Rol – o sferă de autoritate și de
competență într-o comunitate.
Rolurile în familie nu trebuie confundate cu
responsabilitățile pe care membrii familiei le împart între ei, (cine duce
gunoiul, cine face mâncare, cine spală vasele sau face curat în casă). Prin
”rol” ne referim la un ansamblu de așteptări și comportamente în raport cu
ceilalți membri ai familiei (tată/mamă, soț/soție, părinte/copil, frate/soră,
bunic/nepot). Rolurile în familie și în biserică sunt stabilite de Dumnezeu
și nu pot fi modificate sau interschimbate, spre deosebire de responsabilitățile
pe care le asumăm sau ne sunt delegate.
1.
Soț/soție în paralel cu Hristos/biserica
Gen. 2:23. Şi omul a zis: "Iată în sfârşit
aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi
"femeie", pentru că a fost luată din om."
În ebr. ”nevastă” are aceeași rădăcină ca și
”femeie”, dar în română cuvântul ”soț” provine de la lat. ”socius” –
partener, asociat. El scoate în evidență un legământ între parteneri
egali în fața legii divine și umane. Din aceeași rădăcină avem termenul
juridic ”Asociație” – un grup de persoane care se unesc pentru un scop comun.
Dumnezeu a instituit familia dintr-un bărbat
și o femeie și le-a atribuit roluri. Aceste roluri au două implicații: unitatea
și autoritatea.
Ø Unitate – cei doi devin ”una”.
(Gen. 2:24) De aceea va lăsa omul pe tatăl său
şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup.
Efectul practic al acestei implicații
constă în faptul că soții sunt de nedezlipit. Sarea și
piperul, lumina și umbra, cauza și efectul etc.
(Mr. 10:9) "ceea ce a unit Dumnezeu,
omul să nu despartă!".
Atenție! Cuvântul ”despartă” nu se referă la
divorț, ci la separare, distanțare. Χωρίζω – a lăsa loc între, a separa,
iar ἀπολύω – divorț, a alunga sau
a abandona și ἀποστάσιον – carte de despărțire (apostazia – lepădare de
credință). Divorțul este o urâciune (Mal. 2:16) nici să nu se pomenească
printre noi. Însă Isus spune aici ca omul să nu creeze spațiu, să nu se
depărteze de soția sa. Despărțirea maximă pe care o îngăduie Dumnezeu este
pentru o perioadă scurtă de post și rugăciune.
(1Cor. 7:5) Să nu vă lipsiţi unul pe altul de
datoria de soţi, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă
îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăşi, ca să
nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.
Înțelegem și acceptăm ca excepție situațiile
de despărțire involuntară:
1) războiul, 2) spitalizarea, 3) închisoarea, dar despărțirea voluntară
îndelungată pentru 1) munca peste hotare, 2) separarea benevolă
pentru că soții nu pot să se îngăduie unul pe altul, si 3) divorțul
însuși nu sunt nici biblice și nici conform cu voia lui Dumnezeu.
Deci, rolul de soț/soție implică o unitate creată
de Dumnezeu și omul are datoria de a o păstra, ca un lucru sacru. Cei ce
neglijează și nu împlinesc rolul de soți în căsătorie, se opun lui Dumnezeu.
Dar în asemenea scenariu, e clar cine va fi biruitor și cine va avea de
suferit.
Ø Autoritate – această implicație are abordări
diferite pentru soți.
1Cor. 11:3. Dar vreau să ştiţi că Hristos este
Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este Capul
lui Hristos.
Efectul practic al acestei implicații este
faptul că soțul are autoritate asupra soției. Aceasta nu înseamnă că
bărbatul este din alt aluat sau că are o valoare mai mare. El are aceiași
natură și valoare, dar în rolul de soț, el poartă răspundere, trebuie să
conducă, trebuie să protejeze, etc.
Autoritatea soțului nu se manifestă prin
dominație, aceasta ar fi dictatură. Autoritatea soțului se manifestă prin
dragoste pusă în acțiune - slujire: el conduce, își asumă riscuri, el se
sacrifică pentru a asigura viața și bunăstarea soției.
