MULȚUMEȘTE, CHIAR DACĂ...


Cu doi ani în urmă am întâlnit un om surprinzător de amabil și ieșit din comun de mulțumitor. La telefon am crezut că vorbesc cu un profesor de bunele maniere. În timp ce îi montam un gps la automobil am discutat despre câteva lucruri. După ce mi-a achitat serviciul, am dat mâna și i-am mulțumit. La care el mi-a reținut mâna și a zis: nu, eu îți mulțumesc, căci eu am avut nevoie de tine. Eu îi zic: și eu îți mulțumesc că m-ai găsit. El zice: totuși eu îți mulțumesc nu numai pentru serviciu, dar și că te-am cunoscut. Cred că Dumnezeu se uita la noi de sus și zâmbea, cum ne mulțumim unul pe altul.

Cred că ne-am obișnuit să mulțumim pe oameni doar pentru lucrurile bune pe care ei ni le fac. Pe neobservate, acest obicei s-a transferat și în relația noastră cu Dumnezeu. Am ajuns să Îl mulțumim, doar pentru lucrurile plăcute pe care le primim de la El. Această obișnuință a ajuns să fie ”normalul”, așa încât privim ca un absurd dacă am mulțumi și pentru lucrurile rele.

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi (1Tes. 5:18).

Toate? E simplu și clar să mulțumim pentru lucrurile bune, dar cum rămâne cu cele rele?

"Ce! primim de la Dumnezeu binele şi să nu primim şi răul?" (Iov 2.10). 

Iov a spus acest lucru în ciuda faptului că în Iov 2.7, citim: "Şi Satan a plecat dinaintea DOMNULUI. Apoi a lovit pe Iov cu o bubă rea, din talpa piciorului până în creştetul capului". Oare a greșit Iov atribuindu-I lui Dumnezeu ceva ce venea de la Satan? NU, deoarece imediat după cuvintele lui Iov, citim în Iov 2.10: "În toate acestea, Iov n-a păcătuit cu buzele lui".

De ce trebuie să mulțumim pentru toate lucrurile? De ce să mulțumim și pentru lucrurile mai puțin bune, sau chiar pentru cele neplăcute și rele? 

Totdeauna mi-a plăcut sportul. Dar ceea pentru ce se merită de adorat sportul, este pentru momentele acelea de la urmă, când cel ce a pierdut dă mâna cu cel care a câștigat și îi mulțumește pentru meci. Uneori cu lacrimi pe față și cu inima în dinți, dar el mulțumește, chiar dacă a pierdut.

Am mers la școală și ne-au învățat că mulțumirea face parte din cuvintele de amabilitate. Parcă e un lucru bun. Dar țin să spun, că Ministerul educației nu este singurul actor în educație.
Primul rol le revine părinților, care trebuie să rămâne un rol de bază. 

Un alt rol în educația societății îl are biserica. Biserica trebuie să ne învețe, că: 1) mulțumirea nu este doar un semn că ai 7 ani de acasă, și 2) mulțumirea nu este doar un cuvânt de amabilitate.
Mulțumirea este o poruncă a lui Dumnezeu, care îl ajută pe om să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, să exprime recunoștința de Dumnezeu și să mențină dependența de Dumnezeu. 

De ce trebuie să mulțumim pentru toate lucrurile? Pentru că absența mulțumirii Îl îndepărtează pe Dumnezeu de noi și rămânem în voia minții noastre blestemate.

În Rom. 1:29-31 această lume este descrisă ca fiind:

... plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă (Rom. 1:29-31).

Acesta este un tablou exact al lumii în care trăim, chiar dacă a fost descris încă în sec. I.
Toți ne văietăm de această realitate.
Autoritățile creează legi ca să lupte cu crimele. Dar aceasta e o luptă în vânt.
Religia predică morala ca să lupte cu viciile. Dar aceasta e o luptă cu simptomele.
Poate te întrebi, ce au toate acestea cu mulțumirea?
Haideți să privim de unde au început toate aceste boli cancerigene ale societății noastre.

...fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit (Rom. 1:21).

Cauza stricăciunii stă în lipsa recunoașterii lui Dumnezeu. Progresia fărădelegii a început cu lipsa mulțumirii, căci chiar dacă au cunoscut pe Dumnezeu, ei nu l-au proslăvit și nu I-au mulțumit. Poate încă nu ai ajuns în mocirla păcatului descrisă în versetul 32, dar dacă nu mulțumești azi lui Dumnezeu, începi declinul cu siguranță.
Mulțumirea este atât de importantă, încât ea stă la rădăcina bunăstării și binecuvântării. 

