Ce ar trebui să facă creștinul, dacă el sau familia lui este atacată?
Ce ar trebui să facă creștinul dacă țara lui este atacată sau el este mobilizat?
Poate un creștin să se apere în cazul atacului / războiului omorând agresorul?
Se spune că războiul este metoda extremă de realizare a
intereselor economice și politice. De fapt, războiul a fost și este o
metodă sângeroasă de potolire a lăcomiei și afirmării de sine.
Ființa umană este împinsă de aceste păcate să se războiască.
Fiecare trib care devenea mai puternic decât vecinii,
recurgea la subjugarea sau chiar cotropirea megieșilor. Războiul apare
atunci când cineva are suficiente resurse și pregătire. Războiul nu are
nevoie de motive, ele se inventează pe loc. Catalizatorul războiului este
păcatul, care îl atrage pe om să facă război
·
Războaiele grecilor (sec. XIII-XI
î.H). Homer le descrise în 24 de vol. numite Iliada –
numele vechi al orașului Troya și alte 24 vol. numite Odisey (împăratul Itaca).
Laitmotivul războaielor era afirmarea de sine prin răzbunare.
·
Războiul persano-grec (sec. V î.H).
Persanii au atacat Grecia timp de jumătate de secol și Grecia a rezistat,
păstrându-și cultura și structura politică. La rădăcina acestui război stătea
păcatul lăcomiei prin expansiune.
Ei bine, războiul e alimentat de păcat, dar care e
poziția creștinilor față de război?
Există trei
poziții diferite despre creștini și război:
1.
Activă – susține toate acțiunile militare ale guvernului ca
cetățean supus.
2.
Selectivă – se vor apăra, dar nu vor sprijini agresiunea împotriva
cuiva.
3.
Pacifistă – refuzul de a răspunde cu forța în cazul
agresiunii.
Istoria ne arată:
Biserica primară în primele
trei sec. a avut poziția de pacifism. Origen și Tertulian ziceau că în
momentul în care Isus l-a dezarmat pe Petru, El a dezarmat orice creștin.
Biserica medievală începând cu
sec. IV și mai departe a trecut la poziția selectivă. Augustin a introdus
conceptul de ”Război Just”. După schisma bisericească în 1054, papa
Urban al II-lea emite prima bulă papală pentru „eliberarea locurilor sfinte”,
dar de fapt și-a dorit creșterea puterii papalității în această regiune.
Biserica din perioada reformei (sec. XV-XIX) s-a
întors la pozițiile pacifiste față de război. Simon Menon (fond. menoniților),
George Blaurock (liderul anabaptiștilor), John Fox (fond. quakerilor) au
promovat exclusiv metode pacifiste.
Biserica contemporană (XX-XXI)
a cunoscut două războaie mondiale și altele locale. Creștinii protestanți și-au
format o poziție biblică față de război, și este o poziție selectivă –
poți să te aperi în cazul agresiunii, dar se opune războiului în general.
Perceperea actuală între creștini este șovăitoare.
După două războaie mondiale, holocaust, deportări și
holodomor, biserica a preluat practic o tendință pacifistă, dar niciodată nu a
îndrăznit să condamne războaiele VT. Biserica a preferat mai degrabă să tacă
despre război, decât să învețe poziția bibilică. Însă acest ”lux” nu și-l
pot permite bisericile din țările atrase în război.
Promovarea pacifismului în lipsa pericolului iminent
este o poziție confortabilă. Biserica ar mai fi stat în poziția struțului, dar
activiștii anticreștini provocă biserica să explice războaiele VT. Biserica
rămâne mută, pentru că nu-și permit să le condamne, căci erau conduse de
poporul lui Dumnezeu și în mare parte la porunca lui Dumnezeu, dar nici nu știu
să le explice.
În prezent creștinii sunt caracterizați de confuzie și
nesiguranță în cazul unui război iminent, mai ales biserica din RM din preajma
războiului rus din Ucraina. Așa zișii pacifiști au muțit. Nici mitropolia
Moldovei, nici Uniunile bisericilor evanghelice nu au condamnat războiul. În
privat unii pastori au curajul să condamne, dar cei mai mulți ”au luat apă
în gură” (fie se tem să nu ajungă totuși rușii aici și să fie trași la
răspundere, sau și mai rău sunt de partea rușilor, dar nu-și permit s-o facă
public).