Ef. 5:25. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a
iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, ...
ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără
zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa
trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor.
Partea soției în acest raport stabilit de
Dumnezeu este de a se supune. (Col. 3:18) "Nevestelor, supuneți-vă
bărbaților voștri, cum se cuvine în Domnul." Supunerea nu
înseamnă a fi o sclavă, ci mai degrabă este o acceptare voluntară de a avea
încredere că soțul lucrează spre aceea ca să asigure un cămin armonios în
care ar vrea ambii să locuiască.
Ef. 5:22. Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor
voştri ca Domnului; 23. căci bărbatul este capul nevestei, după cum şi Hristos
este Capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului. 24. Şi după cum Biserica este
supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate
lucrurile.
Rolul soției se manifestă practic printr-o
atitudine de respect și cooperare cu soțul ei. Supunerea
soției constă în a respecta, a consulta și a sprijini soțul, având încrederea
că el ia decizii înțelepte și iubitoare. Astfel soția își îndeplinește menirea
de a fi un ajutor potrivit.
Noi ca biserică suntem mireasa Domnului
Isus și trebuie să împlinim rolul nostru de a ne supune și asculta de
Hristos, având încrederea că tot ce face El, face pentru binele nostru până vom
ajunge în brațele Lui.
2.
Părinte/copii în paralel cu pastori/membri
Când s-a născut primul om în prima familie de
pe acest pământ, au sunat aceste cuvinte: "Am căpătat un om cu
ajutorul Domnului!" (Gen.4:1).
Acest verset arată că copiii sunt un dar de la
Dumnezeu. Lucru confirmat și în Ps. 127:3 ”Iată, fiii sunt o moştenire de la
Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El”. Părinții trebuie
să știe că copiii sunt de fapt ai lui Dumnezeu, dați lor pentru un timp. Aceasta
pune o răspundere mare pe părinți, căci vor îngriji și vor educa un copil al
lui Dumnezeu. Acest raport dintre
părinți și copii este dirijat de rolurile pe care Dumnezeu le-a dat atât
părinților, cât și copiilor.
Biblia folosește adesea conceptul de părinte/copil
în credință (Pavel/ Tit, Timotei, Onisim; Ioan/biserica, Petru/Marcu,
Pavel/bis. Corint.) așa că în biserica locală păstorul are rolul de părinte,
iar credincioșii au (membrii bisericii) au rolul de copiii în credință.
1 Corinteni 4:15: "Căci, chiar dacă ați
avea zeci de mii de învățători în Hristos, totuși n-aveți mai mulți părinți;
pentru că eu, în Hristos Isus, v-am născut prin Evanghelie."
Această asemănare este una simbolică și nu
trebuie dusă la extremă, căci însuși Isus ne-a atenționat că nu avem decât un
singur Tată duhovnicesc. Totodată, El a pus păstori, care să zidească și să îngrijească
biserica Sa.
Ef.4:11. Şi El a dat pe unii apostoli; pe
alţii, proroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, 12.
pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea
trupului lui Hristos,
Credincioșii sunt copiii lui Dumnezeu, iar
păstorii nu domnesc, ci le slujesc pentru un timp,
exact ca și părinții pentru copii. Dumnezeu le-a dat rolul acesta 1Pet. 5:2. păstoriţi
turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după
voia lui Dumnezeu; nu pentru un câştig mârşav, ci cu lepădare de sine.
Ø Rolul părintelui cuprinde aspectul material și
cel spiritual.
Ați auzit că se spune: ”Vor crește și își vor
face singuri, că mie părinții nu mi-au dat nimic”. Principiul biblic – părinții
sunt datori să aprovizioneze pentru copiii lor (2Cor.12:14).
1Tim. 5:8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai
lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău
decât un necredincios.
