Ezra 5 || DEDICAȚI MANDATULUI LUI DUMNEZEU

Cui nu-i pasă de istorie, are toate șansele să repete greșelile generațiilor precedente. Deci, atenție!

Pentru neascultarea poporului Israel, Dumnezeu a permis ca împăratul Babilonului să cucerească Israelul și poporul să fie exilat pentru 70 de ani.
Când s-au împlinit cei 70 de ani, împăratul Babilonului s-a împotrivit ca poporul Israel să se întoarcă în patria sa, după cum spusese Domnul. Atunci Domnul a ridicat pe Cir, împăratul perșilor, care a cucerit Babilonul și a eliberat pe Israel din robie.
Primul val de întoarcere a poporului a fost sub conducerea lui Zorobabel. El a avut mandatul să reconstruiască templul. Ei s-au pus pe treabă, dar foarte curând s-au oprit pentru că asirienii îi mituiau, îi împiedicau, îi descurajau, îi amenințau și reconstrucția s-a oprit pentru 16 ani.
Din Ezra 5 vom învăța să fim 
DEDICAȚI MANDATULUI LUI DUMNEZEU.

Știm ce valoare a avut dedicarea lui Tomas Edison, Maica Tereza, sau Ștefan cel mare. Ei sunt exemple pentru generații întregi. Dar mai ales dacă ai un mandat de la Dumnezeu și manifești devotament!

Când Dumnezeu te cheamă la o lucrare sau îți încredințează o slujire, asta înseamnă că El îți dă un mandat. Mandatul îți oferă autoritatea și dreptul de a acționa, dar și răspunderea de al îndeplini.

Există multe motive și obstacole, care te pot împiedica sau distrage de la împlinirea mandatului lui Dumnezeu.
Pe plan interior sunt: lenea, frica de necunoscut, zona de confort, interesele personale. 
În exemplul lui Iona observăm că Dumnezeu i-a dat un mandat de a chema la pocăință cetatea Ninive. Însă Iona a dus o luptă grea și dureroasă pe plan interior. a) El a trebuit să se ducă la vrăjmașii poporului lui, unde nu era de loc Welcome. b) El a trebuit să-și reseteze paradigma despre Dumnezeu (Îi pasă de toți oamenii). c) El a trebuit să renunțe la interesele înguste și egoiste.
Pe plan exterior sunt: vrăjmași, descurajări, amenințări, circumstanțe nefavorabile. În exemplul lui David vedem că Dumnezeu i-a dat mandatul de a pune capăt ocărilor filistenilor. Înainte ca să lupte cu Goliat, David a avut o luptă serioasă cu diverse obstacole. a) El a trebuit să convingă pe Saul, că Dumnezeu i-a dat acest mandat. b) El nu a dat mâinile în jos, atunci când sabia și armura împăratului erau prea grele pentru el. c) El nu s-a lăsat demoralizat, atunci când frații lui încercau să-l oprească. d) El nu a renunțat, atunci când însuși Goliat arunca amenințări directe și batjocuri scârboase.

Ce a făcut Dumnezeu în cazul lor și ce trebuie să știm noi pentru a rămânea dedicați mandatului încredințat de Dumnezeu? Textul de astăzi este Ezra 5-6:15.

1. Domnul alege și încredințează.

În ziua aceea, zice Domnul oştirilor, pe tine, Zorobabel, fiul lui Şealtiel, robul Meu - zice Domnul - te voi lua şi te voi păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul oştirilor." (Hag. 2:23).

Noi cunoaștem pe Ezra și Neemia, liderii care au condus valul 2 și valul 3 de întoarcere din exil. Avem și cărți scrise de ei. Dar puțin cunoaștem despre cel ce a condus 1 val de întoarcere. Prorocul Hahai ne confirmă că Dumnezeu a ales pe Zorobabel și i-a încredințat o misiune specială.
În preștiința și bogata cunoștință a lui Dumnezeu, El face o alegere și încredințează un mandat. Mandatul nu este o ofertă, pe care poți să o respingi, ci o răspundere pe care trebuie să o împlinești.
În Scriptură găsim exemple, care dovedesc că Dumnezeu nu greșește în alegerile Sale. Doar noi avem de pierdut, dacă nu le ducem la îndeplinire cu bucurie.

Dumnezeu a ales pe Moise și i-a încredințat să scoată evreii din robia egipteană (Ex. 3:10). Moise zice: Doamne trimite pe cine vreai, numai nu pe mine (Ex. 4:13)...

