are intenția să construiască o casă. Apostolii și prorocii au pus temelia. Ei nu au finisat construcția, ci doar au început-o.

3. Cea de a doua triadă (evangheliști, păstori și învățători) zidesc biserica lui Hristos în armonie. Ei țin balanța în slujirile îndreptate spre creșterea bisericii atât numeric, cât și de calitate.

• Evangheliștii sunt orientați spre lume. Ei vestesc Evanghelia în afara zidurilor bisericii.
• Învățătorii au sarcina de a învăța biserica și a dădăci credincioșii în aspirațiile spirituale.
• Pastorii, asemenea păstorilor de oi, au sarcina de a conduce și îngriji de membrii bisericii.
  
  

4. Pluralul slujitorilor. 

Există un singur cap al bisericii – Isus Hristos. Aceasta nimeni și nimic nu poate să schimbe.
Diferite biserici preiau diferite modele de conducere a bisericii. 

·       Modelul episcopal presupune o formă piramidală cu o singură persoană în frunte.

·       Modelul prezbiterian presupune un grup de persoane, care conduc prin consens.

·       Modelul congregațional presupune că adunarea generală ia deciziile de bază.

Este corect să aplicăm modelul episcopal în biserica lui Hristos, doar dacă îl avem pe Hristos în capul piramidei, iar cei ce urmează la nivelul inferior, deja trebuie să fie la plural.
În toate bisericile înființate de ap. Pavel erau ordinați prezbiteri (pl), care să conducă și să îngrijească de biserică. Biserica este o lucrare prea enormă și complicată ca să fie pusă pe seama unui om.

Rolul slujitorilor – stimulează creșterea. 

Dacă se menține echilibru dintre evangheliști, păstori și învățători, biserica va crește concomitent numeric și calitativ. Se poate de pus accente pe una din ele, pentru o perioadă oarecare, însă pentru sănătatea bisericii acest echilibru trebuie păstrat. 

”Desăvârșirea sfinților în vederea slujirii” - nu presupune ca slujitorii să împlinească disciplinele spirituale, să lupte cu ispitele, să evanghelizeze și să învingă păcatele în locul tău. Acesta este rolul fiecărui credincios, fără de care nu este posibil creșterea spirituală. Rolul slujitorului este de a te ajuta să te perfecționezi în privința slujirii: prin instruire, implicare, asistență, evaluare, motivare ș.a.m.d.

Zidirea trupului lui Hristos nu se produce haotic, ci are loc conform unui plan și cu multă înțelegere. Să ne amintim de turnul Babel. Însuși Dumnezeu a mărturisit că ei își vor împlini scopul, pentru că lucrau în unitate și cu înțelegere, conform unui plan.
Slujitorii trebuie să facă o structură în care fiecare să se regăsească, fiecare să dea ceea ce are mai bun și asta să fie eficient. Scopul lor fiind: Creșterea bisericii până la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.

Pavel menționează trei analogii negative pentru stimularea creșterii bisericii. Biserica nu trebuie să se asemene cu:

·         ”Copii” – nu cunosc, nu contribuie, nu răspund. Aceasta este infantilitate spirituala.
Chiar dacă toți încep viața spirituală de la acest nivel, membrul bisericii treptat trebuie să crească și să devină matur, folositor și productibil. 

·         ”Plutind încoace și încolo” arată nedeterminarea și irosirea timpului și energiei, care sunt atât de valoroase. Valurile se mișcă pline de energie, 24/7, dar tot pe loc rămân. Membrul de biserică nu-și poate permite să irosească tinerețea, energia și timpul pentru fleacuri sau în vânt.

·         ”Orice vânt de învățătură” se referă la multele curente teologice, care urmăresc distragerea de la adevăr, irosirea timpului în dezbateri nefolositoare și distrugerea de poduri în relațiile dintre credincioși. Nu descurajăm cercetarea și chiar curiozitatea, dar membrul de biserică trebuie să se întrebe: va aduce aceasta mai multă glorie lui Dumnezeu? Va fi de folos bisericii mele?

Răspunderea fiecărei părți la creșterea bisericii. Rețineți, aceasta este strategia lui Hristos pentru creșterea bisericii.

Din El tot trupul, bine închegat şi strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, îşi primeşte creşterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei, şi se zideşte în dragoste (Ef. 4:16).

Biserica crește prin ceea ce dă fiecare încheietură și cu lucrarea fiecărei părți. Biserica nu va crește, datorită slujitorilor. Creșterea bisericii este o răspundere a fiecărui membru.

Fiecare membru este o parte a bisericii, însă încheieturile reprezintă relațiile dintre ei. Membrii sunt legați unul de altul și vor fi de folos bisericii, în măsura relațiilor dintre ei. Nu contează cât de bun și puternic este fiecare membru în parte, dacă el nu are relații sănătoase și puternice cu ceilalți membri. 

Spre exemplul: mâna este un mădular important și necesar organismului. Dacă încheietura umărului este bolnavă, atunci brațul nu are prea mare valoare. Din contra, el poate deveni o povară. De aceea este extrem de important, nu doar să cunoaștem bine învățăturile și să fim înzestrați cu toate darurile necesare bisericii, ci să dăm o atenție sporită relațiilor bune, sănătoase și puternice dintre membri.