Dumnezeu a aranjat ordinea și importanța lucrurilor la templu în Vechiul Legământ.
Dumnezeu a poruncit să se aducă jertfele de mulțumire în rând cu arderile de tot și alte jertfe. Aceasta nu e ideea noastră, ci e standardul Lui. 

Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile de tot și jertfele de multumire, oile și boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. (Exod.20:24).

Dacă în vechiul legământ mulțumirea era parte integrală din slujba de ispășire, înseamnă că mulțumirea este un lucru important pentru Dumnezeu. Era inadmisibil să aduci arderi de tot, dar jertfa de mulțumire să o omiți. Mulțumirea era ca și o condiție pentru binecuvântare.

Atunci când noi uităm să spunem un mulțumesc, tindem să minimalizăm importanța nemulțumirii, pentru a ne îndreptăți. Poate zici: hai că nu se merită să îți strici dispoziția pentru că nu am spus ”un mulțumesc”. Aici e vorba de mult mai mult decât un cuvânt. E o atitudine de recunoștință. E o abordare de cinste. E o recunoaștere de dependență. E o afirmare de suveranitate.

Cum să fii mulțumit, când nu prea ai pentru ce mulțumi? Poate și nu prea ai câte ceva, dar cu siguranță ai multe lucruri pentru care ar trebui să mulțumești. Mulțumește chiar dacă ți se pare că nu ai. Aici o să ating pe cei ce au aspirații și scopuri financiare înalte, dar fiți atenți: Ceea ce deja ai, este mai valoros decât ceea ce încă nu ai. 

Haideți să vedem ce deja avem și ce încă nu avem: viață, timp, mâini, picioare, limbă, ochi, cap, memorie, cunoștințe, cuget (soveste), familie, soț/soție, copii, domiciliu, casă/gazdă, țară, biserică, prieteni, rude, telefon, computer, transport, apă, mâncare, îmbrăcăminte, bani...

Ceea ce încă nu avem MAI mult, bun, mare. Fii atent, acestea nu-s nevoi fundamentale, ci dorințe, dar chiar și astea se obțin, dacă depui stăruință, viață și timp. 

Mulțumește-i că ai sănătate, picioare și mâini, ai ochi prin care vezi frumusețea și ai limbă cu care poți să comunici ușor. Nu uita să mulțumești pentru sănătate, cea mai scumpă decât toate.
Eu mulțumesc Domnului pentru cei 33763 km de călătorii în afara țării în anul acesta. Cu siguranță că ai acumulat și tu nu puțini km în care te-a protejat, căci știm că am fi putut să ne pierdem viața în fiecare metru.

Mulțumește pentru finanțe și oportunități.
Ai fost la interviu și din cei 100 intervievați, ai fost ales anume tu.
Ai fost angajat, sau chiar ai oferit angajări. Deci este un oarecare salariu.
Te-ai căsătorit anul acesta și ai primit cadouri, cât nu ai primit toată viața.
Ai născut anul acesta și ai primit indemnizație la naștere. Mulțumește, căci până în 1798 nici o femeie nu era plătită pentru naștere.
Ai primit pensie – mulțumește, căci până în 1875 nimeni nu primea pensie.
Ai primit bursă de studii, mulțumește, căci din 56700 de studenți în RM, 56,6% nu primesc, ci plătesc bani ca să învețe.

Se tot spune că trăim în cea mai săracă țară din Europa și se face din țânțar, armăsar.
Cu același succes Australia s-ar putea plânge că sunt cei mai săraci de pe continent.
Cu același succes Canada s-ar putea plânge că sunt cei mai săraci din G7. (locul 9 mondial).

Moldova este pe locul 44 din 48 în Europa.

Moldova este pe locul 131 din 177 pe plan mondial

Să nu ne înșelăm singuri pe noi. Haideți să ieșim din capcana cerșetorilor de compătimire. Nu mai suntem noi cei mai săraci și avem noi destule pentru ce să-I mulțumim Domnului. După statistica globală Moldova a fost sub nivelul de sărăcie extremă doar în 1999-2000, dar în ultimii 20 de ani Moldova nu se poate plânge în mod obiectiv că e în zona critică.