Dumnezeu a ales pe Saul să fie primul împărat al lui Israel (1Sam. 10:1). Dar, când trebuia să fie întronat, Saul a încercat să se ascundă printre ulcioare (1Sam. 10:22)...

Dar sunt și alții, care abia așteptau să fie aleși de Dumnezeu și să li se încredințeze o misiune specială.

Dumnezeu doar a întrebat: pe cine să trimit să le vorbească poporului Meu? mIsaia, imediat a răspuns: Iată-mă trimite-mă! (Isaia 6:8).

Dumnezeu a ales pe Anania să se roage pentru Saul (FA. 9:10). Chiar dacă a avut întrebări la Dumnezeu, el a plecat totuși să onoreze mandatul primit (FA. 9:17).

Dumnezeu i-a dat lui Zorobabel mandatul să întoarcă poporul din exil și să rezidească Templul. Zorobabel a condus prima din cele 3 întoarceri și a pus temeliile Casei Domnului, dar s-a oprit din reconstrucție atunci când a întâmpinat obstacole. Poporul și-a văzut de treburi: își construiau case, sădeau vii, semănau ogoare, în timp ce Casa Domnului stătea în dărâmături. Zorobabel s-a oprit la jumătatea mandatului său, căci templul încă nu fusese reconstruit.

Adesea observăm că Dumnezeu alege pe cineva pentru o slujire, dar nu totdeauna vedem un happy-end.
Adesea pierdem lupta interioară, când: ne confruntăm cu lenea, confortul, interesele personale, etc. Sau pierdem lupta pe plan exterior, când: ne lăsăm descurajați, manipulați, dezorientați, speriați, etc.
Ce e de făcut? Căci pe cărarea slujirii sunt multe obstacole și motive suficiente ca să renunți.
Dacă ești în slujire și întâlnești obstacole, să știi că Dumnezeu te-a ales și El ți-a încredințat mandatul. Orice alt argument va cădea. Cariera, faima, banii, bunul simț, bunele intenții sunt prea slabe, ca să te ajute să-ți împlinești mandatul
.

2. Domnul încurajează și mustră (Ezra 5:1-2).

Anume în această perioadă Dumnezeu a ridicat prorocii Hagai și Zaharia, deși cărțile lor sunt tocmai la sfârșitul VT. Ei l-au împins pe Zorobabel să-și ducă la final mandatul primit de la Dumnezeu. Hagai a mustrat poporul pentru că fiecare își vedea de interesele sale în timp ce Casa Domnului era în dărâmături. El le-a arătat legătura directă între sărăcia lor și inacțiunile lor în favoarea Domnului (Hagai 1).
Hagai i-a încurajat să se apuce din nou să zidească templul, asigurându-i că Dumnezeu e de partea lor.

Acum fii tare, Zorobabel! - zice Domnul. Fii tare şi tu, Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot! Fii tare şi tu, tot poporul din ţară, zice Domnul, şi lucraţi! Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul oştirilor. (Hag. 2:4).

Zaharia a chemat poporul la pocăință și l-a încurajat ca să zidească, căci Domnul le va ținea apărarea împotriva dușmanilor.

După cum aţi fost un blestem între neamuri, casa lui Iuda şi casa lui Israel, tot astfel vă voi mântui, şi veţi fi o binecuvântare. Nu vă temeţi, ci întăriţi-vă mâinile!" (Zah. 8:13).

Dumnezeu se adresează nouă de multe ori: prin citirea Scripturii, prin Duhul Sfânt, sau prin frații din biserică. Atunci când ne împietrim inima și ne înțepenim gâtul vom vedea cum Dumnezeu va trece de la încurajare la mustrare, de la mustrare la pedeapsă.
Alege de bună voie să asculți, nu de nevoie. Dacă te gândești să renunți, să știi că Dumnezeu nu renunță. Pe de o parte Dumnezeu te va încuraja, te va ghida și te va susține, ca tu să nu renunți. Dar totuși, dacă alegi să dai înapoi, El te va mustra, Își va retrage binecuvântarea Sa, chiar și te va pedepsi, și oricum mandatul va fi împlinit.

Dumnezeu nu uită și nu abandonează mandatul pe care îl încredințează, de aceea nici noi nu trebuie să renunțăm la el. Rețineți: mandatul nu este o ofertă, pe care poți să o respingi, ci o răspundere pe care trebuie să o împlinești. Ex. prorocul Iona.