Rolul de bază al părinților este de a acoperi nevoile
materiale ale copiilor. Îngrijirea este tratată ca o dovadă a credinței, o
parte a planului divin pentru familie și o expresie a iubirii părintești.
Îngrijirea este rolul părintelui dat de Dumnezeu.
Ef. 6:4 "Și voi, părinților, nu-i
întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, mustrându-i și învățându-i
în Domnul."
Acest verset subliniază că îndrumarea trebuie
făcută cu răbdare și blândețe. Părinții nu trebuie să apeleze din prima la
nuia. Nu ”sfântul nicolai din cui”, ci părinții trebuie să educe copiii.
Părinții trebuie să evite frustrarea copiilor, dacă aceasta distruge relația cu
părinții și cu Dumnezeu.
Deuteronom 6:6-7 "Și poruncile acestea pe
care ți le dau azi să le ai în inima ta. Să le sădești în mintea copiilor tăi
și să vorbești despre ele când vei sta acasă, când vei merge pe drum, când te
vei culca și când te vei scula."
Grădinița și școală nu vor învăța pe copii
poruncile Domnului. Școala duminicală vine în ajutor părinților, dar nu
înlocuiește rolul acesta, dat de Dumnezeu anume la părinți. Ne îngrijim
mult de ceea ce va deveni copilul nostru și ce specialitate va avea, dar
trebuie să ne pese mai mult dacă el cunoaște calea Domnului.
Ø Rolul copilului cuprinde ascultarea și
cinstirea
Col. 3:20 "Copii, ascultați în toate de
părinții voștri, căci lucrul acesta este plăcut Domnului."
Deși părinții adesea le cer copiilor să
asculte, copii trebuie să înțeleagă că aceasta o cere însuși Dumnezeu. Neascultarea
de părinți nu afectează doar relația copil/părinte, ci afectează și relația
copil/Dumnezeu. Copii, ascultați de părinții voștri în Domnul, căci
lucrul acesta este drept (Ef. 6:1) și plăcut lui Dumnezeu.
Cele 10 porunci încep cu 4 porunci care
țin de relația omului cu Dumnezeu și termină cu 5 porunci ce țin de relația
omului cu aproapele său, iar la mijloc este porunca a cincea, care se plasează
doar puțin mai jos decât relația cu Dumnezeu și evident mai sus decât relația
cu aproapele nostru – e porunca dată copiilor cu privire la părinții lor.
Exod 20:12 "Cinstește pe tatăl tău și pe
mama ta, pentru ca să-ți meargă bine și să trăiești mulți ani în țara pe care
ți-o dă Domnul Dumnezeul tău."
Copilul ascultă părinții atunci când face ceea
ce i se cere, dar își cinstește părinții atunci când le acorda valoare și
respect în viață.
Cum poți să-ți cinstești părinții în mod
practic?
·
Adresează-te cu respect, fără
insulte sau mofturi.
·
Cere-le sfatul și implică-i în
deciziile importante din viața ta.
·
Arată recunoștință pentru stăruințele
și sacrificiile lor.
·
Ai grijă de ei la bătrânețe sau
când sunt bolnavi, dacă este nevoie.
În biserica lui Dumnezeu, credincioșii trebuie
să asculte de pastori, așa cum copii trebuie să asculte de părinți. În modestia
lor, pastorii adesea vin doar cu rugăminți și recomandări, dar trebuie să
știți că ei au și autoritatea de a porunci anumite lucruri (1Tim.
1:3; 4:11; 5:7; 6:17).
Evrei 13:17 Ascultați de mai-marii voștri și
fiți-le supuși, căci ei veghează asupra sufletelor voastre ca unii care au să
dea socoteală.
Nu este vorba de o supunere oarbă, ci de o
ascultare bazată pe încredere în integritatea și înțelepciunea pastorilor. Ce
ține de cinste este scris:
1 Tes. 5:12-13: "Să-i prețuiți foarte mult
în dragoste, din pricina lucrării lor."
1 Timotei 5:17: "Prezbiterii care
cârmuiesc bine să fie învredniciți de o îndoită cinste..."