Să facem un exercițiu. Evaluează și identifică-ți stadiul de vulnerabilitate economică în RM


pers. / lună

RM

Glob

sărăcie extremă

≤1200 lei

0,03%

9,2%

sărăcie absolută

~2095 lei


18%

sărăcie relativă

~4720 lei



bunăstare moderată

~6352 lei



bunăstare avansată

≥8852 lei




Te rog să înțelegi că din tot ceea ce ai, tu vei da la schimb pentru tot ceea ce nu prea ai. Eu numesc aceasta – equalizerul vieții. Tu îți alegi cum îți aranjezi equaliserul.
Ai timp și sănătate, le vei schimba pentru ceea ce-ți dorești mai mult.
Ai cunoștințe și bani, le vei schimba pe familie și biserică.
De undeva vei lua și va scădea, ca în altă parte să adaugi și să crească. 

Din cauza trendului și înșelăciunii acestui veac, putem fi ușor atrași în goana după bani.
Vorba Domnului Isus: nu voi judeca eu decizia voastră, căci are cine să vă judece. Doar vreau să fiți extrem de conștienți pe ce faceți schimbul în acest barter. Uneori am impresia că repetăm soarta lui Păcală și Tândală. Facem schimb, care ne face mai săraci și mai săraci.

  1. Mulțumiri internaționale:

  • Din timpul imperiului otoman până în 2016, în Egipt a funcționat legea care interzice construcția și activitatea bisericilor. Credincioșii erau prigoniți și nevoiți să-și exerseze credința în ascuns. În 2016 Egiptul a renunțat la legea anti-creștină și au creat un comitet special care vor evalua cu mare atenție fiecare cerere pusă pentru construcția și activitatea bisericilor creștine. Evident totul merge greu, dar venim azi să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru abolirea legii și pentru cele 3189 de licențe din 3730 de cereri, acordate în ultimii 7 ani. Știu că sunt multe locuri în care însă se interzice și se omoară pentru credință, totuși să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ...

  • În ultimii 74 de ani, în China creștinii protestanți s-au înmulțit de 54 de ori după datele oficiale. De la 700 de mii în 1949, au ajuns să fie 38 mil. de creștini evanghelici în 2018. Știu că RM nu se poate bucura cu așa creștere, totuși să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ...

  • Numărul creștinilor de pe mapamond s-a mărit cu 37.7 mil. Creșterea principală revenind Africa, America Latină și Asia. Da, Europa are cea mai mare vârstă medie de creștini (adică creștinismul este profesat în mare parte de bătrâni și el iese din trend), totuși să MULȚUMIM CHIAR DACĂ...

  1. Mulțumiri naționale:

  • Mulțumim pentru sărbătoarea Speranței de pe arena Chișinău. În ambele sări au auzit Evanghelia 19000 de oameni, iar pe transmisiunea LIVE cc. 50000. Pe loc s-au întors la Domnului 1266 de persoane. Să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ la noi în biserică a ajuns doar unu din ei.

  • În Chișinău departamentul de tineri au organizat 17 evenimente de citirea bibliei, seri de închinare și evanghelizări locale. Să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ noi am participat doar la unul din ele.

  • La Sărbătoarea Speranței au fost instruiți cc. 700 de consilieri. Să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ de la noi au fost 8% de consilieri.

  1. Mulțumiri locale:

  • Ca și biserică am lăsat în spate 7 ani de binecuvântări și provocări. Să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ, creșterea bisericii a fost doar câte 9 persoane pe an.

  • În acești 7 ani am avut 10 boteze. Să MULȚUMIM, CHIAR DACĂ la ultimul botez au fost doar 5 (16 total) persoane care s-au botezat.

  1. Mulțumiri personale. Fă o listă chiar acum...

Cand veti aduce Domnului o jertfa de multumire, s-o aduceti asa ca sa fie primita. (Lev.22:29).

Creștinul trebuie să învețe obiceiul de a mulțumi pentru toate lucrurile și întotdeauna și să nu datoreze nimănui nimic. Dacă nu-I mulțumești lui Dumnezeu pentru ceea ce primești de la El: soare, căldură, ploaie, frumusețea naturii, sănătate, job, familie, biserică, Cuvânt... atunci rămâi dator. Dacă nu te înveți să ai obiceiul de a mulțumi, datoria ta va crește.