Această tăcere nu pică bine nici bunului simt, care ne
îndeamnă să ne apărăm ce este al nostru, nici învățăturii biblice cu privire la
război. În mod natural, fiecare își prețuiește viața sa mai presus decât viața altcuiva.
Omul este creat cu instinctul de supraviețuire. În caz de război sau atac,
în mod natural omul va încerca fie să evite fie să riposteze pentru a se
proteja.
Ce spune Scriptura despre dreptul de apărare?
Pe de o parte Biblia spune:
1.
„Iubește-ți vrăjmașul” (Matei
5:44). Iubirea e naturală pentru oamenii dragi. Cum este posibilă iubirea
vrăjmașului? Iubirea nu exclude pedeapsa, după cum și Dumnezeu pedepsește pe
cel ce iubește (Evr. 12:6). În cazul lui Dumnezeu, are El vrăjmaș? Cum Îl
iubește El pe diavol? Cine primul a creat arma de foc?
2.
„Să nu ucizi” (Exod 20:13). „Razzah”
– crimă intenționată fără un motiv just. Porunca a șasea interzice
uciderea, dar nu și omorul. În cazul omorului, Dumnezeu a introdus câteva
reguli. În cazul omorului neintenționat omul era nevinovat și putea să-și
salveze viața izolându-se în cetățile de refugiu. Sau, chiar în capitolul
următor întâlnim “Harag” – omor și este poruncit de Dumnezeu, dacă
cineva ucide, el să fie omorât și astfel să scoți răul din mijlocul tău.
3.
„Întoarce obrazul” (Matei
5:38-40). Nu interzice apărarea, ci răzbunarea și răsplătirea. Dumnezeu a zis: răzbunarea
este a Mea. Nu vă lăsați ușor provocați, ci biruiți răul făcând
bine, căci gândul continuă cu cel ce vrea să îți ia cămașa – dă-i și haina, sau
dacă te roagă să mergi cu el 1km, mergi 2km.
4.
„Trăiți în pace cu toți oamenii”
(Rom. 12:18) întrucât ține de voi. Noi suntem oameni ai păcii și nu ar trebui
să recurgem așa ușor la forță.
5.
„Nu te răzbuna” (Rom. 12:19).
Dumnezeu va avea grijă de cel rău. Aici suntem chemați să veghem asupra
inimii și motivelor noastre, ca să nu ne aprindem de mânie, și să ne
răzbunăm. Însă apărare nu are legătură cu răzbunarea.
Creștinii
pacifiști încearcă să arate că creștinismul este incompatibil cu războiul,
dar de fapt creștinismul este incompatibil cu răul. Creștinii condamnă
războiul, chiar dacă pacifiștii au muțit. Ei se ascund după textele de mai sus.
Să răspundă ei:
-
Unde întâlnim primul război și cine îl poartă? În cer (Ap.
12:7-17).
-
Unde întâlnim prima armă de foc? La intrarea în Paradis (Gen.
3:24).
-
Nu suntem noi într-un război constant împotriva firii noastre
(Iac. 4:1)? Firea se războiește cu duhul și duhul se războiește cu firea (Gal.
5).
-
Nu suntem noi înrolați într-o luptă spirituală cu forțele întunecate
(Gal. 6)?
-
Ce înseamnă Yahweh Sabaoth – Dumnezeul Oștirii. În Ieremia se
repetă de 80 de ori, în doar două capitole din Hagai de 14 ori, de aproape 50
de ori în Zaharia și de 25 de ori în cartea scurtă a lui Malechi.
-
Ce înseamnă Armaghedon și cine va birui în acel ultim război
(Ap. 16:16)? ”Războiul zilei celei mari a Dumnezeului celui Atotputernic”.
La
un congres recent al creștinilor din Europa, un pastor ucrainean a avut o
prezentare cu titlu: ”How Putin healed me from my pacifism?”
Cel mai vestit teolog pacifist din timpul II război mondial Ditrih Bonhoffer a
spus înainte ca să moară: “Totuși era foarte bine ca cineva să-l fi omorât
pe Hitler”.
Pe de altă parte Biblia la fel spune:
1. Înainte ca să fie dată Legea,
Avraam (părintele credincioșilor) a intrat într-un război pentru a-și
apăra nepotul (Geneza 14:14). A fost un război de apărare și cum a
reacționat Dumnezeu? Melhisedec (împăratul Păcii), l-a întâmpinat cu pâine și
vin (sare), iar Avraam i-a dat zeciuiala din pradă.