Omul a căzut în păcat. Fiecare a căzut în gol, la o adâncime diferită. Însă harul lui Dumnezeu ne-a ridicat pe fiecare la viață. Sângele lui Hristos ne-a acoperit toate păcatele, ca noi să ne dăm toate stăruințele.
Acum urmează să creștem și să aducem roadă. Pe lângă creșterea personală, trebuie să urmărim și creșterea bisericii.

Cum poți contribui tu la creșterea bisericii lui Hristos din care faci parte?

1. Ia decizii. 

Creșterea bisericii se începe cu creșterea ta personală. Ia decizii împreună cu Dumnezeu și implementează-le. Să nu rămânem infantili în credința noastră. Aceasta e răspunderea personală.
Apoi întreabă-te ce rod aduci tu Împărăției lui Dumnezeu? Ce faci tu în biserică, ca să sporești creșterea bisericii? Cine știe dacă acum tu nu treci prin cel de al treilea an fără rod, asemenea smochinului de care s-a apropiat Hristos? Poate acum îți este dată ultima șansă? Nu te mulțumi și nu te complace cu ideea de a fi credincios, membru în biserică, până nu vei fi de folos lui Dumnezeu în biserica Sa.

2.                   Plătește prețul. 

Totdeauna vei fi tentat să cauți interesul tău: lucru, afaceri, câștiguri, hobby, familie, studii etc. Este absolut greșit să te aștepți că altcineva se va implica. Creșterea bisericii se petrece cu lucrarea fiecărei părți. Revizuiește-ți calendarul și programul. Vezi ce poți și trebuie să limitezi în timp, pentru a spori implicarea și aportul tău la creșterea bisericii. Nu este ușor să plătești un preț, dar se merită.

3.                   Implică-te.

Fiecare membru contribuie la zidirea bisericii sau la ruinarea ei. Cine nu contribuie la creșterea bisericii, face sarcina mai grea celor care trag la plug. Adesea ei doar privesc sau distrag pe acei care muncesc. Cum poți contribui? Rugăciune, implicare, finanțe. Toți trebuie să ne rugăm pentru creșterea bisericii. Unii pot să se implice personal: cu timp, efort și sacrificiu. Iar cei ce nu pot de facto să se implice, ei se pot implica prin finanțe, ca cei ce se implică să aibă resursele necesare.

 Într-o localitate locuiau niște oameni cu numele de familie cam ciudate: ION  Fiecare , VICTOR Oricine , ANDREI Cineva şi VASILE  Nimeni.

Toţi patru sunt membrii unei Biserici. Fiecare, Oricare, Cineva şi  Nimeni! Sunt nişte membrii foarte ciudaţi, căci au o mentalitate aparte asupra Bisericii şi asupra misiunii.

Iată, de exemplu,  activitatea lor în ziua Domnului .

Fiecare, de obicei,  rămâne acasă duminica pentru că trebuie să se odihnească. A avut o săptămână aglomerata. Daca se mai gândește puțin, fiecare își dă seama că simte slăbiciuni și mai bine sa se recupere, înaintea unei noi săptămâni.

Oricine, ar vrea sa vina la biserică, doar că-şi aduce aminte de un lucru: Cineva s-a supărat pe păstor din cauza unor lucruri pe care le-a spus dintr-o pilda a Domnului cu lumina care în loc să lumineze face numai fum. Şi Cineva susţine că păstorul l-a vizat direct pe el . Dacă Oricine merge la Biserica, atunci se supară Cineva . Şi atunci, ca să nu fie supărare, Oricine şi Cineva au hotarat mai bine să stea amândoi acasă .

Imaginaţi-vă, cine a mers la Biserică:  Nimeni!  E glumă? Nu!  Dintre toti, doar Nimeni e sigurul om cumsecade .

Cine se implica in slujire? Nimeni.
Cine merge la evanghelizare? Nimeni.
Cine se duce să ajute pe nevoiași? Nimeni.
Cel mai harnic, cel mai darnic, cel mai săritor, cel mai plin de zel este el. Adică: NIMENI .

Odată păstorul a făcut apel. Era nevoie de un învăţător la scoala duminicală. Fiecare a crezut că merge Oricine , iar Oricine a crezut că merge Cineva . Ştiţi cine s-a dus până la urmă? Nimeni .

Apoi s-a mutat prin vecini un străin, care era necredincios. Era de datoria lor să se ducă să-l câştige la Hristos. 

Fiecare s-a gândit: poate o să-i vorbească Cineva. S-a înşelat. 

Oricine ar fi putut face un efort şi să spună vecinului despre mântuire, dar a zis că nu vrea să fie el primul. Deja ştiţi cine s-a dus să-l câştige pe noul vecin la Domnul: Nimeni.

 Uită de: oricine, cineva și fiecare. 

Dedica-te tu azi și aici că să crești tu și să crești biserica lui Hristos.