3. Domnul veghează și garantează.

În Ezra 4:2 vedem că veneticii, care au fost strămutați în aceste meleaguri s-au împotrivit reconstrucției templului. În Ezra 4:7 vedem că liderii acestei opoziții erau Bișlam, Mitridat și Tabeel.
Dar când împăratul Dariu a venit la putere, el a schimbat toți dregătorii și interpușii fostului împărat. De aceea vedem în Ezra 5:3 alte nume ale liderilor opoziției: Tatnai și Șetar-Boznai. Scrisoarea lor nu mai este o plângere (4:6) manipulativă de discreditare și plină de ură, ci o constatare obiectivă, și transmite mai degrabă motivul bine întemeiat pentru reconstrucția templului (Ez. 5:7-17).

Vedem că Dumnezeu veghează asupra împlinirii mandatului prin faptul că în cei 16 ani de sistare a lucrărilor de reconstrucție a templului, Dumnezeu a schimbat împăratul Artaxerxe și toți interpușii lui. Iar în locul lui l-a pus pe Dariu, și Dariu la rândul lui a demis dregătorii, care creau obstacolele prin: descurajări, amenințări, mituiri și plângeri (Ez. 4:3-6). Dumnezeu veghează chiar când noi dormim sau nu înțelegem. Noi trebuie să rămânem credincioși, să ne rugăm și să nu abandonăm mandatul.

Ochiul lui Dumnezeu veghea asupra bătrânilor iudeilor. Şi au lăsat să meargă înainte lucrările (Ez. 5:5).

Pentru că Dumnezeu însuși veghează la îndeplinirea mandatului, El garantează împlinirea lui. Și dacă Dumnezeu e de partea noastră, cine poate fi împotriva noastră? Vă încurajez să prindem la curaj, să nu disperăm, să nu ne lăsăm distrași, ci să ne vedem de mandatul încredințat de Dumnezeu, știind că El veghează și garantează.

Observați că atât timp cât poporul Israel își construiau case, sădeau ogoare și vii, nu îi deranja pe vrăjmașii lor. Doar atunci când au început să reconstruiască casa Domnului, vrăjmașii s-au mobilizat împotriva lui Israel.
Atât timp cât suntem preocupați cu interesele personale înguste (bani, carieră, confort etc.), diavolul nu ne sare în cap. Dar atunci când ne preocupăm de lucrarea Domnului, și împlinirea mandatului spiritual primit de la Domnul, cel rău ne va ataca. Dar priviți ce frumos lucrează Domnul:

Răspunsul împăratului Dariu i-a obligat pe dregătorii din opoziție prin poruncă împărătească:
- să nu împiedice construcția templului,
- să finanțeze construcția templului,
- să le dea la cerere tot felul de animale pentru jertfe
.

Şi iată porunca pe care o dau cu privire la oricine va călca porunca aceasta: să se scoată din casa lui o bârnă, s-o ridice ca să fie spânzurat pe ea, şi casa să i se prefacă într-o grămadă de gunoi (Ez. 6:11). 

A răspuns cum nu se putea mai bine. Cine avea să se împotrivească, va avea soarta lui Haman (Estera 7).

Să ne amintim de Iosif (foto). El a avut un mandat de la Dumnezeu. Chiar dacă circumstanțele vieții l-au aruncat în râpă, în robie, în închisoare, Dumnezeu a vegheat asupra lui și a schimbat circumstanțele din viața lui.

- Cei mai mulți se lasă ei schimbați de circumstanțele vieții.
- Unii încearcă să meargă împotriva curentului și să schimbe ei circumstanțele vieții.
- Dar pentru noi (slujitorii Domnului), Dumnezeu orchestrează circumstanțele.

Ce mandate avem noi azi ca biserică?

Marea poruncă: să iubim pe Domnul și pe aproapele nostru.

Marea trimitere: să vestim Evanghelia la orice făptură, să-i botezăm și să îi învățăm.

Aceasta e viziunea și ADN-ul bisericii VA: Îl glorificăm pe Dumnezeu prin facerea de ucenici.

Atunci când ai obstacole, descurajări, amenințări și pur și simplu ți-i lene, întrebă-te:
- Cine mi-a dat mandatul? Dumnezeu însuși (Hag. 2:23), așa că nu lăsa ca nimeni și nimic să te oprească.
- Dacă Dumnezeu este cu tine, cine poate fi împotriva ta? El te păzește (Ez. 5:5).