2. „Oricine va vărsa sângele
omului, sângele lui să fie vărsat” (Geneza 9:6). Dumnezeu poruncește omorul
ca răspuns la crima de a ucide.
3. „Dacă nu ai sabie,
vinde-ți mantia și cumpără una” (Luca 22:36). Fii înarmat și, cel mai
probabil, fii pregătit să-l folosești. Evident, nu cu prima ocazie, ci ca
ultima alegere; nu pentru a agresa, ci doar pentru apărare.
4. „Aveți grijă de cei de ai
casei”, altfel ești mai rău decât necredincioșii (1 Tim. 5:8). Nu trebuie
să-mi apăr eu pe cei dragi de pericolele care vin?
5. Cei care poartă sabia sunt slujitorii
lui Dumnezeu
(Rom. 13) iar misiunea lor este să-i pedepsească pe cei care fac răul.
6. Prin împăratul Persiei,
Dumnezeu le-a dat israeliților dreptul de a-și apăra viețile, cu dreptul de
a ucide pe agresor (Est. 8: 11).
Deci,
dreptul de apărare, fără răzbunare și fără exagerare, nu este interzis, ci
permis. Ba mai mult, nu doar apărarea este permisă. Biblia ne învață că atunci când
o crimă nu este pedepsită rapid, oamenii simt încurajați să mai facă rău
Pentru
că nu se aduce repede la îndeplinire hotărârea dată împotriva faptelor rele, de
aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău. (Ecl. 8:11).
Dumnezeu
a dat lui Israel țara unde curge lapte și miere, dar ei au trebuit să o
cucerească începând cu primul oraș din istorie înconjurat cu zid – Ierihonul.
Aceea nu era apărare, ci pedepsirea răului.
De
asemenea, Dumnezeu îi folosește pe asirieni să pedepsească Israelul
pentru abaterile lor repetate și folosește babilonienii să pedepsească
Ierusalimului.
A fost corect? Tot ceea ce face Dumnezeu este corect.
A fost bine? Tot ce face Dumnezeu este bun.
De ce nu trebuie să ucizi?
În spatele acestei porunci stă valoarea vieții și
dragostei. Porunca nu face altceva decât vine să apere aceste valori: viața,
dragostea.
Dumnezeu este viața (Ioan 14:6).
Dumnezeu este dragoste (1Ioan 4:8).
De ce Dumnezeu permite apărarea în război?
În spatele acestei permisiuni stau alte valori, ca: pacea, justiția și armonia.
Hristos este prințul păcii (Isaia 9:6).
Este evident că între apărare și răzbunare este o
graniță foarte fină. Este evident că omorând în timp ce te aperi, chiar
dacă faci un bine pentru tine și semenii tăi, în același timp faci un rău
pentru agresor și familia lui. Războiul e un rău în sine. De aceea trebuie să
stăm cât mai departe de el.
1.
Trebuie să păstrăm pacea, atunci
când ea este și să o facem cu orice preț.
2.
Chiar dacă avem dreptul la apărare, omorârea
e ultima opțiune.
Cum punem în practică?
Până la război:
Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! (Ps. 122:6).
Când se agită spiritele:
Căutați pacea...!“
(Ier. 29:7).
În cazul atacului:
„Dacă
nu ai sabie, vinde-ți mantia și cumpără una” (Luca 22:36).
Ai grijă de ai tăi, dar rămâi sobru și nu te lăsa
copleșit de ură și atras de răzbunare.
Oferta negocierilor deschisă:
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi
chemaţi fii ai lui Dumnezeu! (Mat. 5:9).
Deci, uciderea este interzisă. Omorul nu este bun, dar
devine ultima opțiune atunci când este necesar. Doar când poți opri sau pedepsi
răul atunci e necesar.
Este similar cu disciplinarea fizică a unui copil.
Nu este prima alegere, ci ultima varianta. Ajută la oprirea răului și aduce
pace și armonie în viață.
Este similar cu avortul forțat, când trebuie să
alegi să scapi soția sau copilul. Nu este de loc ușor și nu este o situație în
care ai vrea să te afli.
Evită pedeapsa corporală a copilului, evită
avortul forțat, evită războiul, dar în caz că nu au mai rămas variante, atunci
e un rău necesar.
Creștinii trebuie să lupte pentru valorile: viața,
pacea și dragostea, pentru a proteja armonia socială, și a promova pacea
prin toate mijloace posibile.
